Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Decizia nr. 1503/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1503/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-11-2014 în dosarul nr. 1503/2014
Dosar nr._
(Număr în format vechi_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.1503/A
Ședința publică din data de 28 noiembrie2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: R. M.
JUDECĂTOR: A. A. R.
GREFIER: L. B.
MINISTERUL PUBLIC – P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror D. E..
Pe rol, soluționarea cauzei penale având ca obiect apelurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București și de inculpatul N. C. I. împotriva sentinței penale nr.1711 din data de 23.06.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelantul-intimat-inculpat N. C. I. personal și asistat de apărător ales, avocat P. G., cu împuternicire avocațială nr._, emisă de Baroul București la data de 16.10.2014, (atașată la fila 11 dosar) și de apărător desemnat din oficiu, avocat G. D., cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr._, emisă de Baroul București la data de 05.11.2014, (atașată la fila 16 dosar).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
În baza art.420 alin.11 rap. la art.372 alin.1 Cod procedură penală, Curtea procedează la verificarea identității apelantului-intimat-inculpat N. C. I., care prezintă CI, ., nr._, eliberată de SPCEP sector 5 la data de 03.10.2013, CNP_.
În temeiul dispozițiilor art.91 alin.4 Cod procedură penală, Curtea constată încetate efectele delegației apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul-intimat-inculpat N. C. I., la prezentarea apărătorului ales al acestuia, urmând a se pronunța prin decizie asupra onorariului parțial cuvenit.
Apărătorul ales al apelantului-intimat-inculpat N. C. I., având cuvântul, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri în circumstanțiere, constând în acte medicale, adeverință de elev al fiicei inculpatului și caracterizări ale inculpatului. Totodată, depune la dosarul cauzei și motivele de apel.
Curtea pune în discuție încuviințarea probei cu înscrisuri solicitată de apelantul-intimat-inculpat N. C. I..
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că nu se opune încuviințării acestei probe.
Curtea, deliberând, în temeiul dispozițiilor art.420 alin.5 rap. la art.100 Cod procedură penală, apreciind-o ca fiind utilă soluționării cauzei, încuviințează proba cu înscrisuri în circumstanțiere solicitată de apelantul-intimat-inculpat N. C. I., după care procedează la administrarea acesteia, prin depunerea la dosarul cauzei a înscrisurilor prezentate ( filele 17-30).
Fiind întrebat, apelantul-intimat-inculpat N. C. I. arată că nu dorește să dea declarație în fața instanței de apel.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat ori probe de administrat, Curtea acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de admitere a apelului astfel declarat, precizând că prin sentința penală nr.1711/23.06.2014, Judecătoria Sector 5 București a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul, pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, de către o persoană cu o îmbibație alcoolică peste limita legală de 0,80 g/l alcool pur în sânge, faptă prevăzută și pedepsită de art.336 alin.4 Cod penal, cu aplicarea art.5 Cod penal, reținând că noua reglementare este mai favorabilă.
De asemenea, constată că, sub aspectul modalității de individualizare a executării pedepsei, instanța de fond, în mod nelegal și în dezacord cu dispozițiile deciziei nr.265 din data de 06.05.2014 a Curții Constituționale a făcut aplicarea dispozițiilor art.81, art.82 Cod penal 1969, dispunând executarea condiționată a pedepsei de 8 luni închisoare, pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 8 luni, realizând, astfel, o lex tertiae.
Având în vedere aceste considerente, solicită admiterea apelului formulat de către P., desființarea în parte a sentinței atacate și pe fond, rejudecând, aplicarea instituției amânării aplicării pedepsei de 8 luni închisoare, potrivit art.83, art.84 Cod penal, această modalitate de individualizare fiind aptă să asigure formarea unei atitudini corecte a inculpatului față de ordinea de drept, raportat la modul și circumstanțele de comitere a infracțiunii, precum și la circumstanțele personale ale inculpatului.
Apărătorul ales al apelantului-intimat-inculpat N. C. I., având cuvântul, precizează că primul motiv de apel al inculpatului viza același aspect învederat de reprezentantul Ministerului Public, motiv pentru care, pune concluzii de admitere a apelului declarat de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București.
