CSJ. Decizia nr. 963/2003. Penal. Art.20 rap.la art.174, 175 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 963/2003
Dosar nr. 4690/2002
Şedinţa publică din 26 februarie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 651 din 16 iulie 2002, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., a condamnat pe inculpatul T.B. la 8 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 69 din Legea nr. 56/1992 a condamnat pe acelaşi inculpat la 2 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A menţinut starea de arest a inculpatului şi a dedus prevenţia de la 3 octombrie 2001, la zi.
A constatat că partea vătămată K.M. nu s-a constituit parte civilă.
A obligat pe inculpat la plata sumei de 33.344.398 lei plus dobânda legală către Spitalul Universitar de Urgenţă şi la 2.000.000 lei cheltuieli judiciare statului.
În baza art. 117 C. pen., a dispus expulzarea inculpatului după executarea integrală a pedepsei.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că, partea vătămată M.K. lucra ca paznic la S.C. B.I. S.R.L. în complexul Apusului şi că în noaptea de 3 iulie 1999, împreună cu partea vătămată se afla şi prietena acestuia martora G.D., atunci când a venit inculpatul T.B.
Partea vătămată a ieşit să discute cu inculpatul în afara magazinului şi s-a reîntors, fiind plin de sânge de la înjunghierea în partea stângă a abdomenului.
Martora îl cunoştea pe inculpat, deoarece prin intermediul lui cunoscuse victima şi în plus locuiseră o perioadă de timp împreună şi cu concubina inculpatului V.M. Tot martora a declarat că partea vătămată M.K. avea să-i dea inculpatului o datorie şi îl ameninţa de mult timp că îl va omorî.
Deşi martora nu a văzut cum s-a produs agresiunea, i-a auzit pe cei doi certându-se, iar victima i-a spus acesteia că l-a înjunghiat T.B., după care a plecat cu o maşină.
Şi alţi martori au declarat că cei doi se cunoşteau şi că M.K. avea să-i dea bani inculpatului, motiv pentru care îl căuta pe acesta.
Împotriva sentinţei penale a declarat recurs inculpatul T.B. care a susţinut că vinovăţia sa nu a fost dovedită, nu există plângerea părţii vătămate, iar la data când se pretinde că a săvârşit fapta nu se afla în ţară, astfel încât, nu poate fi condamnat în baza unei singure declaraţii date de concubina părţii vătămate.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia nr. 635 din 15 octombrie 2002, a respins ca nefondat apelul inculpatului constatând, că instanţa de fond a reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului în săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat.
Declaraţiile martorilor audiaţi în cauză se coroborează cu declaraţia părţii vătămate, fiind susţinute şi de procesul-verbal de constatare al poliţiei, actele medicale depuse la dosar şi în parte de declaraţia inculpatului dată în faza de urmărire penală, în prezenţa interpretului de limbă turcă şi a apărătorului.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs inculpatul reiterând, în esenţă, criticile invocate şi în apel şi a solicitat în principal achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), combinat cu art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., anularea măsurii expulzării, iar în subsidiar trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă pentru completarea probatoriului.
Recursul nu este întemeiat.
Verificând hotărârile atacate în raport de criticile invocate, cât şi din oficiu în limitele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată, că instanţele au pronunţat hotărâri legale şi temeinice, stabilind corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, pe baza probelor administrate şi minuţios analizate.
Din coroborarea declaraţiilor de martori, cu cele ale părţii vătămate, în parte cu ale inculpatului şi cu actele depuse la dosar, rezultă fără dubiu că inculpatul se face vinovat de comiterea tentativei la infracţiunea de omor calificat împotriva părţii vătămate M.K.
Apărarea recurentului în sensul că la data comiterii presupusei fapte nu se afla în ţară, având interdicţie de a se afla în România în perioada 4 septembrie 1998 – 3 septembrie 1999 (aşa cum rezultă din ştampila aplicată pe paşaport), este infirmată de declaraţiile martorului C.A.M. care a relatat că de la începutul anului 1999, inculpatul a început să întreţină relaţii intime cu mama sa şi în acest context s-a aflat în preajma acestuia, astfel încât, la începutul lunii iulie 1999, inculpatul le-a spus martorului şi mamei acestuia că s-a întâlnit cu partea vătămată cu care s-a certat pe motiv că nu i-a returnat o sumă de bani şi pe care l-a lovit cu cuţitul în abdomen, după care a plecat cu autoturismul aparţinând mamei martorului, pe care inculpatul îl folosea în acea perioadă.
Rezultă aşadar că, inculpatul la începutul lunii iulie 1999, când s-a consumat infracţiunea, se afla în România, unde se întorsese înainte de expirarea perioadei de interdicţie aşa cum de altfel a declarat chiar recurentul în faza de urmărire penală şi cum rezultă şi din sentinţa penală nr. 248 din 4 mai 2000 a Tribunalului Iaşi prin care inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni de înşelăciune şi falsificare de monede sau alte valori, fapte comise la începutul lunii august şi septembrie 1999 când de altfel a fost şi arestat.
Aşa fiind, în mod corect instanţele au înlăturat apărarea inculpatului, reţinând pe baza probelor administrate vinovăţia acestuia în săvârşirea faptelor a căror încadrare juridică a fost just stabilită şi pentru care s-au aplicat pedepse individualizate în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Ca urmare cererea de achitare formulată de recurent nu poate fi primită, nevinovăţia susţinută de acesta nefiind confirmată de probele din dosar.
Nici cererea de trimitere a cauzei spre rejudecare la prima instanţă nu poate fi admisă, în cauză administrându-se suficiente probe pertinente şi utile, inclusiv cele propuse de inculpat, a cărui audiere a fost făcută în prezenţa interpretului de limbă turcă şi a apărătorului.
De altfel, inculpatul aşa cum a şi declarat în faţa instanţelor, cunoaşte foarte bine şi limba română, astfel că nu poate fi vorba de o stare de eroare în care s-ar fi aflat în timpul audierilor din faza urmăririi penale, unde aşa cum s-a arătat a fost şi asistat de translator.
Cât priveşte pedepsele aplicate, Curtea constată, că instanţele au individualizat just sancţiunile aplicate, ţinând seama de toate criteriile impuse de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), aşa încât o redozare nu se justifică.
Pentru toate aceste considerente recursul declarat de inculpat apare ca nefondat, astfel încât, va fi respins în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se va deduce conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive la zi.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.T. împotriva deciziei nr. 635 din 15 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Compută din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive de la 30 octombrie 2001, la zi.
Obligă pe recurent să plătească statului 1.100.000 lei cheltuieli judiciare în care se include şi onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 300.000 lei, ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 962/2003. Penal. Recurs la încheiere. Recurs | CSJ. Decizia nr. 964/2003. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs → |
|---|
