Înşelăciunea (art.244 NCP). Decizia nr. 51/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 51/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-01-2015 în dosarul nr. 13676/302/2014
DOSAR NR._
(4047/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTIA A II A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.51/A
Ședința publică de la 14.01.2015
P. - D. L.
JUDECĂTOR – I. T.
GREFIER - S. N.
* * * * * *
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București – a fost reprezentat de procuror N. N..
Pe rol se află pronunțarea asupra apelului declarat de P. de pe lângă Judecătoria Sector 5 București împotriva sentinței penale nr.2312/29.09.2014 pronunțate de Judecătoria Sector 5 București, în dosarul nr._ .
Dezbaterile au avut loc în ședința din data de 06.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta decizie penală, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a stabilit termen de pronunțare pentru astăzi, 14.01.2015, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
CURTEA,
Asupra apelului penal de față:
Prin sentința penală nr.2312 din 29.09.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, în baza art. 244 alin. 1, 2 C. pen. cu aplicarea art. 5 cod penal, art. 396 alin. 10 C. pr. pen. a fost condamnată inculpata M. C. la 8 luni închisoare.
În baza art. 81, 82 C. pen. 1969 rap. la art. 5 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani 8 luni.
În baza art. 404 C. pr. pen. s-a atras atenția inculpatei asupra disp. art. 83 și urm. c.p. 1969 cu apl. art. 5 cod penal cu referire la art. 15 Legea nr.187/2012.
În baza art. 19, art. 25 și art. 397 C. pr. pen. a fost obligată inculpata la plata către partea civilă R. B. SA a contravalorii în lei la cursul BNR din data plății a sumei de 7354,20 euro.
În baza art. 274 C. pr. pen. a fost obligată inculpata la 700 lei cheltuieli judiciare către stat,
Instanța a reținut că prin rechizitoriul din 22.05.2014 dat în dosarul nr.3576/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 5, a fost trimisă în judecată inculpata M. Constanta pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 244 al.1, 2 C. pen. cu aplic.art.5 C. pen..
În fapt, s-a reținut, că la data de 11 07 2008, M. Constanta a indus în eroare R. B. SA - Agenția B., cu prilejul încheierii contractului de credit bancar pentru persoane fizice nr.RF_, prin utilizarea de mijloace frauduloase, respectiv înscrisuri sub semnătură privată falsificate, adeverință de salariat (din conținutul acestora rezultând că este angajată . SRL, din 2006, în funcția de casier, salariul lunar net fiind de 1.150 lei, împrejurări care s-au dovedit a fi neadevărate) și urmărind obținerea unui folos material injust, prejudiciul cauzat fiind în cuantum de 6350,98 euro,
In cursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești s-au administrat următoarele mijloace de probă: plângere R. B. SA; înscrisuri (contract de credit, cerere de credite, adeverință salariat); declarații inculpată; raport de constatare tehnico-științifică; adresă ITM; fișa de cazier judiciar a inculpatei
La termenul din 29.09.2014, instanța a admis cererea inculpatei de judecare a cauzei în procedura recunoașterii învinuiri, art. 374 alin. 4 și art. 396 alin. 10 C. pr. pen.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut că la data de 23.04.2009 a fost înregistrată la SIF - Poliția Sectorului 5, sesizarea R. B. România SA prin care se solicita efectuarea de cercetări asupra numiților M. C. și D. C. pentru faptul că i-au înșelat în obținerea unor credite de nevoi personale, prin prezentarea de adeverințe de salariu și vechime în muncă false.
La data de 09.07.2008, inculpata M. C. a depus la R. B. SA - Agenția B., o cerere de credit pentru persoane fizice înregistrată sub nr._, solicitând acordarea sumei de 6.350,98 euro, destinația creditului fiind pentru nevoi personale.
Cererea de credit a fost însoțită de o adeverință de salariat având ca emitent . SRL, sub nr.64/07.07.2008, înscris din care a rezultat că, inculpata M. C. era angajata societății susmenționate de 2 ani, durata contractului fiind nedeterminată, desfășurându-și activitatea în calitate de casier, salariul lunar net fiind de 1.150 lei.
