Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr. 136/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 136/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-01-2014 în dosarul nr. 136/2014
DOSAR NR._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A II-A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 136/R
Ședința publică de la 27.01.2014
Curtea constituită din:
P.- O. B.
JUDECATOR- S. C.
JUDECATOR- A. A.
GREFIER- D. P.
* * * * * *
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București – a fost reprezentat de procuror L. I..
Pe rol soluționarea recursurilor declarate de inculpatul D. R. S., asiguratorul E. R. asigurare REASIGURARE SA și partea vătămată P. D. C. împotriva sentinței penale nr. 2242/30.10.2013 pronunțată de Judecătoria SECTORULUI 5 BUCUREȘTI, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul inculpat D. R. S., asistat de avocat A. E. cu împuternicire avocațială nr._/2014, recurentul parte vătămată P. D. C. personal, recurentul asigurator E. R. ASIGURARE REASIGURARE S.A. reprezentat de avocat F. D., cu împuternicire avocațială nr._/2014 și de consilier juridic M. D., cu împuternicire la dosar, lipsind intimata parte vătămată S. U. de Urgență București, S. de Urgență Prof. Dr. Agrippa I..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Reprezentantul Ministerului Public invocă tardivitatea declarării prezentului recurs de către partea vătămată, arătând că sentința penală nr. 2242 a fost pronunțată la data de 30.10.2013, partea vătămată a fost prezentă la judecată, a avut si apărător ales care a fost prezent la dezbateri, dar a formulat recurs la data de 19.11.2013.
Recurentul parte vătămată P. D. C. precizează că a așteptat să primească motivarea sentinței pronunțate la data de 30.10.2013, menționează că motivarea nu i-a fost comunicată, s-a aflat în eroare privind termenul de declarare a recursului, i s-a spus de avocatul pe care îl avea că are termen de 10 zile pentru declararea recursului de la comunicarea motivării și a întârziat o singură zi. Arată ca in prezent nu este asistat de un avocat, nu avea cunoștință de termenul în care putea declara recurs, fiind indus in eroare de avocatul său cu privire la acest aspect.
Curtea califică susținerile recurentului - parte vătămată ca fiind o cerere de repunere în termenul de recurs.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în dezbateri.
Recurentul parte vătămată P. D. C. solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, solicită ca instanța de recurs să analizeze toate actele dosarului, înscrisul din data de 17.06.2013 și actele medicale.
Solicită a se reanaliza daunele în sensul majorării acestora, arătând că este nemulțumit de faptul că a fost obligat la plata cheltuielilor către unitățile medicale la care a fost tratat, consideră că fiind parte vătămată nu este corect așa ceva.
Reprezentantul recurentei asigurator E. R. Asigurare Reasigurare S.A solicită respingerea recursului părții vătămate ca fiind tardiv formulat, cu depășirea termenului de 10 zile de la data pronunțării, întrucât acesta era asistat de avocat, astfel că solicită admiterea excepției tardivității prezentului recurs.
Privind recursul asiguratorului, acesta vizează culpa în producerea evenimentului rutier, consideră că s-a stabilit greșit proporția culpei, respectiv 30% în sarcina părții vătămate și 70% în sarcina inculpatului. În opinia sa, culpa trebuia să fie comună, în procent egal de 50%, așa cum a solicitat parchetul in fata instanței de fond.
Menționează că planșele fotografice sunt foarte clare, iar avariile vehiculelor sunt evidente, mașina era lovita in partea dreaptă ușa din fata.
În opinia sa, nici partea vătămată nici inculpatul nu au fost atenți, conducătorul auto nu a acordat prioritate și a virat spre stânga, mai mult apreciază că bicicleta a lovit autoturismul în viteză, fiind o bicicletă specială pentru viteză. Consideră ca biciclistul trebuia sa circule pe pista speciala si nu pe carosabil.
Solicită admiterea recursului declarat astfel cum a fost susținut, cu referire la proporția culpei în producerea evenimentului și reevaluarea despăgubirilor ce urmează a fi acordate.
Apărătorul inculpatului D. R. S. solicită admiterea excepției tardivității depunerii recursului, arată că partea vătămată a fost asistată de avocat, astfel că trebuia să aibă cunoștință de termenul de recurs.
Privind recursul inculpatului acesta vizează culpa, proporția în care aceasta a fost stabilită, în opinia sa vina aparține exclusiv părții vătămate.
Apreciază că a existat o culpă comună, iar numărul de zile de îngrijiri medicale nu pot fi puse exclusiv in sarcina inculpatului. De asemenea, apreciază că nu trebuie ca acele cheltuieli medicale să fie puse exclusiv în sarcina clientului său.
Consideră ca pedeapsa aplicată inculpatului este prea grea, solicită achitarea acestuia in temeiul prev. art. 11 pct. 2 lit. a C.pr.pen si aplicarea prev. art.18/1C.pr.pen. Arată ca instanța poate da o mai mare eficientă prev. art. 74 C.pen. rap. la art.76 lit. e C.pen, în sensul reținerii conduitei bune atât înainte cât și după producerea accidentului, a fost sincer, a colaborat cu organele judiciare.
În opinia sa, pericolul social al faptei comise este minim si nu astfel cum a fost interpretat de instanța de fond, inculpatul este tânăr, a absolvit studii universitare și este în căutarea unui loc de muncă stabil.
Privind recursul asiguratorului, solicită a fi admis. Și opinia apărării este în sensul că ar fi trebuit să se stabilească culpa comună în procent egal de 50%.
Privind despăgubirile materiale, consideră că nu sunt dovedite, nu există facturi, instanța nu a precizat care sunt facturile ce justifica daunele materiale, daunele morale trebuie admise în raport de culpa de 50%, in funcție si de dovada daunelor materiale.
Consilierul juridic al recurentei asigurator E. R. Asigurare Reasigurare S.A solicită admiterea recursului declarat de inculpat si a se face aplicarea art. 28 din norme inclusiv în privința stabilirii cheltuielilor de spitalizare, ce trebuie acordate proporțional culpei.
