Omorul. Art. 174 C.p.. Decizia nr. 109/2012. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 109/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 28-03-2012 în dosarul nr. 109/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE APEL
DECIZIA PENALĂ Nr. 109
Ședința publică de la 28 Martie 2012
PREȘEDINTE C. C.- judecător
M. M. Ș.- judecător
Grefier M. V.
Ministerul Public reprezentat prin procuror C. C. din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
***
Pe rol, soluționarea apelurilor declarate de P. de pe lângă T. G. și inculpatul A. G., împotriva sentinței penale nr. 224 din data de 13 decembrie 2011 pronunțată de T. G. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul inculpat A. G., în stare de arest, asistat de avocat P. C., apărător desemnat din oficiu, lipsind partea civilă G. M..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se că nu au fost depuse alte cereri la dosar.
Fiind întrebat, inculpatul precizează că își menține poziția procesuală de la termenul anterior, în sensul că nu dorește a fi audiat în cauză și se prevalează de dreptul la tăcere.
Constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, expune oral motivele scrise de apel, solicitând desființarea sentinței apelate și pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice.
Sub un prim aspect, precizează că deși fapta dedusă judecății este concurentă cu toate faptele pentru care a fost condamnat anterior inculpatul, în mod nelegal T. G. a contopit toate pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 20 ani închisoare, conform art. 36 rap. la art. 34 și art. 35 Cp., deși pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 767/1992 constituia primul termen al recidivei postexecutorii pentru toate condamnările ulterioare, iar pedeapsa de 18 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 86/1995 constituia primul termen al recidivei postcondamnatorii pentru infracțiunile ce constituie obiectul sentinței penale nr. 139/2011. În atare împrejurări, prima instanță trebuia să refacă primul termen al recidivei din sentința penală nr. 139/2011, urmând să contopească restul rămas neexecutat din pedeapsa aplicată prin aceasta cu pedeapsa de 5 ani și o lună, cu deducerea perioadei executate de la 01 februarie 2011 la zi.
În împrejurările expuse, în mod greșit prima instanță a dedus din pedeapsa rezultantă perioadele executate de la 18.08.1992 – 31.05.1993, respectiv 31.01.1995 – 27.07.2009, în acest din urmă caz impunându-se aplicarea art. 39 alin. 2 Cp., în sensul contopirii restului rămas neexecutat din pedeapsa ce constituie primul termen al recidivei din sentința penală nr. 139/2011.
Un ultim motiv de apel, care privește netemeinicia sentinței atacate, este legat de faptul că sporul aplicat în urma operațiunii de contopire a pedepselor este unul insuficient, numărul infracțiunilor săvârșite justificând aplicarea unui spor maxim de 5 ani.
Avocat P. C. pentru apelantul inculpat A. G., având cuvântul, solicită admiterea apelului și achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit. c C.p.p., cu motivarea că acesta nu este autor al infracțiunii de omor, probele de vinovăție aflate la dosar nefiind de natură a-l incrimina.
O primă critică majoră adusă hotărârii atacate decurge din modul de recoltare și conservare a probelor biologice, în specia a celor recoltate de la victima infracțiunii, în cauză nefiind respectate regulile de ridicare și manipulare a probelor destinate analizei ADN. Precizează că pe timpul investigaților este interzisă deschiderea probelor ambalate, cu mențiunea că probele de spermă se păstrează la frigider și se trimit spre analiză cât mai curând posibil. Din declarațiile martorilor D. I., P. C. C. și D. C. rezultă că la momentul preluării plicului cu probele biologice prelevate cu ajutorul tamponului vaginal, acesta nu era sigilat, neexistând certitudinea că materialul supus spre analiză nu ar fi rămas nealterat pe parcursul efectuării expertizelor ADN. În aceste împrejurări există și riscul ca o persoană interesată să fi intervenit în conținutul materialului biologic, profilul genetic al inculpatului aflându-se în baza de date încă din anul 1995.