Ulterior, la data de 11.07.2008, a fost încheiat contractul de credit nr. RF_ între R. B. SA - Agenția B., cu sediul în București, B- dul B., nr.35, Sector 3 și inculpata M. C., valoarea creditului acordat fiind de 6.350,98 euro, din care 6.166 euro pentru nevoi personale, iar 184,98 euro pentru achitarea comisionului de procesare datorat în baza prezentului contract, acesta fiind acordat pe o durată de 96 luni, începând cu 11.08.2008 până la data de 11.07.2016, stabilindu-se o rată lunară în sumă de 127,99 euro.
Instanța de fond a mai reținut că înscrisurile depuse în vederea încheierii contractului de credit erau false, inculpata M. C. nefiind niciodată angajată al . SRL, aspect confirmat și prin declarațiile date de către inculpată, din adresa nr.P2208/_/10.03.2011, emisă de ITM, rezultând că . SRL nu a înregistrat contract individual de muncă cu M. C..
Inculpata M. C. a recunoscut comiterea faptelor reținute în sarcina sa, din declarațiile sale rezultând că având nevoie de bani s-a prezentat la agenția din orașul Popești Leordeni a băncii R. unde a solicitat documentele necesare obținerii unui credit. La ieșirea din incinta agenției aceasta a pe care nu o poate descrie, care s-a oferit să o ajute in obținerea unor documente în baza cărora să i se aprobe creditul, fapt care s-a și întâmplat. Inculpata M. Constanta s-a întâlnit ulterior cu persoana necunoscuta care i-a oferit mai multe documente din care reieșea faptul ca este angajata a S.C. N. taxi S.R.L. si, deși știa ca nu este angajata a acestei societăți, a depus documentele la banca, obținând astfel un credit în valoare de 6.350 euro. Totodată, a declarat faptul că nu a achitat nicio rată deoarece nu a avut bani, dorind însă ca în viitor să acopere prejudiciul deși veniturile ei erau foarte reduse.
Instanța de fond a mai reținut că din raportul de constatare tehnico-științifică nr._ din 24.01.2014 întocmit de IGPR-Serviciul Criminalistic, a rezultat că:
- semnăturile din partea dreaptă jos și de la rubrica „împrumutat” de pe contractul de credit încheiat la data de 09.07.2008 între R. B. SA și M. C., semnătura de la rubrica „Semnătura” de pe Acordul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal întocmit la data de 09.07.2008 pe numele M. G., semnătura de la rubrica „Semnătura” de pe Acordul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal întocmit la data de 09.07.2008 pe numele M. C., semnătura de la rubrica „Semnătura emitentului” de pe Acordul de consultare a bazei de date a centralei riscurilor bancare nr.235/09.07.2008 întocmit pe numele M. C. și semnătura de la rubrica „Semnătura Titularului” de pe Cererea de credit și cont curent pentru persoane fizice întocmită la data de 09.07.2008 pe numele M. C., au fost executate de către M. Constanta;
- semnătura realizată prin copiere electronică la rubrica „Semnătura client” de pe fotocopia Adeverinței de salariu și vechime în muncă nr.64/07.07.2008 emisă de . abordata de o persoana necunoscută, Taxi SRL pe numele M. C., semnăturile realizate prin copiere electronică în partea dreaptă jos și la rubrica „împrumutat” de pe fotocopia Contractului de credit nr. RF_/11.07.2008 încheiat între R. B. SA și M. C. și semnăturile realizate prin copiere electronică în partea dreaptă jos și la rubrica „Client” de pe fotocopia Graficului de rambursare emis de R. B. SA la data de 07.2008 pe numele M. C., reproduc imaginile unor semnături ce au fost executate de către M. Constanta.
Instanța de fond a constatat că, în drept, fapta inculpatei M. Constanta, care la data de 11 07 2008, a indus in eroare R. B. SA - Agenția B., cu prilejul încheierii contractului de credit bancar pentru persoane fizice nr.RF_, prin utilizarea de mijloace frauduloase, respectiv înscrisuri sub semnătura privată falsificate, adeverința de salariat (din conținutul acestora rezultând ca este angajata . SRL, din 2006, în funcție de casier, salariul lunar net fiind de 1.150 lei, împrejurări care s-au dovedit a fi neadevărate) șsi urmărind obținerea unui folos material injust, prejudiciul cauzat prin săvârșirea faptelor fiind în cuantum de 6350,98 euro, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev.de art.244 al.1,2 C. pen. cu aplic.art.5 C. pen.