Însă, în măsura în care se va aprecia că legea penală mai favorabilă este reprezentată de dispozițiile Codului penal din 1969, având în vedere că pedeapsa de 8 luni închisoare este minimul, urmare a reducerii cu o treime, care putea fi făcut și în baza art.320 ind.1 vechiul Cod de procedură penală, ar fi trebuit să fie reținute și circumstanțele atenuante judiciare prev. de art.74 și art.76 Cod penal, raportat și la motivarea instanței de fond, care, la reindividualizarea judiciară a pedepsei a făcut trimiteri la aceste mențiuni.
Cu toate acestea, consideră că legea penală mai favorabilă este reprezentată de dispozițiile noului Cod penal nu numai datorită limitelor de pedeapsă mai reduse prevăzute de art.336 alin.1 Cod penal, respectiv pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani, alternativ cu amenda. În acest sens, în principal, solicită aplicarea unei amenzi inculpatului, având în vedere criteriile stabilite în dispozițiile art.61 alin.3 Cod penal, raportat la faptul că inculpatul are o situație materială modestă, un copil minor în întreținere din căsătorie, însă are în întreținere și copilul soției sale. Totodată, arată că inculpatul a avut întotdeauna o ocupație, însă datorită bolilor de care suferă, respectiv ulcer și TBC, consideră că acesta are nevoie de un permis auto, întrucât nu poate lucra într-un alt mediu.
Precizează că inculpatul a avut o atitudine procesuală sincer și de regret, nefiind cunoscut până la acest moment cu antecedente penale.
Apreciază că aplicarea amenzii penale ar fi mai favorabilă, în condițiile aplicării art.83 Cod penal, în sensul amânării aplicării acestei amenzi, în virtutea faptului că ar putea să-și găsească un loc de muncă pentru a-și întreține familia.
În subsidiar, în măsura în care se va aprecia că se impune aplicarea unei pedepse, solicită să se rețină dispozițiile art.75 alin.2 lit. b și art.76 Cod penal, în sensul reducerii cu o treime și aplicarea unei pedepse orientate sub minimul special prevăzut de lege, cu renunțarea la aplicarea pedepsei.
Apelantul-intimat-inculpat N. C. I., având ultimul cuvânt, precizează că îi pare foarte rău pentru cele întâmplate, menționând că se descurcă foarte greu cu banii și are nevoie de permis pentru a putea lucra. Arată că a încercat să lucreze în altă parte, însă nu a putut, pentru că a făcut o hemoragie internă acum două luni.
CURTEA,
Prin sentința penală nr. 1711/23.06.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București s-au dispus următoarele:
În baza art. 336 alin. 1 c.p. cu apl. art. 396 alin. 10 c.p.p. și art. 5 c.p. condamnă pe inculpatul N. C. IONIUT la 8 luni închisoare.
În baza art. 81, 82 c.p. 1969 cu apl. art. 5 cod penal dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani 8 luni.
Atrage atenția inculpatului asupra disp. art. 83 și urm. c.p. 1969.
În baza art. 274 c.p.p. obligă inculpatul la 500 lei cheltuieli judiciare către stat, (se vor achita la oficiile poștale in contul RO16TREZ7035032XXX005227, cod fiscal_, deschis la Trezoreria sectorului 3), 200 lei onorariul avocat oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justitiei.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că, prin rechizitoriul emis la data de 07 04 2014 de către P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr.4005/P/2013, înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr._, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul N. C. I. pentru săvârșirea infr. prev.de art.336 alin.1 Cp.
S-a reținut prin actul de sesizare a instanței că la data de 09.04.2013, în jurul orelor 02:10, inculpatul N. C. I. a condus pe . 5 al municipiului București autoturismul Renault Megane cu numărul de înmatriculare_, având o alcoolemie teoretică în descreștere de circa 1,85 g %.
Prin Încheierea din 21 05 2014, judecătorul de Cameră Preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.
In cursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești s-au administrat următoarele mijloace de probă: procesul-verbal de depistare încheiat de către lucrătorii din cadrul D.G.P.M.B. - Brigada Rutieră; procesul-verbal de verificare încheiat de către lucrătorii din cadrul D.G.P.M.B. - Brigada Rutieră; rezultatul alcooltest; cererea de analiză și buletinul de examinare clinică însoțitor al prelevării probelor biologice în vederea determinării gradului de intoxicație etilică; buletinul de analiză toxicologică - alcoolemie emis de I.N.M.L. „M. Minovici” București; raportul de expertiză medico-legală eliberat de către I.N.M.L. „M. Minovici” București privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei; declarațiile martorilor G. I. C. și C. M. C.; declaratii inculpat; acte în circumstanțiere; fișa de cazier judiciar.
La termenul din 23 06 2014 instanta a admis cererea inculpatului de aplicare a dispozitiilor art.396 al.10 Cpp.
Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești, instanța reține următoarea situație de fapt:
La data de 09.04.2013, în jurul orelor 02:10, lucrători din cadrul D.G.P.M.B. - Brigada Rutieră aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe . 5 al municipiului București au oprit pentru control autoturismul Renault Megane cu numărul de înmatriculare_ condus de inculpatul N. C. I..
Lucrătorii de poliție rutieră i-au solicitat conducătorului auto să sufle în aparatul etilotest pentru stabilirea nivelului concentrației de alcool în aerul expirat, rezultatul fiind de 0,82 mg/l, conform testului nr._ din data de 09.04.2013, orele 02:18.
In continuare, inculpatul a fost condus de către organele de poliție la Institutul Național de Medicină Legală „M. Minovici” București, unde la interval de o oră i s-au recoltat cele două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, rezultatele fiind de 1,70 g %o (orele 03:00), respectiv 1,50g %o (orele 04:00), conform Buletinului de analiză toxicologică - alcoolemie nr 733 din data de 09.04.2013 (Nr. A12/3846, eliberat la data de 12.04.2013).
In cauză a fost dispusă o expertiză medico-legală privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei, din concluziile raportului de expertiză medico-legală nr. 2297/Î/2013 (A_ ) eliberat la data de 02.12.2013 reieșind că la momentul depistării acesta ar fi putut avea o alcoolemia teoretică în descreștere de circa 1,85 g %.
Inculpatul N. C. I. a recunoscut și regretat fapta comisă.
În drept, fapta inculpatului N. C. I. care la data de 09.04.2013, în jurul orelor 02:10, a condus autoturismul Renault Megane cu numărul de înmatriculare_ avind o imbibatie alcoolica de peste 0,80 g/l alcool pur in singe, întrunește elementele constitutive ale infractiunii prev. de art. 336 al.1 Cod penal, pentru care instanța urmează să îl condamne la o pedeapsa cu inchisoarea.
Având în vedere data faptei – 09.04.2013 - precum și . 01.02.2014 a Legii 286/2009 Noul Cod Penal, împrejurarea că noua reglementare (art. 336 cod penal) prevede pedeapsa închisorii alternativ cu pedeapsa amenzii, instanța constată că noua reglementare constituie lege mai favorabilă astfel că va reține aplicarea art. 5 cod penal.
La individualizarea pedepsei instanța a ținut seama de limitele speciale ale acesteia reduse cu 1/3 ca urmare a aplicării art. 396 alin. 10 c.p.p., de modalitatea de săvârșire a faptei și de urmarea produsă, de persoana inculpatului, care a avut o atitudine sinceră, care nu are antecedente penale, a avut o conduită bună anterior comiterii fapte.
În ceea ce privește individualizarea judiciară a executării pedepsei, instanța apreciază că legea mai favorabilă o reprezintă Codul penal 1969, în vigoare la data săvârșirii de către inculpat a infracțiunii.