O a doua critică adusă hotărârii apelate are în vedere obiectivitatea și concludența declarațiilor de martori, contradicțiile dintre acestea putând duce la concluzia că ancheta derulată împotriva inculpatului a fost în mod considerabil influențată de mediatizarea excesivă a cauzei. Făcându-se trimitere la declarațiile martorilor D. I., G. E. și F. I., se arată că probele adunate în faza inițială a cercetărilor în cazul Ț. nu sunt de natură a-l incrimina pe inculpat și că unele deducții ale instanței sunt lipsite de fundament logic și probator în susținerea acuzației penale. Sub acest aspect, trebuie avut în vedere că inculpatul nu ar fi avut nici un interes în a comite fapte repetate de natură penală pentru a fi exonerat de responsabilitatea ce i-ar fi revenit în legătură cu infracțiunea de omor, în condițiile în care prezumtivul autor fusese condamnat. Tot astfel, lipsa unei perechi de pantaloni cu care inculpatul ar fi fost îmbrăcat la data comiterii faptei, cu prilejul percheziției domiciliare, nu poate constitui un indiciu al vinovăției, întrucât nu există vreo dovadă că acest obiect de vestimentație ar fi fost cerut de organele de poliție și nici că inculpatul ar fi refuzat să predea bunul respectiv.
Pentru aceste considerente, făcând trimitere la motivele expuse pe larg în concluziile scrise, solicită a se da eficiență principiului in dubio pro reo, în sensul achitării inculpatului, în temeiul art. 10 lit. c C.p.p., iar cu privire la apelul Ministerului Public, solicită respingerea acestuia ca nefondat, faptele fiind concurente, iar perioadele executate din pedepsele aplicate anterior impunându-se a fi deduse conform art. 36 Cp.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea apelului inculpatului ca nefondat, cu obligarea sa la cheltuieli de judecată. Precizează că apărarea inculpatului reprezintă o simplă speculație, pretinsa contaminare a materialului biologic destinat analizei ADN neputând fi reținută în condițiile în care instituțiile abilitate nu au constatat acest fapt în mod nemijlocit. Mai mult, profilul genetic al inculpatului nu se putea avea în vedere la efectuarea primelor analize ADN, în condițiile în care Sistemul Național de Date Genetice Judiciare a fost implementat în anul 2008, constatarea medico legală având în vedere profilul genetic obținut la momentul liberării condiționate a inculpatului în anul 2009. Ulterior primei analize ADN, în cauză au fost efectuate patru rapoarte tehnico științifice, care conchid asupra apartenenței urmelor de spermă, participarea inculpatului la săvârșirea faptei fiind incontestabilă.
Pe de altă parte, precizează că în stabilirea vinovăției inculpatului nu au fost avute în vedere doar aceste probe, ci și declarațiile de martori care îl plasează pe inculpat la locul faptei și în imediata apropiere a victimei în intervalul critic de timp, ce se coroborează cu raportul de constatare poligraf, ale cărui concluzii evidențiază comportamentul simulat al inculpatului la întrebările relevante ale cauzei.
Pentru aceste considerente apreciază criticile inculpatului ca fiind nefondate și solicită respingerea în consecință a apelului acestuia.
Apelantul inculpat A. G., având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța.
CURTEA
Asupra apelurilor penale de față:
Prin sentința penală nr.224/13.12.2011 pronunțată de T. G. în dosarul penal nr._ , în baza art.174 alin.1-art.175 lit. h Cod penal, cu aplicarea art.13 lit. a Cod penal, a fost condamnat inculpatul A. G., fiul lui G. și I., născut la data de 06.06.1970 în localitatea Târgu Cărbunești județul G., cu ultimul domiciliu în localitatea Pojogeni - Târgu Cărbunești, la pedeapsa 20 de ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor complementare prevăzute de art.64 alin.1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal, după executarea pedepsei principale.
S-a constatat că infracțiunea dedusă judecății este concurentă cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat la pedepsele de: 1 an și 6 luni închisoare, prin sentința penală nr.767/17.09.1992 pronunțată de Judecătoria Târgu-Cărbunești în dosarul penal nr.5597/1992, rămasă definitivă prin nerecurare; 2 ani închisoare, prin sentința penală nr.1145/25.05.1995, pronunțată de Judecătoria Târgu-Cărbunești în dosarul penal nr.2664/1995, rămasă definitivă prin neapelare; 19 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară prevăzută de art.64 lit.a și b Cod penal, prin sentința penală nr.86/15.09.1995 pronunțată de T. G. în dosarul penal nr.2207/1995, rămasă definitivă prin decizia penală nr.202/09.09.1996 a Curții de Apel C.; 5 ani și 1 lună, prin sentința penală nr.139/17.03.2011 pronunțată de Judecătoria Târgu-Cărbunești în dosarul nr._, rămasă definitivă prin decizia penală nr.1093/22.06.2011 a Curții de Apel C..