Instanța a apreciat că legea mai favorabilă o constituie noul Cod penal ce prevede pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani, față de Codul penal 1969 ce prevedea pedeapsa de la 3 la 15 ani închisoare. La stabilirea legii penale mai favorabile nu se poate omite criteriul naturii și limitelor de pedeapsă și examina alte instituții autonome (cum ar fi acelea privind individualizarea pedepsei) pentru ca urmare a comparației să se concluzioneze ca ar putea fi mai favorabilă o reglementare ce prevede o pedeapsă mai grea, dar modalități de individualizare mai puțin restrictive pentru persoana condamnată (desigur, în situația în care cuantumul pedepsei ales se încadrează în cel cerute de norma ce reglementează individualizarea judiciară a executării pedepsei). S-ar ajunge în această modalitate de a stabili legea mai favorabilă la un raționament inadmisibil juridic: stabilirea de către judecător a cuantumului pedepsei nu în funcție de criteriile generale de individualizare, după stabilirea actului normativ ce constituie lege mai favorabilă, ci în funcție de modalitatea de individualizare judiciară a executării pedepsei, referitor la care judecătorul ar alege-o pe cea mai puțin restrictivă comparând cele două reglementări succesive. O astfel de procedură de stabilire și individualizare a pedepsei în opinia instanței nu poate fi acceptată, încălcând art. 1 și art. 2 cod penal, ca de altfel principiile generale privind legalitatea sancțiunilor.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatei, instanța de fond a avut în vedere limitele speciale din noul cod penal reduse cu 1/3 ca urmare a aplicării art. 396 alin. 10 C. pr. pen., natura și pericolul social concret al faptei, modalitatea de săvârșire, urmarea acesteia, persoana inculpatei, care este în vârstă de 56 de ani, necunoscuta cu antecedente penale, astfel că,
În ceea ce privește individualizarea judiciară a executării pedepsei aplicate mai sus, instanța a apreciat că legea mai favorabilă o reprezintă Codul penal 1969, în vigoare la data săvârșirii de către inculpată a infracțiunii.
Astfel, s-a statuat constant în doctrină principiul aplicării legii mai favorabile în raport de fiecare instituție cu vocație de aplicare autonomă, cu titlu de exemplu menționând: T. P., D. penal comparat, Cluj, 1923, după ce prezintă cele două concepții privind aplicarea legii mai favorabile, își arată susținerea fără rezerve pentru teza divizibilității legilor concurente, apreciind că restricțiunea ce se impune acestei combinațiuni – pe care o admitem și noi este aceea ca dispozițiunile alese din două sau mai multe legi concurente să nu fie incoerente, V. Dongoroz, arăta în comentariul său la Codul penal din 1936 că Alegerea legii mai blânde exclude implicit legea mai severă. Nu este deci îngăduit a se îmbina dispozițiunile unei legi cu cele ale altei legi pentru a se obține un rezultat și mai favorabil, fiindcă aceasta ar însemna crearea pe cale de aplicațiune a unei a treia lege (lex tertia), ceea ce nu este admis. Odată însă fapta stabilită și pedeapsa fixată conform uneia din legi, se poate recurge la instituțiunile care funcționează independent din cealaltă lege, dacă ele sunt mai favorabile infractorului; N. B., Infracțiunea penală și culpabilitatea, Tipografia S. S., A. I., 1944: cu drept cuvânt, asemenea concursuri de dispozițiuni legale referitoare la același institut penal se rezolvă prin confruntarea lor în întregime și prin eliminarea dispozițiunilor mai aspre. Nimic nu împiedică, ca același procedeu să se urmeze pentru fiecare institut în parte, aplicându-se dispozițiunea – cu valoare de lege pentru acel institut – cea mai favorabilă dintre legile concurente […]; C. B., Manual de drept penal. Partea generală, Ed. Universul Juridic, 2007 - într-o altă concepție, pe care o considerăm mai aproape de adevăr, determinarea legii penale mai favorabile trebuie să se facă în raport de fiecare instituție care se aplică în mod autonom. De aceea, dacă încadrarea faptei s-a făcut după una din legi, care era mai favorabilă, aceasta nu exclude aplicarea dispozițiilor din cealaltă lege cu privire la recidivă sau la concursul de infracțiuni, dacă acestea sunt mai favorabile”.