De asemenea, solicită a se avea în vedere concluziile raportului de expertiză cu privire la crearea stării de pericol, dar si posibilitățile evitării accidentului, astfel cum a stabilit si expertul.
Solicită admiterea recursului asiguratorului, reducerea daunelor acordate și a se avea în vedere că partea vătămată nu purta casca de protecție, așa cum recomandă regulamentul de aplicare a OUG 195/2002.
Recurentul parte vătămată P. D. C., privind recursul asiguratorului, nu este de acord cu stabilirea culpei în cuantum de 50%. Inculpatul a încălcat 4 reguli de circulație rutieră si mai mult, accidentul putea să-i provoace decesul.
Privind faptul că nu a folosit pista de biciclete, arată că aceasta nu era utilizabilă în zona în care s-a produs accidentul. În opinia sa, sunt neconcordanțe flagrante între declarațiile inculpatului și cele ale martorilor oculari.
Referitor la recursul inculpatului, nu are nimic de spus.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul in ceea ce privește recursul formulat de inculpat, solicita a fi respins ca nefondat.
In privința laturii penale a cauzei, în raport de numărul de zile de îngrijiri medicale de 100-120 zile, infracțiunea comisă este una gravă si exclude aplic. prev. art. 18/1 C.pen si, in consecința, achitarea in temeiul art.18/1 C.pen. De asemenea, consideră ca nu se impune reținerea circumstanțelor atenuante, instanța a avut in vedere situația inculpatului si a aplicat o pedeapsa orientată către minimul special, in condițiile in care putea stabili o pedeapsă cu un cuantum mediu.
Arată ca nu se impune reducerea cuantumului pedepsei, mai mult, inculpatul avea posibilitatea de a solicita a fi judecat după procedura prev. de art. 320/1 C.pr.pen, insă nu a uzat de aceasta.
Considera ca partea vătămata a făcut dovada cheltuielilor materiale stabilite de instanța de fond, solicita a se avea in vedere actele doveditoare aflate la dosar, filele 102,111,112,119 si următoarele din dosarul instanței. Solicită a se avea in vedere si actele din care rezulta eforturile materiale efectuate de familia inculpatului pentru însănătoșirea si recuperarea acestuia.
In opinia sa, daunele materiale au fost dovedite pe deplin si acordate in mod corect; in aceste condiții apreciază ca si daunele morale au fost corect acordate.
Privind proporția culpei, consideră că era mai mare in defavoarea inculpatului, cel puțin 75%, acesta încălcând mai multe reguli de circulație rutieră, in plus, privind acea pistă de bicicliști, era impracticabilă in conditiile in care pe ea se găseau mulți stâlpișori.
Referitor la recursul asigurătorului, in condițiile in care acesta vizează strict proporția culpei, concluziile sunt identice. Singurul aspect pentru care ar impune admiterea recursului asiguratorului ar fi cel cu privire la opozabilitatea hotărârii, inculpatul urmând sa fie obligat in mod direct la plata despăgubirilor.
Privind recursul parții vătămate, îl apreciază ca fiind tardiv formulat si solicita a fi respins ca atare, consideră ca nu se impune repunerea in termenul de recurs, nefiind făcută vreo dovadă in acest sens, partea nu a făcut dovada unei imposibilități obiective.
Dacă instanța va aprecia ca se impune admiterea cererii de repunere in termen, solicită admiterea recursului parții civile si majorarea cu 5% a daunelor, mai mult consideră că acesta nu trebuia sa fie obligat la plata directă a unor sume de bani către unitățile spitalicești la care a primit îngrijiri.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, regretă cele petrecute.
CURTEA,
Asupra recursurilor penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 2242 din data de 30.10.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._, s-a dispus condamnarea inculpatului D. R. S. la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută și pedepsită de art. 184 alin. 2 și 4 C.pen.
În temeiul art.71 C.pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, b C.pen. pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul art.81-82 C.pen. a fost suspendată condiționat executarea pedepsei principale și a pedepsei accesorii pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 8 luni.
În temeiul art.71 alin.5 C.pen, pe durata suspendării conditionate a executării pedepsei închisorii, a fost suspendată executarea pedepselor accesorii.
În temeiul art. 359 C.pr.pen s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor comiterii unei noi infracțiuni intenționate pe durata termenului de încercare.
În temeiul art.14 C.pr.pen. rap. la art. 346 C.pr.pen. cu referire la art.1357 Cod civ. a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă S. U. de Urgență București și a fost obligată partea civilă P. D. C. la plata sumei de 3702 lei către partea civilă S. U. de Urgență București cu titlu de daune materiale.
În temeiul art. 14 C.pr.pen. rap. la art. 346 C.pr.pen. cu referire la art. 1357 Cod civ. a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă Serviciul Român de Informații S. de Urgență «Prof. Dr. Agrippa I. » Um 0521 și a fost obligată partea civilă P. D. C. la plata sumei de 504 lei către această cu titlu de daune materiale.
În temeiul art.14 C.pr.pen. rap. la art. 346 C.pr.pen. cu referire la art.1357 cod civil și art. 3 și 49 din Legea nr. 136/1995, a fost obligat asigurătorul . Reasigurare SA la plata sumei de 8635,3 lei către partea civilă S. U. de Urgență București cu titlu de daune materiale, la plata sumei de 1176 lei către partea civilă Serviciul Român de Informații S. de Urgență « Prof Dr. Agrippa I. » Um 0521 cu titlu de daune materiale .
În temeiul art.14 C.pr.pen. rap. la art. 346 C.pr.pen. cu referire la art.1357 Cod civil și art. 3 și 49 din Legea nr. 136/1995 a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă P. D. C. și a fost obligat asiguratorul S.C E. România Asigurare Reasigurare S.A la plata către partea civilă P. D. C. a sumelor de 14.348 lei cu titlu de daune materiale și 14.000 euro echivalent în lei la cursul BNR la data efectivă a plății cu titlu de daune morale.
