CSJ. Decizia nr. 923/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.923/2003
Dosar nr. 1409/2002
Şedinţa publică din 21 februarie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 400 din 21 septembrie 2001, Tribunalul Cluj l-a condamnat pe inculpatul Y.S.K. la 100.000 lei amendă penală, pentru săvârşirea infracţiunii de concurenţă neloială, prevăzută de art. 5 lit. a) din Legea nr. 11/1991, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a dispus achitarea aceluiaşi inculpat, pentru infracţiunea de punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică cu o marcă înregistrată, prevăzută de art. 83 lit. b) din Legea nr. 84/1998.
Potrivit art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat, în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. G.I.E. S.R.L. Bucureşti la plata sumei de 88.190 dolari S.U.A. sau echivalentul în lei la data plăţii, către partea civilă S.C. E.R. S.R.L. Bucureşti, cu titlu de despăgubiri civile.
A fost respinsă cererea de obligare a inculpatului la plata daunelor morale, în sumă de 100.000 dolari S.U.A. şi cererea de obligare a inculpatului la plata cheltuielilor judiciare, cereri formulate de aceeaşi parte civilă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
Inculpatul Y.S.K., în calitate de asociat unic al S.C. G.I.E. S.R.L. (conform actului adiţional la statutul societăţii, autentificat prin încheierea nr. 1853 din 11 aprilie 1997) a solicitat, în toamna anului 1998 S.C. S. S.R.L. Cluj Napoca, efectuarea unui import de ambalaje pentru cafea E. din Turcia. Modelul de plic şi cel pentru cutia de carton a fost executat, conform indicaţiilor date de inculpat, martorului N.C., asociatul unic şi administratorul S.C. S. S.R.L. Cluj Napoca.
Totodată, a mai reţinut prima instanţă, că S.C. E.I. L.T.D., prin reprezentanţii săi legali, în calitate de titular, respectiv deţinător al mărcii de fabricaţie, comerţ şi servicii E., conform certificatului de înregistrare nr. 20265/1994, eliberat de O.S.I.M. România, a obţinut protecţia pentru această marcă pe teritoriul României, pe o perioadă de 10 ani, cu începere de la 11 februarie 1994.
Prin urmare, potrivit art. 42 din Legea nr. 84/1998 dreptul de a folosi această marcă poate reveni numai acelor societăţi cu care S.C. E.I. L.T.D. încheie un contract de licenţă.
Din actele dosarului, a rezultat că inculpatul Y.S.K. nu a încheiat un asemenea contract de licenţă cu S.C. E.I. L.T.D., neavând astfel dreptul să folosească elementele inscripţionate pe ambalajele acesteia.
Aşa fiind, cu ocazia controlului efectuat de lucrătorii din cadrul I.P.J. Cluj şi cei ai Gărzii Financiare la S.C. G.I.E. S.R.L. Cluj-Napoca, au constatat că aceasta deşi nu avea licenţă de fabricaţie şi nici acordul titularului mărcii înregistrate, a achiziţionat cafea marca E., în cutii sau borcane, pe care ulterior a ambalat-o în plicuri mai mici de 1,3 grame şi a valorificat-o. Ambalajele folosite de S.C. G.I.E. S.R.L. erau aproape identice cu cele folosite de producătorul autorizat, respectiv S.C. E.R. S.R.L. Bucureşti.
Prin urmare, tribunalul a reţinut că, fapta inculpatului care în perioada septembrie – octombrie 1998 a întrebuinţat emblema firmei E. pe ambalajele în care a pus în vânzare cafea ness, purtând o marcă identică cu marca înregistrată de S.C. E.I. L.T.D., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de concurenţă neloială, prevăzută de art. 5 lit. a) din Legea nr. 11/1991.