De asemenea, jurisprudența instanței supreme a statuat aplicarea legii penale mai favorabile fiecărei instituții de drept penal autonome, în acest sens instanța a avut în vedere:
- Cas. II, dec. 4021/1938 - … deși instanța de apel a aplicat împotriva inculpatului, în ceea ce privește calificarea faptului și gradarea pedepsei, textele din vechiul cod penal, ca unele ce conduceau la o pedeapsă mai blândă, ea era îndreptățită să facă în favoarea acestuia, dacă a găsit că merită acest tratament, și aplicațiunea art. 65 din noul cod penal (ref. la suspendarea condiționată, n.ns.) deoarece conținea un principiu de drept menit să ducă la ușurarea situațiunii inculpatului. apud V. Papadopol, I. S., G. P., op. cit., p.21, n. 40.
- Cas. II, dec. 677/1938 - …faptul că inculpații au fost pedepsiți prin aplicarea dispozițiunilor din Codul penal anterior nu putea să împiedice aplicarea dispozițiunei de suspendare a executării din noul cod, întrucât suspendarea din noul cod este o instituțiune care funcționează independent. apud N.T.B., op. cit., p. 272.
Instanța a apreciat că, deși nu s-a menționat în rechizitoriu și nici în concluziile orale ale Parchetului, se impun câteva precizări referitoare la pretinsa incidență a deciziei nr. 265/06.05.2014 a CCR, publicată în M.Of. nr. 372 din 20 mai 2014, care ar obliga instanța la aplicarea globală a legii mai favorabile.
În ceea ce privește decizia nr. 265/06.05.2014 a CCR, publicată în M.Of. nr. 372 din 20 mai 2014, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală în Dosarul nr. 5._ și s-a constatat că dispozițiile art. 5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinare a prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile, instanța a constatat că această decizie de interpretare este obligatorie începând cu data publicării în monitorul oficial, respectiv începând cu 20.05.2014 și a apreciat că, potrivit prevederilor legale incidente în materie, se aplică faptelor săvârșite după data de la care decizia este obligatorie, respectiv 20.05.2014.
Pentru infracțiunile săvârșite ulterior datei de 20.05.2014, interpretarea data art. 5 cod penal dictata de Curtea Constituțională este singura aplicabilă.
Potrivit art. 20 din Constituția României: Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Din acest text constituțional decurg în esență două consecințe: în primul rând interpretarea drepturilor și libertăților fundamentale recunoscute prin diverse instrumente internaționale la care România este parte, trebuie să fie în acord cu aceste instrumente. In al doilea rând, instanțele naționale se supun si aplica reglementările privind drepturile și libertățile fundamentale din instrumentele internaționale la care România este parte in maniera in care au fost interpretate de instanțele internaționale și europene abilitate.
Noțiunea de lege, în sensul art. 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, așa cum a fost interpretat prin jurisprudența constantă a CEDO, incorporează dreptul de origine atât legislativă, cât și jurisprudențială (CEDO Kokkinakis c. Greciei, hotărârea din 25 mai 1993, S.W. și C.R. c Regatului Unit hotărârea din 22 noiembrie 1995, Cattoni c. Franța hotărârea din 15 noiembrie 1996, E.K. c Turciei hotărârea din 7 februarie 2002, Pessino c. Frantei hotărârea din 10 octombrie 2006)
In acest fel, în lumina practicii Curții Europene, un reviriment de jurisprudența se analizează pe tărâmul art. 7 din CEDO, iar acest text convențional poate fi violat nu doar prin aplicarea retroactivă a unei legi adoptate ulterior faptei, ci si printr-o interpretare posterioara defavorabila celui în cauză, pe care jurisprudența o leagă de dispoziția în vigoare la momentul faptei (Posino c. Franța, Dragatoniu și M. Pidhorni c. România, hotărârea din 24 mai 2007, Del Rio Prada c. Spania hotărârea din 21 octombrie 2013).