În temeiul art. 191 C.p.p. a fost obligat inculpatul la plata sumei 1000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că la data de 31.08.2009, in jurul orei 18:50, inculpatul D. R. S. a condus autoturismul cu nr. înmatriculare_ pe . . Calea 13 Septembrie. Ajungând in dreptul Palatului Parlamentului, a efectuat virajul la stânga cu intenția de a intra în parcarea din Piața Constituției. În acel moment, o bicicletă care circula pe sensul opus de mers, condusă de partea vătămată P. D. C., a intrat în coliziune cu autoturismul condus de inculpat. În urma producerii accidentului, a rezultat vătămarea corporală a părții vătămate, căreia i-au fost necesare 100-120 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Situația de fapt astfel reținută a fost probată prin corelarea declarațiilor inculpatului, luate atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul judecății, din care a reieșit faptul că, la momentul producerii accidentului, acesta efectua un viraj la stânga înspre parcarea din fața Palatului Parlamentului, a declarațiilor părții vătămate, luate atât în timpul urmăririi penale cât și al judecătii, potrivit cărora la momentul producerii accidentului se deplasa pe partea carosabilă, intenționând să oprească pentru efectuarea unor fotografii, a procesului-verbal de cercetare la fața locului, a declarațiilor martorilor A. R. Stefaniță și R. Ammadeuss C., care a confirmat faptul că impactul a avut loc pe banda 1 de mers dinspre C. spre I..
Conform concluziilor raportului de expertiză tehnică-judiciară, inculpatul D. R.-S. a efectuat manevra de schimbare a direcției de deplasare prin viraj stânga, cu încălcarea liniei duble continue care separă cele două sensuri de deplasare, aspect confirmat și de declarația inculpatului. Mai mult, din același raport de rxpertiză, instanța a reținut că, în zona producerii accidentului, în sensul de deplasare al bicicletei condusă de P. D.-C., erau amenajate piste speciale pentru biciclete, aspect recunoscut de partea vătămată și confirmat de Brigada Rutieră prin adresa existentă la dosar, din care a rezultat că pista pentru biciclete nu era desființată la data producerii accidentului, contrar susținerilor părții vătămate in acest sens.
În drept, s-a retinut că fapta inculpatului D. R.-S., care în ziua de 31.08.2009, în jurul orei 18:50, în timp ce se deplasa din direcția . Calea 13 Septembrie, a efectuat manevra de viraj stânga pe . a intrat în coliziune cu o bicicletă condusă de partea vătămată P. D.-C., cauzându-i acestuia vătămări corporale care au necesitat pentru vindecare 100-120 de zile îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. 2 și alin. 4 Cod penal.
Latura obiectivă a infracțiunii de vătămare corporală din culpă este determinată de acțiunea prin care s-a produs părții vătămate leziuni traumatice, ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale privitoare la conducerea pe drumurile publice, urmarea imediată constând în aceea că partea vătămată a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 100-120 de zile de îngrijiri medicale. Legătura de cauzalitate a rezultat din probele administrate la dosar.
În ceea ce privește latura subiectivă a infracțiunii, instanța a constatat că inculpatul a acționat din culpă, în sensul art. 19 alin.2 lit. a C.pen, neurmărind producerea rezultatului faptei sale, aspect ce a rezultat din declarația acestuia, care a precizat că, în momentul efectuării virajului, nu a observat biciclistul, asigurându-se în momentul efectuării manevrei.
Circumstanțele comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă determină încadrarea juridică în forma calificată a acestei infracțiuni, întrucât fapta a produs vătămări ce au necesitat pentru vindecare 100-120 de zile îngrijiri medicale și au fost produse ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale privind circulația pe drumurile publice, prevăzute de OUG 195/2002 și Regulamentul de punere în aplicare a acestei ordonanțe.
Așa cum a rezultat din declarația inculpatului, declarația martorului R. Ammadeuss C., din raportul de expertiză tehnică-judiciară și din planșele foto din ziua accidentului, inculpatul D. R.-S. a executat manevra de schimbare a direcției de mers, prin viraj la stânga, trecând peste marcajul dublu continuu și neacordând prioritate părții vătămate, nerespectând astfel legislația privind circulația de drumurile publice.
La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, instanța a avut în vedere procentul de culpă reținut în mod concret în sarcina acestuia. Astfel, a reținut faptul că acesta a efectuat virajul la stânga prin încălcarea marcajului dublu continuu, deși deține un permis de conducere din anul 2007 și cunoștea semnificația marcajului de pe carosabil. Mai mult, instanța a avut în vedere faptul că, potrivit raportului de expertiză tehnică, inculpatul se deplasa în momentul efectuării virajului cu 43 km/h., deși avea obligația să reducă viteza de deplasare în momentul schimbării direcției de mers, astfel încât să fie în măsură să se asigure corespunzător. Mai mult, inculpatul nu a acordat prioritate de dreapta bicicletei conduse de partea vătămată, care se deplasa cu prioritate pe banda unu a drumului public (art. 59, alin 2 OUG 195/2002, art. 123 lit. i din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002).
Cu privire la culpa părții vătămate, instanța a constatat că, asa cum a rezultat din declarația părții vătămate și din adresa Brigăzii Rutiere Română, în zonă era amenajată o pistă specială pentru bicicliști, astfel că acesta avea obligația să se deplaseze pe acea pista, potrivit prevederilor art.161 pct.i din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002.
Prin urmare, instanța a stabilit în sarcina inculpatului o culpă de 70% în producerea accidentului, iar în sarcina părții vătămate o culpă de 30%, apreciind că, prin încălcarea dispozițiilor legale indicate mai sus, vina inculpatului (acesta a întors pe linia dublă continuă si nu a acordat prioritate părtii vătămate care circula pe banda I de mers) este mai mare decât cea a părții vătămate (aceasta avea obligația sa circule pe pista de bicicliști).