Au fost descontopite pedepsele rezultante aplicate inculpatului, fiind repuse în individualitatea lor pedepsele de 1 an și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr.767/17.09.1992 pronunțată de Judecătoria Târgu Cărbunești în dosarul nr.5597/1992, rămasă definitivă prin nerecurare; 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr.1145/25.05.1995 pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești în dosarul nr.2664/1995, rămasă definitivă prin neapelare; 18 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a și b Cod penal, respectiv 6 ani închisoare și sporul de 1 an, aplicate prin sentința penală nr.86/15.09.1995 pronunțată de T. G. în dosarul nr.2207/1995, rămasă definitivă prin decizia penală nr.202/09.09.1996 a Curții de Apel C.; 5 ani și 1 lună închisoare, respectiv 1 an închisoare și 2 ani închisoare, aplicate prin sentința penală nr.139/17.03.2011 a Judecătoriei Târgu Cărbunești, rămasă definitivă prin decizia penală nr.1093/22.06.2011 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ .
S-a constatat că prin sentința penală nr.128/14.09.1999 pronunțată de T. G. în dosarul nr.5031/1999 a fost admisă cererea de contopire a pedepselor formulată de condamnatul A. G., fiind contopite pedepsele aplicate prin sentința penală nr.86/1995 a Tribunalului G. și sentința penală nr.1145/1995 a Judecătoriei Târgu-Cărbunești în pedeapsa cea mai grea de 18 ani închisoare, care a fost sporită cu 1 an și 6 luni închisoare.
În baza art.36 Cod penal, raportat la art.34 lit.b și art.35 alin.3 Cod penal, au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 20 de ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal, ce a fost sporită cu 2 ani, urmând ca inculpatul A. G. să execute în total pedeapsa 22 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal, după executarea pedepsei principale.
S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal, pe durata prevăzută de art.71 Cod penal.
S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.
În baza art.88 alin.1 Cod penal, a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată în intervalul 18.08._93, 31.01._09 și cu începere de la data de 01.02.2011 până la zi.
Au fost anulate mandatele de executare emise în baza sentințelor penale anterioare și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare pentru pedeapsa de 22 ani închisoare.
A fost respinsă cererea părții civile privind acordarea de despăgubiri civile, ca dovedită.
A fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare în favoarea statului, în sumă de 4.500 lei.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr.644/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, a fost trimis în judecată inculpatul A. G., arestat în altă cauză, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art.174-175 lit.h Cod penal, cu aplicarea art.13 lit.a Cod penal.
Ca stare de fapt, s-a reținut că în data de 16.06.1992, în jurul orelor 13,00, victima G. M., în vârstă de 14 ani, a plecat din locuința sa, aflată în localitatea Pojogeni, județul G., pentru a spăla rufe la confluența pârâului Valea Rea cu pârâul Tărățel. Cu acest prilej, victima a spălat rufele sub podul sătesc construit peste cele două pârâuri.
În timp ce spăla, pe pod a trecut fratele victimei, G. C., care a intrat în discuții cu aceasta. Din direcția opusă a sosit și inculpatul A. G., care a început să discute cu martorul G. C. și care ulterior, la solicitarea acestuia, a aruncat victimei de pe pod un săpun, primit de la serviciu, pe care îl avea într-o plasă.
G. C. și A. G. au fost ultimele persoane care au văzut-o pe victimă în viață. Cadavrul acesteia a fost descoperit în data de 18.06.1992 în albia râului Valea Rea, la circa o sută de metri de locul unde fusese văzută ultima dată.
În urma efectuării autopsiei, a fost întocmit raportul de constatare medico-legală nr.981/1992 al Laboratorului de Medicină Legală al Județului G., fiind formulate următoarele concluzii: 1. Moartea numitei G. M. a fost violentă; 2. Ea a fost cauzată de o asfixie mecanică prin sufocarea căilor respiratorii superioare cu corpi străini (pietre de râu); 3.Celelalte leziuni au putut fi produse prin lovire cu corp dur și prin comprimare (ruptură de ficat); 4. Din deflorarea recentă precum și rezultatul frontiurilor vaginale rezultă că actul sexual a avut loc înaintea uciderii; 5.Moartea poate data din data de 16.06.1992.