Deși art. 7 din Convenția nu garantează în principiu niciun drept la aplicarea legii penale mai favorabile, judecătorii de la Strassbourg au admis excepția mitior lex – G. c. Franța, hotărârea din 27 septembrie 1995, Scoppola c. Italia hotărârea din 17 septembrie 2009.
Astfel, s-a statuat in Cauza Scoppola contra Italiei: Paragraful 109: "(...) Curtea consideră că este necesar pentru a reveni Ia jurisprudența stabilită de către Comisie în X contra Germania și afirmă că articolul 7 parag. 1 din Convenție oferă garanții nu numai principiului neretroactivității legilor penale mai severe, dar, de asemenea, implicit, și principiului retroactivității legii penale mai favorabile. Acest principiu se reflectă în regula că dacă legea penală în vigoare la momentul săvârșirii infracțiunii, precum și legile penale ulterioare adoptate, înainte de pronunțarea hotărârii definitive sunt diferite, judecătorul trebuie să aplice legea ale cărui prevederi sunt mai favorabile învinuitului" și
Paragraful 110: "Curtea reiterează că regula privind retroactivitatea prevăzute în articolul 7 din Convenție se aplică numai în cazul dispozițiilor care definesc infracțiuni și sancțiuni. Pe de altă parte, în alte cauze Curtea a constatat rezonabilă aplicarea de către instanțele naționale a principiului tempus regit actum cu privire la legile de procedură (...) Prin urmare, este necesar să se stabilească dacă textul care a făcut, în cazul de față, obiectul unor modificări legislative controversate, și anume articolul 442 parag. 2 al Codului de procedură penală, conținea prevederi referitoare la dreptul penal substanțial și, în special, dispoziții care afectează severitatea sentinței."
CEDO a mai statuat în Cauza M. T. împotriva României, cauza in care s-a constatat că fost încălcat art. 7 din Convenție:
Paragraful 26: "Curtea face referire la principii bine stabilite, dezvoltate în jurisprudența sa în contextul art. 7 din Convenție [a se vedea, mai ales, Kokkinakis împotriva Greciei, 25 mai 1993, pct. 52, ., nr. 260- A; Dragoloniu și M.-Pidhorni împotriva României, nr. 77.193/01 și 77.196/01, pct. 33-38, 24 mai 2007; Kafkaris împotriva Ciprului (MC), nr. 21.906/04, pct. 139-141, CEDO 2008-. . .; Sud Fondi S.r.l. și alții împotriva Italiei, nr. 75.909/01, pct. 105-110, 20 ianuarie 2009; și Scoppola împotriva Italiei (nr. 2) (MC), nr. 10.249/03, pct. 92-109, 17 septembrie 2009). Aceasta reiterează că art. 7 din Convenție cere ca o infracțiune să fie clar definită în lege, ca legea să fie predictibilă și previzibilă, să interzică aplicarea retroactivă a legislației penale mai punitive în detrimentul acuzatului și să garanteze aplicarea retroactivă a legislației mai favorabile [Scoppola (nr. 2), menționată anterior, pct. 93 și 109]".
Paragraful 30: "În plus, Curtea ia act de faptul că nu există nicio mențiune în noua lege cu privire la posibilitatea aplicării retroactive. În consecință, reclamantul nu ar fi putut să prevadă că noua lege i s-ar putea aplica lui".
Paragraful 31: "Rezultă că, impunând automat această pedeapsă, la 10 ani după ce s-au petrecut faptele, printr-o nouă lege care nu avea elementul de previzibilitate, autoritățile (poliția și instanțele) au înrăutățit situația reclamantului și astfel au încălcat principiul aplicării neretroactive a legislației penale în detrimentul acuzatului."
Însuși textul constituțional – art. 147 alin. 4 atribuie deciziilor Curții Constituționale efecte numai pentru viitor, in acest fel deciziile Curții Constituționale produc efecte ex nunc și nu pot șterge existența normei neconstituționale, în consecința nefiind afectata existența normei neconstituționale pe perioada anterioară declarării neconstituționalității, aceasta va putea intra în structura unei succesiuni de legi în timp.
Concluzia rămâne aceeași și în situația deciziilor de interpretare date de Curtea Constituțională. Argumentul se degaja tocmai din textul art. 147 alin. 4 din Constituție care nu face nicio distincție între deciziile de declarare a neconstituționalității și deciziile interpretative care nu afectează aplicabilitatea normei în întregul său, ci doar îi stabilesc un înțeles conform cu prevederile Constituției.