Pe de altă parte, tribunalul a considerat că, în raport de dispoziţiile art. 83 lit. b) din legea nr. 84/1998 fapta inculpatului de a pune în circulaţie, fără drept, un produs purtând o marcă identică sau similară, cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, nu întruneşte elementele constitutive ale acestei infracţiuni, întrucât inculpatul nu a pus în circulaţie propriul produs, ci acesta a vândut în realitate cafea ness, marca E., folosindu-se fără drept de această marcă, situaţie în care, a dispus achitarea, în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
În ceea ce priveşte soluţionarea laturii civile, prima instanţă a apreciat întemeiate pretenţiile formulate de S.C. E.R. S.R.L. Bucureşti privind cheltuielile suportate de aceasta cu campania publicitară împotriva folosirii fără drept a mărcii E. şi a respins daunele morale cerute de S.C. E.I. L.T.D. din Israel, ca fiind neîntemeiate.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel parchetul, partea civilă şi inculpatul.
Prin Decizia penală nr. 50/ A din 5 martie 2002, Curtea de Apel Cluj a admis apelul parchetului şi al părţii civile şi a dispus următoarele:
L-a condamnat pe inculpatul Y.S.K. la pedeapsa de un an închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 83 lit. b) din Legea nr. 84/1998 şi în baza dispoziţiilor art. 33 lit. a) şi a art. 34 lit. b) C. pen., a contopit această pedeapsă cu pedeapsa de 100.000 lei amendă penală aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 5 lit. a) din Legea nr. 11/1991, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de un an închisoare în condiţiile art. 81 C. pen.
Sub aspectul laturii civile, l-a obligat pe inculpat, în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. G.I.E. S.R.L. Bucureşti să plătească părţii civile suma de 50.000 dolari S.U.A. cu titlu de daune morale şi 25.000.000 lei cheltuieli de judecată, în apel.
A fost respins apelul declarat de inculpat şi au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Instanţa de control judiciar, a motivat în esenţă că, tribunalul a greşit atunci când a apreciat că, dispoziţiile art. 83 lit. b) din Legea nr. 84/1998 se referă doar la acele situaţii în care comerciantul pune în circulaţie un produs propriu, folosind marca înregistrată pentru alt produs de acelaşi gen, întrucât legiuitorul nu a înţeles să facă distincţie cu privire la natura produsului pus în circulaţie sau provenienţa acestuia.
Pe de altă parte, s-a motivat că, partea vătămată a făcut dovada finanţării unei campanii publicitare menite să informeze consumatorii, să preîntâmpine şi să înlăture neîncrederea în produsele firmei, precum şi scăderea vânzărilor, aşa încât, este justificată acordarea despăgubirilor materiale reprezentând contravaloarea campaniei publicitare şi a daunelor morale, reprezentând prejudiciul integral suferit de aceasta.
Împotriva acestei decizii, ca şi a sentinţei pronunţată de prima instanţă, în termen legal, a declarat recurs inculpatul Y.S.K. criticând hotărârile atacate pentru următoarele motive:
I. Sub aspectul laturii penale a fost invocat motivul prevăzut de pct. 17 al art. 3859 C. proc. pen., susţinându-se în esenţă că pentru niciuna din infracţiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată şi condamnat, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii.
Astfel, s-a arătat că, în ceea ce priveşte infracţiunea de concurenţă neloială, aceasta nu subzistă pentru că inculpatul nu a falsificat conţinutul cafelei marca E., ci doar a valorificat-o prin intermediul firmei sale, aşa încât, nu poate fi acuzat că a produs confuzie printre cumpărători pentru simplul fapt că a pus în pliculeţele de ness cafeaua aparţinând tot părţii vătămate, menţionând pe plic că produsul aparţine firmei E., fiind preambalat pe maşini automate de către S.C. G.I.E. S.R.L.
S-a mai arătat că, inculpatul nu a făcut altceva decât să comande (ambalajul) pliculeţele în care a introdus cafeaua părţii vătămate, situaţie în care atât organele de urmărire penală, cât şi instanţele au fost induse în eroare, confundând noţiunea de marcă, cu cea de ambalaj, motiv pentru care, ambalajul nu poate face parte din categoria mărcilor.
Referitor la infracţiunea prevăzută de art. 83 lit. b) din Legea nr. 84/1998 s-a susţinut că pentru îndeplinirea condiţiilor cerute de legiuitor trebuie ca pe piaţă să existe în acelaşi timp cel puţin două produse purtând o marcă identică cu marca înregistrată în mod legal şi care să prejudicieze titularul mărfii, iar în speţă inculpatul nu a promovat pe piaţă un produs nou.