Instanța a constatat că fapta inculpatului prezintă în concret un pericol social crescut, prin raportare la faptul că acesta a încălcat mai multe dispoziții legale în materia circulației pe drumurile publice, punându-i în pericol pe ceilalți pasageri din autovehicul și pe ceilalți participanți la trafic.
În ceea ce privește situația personală a inculpatului, instanța a reținut că acesta se află la o vârstă fragedă, s-a preocupat de starea de sănătate a părții vătămate la momentul producerii accidentului, când a sunat la serviciul 112 și a recunoscut săvârșirea faptei, manifestând regret pentru cele întâmplate.
Prin urmare, s-a apreciat că o pedeapsă de 8 luni închisoare este aptă pentru a asigura reeducarea inculpatului și a preveni comiterea de fapte antisociale similare de către acesta.
Sub aspectul modalității de executare, ținând seama de pericolul social concret reținut în sarcina inculpatului, de faptul că pedeapsa aplicată este mai mică de 3 ani și că inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, instanța a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia în regim de detenție și, constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 81 alin 1 Cod penal, a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 8 luni.
Pe latura civilă, față de cele reținute mai sus cu privire la culpa inculpatului și a părții vătămate în producerea accidentului și apreciind dovedite cheltuielile pretinse de partea civilă S. U. de Urgență București prin decontul existent la dosar, instanța a admis actiunea civilă și a dispus obligarea părții vătămate P. D. C. la plata către aceasta a sumei de 3702 lei, cu titlu de daune materiale (reprezentând 30% din totalul sumei pretinse de partea civilă, stabilit proporțional cu vina reținută în sarcina acestuia).
Instanța a constatat că, la momentul producerii accidentului de circulație, autoturismul inculpatului era asigurat la E. România Asigurare-Reasigurare S.A, potrivit poliței de asigurare nr._ încheiată la data de 24.03.2009, pentru o limită de despăgubire pentru pagube materiale în valoare de 30.000 euro și_ euro pentru vătămări corporale și deces.
Astfel, ținând seama de culpa reținută în sarcina inculpatului și raportat la prevederile art. 3 și 49 din Legea 136/1995, asigurătorul este ținut să răspundă pentru prejudiciile cauzate de persoana asigurată unor terțe persoane. Față de acestea, instanța a obligat .-Reasigurare SA la plata către partea civilă S. U. de Urgență București a 70% din prejudiciul pretins, respectiv suma de 8635,3 lei, cu titlu de daune materiale.
Cu privire la suma pretinsă de partea civilă Serviciul Român de Informații S. de Urgență ”Prof. Dr. Agrippa I.”, instanța nu a ținut seama de susținerile Ministerului Public, potrivit cărora trebuie să ia act că spitalul nu s-a constituit parte civilă în cauză, întrucât la filele 44 și 47 din dosar există o declarație de constituire ca parte civilă cu suma de 1680 lei.
Instanța a apreciat că partea civilă a dovedit prestarea de servicii medicale corespunzătoarea sumei solicitate, astfel că a admis acțiunea civilă și proporțional cu procentul de culpă reținut în sarcina inculpatului și a părții vătămate, a dispus obligarea părții vătămate P. D. C. la plata sumei de 504 lei, cu titlu de daune materiale, precum si a asigurătorului S.C. E. România Asigurare-Reasigurare S.A. la plata către partea civilă a sumei de 1176 lei, cu titlu de daune materiale.
Instanța a reținut că partea vătămată P. D. C. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 25.000 lei daune materiale și 30.000 euro daune morale.
Cu privire la daunele solicitate, instanța a admis în parte cererea acestuia și, ținând seama și de culpa proprie în producerea accidentului a obligat asigurătorul S.C.E. România Asigurare-Reasigurare SA la plata către partea civilă P. D. C. a sumei de 14.348 lei, cu titlu de daune materiale și 14.000 euro la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune morale.
În privința daunelor materiale, instanța a apreciat că partea civilă P. D. C. a făcut dovada cu acte și martori a prejudiciului material în cuantum de_ lei, astfel că s-a ținut seama de culpa inculpatului în producerea accidentului și a obligat asigurătorul să plătească părții civile P. D. C. 70% din suma pretinsă, respectiv_ lei.
Instanța a apreciat că suma de 6000 lei, reprezentând cheltuieli necesare a fi efectuate suplimentar în zilele de îngrijiri medicale, nu a fost dovedită de către partea civilă.
În privința daunelor morale pretinse, instanța a reținut că accidentul a avut consecințe grave pe plan fizic, partea vătămată a suferit 4 intervenții chirurgicale în 4 ani, a stat imobilizat la pat, o perioadă lungă de timp având nevoie de sprijinul persoanelor apropiate pentru a se întreține.
Instanța a ținut seama și de consecințele în plan psihologic resimțite de partea vătămată, care, urmare a schimbărilor intervenite în viața cotidiană, s-a izolat de prieteni și de logodnica acestuia și a cunoscut un nivel ridicat al anxietății si depresiei, așa cum a rezultat din raportul de evaluare pe baza examenului psihologic, prin care părții vătămate i s-a recomandat sa urmeze o psihoterapie de tip psihodinamic timp de minim 4 ani, cu o frecvență de 3 ședințe pe săptămână.
Instanța a apreciat că suma de_ euro echivalentul în lei la cursul BNR la data efectiva a plății este în măsură să acopere daunele morale suferite.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs inculpatul D. R. S., asigurătorul E. R. Asigurare Reasigurare S.A si partea civilă P. D. C..