In considerarea acestei norme constituționale, toate deciziile pronunțate în controlul de constituționalitate, inclusiv cele interpretative sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, ele neputând să atragă efecte ex tunc.
De altfel, însăși Curtea Constituțională a statuat că: “textul constitutional citat nu distinge nici în funcție de tipurile de decizii pe care Curtea Constituțională le pronunța, nici în funcție de conținutul acestor decizii”(Curtea Constituțională decizia 206/2013 M.Of. 350/13.06.2013).
In consecința, decizia 265/2014 a Curții Constituționale, întinzându-si efectele doar pentru faptele comise ulterior publicării ei în Monitorul Oficial poate totuși să își producă efecte și pentru trecut, dar numai în cazul în care, în succesiunea de legi penale, legea penală interpretată prin aceasta decizie este mai favorabilă.
În consecință, instanța, ținând seama de persoana inculpatei, care era în vârstă de 56 de ani, necunoscută cu antecedente penale, a avut o atitudine sinceră pe toată durata procesului penal, instanța de fond a apreciat că scopul educativ, preventiv, sancționator al pedepsei poate fi atins fără privarea de libertate a inculpatei, și constatând că dispozițiile Codului penal 1969 sunt mai favorabile sub aspectul condițiilor, termenului și al obligațiilor, în baza art. 81, 82 C. pen. 1969 rap. la art. 5 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani 8 luni.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București, care a criticat-o pentru nelegalitate.
În motivele de apel depuse în scris de P., s-a arătat că instanța de fond în mod greșit a aplicat legea penală mai favorabilă prin combinarea instituțiilor din legile penale succesive. Astfel, în mod nelegal instanța de fond a aplicat dispozițiile art.81-82 C. pen. 1969 și a stabilit ca modalitate de executare pedeapsa de 8 luni închisoare cu suspendarea condiționată pe o durată de 2 ani și 8 luni, termen de încercare.
În consecință, P. a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale apelate și pronunțarea unei soluții legale și temeinice, cu aplicarea art. 91 NCp.
Inculpata a precizat că nu dorește să dea declarații suplimentare în fața instanței de apel și că este de acord să presteze muncă în folosul comunității.
Curtea, analizând hotărârea atacată în cauză în raport de motivele invocate și de art.417 C. pr. pen., sub toate aspectele de fapt și de drept, apreciază că apelul este fondat, pentru următoarele considerente:
În mod corect, prima instanță, analizând probele administrate în cauză, a constatat că fapta inculpatei M. Constanta, care la data de 11 07 2008, a indus in eroare R. B. SA - Agenția B., cu prilejul încheierii contractului de credit bancar pentru persoane fizice nr.RF_, prin utilizarea de mijloace frauduloase, respectiv înscrisuri sub semnătura privată falsificate, adeverința de salariat (din conținutul acestora rezultând ca este angajata . SRL, din 2006, în funcție de casier, salariul lunar net fiind de 1.150 lei, împrejurări care s-au dovedit a fi neadevărate) și urmărind obținerea unui folos material injust, prejudiciul cauzat prin săvârșirea faptelor fiind în cuantum de 6350,98 euro, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev.de art.244 al.1,2 C. pen. cu aplic.art.5 C. pen.
Săvârșirea faptei rezultă din declarația de recunoaștere a inculpatei (care a solicitat aplicarea procedurii simplificate prev. de art. 375 Cpp), coroborată cu înscrisuri (contract de credit, cerere de credite, adeverință salariat); raport de constatare tehnico-științifică; adresă ITM.
Cu privire la legea penală mai favorabilă inculpatei, Curtea, deși apreciază raționamentul judecătorului primei instanțe, constată că acesta pornește în mod greșit de la premisa că jurisprudența instanțelor de judecată este considerată în toate situațiile de către Curtea EDO ca fiind asimilată noțiunii de ”lege”. Or, Curtea EDO a precizat că asimilează noțiunii de lege doar practica constantă și unitară a instanțelor naționale întrucât numai o astfel de practică poate oferi justițiabilului o așteptare previzibilă. În situația în care practica instanțelor națională nu este unitară, nu se mai poate afirma că justițiabilul avea așteptarea rezonabilă, conferită de hotărârile pronunțate anterior, ca legea să fie interpretată și aplicată într-un anume fel.