Astfel, s-a statuat constant în doctrină principiul aplicării legii mai favorabile în raport de fiecare instituție cu vocație de aplicare autonomă, cu titlu de exemplu menționând: T. P., D. penal comparat, Cluj, 1923, după ce prezintă cele două concepții privind aplicarea legii mai favorabile, își arată susținerea fără rezerve pentru teza divizibilității legilor concurente, apreciind că restricțiunea ce se impune acestei combinațiuni – pe care o admitem și noi este aceea ca dispozițiunile alese din două sau mai multe legi concurente să nu fie incoerente, V. Dongoroz, arăta în comentariul său la Codul penal din 1936 că Alegerea legei mai blânde exclude implicit legea mai severă. Nu este deci îngăduit a se îmbina dispozițiunile unei legi cu cele ale altei legi pentru a se obține un rezultat și mai favorabil, fiindcă aceasta ar însemna crearea pe cale de aplicațiune a unei a treia lege (lex tertia), ceea ce nu este admis. Odată însă fapta stabilită și pedeapsa fixată conform uneia din legi, se poate recurge la instituțiunile care funcționează independent din cealaltă lege, dacă ele sunt mai favorabile infractorului; N. B., Infracțiunea penală și culpabilitatea, Tipografia S. S., A. I., 1944,: cu drept cuvânt, asemenea concursuri de dispozițiuni legale referitoare la același institut penal se rezolvă prin confruntarea lor în întregime și prin eliminarea dispozițiunilor mai aspre. Nimic nu împiedică, ca același procedeu să se urmeze pentru fiecare institut în parte, aplicându-se dispozițiunea – cu valoare de lege pentru acel institut – cea mai favorabilă dintre legile concurente […]; C. B. Manual de drept penal. Partea generală, Ed. Universul Juridic, 2007 - într-o altă concepție, pe care o considerăm mai aproape de adevăr, determinarea legii penale mai favorabile trebuie să se facă în raport de fiecare instituție care se aplică în mod autonom. De aceea, dacă încadrarea faptei s-a făcut după una din legi, care era mai favorabilă, aceasta nu exclude aplicarea dispozițiilor din cealaltă lege cu privire la recidivă sau la concursul de infracțiuni, dacă acestea sunt mai favorabile”.
De asemenea, jurisprudența instanței supreme a statuat aplicarea legii penale mai favorabile fiecărei instituții de drept penal autonome, în acest sens instanța are în vedere Cas. II, dec. 4021/1938 - … deși instanța de apel a aplicat împotriva inculpatului, în ceea ce privește calificarea faptului și gradarea pedepsei, textele din vechiul cod penal, ca unele ce conduceau la o pedeapsă mai blândă, ea era îndreptățită să facă în favoarea acestuia, dacă a găsit că merită acest tratament, și aplicațiunea art. 65 din noul cod penal (ref. la suspendarea condiționată, n.ns.) deoarece conținea un principiu de drept menit să ducă la ușurarea situațiunii inculpatului. apud V. Papadopol, I. S., G. P., op. cit., p.21, n. 40, Cas. II, dec. 677/1938 - …faptul că inculpații au fost pedepsiți prin aplicarea dispozițiunilor din Codul penal anterior nu putea să împiedice aplicarea dispozițiunei de suspendare a executării din noul cod, întrucât suspendarea din noul cod este o instituțiune care funcționează independent. apud N.T.B., op. cit., p. 272.
Instanța a apreciat că, deși nu s-a menționat în rechizitoriu și nici în concluziile orale ale Parchetului, se impun câteva precizări referitoare la pretinsa incidență a deciziei nr. 265/06.05.2014 a CCR, publicată în M.Of. nr. 372 din 20 mai 2014, care ar obliga instanța la aplicarea globală a legii mai favorabile.
În ceea ce privește decizia nr. 265/06.05.2014 a CCR, publicată în M.Of. nr. 372 din 20 mai 2014, prin care s-a admis exceptia de neconstitutionalitate ridicata de Înalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia penala in Dosarul nr. 5._ si s-a constatat ca dispozitiile art. 5 din Codul penal sunt constitutionale in masura in care nu permit combinare a prevederilor din legi succesive in stabilirea si aplicarea legii penale mai favorabile, instanța constată că această decizie de interpretare este obligatorie începând cu data publicării în monitorul oficial, respectiv începând cu 20.05.2014 și apreciază că, potrivit prevederilor legale incidente în materie, se aplică faptelor săvârșite după data de la care decizia este obligatorie, respectiv 20.05.2014.