În dezvoltarea motivelor de recurs, inculpatul D. R. a criticat, sub un prim aspect, modalitatea în care instanța de fond a evaluat gradul de pericol social al faptei, apreciind că propria culpă a părții vătămate și persoana si conduita inculpatului relevă o atingere minimă adusă valorilor sociale ocrotite de lege. Recurentul a apreciat că obligațiile nesocotite de partea vătămată în ziua accidentului nu s-au limitat la rularea pe o altă zonă decât cea destinată bicicliștilor. În egală măsură, trebuia reținut că victima nu a purtat cască si vestă reflectorizantă, precum si împrejurarea că a circulat aproape de axul drumului.
Prin urmare, inculpatul a apreciat că se poate dispune achitarea sa în conformitate cu dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a C.pr.pen și art. 181 C.pen. Din aceeași perspectivă, a opinat că se poate da o mai mare eficientă prevederilor art. 74 C.pen. rap. la art.76 lit.e C.pen, în sensul reținerii conduitei bune atât înainte, cât și după producerea accidentului, precum si a atitudinii sincere.
Pe latură civilă, inculpatul D. R. a solicitat reevaluarea culpei comune în sensul reținerii unei culpe majore a părții civile, precum si a sumelor acordate cu titlu de daune materiale, pentru care nu există facturi sau chitanțe care să ateste contravalorea serviciilor medicale.
Asigurătorul E. R. Asigurare Reasigurare S.A a criticat exclusiv modalitatea de stabilire a procentului culpei părții vătămate, apreciind că părțile au avut o contribuție egală la producerea accidentului. În acest sens, a solicitat a se reevalua concluziile expertizei tehnice privind posibilitățile de evitare a accidentului, precum si cuantumul despăgubirilor acordate, inclusiv al cheltuielilor de spitalizare.
În motivele scrise de recurs, partea civilă P. D. C. a sustinut inexistenta unei culpe a sa în producerea accidentului, subliniind, pe de o parte, numărul mare al dispozițiilor legale încălcate de inculpat iar, pe de altă parte, caracterul impracticabil al pistei pentru biciclete existentă în zonă. În considerarea acestei ultime împrejurări, partea civilă a solicitat în subsidiar si reevaluarea culpei sale în producerea accidentului până la limita de maxim 10%.
Pe latură civilă, partea vătămată a criticat nelegalitatea sentinței sub aspectul obligării sale la despăgubirea unităților sanitare, cu încălcarea dispozitiilor art. 15 C.pr.pen. si a art. 313 din Legea nr. 95/2006, precum si netemeinica evaluare a cuantumului daunelor materiale si morale acordate.
În ședinta publică din data de 27.01.2014, reprezentantul Ministerului Public a invocat tardivitatea recursului declarat de partea civilă P. D. C., argumentele acestuia din urmă fiind detaliate în practicaua prezentei decizii.
Examinând actele dosarului și sentința penală atacată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept în conformitate cu dispozițiile art. 3856 alin. 3 C.p.p., Curtea retine următoarele:
Preliminar, constată că recursul părții civile P. D. C. este tardiv, astfel încât criticile formulate de această parte cu privire la fondul soluției primei instante nu pot fi cenzurate în cel de-al doilea grad de jurisdicție.
Din examinarea încheierii de dezbateri din data de 16.10.2013 a Judecătoriei Sectorului 5 București rezultă că partea civilă – recurentă a fost reprezentată la instanța de fond de apărător ales. Desi acesta din urmă a precizat că P. D. se va prezenta în instanță pe parcursul dezbaterilor, în cuprinsul actului procedural anterior menționat nu a fost consemnată o atare împrejurare.
Instanța de fond a procedat la comunicarea copiei dispozitivului sentintei si către partea civilă P. D., procedură efectuată prin afișare, la data de 07.11.2013, conform dovezii existente la fila 117 a dosarului de fond.
În conformitate cu dispozițiile art. 3853 alin. 1, 2 C.pr.pen. coroborate cu art. 363 alin. 3 C.pr.pen., termenul de recurs este de 10 zile si curge - pentru părțile care au lipsit de la dezbateri si de la pronuntare – de la data comunicării copiei de pe dispozitiv. Modul de calcul al termenului de exercitare a dreptului la recurs este cel prevăzut de art. 186 alin. 2 C.pr.pen. și presupune luarea în considerare a 10 zile libere, cu excluderea zilei de la care începe să curgă termenul, precum si a celei în care se împlinește.
În speță, termenul de recurs a început să curgă, pentru partea civilă, de la data de 07.11.2013 si s-a împlinit la sfârșitul zilei de 18.11.2013, zi lucrătoare. Prin urmare, cererea de recurs din data de 19.11.2013 apare ca fiind formulată tardiv, după expirarea termenului legal, ceea ce atrage decăderea părții civile din dreptul de a exercita calea de atac și impune respingerea recursului său ca tardiv, conform art. 38515 pct. 2 lit. a C.pr.pen.
Pretinsa eroare în care s-a aflat partea civilă P. D. cu privire la data de început a termenului de recurs nu constituie o cauză temeinică de împiedicare a exercitării legale a acestui drept procesual, în sensul art. 3853 alin. 2 si art. 364 C.pr.pen.
Chiar admițând caracterul eronat al informațiilor primite din partea apărătorului său, Curtea notează că părtii civile i-a fost comunicată o copie de pe dispozitivul sentinței, în cuprinsul căruia s-a menționat expres termenul de recurs si data de la care acesta curge. Prin urmare, un minim de diligente ar fi permis părții civile să se informeze corect si complet asupra tuturor consecințelor acestei comunicări si a modului de calcul al termenului căii de atac, lipsa acestor diligente fiind imputabilă exclusiv părții si neputând justifica repunerea sa în termenul de recurs.
Referitor la recursurile declarate de inculpatul D. R. S. si asigurătorul de răspundere civilă, Curtea retine caracterul parțial fondat doar al celei din urmă căi de atac.
Sub aspectul laturii penale, nu se identifică aspecte de netemeinicie a sentintei, care să impună casarea acesteia.