După . Cod Penal la 01.02.2014, identificarea legii penale mai favorabile a fost făcută, în absența unei consacrări legislative exprese, de o parte a instanțelor române pe baza instituțiilor autonome invocându-se o . elemente de doctrină, în timp ce o altă parte a instanțelor a aplicat global una dintre cele două legi in vigoare de la momentul săvârșirii faptei până la cel al pronunțării, invocând elemente de doctrină și o . decizii ale CCR în considerentele cărora era exclusă posibilitatea combinării dispozițiilor legislative din mai multe legi. Prin urmare, nu se poate afirma că la acel moment justițiabilul putea avea așteptarea rezonabilă a-i fi aplicată legea mai favorabilă pe baza instituțiilor autonome întrucât această variantă nu era nici consacrată legislativ și nici de o jurisprudență unitară.
După momentul pronunțării deciziei nr. 2/2014 a ÎCCJ, însă, întrucât în considerentele acestei decizii s-a reținut varianta identificării legii penale mai favorabile pe baza instituțiilor autonome, în raport de efectele obligatorii ale acesteia pentru celelalte instanțe, prev. de art. 477 alin. 3 Cpp, decizia fiind pronunțată în exercitarea rolului de instanță de unificare a practicii judiciare pe care îl are instanța supremă, justițiabilul putea avea așteptarea rezonabilă a-i fi aplicate dispozițiile legale în această interpretare. Decizia avea efecte obligatorii pentru viitor nu în sensul că se aplica doar faptelor săvârșite după data publicării acesteia în Monitorul Oficial, ci în sensul obligativității interpretării pentru instanțele care făceau operațiunea de identificare și aplicare a legii penale mai favorabile după momentul publicării acestei decizii.
Din momentul publicării deciziei nr. 265/2014 a CCR, care a stabilit că dispozițiile art. 5 din Codul penal sunt constituționale in măsura in care nu permit combinare a prevederilor din legi succesive in stabilirea si aplicarea legii penale mai favorabile, justițiabilul nu mai putea avea așteptarea rezonabilă a-i fi aplicată legea mai favorabilă pe instituții autonome, chiar și pentru simplu motiv că această decizie putea genera din nou practică neunitară. Această decizie are efecte pentru viitor, dar nu în sensul că urmează a fi aplicată doar faptelor săvârșite după data publicării sale, ci în sensul obligativității acestei interpretări pentru instanțele care făceau operațiunea de identificare și aplicare a legii penale mai favorabile după acest moment. Prin urmare, neretroactivitatea efectelor acestei decizii trebuie înțeleasă în sensul că în situația în care prima instanță a pronunțat soluția anterior publicării acestei decizii, în mod firesc, nu era ținută să dea interpretarea statuată de Curtea Constituțională, ea fiind, însă, obligatorie pentru instanța de apel care s-ar pronunța după momentul publicării, ca și pentru toate instanțele care fac această operațiune ulterior acestui moment.
În raport de aceste considerente, Curtea apreciază că raționamentul primei instanțe este greșit, pornind de la două premise false: existența unei practici care să poată fi asimilată noțiunii de ”lege” în înțelesul autonom dat de jurisprudența CEDO (nefiind o practică unitară) și interpretarea efectului obligatoriu doar pentru viitor al deciziilor CCR (care nu se referă la aplicarea deciziei faptelor, ci operațiunii de aplicare a dispoziției legale interpretate). Instanța de apel consideră că aplicarea acestei decizii este obligatorie pentru toate instanțele române care fac operațiunea de identificare și aplicare a legii penale mai favorabile după momentul publicării sale și că o astfel de interpretare nu încalcă art. 7 CEDO întrucât la momentul săvârșirii faptei, justițiabilul nu putea avea așteptarea rezonabilă de a-i fi aplicată decât legea în vigoare la acel moment sau interpretarea dată legii de o jurisprudență unitară.