Raportul de autopsie mai reține: „Cadavrul este al unei persoane de sex femeiesc în vârstă de 14 ani cu țesutul musculo-adipos normal reprezentat. Semnele morții reale: lividități de culoare roșu-violacee dispuse pe părțile dorsale ale corpului, stadiul de imbibiție; rigiditate generalizată; semne de exteriorizare a putrefacție nu se constată”.
Prin raportul de constatare medico-legal au fost evidențiate următoarele semne de violență: echimoză periorbitară și pe ambele pleoape ale ochiului drept de 14/4 cm, tumefiate, cu închiderea fantei palpebrale; pe pleoapa superioară ochi drept plagă contuză de 1 cm; echimoză periorbitară și pe ambele pleoape ale ochiului stâng de 4/4 cm, tumefiată cu închiderea feței palpebrale; pe pleoapa superioară a ochiului stâng, plagă contuză de un centimetru; pe fața internă a buzei superioare, echimoză roșie-violacee de 3/2cm, tumefiată; pe fața internă a buzei inferioare, echimoză roșie-violacee de 3/2cm, tumefiată; pe fața externă a buzei superioare, echimoză roșie-violacee de 4/2 cm; pe fața externă dreaptă a gâtului, două echimoze roșii-violacee de 2/1 cm fiecare; pe fața antero-externă a hemitoracelui drept, zonă exfoliată de 6/6 cm acoperită cu crustă hematică; în regiunea lombosacrată, zonă echimotică roșu-violacee de 30/20 cm; pe fața posterioară a hemitoracelui stâng, excoriații de unghi drept cu laturile de 4/0,2 cm fiecare; pe fața anterioară a limbii, echimoză roșie-violacee de 3/2 cm;
La examenul intern s-au constatat, printre altele: „în regiunea parietală, infiltrat sanguin de 2/2 cm; în cavitatea bucală, o piatră de râu de 6/4/2 cm; faringele conține o piatră de râu de 7/5/3 cm; în laringe, o piatră de râu de 6/3,5/2 cm; pe peretele osos și muscular, linia paravertebrală dreapta a toracelui, . coastei VIII; ficatul, pe fața posterioară a lobului mare, trei rupturi de 16/2/3 era; himenul inelar de 5-6 mm prezintă o ruptură completă sângerândă tumefiată la nivelul orei 5 pe cadranul convențional".
S-a mai constatat că sângele recoltat de la cadavru aparține grupei AII și că victima nu consumase băuturi alcoolice.
În urma cercetărilor efectuate de Procuratura Județeană G. și Inspectoratul de Poliție G., prin rechizitoriul cu nr.400/P/1992, din data de 09.11.1992, a fost trimis în judecată inculpatul Ț. I. M., pentru săvârșirea infracțiunilor de omor calificat, prevăzută de art.174-175 lit.h Cod penal și viol, prevăzută de art.197 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.33 și art.34 din Codul penal.
Ca stare de fapt, s-a reținut că în data de 16.06.1992, Ț. I. M. s-a întâlnit cu victima G. M. în zona pârâului Valea Rea, .-o, a obligat-o să se deplaseze în amonte 10-12 metri și, pe malul apei, la adăpostul vegetației abundente, a întreținut cu aceasta raport sexual.
Pentru ca victima să nu țipe, Ț. I. M. i-a umplut gura cu pietre, obturându-i căile respiratorii, la scurt timp intervenind decesul victimei. În aceste circumstanțe, a fost surprins de către martora N. E., venită și ea cu rufele la râu, martora indicând că a văzut victima pe jumătate dezbrăcată și pe autor îmbrăcat stând lângă aceasta.