Pentru infractiunile savarsite ulterior datei de 20.05.2014, interpretarea data art. 5 cod penal dictata de Curtea Constitutionala este singura aplicabila.
Potrivit art. 20 din Constitutia Romaniei: Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Din acest text constitutional decurg in esenta doua consecinte: in primul rand interpetarea drepturilor si libertatilor fundamentale recunoscute prin diverse instrumente internationale la care Romania este parte, trebuie sa fie in accord cu aceste instrumente. In al doilea rand, instantele nationale se supun si aplica reglementarile privind drepturile si libertatile fundamentale din instrumentele internationale la care Romania este parte in maniera in care au fost interpretate de instantele internationale si europene abilitate.
Notiunea de lege, in sensul art. 7 din Conventia Europeana a Drapturilor Omului, asa cum a fost interpretat prin jurisprudenta constanta a CEDO, incorporeaza dreptul de origine atat legislativa, cat si jurisprudentiala (CEDO Kokkinakis c. Greciei, hotararea din 25 mai 1993, S.W. si C.R. c Regatului Unit hotararea din 22 noiembrie 1995, Cattoni c. Franta hotararea din 15 noiembrie 1996, E.K. c Turciei hotararea din 7 februarie 2002, Pessino c. Frantei hotararea din 10 octombrie 2006)
In acest fel, in lumina practicii Curtii Europene, un reviriment de jurisprudenta se analizeaza pe taramul art. 7 din CEDO, iar acest text conventional poate fi violat nu doar prin aplicarea retroactiva a unei legi adoptate ulterior faptei, ci si printr-o interpretare posterioara defavorabila celui in cauza, pe care jurisprudenta o leaga de dispozitia in vigoare la momentul faptei (Posino c. Franta, Dragatoniu si M. Pidhorni c. Romania, hotarara din 24 mai 2007, Del Rio Prada c. Spania hotararea din 21 octombrie 2013)
Desi art. 7 din Conventia nu garanteaza in principiu nici un drept la aplicarea legii penale mai favorabile, judecatorii de la Strassbourg au admis exceptia mitior lex – G. c. Franta, hotararea din 27 septembrie 1995, Scoppola c. Italia hotararea din 17 septemebrie 2009.
Astfel, s-a statuat in Cauza Scoppola contra Italiei: Paragraful 109: "(...) Curtea consideră că este necesar pentru a reveni Ia jurisprudența stabilită de către Comisie în X contra Germania și afirmă că articolul 7 parag. 1 din Convenție oferă garanții nu numai principiului neretroactivității legilor penale mai severe, dar, de asemenea, implicit, și principiului retroactivității legii penale mai favorabile. Acest principiu se reflectă în regula că dacă legea penală în vigoare la momentul săvârșirii infracțiunii, precum și legile penale ulterioare adoptate, înainte de pronunțarea hotărârii definitive sunt diferite, judecătorul trebuie să aplice legea ale cărui prevederi sunt mai favorabile învinuitului" și
Paragraful 110: "Curtea reiterează că regula privind retroactivitatea prevăzute în articolul 7 din Convenție se aplică numai în cazul dispozițiilor care definesc infracțiuni și sancțiuni. Pe de altă parte, în alte cauze Curtea a constatat rezonabilă aplicarea de către instanțele naționale a principiului tempus regit actum cu privire la legile de procedură (...) Prin urmare, este necesar să se stabilească dacă textul care a făcut, în cazul de față, obiectul unor modificări legislative controversate, și anume articolul 442 parag. 2 al Codului de procedură penală, conținea prevederi referitoare la dreptul penal substanțial și, în special, dispoziții care afectează severitatea sentinței."