Instanța de fond a evaluat corect probatoriul administrat atât în faza de urmărire penală, cât si în cursul judecătii si a retinut just că, la data de 31.08.2009, în jurul orei 18:50, în timp ce conducea autoturismul marca Skoda cu nr. înmatriculare_ pe . . Calea 13 Septembrie, intenționând să intre într-o parcare, inculpatul D. R. S. a încălcat dispozițiile legale referitoare la semnificația marcajului dublu continuu, la obligatia de reducere a vitezei la schimbarea direcției de mers și la acordarea prioritătii de dreapta si o efectuat o manevră de viraj la stânga prin loc nepermis. Inculpatul a surprins si accidentat astfel pe partea vătămată P. D.-C., care circula pe bicicletă din sens opus, cauzându-i vătămări corporale care au necesitat pentru vindecare 100-120 de zile îngrijiri medicale.
Inculpatul-recurent a avut o culpă majoră în producerea accidentului rutier, criticile sale dar si ale asigurătorului sub acest aspect fiind neîntemeiate. Starea de pericol efectiv a fost creată de către recurentul D. R., în momentul în care acesta s-a angajat într-o manevră de viraj la stânga prin loc nepermis si fără o asigurare temeinică, încălcând dispozitiile art. 59, alin 2 din OUG nr. 195/2002 si art. 123 lit.i din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002.
Chiar dacă victima a nesocotit, la rândul său, obligația legală de a circula pe pistele special amenajate pentru bicicliști, o atare conduită nu a avut un rol determinant în producerea accidentului, ci, în lanțul cauzal ce a precedat impactul, a constituit doar un factor ce a favorizat producerea rezultatului vătămător.
Susținerea recurentului-inculpat referitoare la locul de deplasare al părții vătămate anterior accidentului – aproape de axul drumului – este lipsită de suport. Expertiza tehnică a determinat neechivoc locul impactului ca fiind banda I a sensului de mers dinspre Calea 13 Septembrie spre . ce înseamnă că partea vătămată se deplasa pe această bandă în momentul pătrunderii inculpatului pe contrasens și lovirii sale.
Împrejurarea că victima nu a purtat cască de protecție ori obiecte de vestimentație reflectorizante nu are nicio relevantă în evaluarea proporției culpei, cât timp accidentul s-a produs datorită încălcării regulilor de circulație în zonele în care există marcaj longitudinal dublu continuu, iar nu a celor privind circulatia în condiții de vizibilitate redusă.
În acest context, Curtea apreciază că nu există temeiuri obiective ale reaprecierii ponderii culpei inculpatului în producerea accidentului, reținerea unui procent majoritar de culpă fiind pe deplin concordantă particularităților obiective ale cauzei.
Încadrarea juridică a faptei este legală, vătămările corporale produse părții vătămate din culpa preponderentă a inculpatului, ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale ce disciplinează circulatia pe drumurile publice si care au necesitat îngrijiri medicale de 100-120 zile de îngrijiri medicale întrunind elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 184 alin. 2, 4 C.pen.
Contrar susținerilor recurentului D. R. S., culpa părtii vătămate în producerea aceluiași eveniment rutier nu are vreun efect asupra încadrării juridice a faptei. Efectuarea unei activități ilicite de către inculpatul, care, în contextul particular al faptei, a prevăzut rezultatul potențial vătămător al faptei sale, dar a sperat fără temei că nu se va produce, justifică tragerea sa la răspundere penală atât din punct de vedere obiectiv, cât si subiectiv. Culpa concurentă a părții vătămate nu înlătură vinovăția penală a inculpatului, ea urmând a fi avută în vedere exclusiv la stabilirea despăgubirilor civile ce se impun a fi acordate.
În ceea ce privește modalitatea de individualizare a pedepsei, Curtea apreciază că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C.pen., orientându-se spre o pedeapsă echilibrată sub aspectul cuantumului, dar blândă în privința modalității de executare.
Circumstantele concrete în care s-a produs accidentul rutier, încălcarea flagrantă de către inculpat a mai multor dispoziții legale si măsuri de prevedere pentru desfășurarea în conditii de sigurantă a circulatiei pe drumurile publice, urmările grave produse (concretizate în cauzarea unor vătămări corporale ce au necesitat un număr mare de zile de îngrijiri medicale) relevă un grad de pericol social ridicat al faptei, ce trebuie să se reflecte corespunzător în pedeapsa aplicată.
Datele personale favorabile inculpatului nu pot fi evaluate independent de aceste circumstanțe si nici nu pot prevala în procesul de individualizare, astfel încât să justifice, doar prin ele însele, eventuala reducere a cuantumului pedepsei.
Lipsa antecedentelor penale ori diligentele depuse în scopul de a se conforma exigentelor de conviețuire socială reflectă o stare de normalitate într-un stat de drept. Evaluate si în contextul conduitei procesuale de ansamblu a inculpatului-recurent (conduită corespunzătoare, dar nu remarcabil pozitivă) aceste împrejurări nu reduc periculozitatea inculpatului într-o asemenea măsură încât să justifice reducerea pedepsei sub limita stabilită de către prima instanță.
Prin urmare, Curtea nu identifică elemente pregnant pozitive, care să justifice reținerea în beneficiul inculpatului a circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 C.pen.
Totodată, în contextul particularităților obiective ale cauzei, astfel cum au fost reținute în prezenta decizie, cu precădere a culpei preponderente a inculpatului-recurent si a gravității urmărilor accidentului rutier, constată că fapta sa a adus o atingere însemnată valorii sociale ocrotite de art. 184 C.pen. si prezintă, în conținutul său concret, gradul de pericol social specific infracțiunii de vătămare corporală. În consecință, evaluarea criteriilor prevăzute de art. 181 alin. 2 C.pen. conduce la concluzia întrunirii tuturor trăsăturilor esențiale ale infractiunii, inclusiv a celei privind pericolul social, solicitarea inculpatului de achitare în temeiul art. 10 lit. b1 C.pr.pen. fiind nejustificată.