Prin urmare, Curtea urmează a face aplicarea integrală a Noului Cod Penal, lege mai favorabilă inculpatei în raport de criteriul principal ce trebuie analizat, limitele de pedeapsă și urmează a stabili regimul de executare a pedepsei aplicate de prima instanță în raport de noua lege.
Curtea apreciază că, în raport de valoare prejudiciului, de demersurile efectuate de către inculpată pentru acoperirea acestuia, de circumstanțele personale ale inculpatei care este la primul contact cu legea penală, inculpata a înțeles gravitatea faptei sale, cooperând cu organele judiciare și, având în vedere că un contact cu mediul din penitenciar ar putea lăsa urme profund negative asupra personalității sale, neexistând dovezi că aceasta nu se poate îndrepta decât prin înlăturarea totală a libertății, nu este necesară executarea acesteia în regim închis, fiind suficient avertismentul pronunțării hotărârii de condamnare pentru ca inculpata să manifeste o diligență sporită în viitor în vederea respectării valorilor sociale ocrotite de legea penală. Din analiza elementelor aflate la dosar nu rezultă că inculpata este o persoană care să manifeste în viitor dispreț față de legea penală și care nu ar putea înțelege gravitatea faptelor decât recurgând la mijlocul represiv al privării de libertate, astfel încât se impune suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate.
Curtea apreciază că pe durata termenului de încercare în care inculpata să facă dovada că se poate îndrepta și fără privarea de libertate, se impune exercitarea unui control din partea organelor judiciare și administrative pentru a se asigura nu numai că aceasta respectă măsurile de supraveghere, dar și că prestează o muncă neremunerată în folosul comunității, cu privire la care inculpata și-a manifestat acordul de voință.
Față de cele reținute, Curtea, în baza art. 421 pct. 2 lit. b NCpp va admite apelul formulat de P. de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București, va desființa în parte sentința penală nr. 2312/29.09.2014 a Judecătoriei sectorului 5 București și rejudecând în fond, în baza art. 5 NCP:
În baza art. 91 NCp, va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 8 luni închisoare, pe un termen de supraveghere de 3 ani.
Pe durata termenului de supraveghere, inculpata va respecta următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul București, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, la una din următoarele două entități: Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului Sector 5 sau Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului Sector 4, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.
În baza art. 404 al. 2 C.p.p., va atrage atenția inculpatei că, în cazul în care, pe parcursul termenului de supraveghere, nu respectă, cu rea-credință, măsurile de supraveghere și obligația impusă de instanță, precum și în cazul săvârșirii de noi infracțiuni, se va dispune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și executarea pedepsei.
În baza art. 275 alin. 3 Cpp cheltuielile judiciare aferente soluționării apelului vor rămâne în sarcina statului.
Onorariul parțial cuvenit avocatului din oficiu în cuantum de 50 de lei se va avansa din fondul MJ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 421 pct. 2 lit. b NCpp admite apelul formulat de P. de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București.
Desființează în parte sentința penală nr. 2312/29.09.2014 a Judecătoriei sectorului 5 București și rejudecând în fond, în baza art. 5 NCP:
În baza art. 91 NCp, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 8 luni închisoare, pe un termen de supraveghere de 3 ani.
Pe durata termenului de supraveghere, inculpata trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul București, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, la una din următoarele două entități: Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului Sector 5 sau Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului Sector 4, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.
În baza art. 404 al. 2 C.p.p., atrage atenția inculpatei că, în cazul în care, pe parcursul termenului de supraveghere, nu respectă, cu rea-credință, măsurile de supraveghere și obligația impusă de instanță, precum și în cazul săvârșirii de noi infracțiuni, se va dispune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și executarea pedepsei.
Menține celelate dispoziții ale sentinței apelate.
În baza art. 275 alin. 3 Cpp cheltuielile judiciare aferente soluționării apelului rămân în sarcina statului.
Onorariul parțial cuvenit avocatului din oficiu în cuantum de 50 de lei se avansează din fondul MJ.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.01.2015.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
D. LupașcuIsabelle T.
GREFIER,
S. N.
Red. I.T./15.01.2015
Dact. A.L. 2 ex.
Jud. Sect. 5 București – jud.: R. O
| ← Înlocuire măsură preventivă (art.242 NCPP). Decizia nr.... | Verificare măsuri preventive (art.206 NCPP). Decizia nr.... → |
|---|