CEDO a mai statuat in Cauza M. T. împotriva României, cauza in care s-a constatat că fost încălcat art. 7 din Convenție:
Paragraful 26: "Curtea face referire la principii bine stabilite, dezvoltate în jurisprudența sa în contextul art. 7 din Convenție [a se vedea, mai ales, Kokkinakis împotriva Greciei, 25 mai 1993, pct. 52, ., nr. 260- A; Dragoloniu și M.-Pidhorni împotriva României, nr. 77.193/01 și 77.196/01, pct. 33-38, 24 mai 2007; Kafkaris împotriva Ciprului (MC), nr. 21.906/04, pct. 139-141, CEDO 2008-. . .; Sud Fondi S.r.l. și alții împotriva Italiei, nr. 75.909/01, pct. 105-110, 20 ianuarie 2009; și Scoppola împotriva Italiei (nr. 2) (MC), nr. 10.249/03, pct. 92-109, 17 septembrie 2009). Aceasta reiterează că art. 7 din Convenție cere ca o infracțiune să fie clar definită în lege, ca legea să fie predictibilă și previzibilă, să interzică aplicarea retroactivă a legislației penale mai punitive în detrimentul acuzatului și să garanteze aplicarea retroactivă a legislației mai favorabile [Scoppola (nr. 2), menționată anterior, pct. 93 și 109]".
Paragraful 30: "În plus, Curtea ia act de faptul că nu există nicio mențiune în noua lege cu privire la posibilitatea aplicării retroactive. În consecință, reclamantul nu ar fi putut să prevadă că noua lege i s-ar putea aplica lui".
Paragraful 31: "Rezultă că, impunând automat această pedeapsă, la 10 ani după ce s-au petrecut faptele, printr-o nouă lege care nu avea elementul de previzibilitate, autoritățile (poliția și instanțele) au înrăutățit situația reclamantului și astfel au încălcat principiul aplicării neretroactive a legislației penale în detrimentul acuzatului."
Insusi textul constitutional – art. 147 alin. 4 atribuie deciziilor Curtii Constitutionale efecte numai pentru viitor, in acest fel deciziile Curtii Constitutionale produc efecte ex nunc si nu pot sterge existenta normei neconstitutionale, in consecinta nefiind afectata existenta normei neconstitutionale pe perioada anterioara declararii neconstitutionalitatii, aceasta va putea intra in structura unei succesiuni de legi in timp.
Concluzia ramane aceeasi si in situatia deciziilor de interpretare date de Curtea Constitutionala. Argumentul se degaja tocmai din textul art. 147 alin. 4 din Constitutie care nu face nici o distinctie intre deciziile de declarare a neconstitutionalitatii si deciziile interpretative care nu afecteaza aplicabilitatea normei in intregul sau, ci doar ii stabilesc un inteles conform cu prevederile Constitutiei.
In considerarea acestei norme constitutionale, toate deciziile pronuntate in controlul de constitutionalitate, inclusive cele interpretative sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor, ele neputand sa atraga efecte ex tunc.
De altfel, insasi Curtea Constitutionala a statuat ca: “textul constitutional citat nu distinge nici in functie de tipurile de decizii pe care Curtea Constitutionala le pronunta, nici in functie de continutul acestor decizii”(Curtea Constitutionala decizia 206/2013 M.Of. 350/13.06.2013).
In consecinta, decizia 265/2014 a Curtii Constitutionale, intinzandu-si efectele doar pentru faptele comise ulterior publicari ei in Monitorul Oficial poate totusi sa isi produca efecte si pentru trecut, dar numai in cazul in care, in succesiunea de legi penale, legea penala interpretata prin aceasta decizie este mai favorabila.
În consecință, instanța, ținând seama de persoana inculpatului, care era în vârstă de 32 de ani, necunoscut cu antecedente penale, a avut o atitudine sinceră pe toată durata procesului penal, apreciază că scopul educativ, preventiv, sancționator al pedepsei poate fi atins fără privarea de libertate a inculpatului, și constatând că dispozițiile Codului penal 1969 sunt mai favorabile sub aspectul condițiilor, termenului și al obligațiilor, în baza art. 81, 82 c.p. 1969 cu apl. art. 5 cod penal a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani 8 luni.