Pe latură civilă, constată că instanța de fond a reținut corect îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998 și urm. din vechiul Cod civil, apreciind întemeiat că există o faptă ilicită, comisă de inculpat cu vinovăție, ce a cauzat părții civile P. D. C. prejudicii materiale și morale certe.
Critica esențială a inculpatului D. R. si a asigurătorului E. R. Asigurare Reasigurare S.A vizează, de altfel, doar chestiunea proporției culpei părtii civile, apreciată, de ambii recurenți mentionați, ca fiind superioară limitei de 30% stabilită de prima instanță.
Făcând trimitere la considerentele expuse în analiza laturii penale, Curtea reiterează caracterul neîntemeiat al acestei critici, reținând că judecătoria a valorificat just toate elementele probatorii ce atestau culpa concurentă a victimei si a identificat corect ponderea culpei fiecărei părți.
Din această perspectivă, evaluarea existenței și întinderii prejudiciului material suferit de partea vătămată este concordantă împrejurărilor reliefate de probele administrate. Înscrisurile existente la dosarul de fond si declarațiile martorilor C. I. H. si P. G. probează existenta unui prejudiciu material constând în contravaloarea bicicletei avariate, a examenelor radiologice efectuate de partea civilă, a unui cadru de aluminiu necesar deplasării, a unor cheltuieli aferente deplasărilor la spital ori la sedințele de fizioterapie, precum si imposibilitatea realizării unor venituri profesionale la nivelul celui anterior accidentului.
Chiar dacă partea civilă nu a putut prezenta înscrisuri doveditoare pentru întreaga sumă pretinsă, probatoriul testimonial poate fi valorificat sub acest aspect, deoarece, în procesul penal, probele nu au o valoare dinainte stabilită și orice mijloc de probă prevăzut de art. 64 C.pr.pren. poate fi avut în vedere pentru lămurirea întinderii prejudiciului material produs prin infracțiune.
De altfel, este plauzibilă imposibilitatea părtii civile de a preconstitui înscrisuri pentru fiecare sumă cheltuită pe perioada spitalizării si a recuperării sale ulterioare, date fiind circumstanțele accidentului si consecintele de durată ale acestuia.
Este cert însă că, în urma evenimentului rutier, partea civilă a suferit leziuni traumatice grave, ce au necesitat internarea sa repetată în unități sanitare, reevaluări radiologice succesive si sedințe de recuperare. Rezultă, de asemenea, că partea civilă s-a aflat în imposibilitate de a presta activitățile lucrative pe care le efectua anterior accidentului, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse.
Raportat la toate aceste împrejurări de fapt, suma de 14.348 lei acordată cu titlu de daune materiale este justificată obiectiv, rezonabilă și suficientă pentru acoperirea prejudiciului material.
Sub aspectul cuantumului daunelor morale, instanța de control judiciar apreciază nefondate criticile ambilor recurenți, constatând că suma acordată cu acest titlu părții civile tinde la o compensare echilibrată a prejudiciului nepatrimonial suferit.
Probatoriul testimonial si cu înscrisuri confirmă lezarea profundă si de durată a vieții părtii civile ca urmare a accidentului suferit. Dificultățile de relaționare directă cu persoanele apropiate ivite în urma accidentului, imposibilitatea de a desfășura, la o vârstă tânără, activitătile lucrative ce îi asigurau mijloacele de trai, alături de suferințele provocate de spitalizările repetate au produs părtii civile un dezechilibru emoțional si traume ce trebuie compensate prin acordarea unor daune morale.
În absența unor criterii legale de determinare a cuantumului acestor daune, date fiind particularitățile cauzei și jurisprudența în materie, Curtea apreciază că suma de 14.000 euro cu acest titlu asigură o compensare suficientă, dar nu exagerată, a prejudiciului de ordin nepatrimonial suferit.
În ceea ce privește modalitatea de stabilire a persoanelor răspunzătoare de repararea pagubei, constată criticabilă constatarea instanței (întemeiată pe dispozițiile art. 49 din Legea nr. 136/1995), că despăgubirile vor fi plătite de asigurătorul E. R. AS S.A
În acest sens, pornind de la considerentele deciziilor de recurs în interesul legii nr. 1/2005 și nr. 29/2009 și de la enunțarea calității de asigurător în care participă societatea de asigurare în procesul penal (astfel cum a fost subliniată de instanța supremă în prima decizie menționată), reține că, de principiu, răspunderea civilă a asigurătorului întemeiată pe contractul de asigurare coexistă cu răspunderea civilă delictuală întemeiate pe dispozițiile art. 998 vechiul C.civ.
Lămurirea efectelor pe care răspunderea asigurătorului le poate avea însă în cazul desfășurării unui proces penal, implică o raportare necesară la specificul acestui proces, la principiul legalității ce îl guvernează, dar și la obiectul acțiunii civile atunci când ea este alăturată acțiunii penale.
Conform art. 14 alin. 1 C.pr.pen., acțiunea civilă poate avea ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului (autor al infracțiunii) și a părții responsabile civilmente, nu și a altor persoane, indiferent de calitatea lor. Cum societatea de asigurare participă în proces în calitate de asigurător, iar nu de parte responsabilă civilmente (nefiind, deci, o persoană chemată să răspundă potrivit legii civile pentru pagubele provocate prin fapta inculpatului în sensul art. 24 alin. 3 C.p.p.), antrenarea răspunderii sale directe contravine atât normelor procesual penale invocate, cât și dispozițiilor art. 54 din Legea nr. 136/1995, astfel cum au fost interpretate prin decizia nr. 1/2005 a instanței supreme.
Pe de altă parte, Curtea reține că dispozițiile art. 55 din legea asigurărilor (care prevăd obligația asigurătorului de a plăti despăgubiri persoanelor fizice păgubite) trebuie interpretate corelat cu prevederile art. 50 din aceeași lege. Norma legală stabilește că asigurătorul acordă despăgubiri pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuieli de judecată persoanelor păgubite, ceea ce presupune, așadar, stabilirea în prealabil, printr-o hotărâre judecătorească, a unei obligații de plată în sarcina celui răspunzător de producerea accidentului.