În fine, pentru aceste critici s-a solicitat admiterea recursului declarat, casarea hotărârilor atacate şi achitarea inculpatului pentru infracţiunile deduse judecăţii.
II. Sub aspectul laturii civile s-a invocat, în principal motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., referitor la omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra unor cereri esenţiale pentru părţi de natură să garanteze drepturile lor sau să influenţeze soluţia procesului, cerându-se admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, primei instanţe.
S-a motivat în esenţă că, prima instanţă a încălcat dispoziţiile art. 302 alin. (2) şi art. 305 alin. (1) lit. g), h) şi i) C. proc. pen., atunci când a omis să pună în discuţia părţilor cererea de constituire de parte civilă formulată de S.C. E.R. S.R.L. la termenul din 14 decembrie 2000 şi să se pronunţe prin încheiere motivată asupra acesteia.
Totodată, a mai fost invocat şi motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., susţinându-se că hotărârile sunt nelegale şi în ceea ce priveşte daunele materiale şi daunele morale acordate părţilor civile atâta vreme cât prejudiciul este inexistent, întrucât nu s-a putut face dovada că inculpatul a comercializat pe piaţă alt produs în afară de produsul comercializat de partea vătămată.
În subsidiar, s-a cerut reducerea daunelor morale acordate părţii civile.
Recursul declarat este nefondat urmând a fi respins pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
I. Referitor la criticile aduse soluţionării laturii penale se constată următoarele:
Potrivit art. 1 din Legea nr. 11/1991, persoanele care au calitatea de comercianţi sunt obligate să-şi exercite activitatea cu bună credinţă şi potrivit uzanţelor cinstite, iar în art. 2 din aceeaşi lege, este definită noţiunea de concurenţă neloială, arătându-se că prin concurenţă neloială se înţelege orice act sau fapt contrar uzanţelor cinstite în activitatea comercială sau industrială.
Aşa fiind, potrivit art. 5 lit. a) constituie infracţiune de concurenţă neloială (..) întrebuinţarea unei firme, unei embleme, unor desemnări speciale sau a unor ambalaje de natură a produce confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant.
Prin urmare, fapta inculpatului de a folosi ambalaje cu inscripţia E. în vederea comercializării acestei cafele fără să aibă acordul S.C. E.I. L.T.D., singura deţinătoare a acestei mărci pe teritoriul României pe o perioadă de 10 ani, fiind de natură să producă confuzie cu ambalajele folosite în mod legitim de aceasta, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de concurenţă neloială în sensul dispoziţiilor art. 5 lit. a) din această lege.
Că aşa s-au petrecut faptele rezultă din probatoriul administrat la dosarul cauzei, respectiv certificatul de înregistrare nr. 20265/1994 eliberat de O.S.I.M. România, potrivit căruia S.C. E.I. L.T.D. este singura titulară şi deţinătoare a mărcii de fabricaţie, comerţ şi servicii E. pe teritoriul României, pe o perioadă de 10 ani, cu începere din 11 februarie 1994, obţinând astfel protecţie pentru această marcă pentru acest interval de timp.
Totodată, potrivit art. 42 din aceeaşi lege, titularul mărcii, în speţă S.C. E.I. L.T.D. poate în baza unui contract de licenţă să autorizeze terţii să folosească marca pe întreg teritoriul României sau pe o parte a acestuia, pentru toate sau numai pentru o parte din produsele ori serviciile pentru care marca a fost înregistrată.
Cum, inculpatul nu a încheiat un astfel de contract cu S.C. E.I. L.T.D., el nu avea dreptul să folosească ambalajele cu inscripţia E., săvârşind astfel infracţiunea de concurenţă neloială, în cauză, neavând nici o relevanţă, împrejurare că el a comercializat produsul acestei firme.