Împotriva sentinței penale au formulat apeluri Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București și inculpatul N. C. I..
În motivarea apelului declarat de parchet se arată, în esență, că prima instanță nu a respectat dispozițiile deciziei nr. 265/2014 a Curții Constituționale și că se impune, din perspectiva individualizării pedepsei, amânarea aplicării pedepsei conform art. 83 C.p.
În motivarea apelului declarat de inculpat se arată în esență că într-adevăr în mod greșit nu a fost respectată decizia nr. 265/2014 a Curții Constituționale și se solicită aplicarea legii noi ca lege mai favorabilă, în concret pedeapsa amenzii, iar în subsidiar în măsura în care se va aprecia că se impune aplicarea unei pedepse, solicită să se rețină dispozițiile art.75 alin.2 lit. b și art.76 Cod penal, în sensul reducerii cu o treime și aplicarea unei pedepse orientate sub minimul special prevăzut de lege, cu renunțarea la aplicarea pedepsei.
Examinând sentința penală apelată raportat la motivele de apel și la dispozițiile privind procedura simplificată, Curtea constată că apelurile declarate în cauză sunt fondate.
Se constată că inculpatul s-a prevalat în fața primei instanțe de dispozițiile art. 396 al.10 C.p.p., recunoscând în totalitate faptele comise și renunțând la administrarea probelor. În consecință, temeiul pentru care poate exercita calea de atac a apelului este individualizarea pedepsei aplicate, iar nu existența vinovăției.
De altfel, inculpatul nu contestă situația de fapt stabilită de prima instanță și existența vinovăției, ci apreciază că modalitatea de individualizare a pedepsei aplicate de prima instanță este prea severă față de circumstanțele sale personale și circumstanțele săvârșirii faptelor.
Curtea constată că situația de fapt a fost corect stabilită de prima instanță, raportat la probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, coroborat cu declarația de recunoaștere a inculpatului.
Se constată că apelurile sunt fondate atât sub aspectul sancțiunii aplicate cât și din perspectiva modalității de individualizare a pedepsei, stabilite de prima instanță.
Astfel, inculpatul recunoaște comiterea infracțiunii, recunoaștere ce se coroborează cu declarațiile martorilor audiați în cauză, cu procesul verbal de depistare a inculpatului, aspecte necontestate de inculpat în calea de atac.
Potrivit art. 396 al. 10 C.p.p., în cazul procedurii recunoașterii vinovăției, instanța va pronunța condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii.
Din punct de vedere al legalității, Curtea constată că pedeapsa stabilită de prima instanță respectă limitele prevăzute de art. 396 al. 10 C.p.p.
Astfel, pentru infracțiunea de prev. de art. 336 al. 1 C.p., minimul special al pedepsei închisorii este de 1 an, iar maximul de 5 ani închisoare.
Reiese din coroborarea dispozițiilor legale că, în aplicarea art. 396 al. 10 C.p.p., instanța nu putea stabili pedepse mai mici de 8 luni închisoare și mai mari de 3 ani și 4 luni.
În consecință, pedeapsa aplicată inculpatului, de 8 luni închisoare, respectă limitele prevăzute de lege.
Prima instanță a procedat însă greșit atunci când a dispus condamnarea inculpatului în baza art. 336 al.1 C.p. și totodată suspendarea condiționată a executării pedepsei în temeiul art. 81 C.p. 1969, cu încălcarea deciziei nr. 265/2014 a Curții Constituționale.
Argumentele instanței relative la legea penală mai favorabilă și aplicarea directă a Convenției Europene a Drepturilor Omului sunt, în esență, corecte, însă nu în această speță concretă; de altfel, în măsura în care instanța aprecia că legea mai favorabilă este legea veche, instanța putea dispune aplicarea aceluiași cuantum de pedeapsă, precum și suspendarea condiționată a executării pedepsei conform codului vechi, iar în măsura în care aprecia că legea mai nouă este favorabilă, instanța putea aplica pedeapsa amenzii conform legii noi, fără a se crea un conflict de legi care să impună aplicarea directă a Convenției Europene a Drepturilor Omului, așa cum argumentează instanța.