Hotărârea definitivă a instanței penale are efecte erga omnes în ceea ce privește existența faptei și a vinovăției inculpatului, după cum și stabilirea în sarcina acestuia din urmă a despăgubirilor cuvenite victimelor unui accident de circulație obligă asigurătorul, în virtutea legii și a contractului de asigurare, la plata acestora. Citarea asigurătorului în procesul penal și cunoașterea de către acesta a dispozițiilor civile din cuprinsul hotărârii penale limitează posibilitatea unor litigii ulterioare cu părțile civile interesate de obținerea despăgubirii, având în vedere natura obligației societății de asigurare de a plăti despăgubirile stabilite prin hotărâre judecătorească, conform art. 43, art. 50 și art. 54 din Legea nr. 136/1995.
Pentru toate aceste considerente, Curtea concluzionează că, în procesul penal, soluționarea acțiunii civile implică antrenarea răspunderii inculpatului și, eventual, a părții responsabile civilmente, principiul legalității excluzând posibilitatea stabilirii răspunderii altor persoane, în absența unor dispoziții legale exprese, care să deroge de la normele generale de procedură.
Existența unei polițe RCA legal încheiate și dispozițiile Legii nr. 136/1995 obligă însă asigurătorul de răspundere civilă să achite părților civile despăgubirile stabilite prin sentința penală, sens în care indicarea în sentință a societății de asigurare răspunzătoare este suficientă pentru consacrarea opozabilității hotărârii.
În consecință, în aceste limite, apreciază întemeiat recursul asigurătorului, urmând a dispune reformarea corespunzătoare a sentinței.
În final, Curtea constată că obligarea asigurătorului la a suporta și cheltuielile de spitalizare solicitate de S. U. de Urgență Bucuresti contravine prevederilor legale incidente în materia asigurărilor, această categorie de cheltuieli urmând a fi suportată exclusiv de către inculpat. Rațiunea încheierii asigurării obligatorii de răspundere civilă rezidă în ocrotirea intereselor persoanelor păgubite, în mod direct, prin accidente de autovehicule, nu și a altor persoane a căror prejudiciere este doar o consecință indirectă a producerii riscului asigurat.
Din economia dispozițiilor art. 50 alin. 1-3 din Legea nr. 136/1995, rezultă că asigurătorul acordă despăgubiri doar persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces (indiferent dacă ele se aflau în afara sau în interiorul vehiculului), soțului/soției sau persoanelor care se află în întreținerea proprietarului ori conducătorului vehiculului asigurat, precum și persoanelor păgubite prin avarierea ori distrugerea de bunuri.
Având în vedere că unitățile sanitare nu se regăsesc în noțiunea de persoană păgubită, astfel cum rezultă din coroborarea art. 11 pct. 3 și art. 50 alin. 1- 3 din Legea nr. 136/1995, Curtea apreciază că nu se justifică suportarea de către asigurător a acestei categorii de cheltuieli, hotărârea urmând a-i fi opozabilă doar sub aspectul acțiunii civile exercitate de partea civilă P. D. C..
În final, notează, referitor la modul de acordare a cheltuielilor de spitalizare, că obligarea părții civile P. D. la plata parțială a acestora, proporțional propriei culpe, contravine grav exigențelor art. 14 și urm. C.pr.pen. privind obiectul acțiunii civile și limitele în care se exercită aceasta în procesul penal. Dată fiind însă tardivitatea recursului părții civile si absenta unei căi de atac declarate de o altă parte cu interese procesuale similare, Curtea nu poate înlătura acest aspect de nelegalitate în recursul declarat de inculpat si de asigurător.
Pentru aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d C.pr.pen. va admite recursul declarat de asiguratorul E. R. Asigurare Reasigurare SA împotriva sentinței penale nr. 2242/30.10.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, în dosarul nr._ .
Va casa, în parte, sentința penală atacată și rejudecând în fond:
Va înlătura obligarea asiguratorului la plata de despăgubiri civile către părțile civile P. D. C., S. U. de Urgență și S. de Urgență „PROF. Dr. Agrippa I.” și va dispune obligarea inculpatului D. R. S. la plata sumelor stabilite prin hotărârea atacată către părțile civile mai sus arătate.
Hotărârea este opozabilă asiguratorului în ceea ce privește despăgubirile civile acordate părții civile P. D. C..
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale.
În baza art. 38515 pct. 1 lit. b C.pr.pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D. R. S. și, conform art. 192 alin. 2 C.pr.pen., îl va obliga la 200 lei, cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 38515 pct. 1 lit. a C.pr.pen. va respinge, ca tardiv, recursul declarat de partea vătămată P. D. C. și conform art. 192 alin. 2 C.pr.pen., îl va obligă la 200 lei, cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de asiguratorul E. R. ASIGURARE REASIGURARE S.A. împotriva sentinței penale nr. 2242/30.10.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București.
Casează, în parte, sentința penală atacată și rejudecând în fond:
Înlătură obligarea asigurătorului la plata de despăgubiri civile către părțile civile P. D. C., S. U. de Urgență și S. de Urgență „Prof. Dr. Agrippa I.” și dispune obligarea inculpatului D. R. S. la plata sumelor stabilite prin hotărârea atacată către părțile civile mai sus arătate.
Hotărârea este opozabilă asigurătorului în ceea ce privește despăgubirile civile acordate părții civile P. D. C..
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D. R. S. și îl obligă la 200 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de partea vătămată P. D. C. și îl obligă la 200 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27 ianuarie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
O. B. S. C. A. A.
GREFIER,
D. P.
Red.S.C.
Dact.EA-2ex/18.02.2014
J.S.5 B.- jud.D.I.G
| ← Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 1064/2014. Curtea... | Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 133/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