Referitor la infracţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 83 lit. b) din Legea nr. 84/1998, ce sancţionează punerea în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică cu marca înregistrată, Curtea Supremă, constată că în mod legal instanţa de apel a reţinut că prin modul cum a fost reglementată această infracţiune, legiuitorul nu a făcut distincţie cu privire la natura produsului pus în circulaţie fără drept, respectiv dacă punerea în circulaţie trebuie să privească alt produs decât cel care poartă marca înregistrată, situaţie în care, condamnarea inculpatului şi pentru această infracţiune este legală şi temeinică.
II. Referitor la criticile privind soluţionarea laturii civile, se constată următoarele:
1. Referitor la omisiunea instanţei de a pune în discuţia părţilor şi de a se pronunţa prin încheiere cu privire la cererea de constituire ca parte civilă formulată de S.C. E.R. S.R.L. la termenul din 14 decembrie 2002, în faţa primei instanţe, Curtea Supremă reţine următoarele:
Potrivit art. 15 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., partea vătămată se poate constitui parte civilă în contra învinuitului sau inculpatului şi a persoanei responsabile civilmente, în cursul urmăririi penale şi în faţa instanţei de judecată, până la citirea actului de sesizare.
Totodată, în cuprinsul art. 16 se arată că, introducerea în procesul penal a persoanei responsabile civilmente poate avea loc, la cerere sau din oficiu, fie în cursul urmăririi penale, fie în faţa instanţei de judecată, până la citirea actului de sesizare.
Mai mult decât atât, în art. 76 şi art. 320 C. proc. pen., este reglementată obligaţia preşedintelui completului de a-i pune în vedere părţii vătămate că poate participa în proces în calitate de parte civilă, în condiţiile prevăzute de lege, iar această declaraţie de constituire poate fi făcută pe parcursul procesului, până la citirea actului de acuzare.
Aşa fiind, constituirea părţii vătămate ca parte civilă este un drept conferit de legiuitor care nu trebuie pus în discuţia celor prezenţi, atâta vreme cât legiuitorul a prevăzut în textele menţionate obligaţia instanţei de a încunoştiinţa partea de posibilitatea exercitării acestuia în condiţiile şi la termenele prevăzute de lege.
Ceea ce ar putea să conteste inculpatul sau partea responsabilă civilmente ar fi tardivitatea constituirii, cuantumul pretenţiilor solicitate sau însăşi calitatea sa procesuală.
Or, în speţă, se observă că S.C. E.R. S.R.L. face parte din grupul de societăţi E.I. L.T.D. cu sediul în Israel, care a înregistrat la O.S.I.M. marca ce face obiectul acestui dosar, şi care a formulat plângere penală împotriva inculpatului, constituindu-se parte civilă în cauză încă din cursul urmăririi penale.
Prin urmare, S.C. E.R. S.R..L, a depus la termenul din 14 decembrie 2000, cererea de constituire ca parte civilă şi de introducere în cauză a S.C. G. S.R.L., în calitate de parte responsabilă civilmente, înainte ca instanţa să fi dat citire actului de sesizare, inculpatul fiind interogat la termenul următor, respectiv pe data de 22 februarie 2001.
Aşa fiind, criticile formulate de inculpat pentru acest motiv sunt nefondate, urmând a fi respinse, ca atare.
2. În ceea ce priveşte acordarea despăgubirilor civile (materiale şi morale) în cuantumul stabilit, Curtea Supremă constată că, în mod legal instanţa de apel a avut în vedere atât prejudiciul material suferit de partea civilă S.C. E.R. S.R.L. în cuantum de 88.190 dolari S.U.A. ca urmare a finanţării campaniei publicitare menită să informeze consumatorii, să înlăture neîncrederea sa în produsele firmei, precum şi scăderea vânzărilor, cât şi daunele morale suferite de S.C. E.I. L.T.D., acordate într-un cuantum de 50.000 dolari S.U.A., ca urmare a prejudiciului de imagine produs de inculpat prin fapta sa.
Pentru aceste considerente, secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie constată că motivele invocate sunt nefondate, iar cum din examinarea dosarului în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., privind cauzele de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu, nu se constată existenţa vreunuia, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat recursul declarat, cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Y.S.K. împotriva deciziei penale nr. 50/ A din 5 martie 2002 a Curţii de Apel Cluj.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 921/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 926/2003. Penal → |
|---|