Se observă că atât Ministerul Public cât și inculpatul apreciază că legea penală mai favorabilă este legea nouă, solicitându-se respectarea dispozițiilor deciziei nr. 265/2014 a Curții Constituționale, solicitare pe care Curtea o apreciază ca fiind întemeiată.
Curtea constată totodată că reducerea pedepsei sub cuantumul stabilit de prima instanță, așa cum solicită inculpatul, nu este justificată, nefiind incidente dispozițiile art. 75 al.2 lit. b C.p., față de natura infracțiunii și gravitatea acesteia în concret, reținându-se că la momentul depistării în trafic inculpatul avea o alcoolemie în descreștere de 1,85 grame. Or, această alcoolemie ridicată nu justifică a se aprecia că există împrejurări legate de fapta comisă care să diminueze gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului.
Solicitarea inculpatului de reducere a pedepsei este nefondată, în condițiile în care aceasta a fost stabilită la minimul special redus potrivit art. 396 al. 10 C.p.p.
În consecință, nu există niciun temei pentru a se dispune reducerea pedepsei sub cuantumul stabilit de prima instanță.
Cât privește modalitatea de individualizare a executării pedepsei rezultante, Curtea apreciază, în acord cu Ministerul Public și cu solicitările inculpatului, că scopul pedepsei poate fi atins prin modalități alternative la detenție, respectiv amânarea aplicării pedepsei pentru un termen de încercare de 2 ani, și cu aplicarea dispozițiilor art. 85 al.1 C.p., în contextul în care legea penală mai favorabilă a fost apreciată ca fiind legea nouă, aspect necontestat de niciuna dintre părți, unica soluție legală pentru a fi respectată decizia nr. 265/2014 a Curții Constituționale în calea de atac a apelului fiind, în opinia Curții, aceea a aplicării dispozițiilor art. 83 și urm. din Codul penal ca modalitate de individualizare a pedepsei.
Așa fiind, Curtea în baza art. 421 pct. 2 lit. a C.p.p. va admite apelurile declarate de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 5 București și de inculpatul N. C. I. împotriva sentinței penale nr. 1711/23.06.2014 pronunțată de Judecătoria Sector 5 București.
Va desființa în parte sentința penală apelată și în fond rejudecând:
In baza art.336 al.1 C.p. cu aplic. art.396 al.10 C.p.p. și art.5 C.p. va stabili pedeapsa de 8 luni închisoare pentru inculpatul N. C. I..
În baza art. 83 C.p. va dispune amânarea aplicării pedepsei pe 2 ani termen de supraveghere, sub supravegherea Serviciului de Probațiune București.
În baza art. 85 al.1 C.p. inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la serviciul de probațiune la datele fixate de acesta
- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa
- să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 5 zile precum și întoarcerea;
- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență.
În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. va atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.
Va menține dispoziția privind obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare în fond.
În baza art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 421 pct. 2 lit. a C.p.p. admite apelurile declarate de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 5 București și de inculpatul N. C. I. împotriva sentinței penale nr. 1711/23.06.2014 pronunțată de Judecătoria Sector 5 București.
Desființează în parte sentința penală apelată și în fond rejudecând:
In baza art.336 al.1 C.p. cu aplic. art.396 al.10 C.p.p. și art.5 C.p. stabilește pedeapsa de 8 luni închisoare pentru inculpatul N. C. I..
În baza art. 83 C.p. dispune amânarea aplicării pedepsei pe 2 ani termen de supraveghere, sub supravegherea Serviciului de Probațiune București.
În baza art. 85 al.1 C.p. inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la serviciul de probațiune la datele fixate de acesta
- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa
- să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 5 zile precum și întoarcerea;
- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență.
În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.
Menține dispoziția privind obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare în fond.
În baza art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28.11.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
R. M. A. A. R.
GREFIER
L. B.
Red. RM
2 ex/10.01.2015
| ← Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Art.483 NCPP. Decizia nr.... | Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Decizia nr. 1504/2014.... → |
|---|