Cauza a fost trimisă în vederea judecării Tribunalului G., instanță care, prin sentința penală nr.17/17.05.1993, a dispus condamnarea inculpatului Ț. I. M. la pedepsele de 7 ani închisoare, pentru viol (art.197 alin.1 Cod penal) și 20 de ani închisoare, pentru omor calificat (art.174-175 lit.h Cod penal), acesta urmând să execute, în final, pedeapsa de 20 de ani de închisoare, la care s-a adăugat un spor de 5 ani, în total 25 de ani de închisoare. Instanța a reținut că dinamica faptelor rezultate din ansamblul probator este următoarea: „Inculpatul a premeditat violul sub presiunea unei obsesii sexuale. Sesizând că victima se va deplasa pentru limpezirea rufelor într-un loc izolat de . poteca de picior de pe malul pârului Valea Fântânii, a trecut de confluența acestuia cu pârâul Târâtei și a ajuns apoi în locul ascuns din matca pârâului Valea Rea. După ce victima a început limpezirea rufelor, inculpatul a ademenit-o spre acel loc sub vreun pretext oarecare. Victima nu a încercat nici o temere, deoarece inculpatul era vecin, iar lipsa sa de experiență în cunoașterea oamenilor a determinat-o să plece în cursul apei în sus către inculpat. Victima purta în mână câteva rufe care i-au scăpat în momentul în care inculpatul, prin surprindere, a atacat-o și a doborât-o. Acele rufe au fost văzute în apă de către martora N. E. și recuperate de fratele victimei, martorul G. C.. . a fost dură. Ca urmare a trântirii pe pietre, victima a suferit . coastei VII paravertebral dreapta. Concomitent, victima a suferit și ruperea prin compresiune a ficatului, această leziune putând fi explicată prim amplasarea genunchiului inculpatului în această zonă pentru imobilizarea victimei. Probabil victima și-a pierdut cunoștința, timp în care a fost dezbrăcată și violată. Victima a fost ucisă prin introducerea în cavitatea bucală a unor pietre din râu care împinse de inculpat au blocat căile superioare respiratorii. Modul în care inculpatul a început realizarea actului de viol și modalitatea în care a realizat sufocarea victimei, denotă intenția directă de omor. Oricum, inculpatul nu putea lăsa victima în viață, pentru că aceasta îl cunoștea".
Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel inculpatul Ț. I. M., care a susținut că nu este el autorul infracțiunii. Apelul a fost respins de Curtea de Apel C., prin decizia penală nr.85/07.04.1997 pronunțată în dosarul penal nr.574/1994., rămasă definitivă prin decizia Curții Supreme de Justiție nr.2729 din 27.11.1997, prin care a fost respins recursul inculpatului.
În timpul executării pedepsei, Ț. I. M. a criticat hotărârea rămasă definitivă prin intermediul căilor extraordinare de atac, nenumăratele cereri de revizuire fiindu-i respinse în mod regulat.
Totuși, prin referatul cu nr.6499/VII-1/2003 întocmit de P. de pe lângă T. G. la data de 30.04.2004 au fost formulate concluzii de admitere a cererilor de revizuire, prin prisma dispozițiilor prevăzute de art.394 lit.a și b din Codul de procedură penală.
În susținerea propunerii formulate prin referat, s-a arătat faptul că, în cursul actelor de cercetare realizate în temeiul art.399 din Codul de procedură penală de către P. de pe lângă T. G., a fost efectuată expertiza genetică nr.A15/_/2003 de către Institutul Național de Medicină Legală „M. Minovici”, ale cărei concluzii, pornind de la analiza ADN a materialului celular de pe tampoanele cu secreție vaginală recoltate de la victimă, au pus în evidență două profile genetice - al victimei și al agresorului. Din împrejurarea că nici unul dintre profilele genetice astfel stabilite nu aparține lui Ț. I. M., s-a stabilit că posibilitatea ca acesta să fi contribuit cu genotipurile sale la realizarea mixturii de profiluri ADN prezentă în secreția vaginală a victimei este nulă.
În acest raport de expertiză genetică au fost formulate următoarele concluzii: „Analiza ADN a materialului celular de pe tampoanele cu secreție vaginală rezultate de la victima G. M. a evidențiat prezența a două profile ADN, unul aparținând victimei și celălalt agresorului. Nici unul din cele două profile ADN stabilite prin analiza materialului biologic prelevat din vaginul victimei G. M. nu corespunde profilului ADN al inculpatului Ț. I. M.. Probabilitatea ca Ț. I. M. să fi contribuit cu genotipurile sale la realizarea mixturii de profiluri ADN prezente în secreția vaginală a victimei G. M. este de 0 %. Probabilitatea ca profilul ADN al lui Ț. I. M. să fie identic cu cel al unui bărbat din populația generală este de ordinul la 10-12."
Totodată, s-a indicat faptul că martora N. E., cea care susținuse că l-a văzut pe inculpatul Ț. I. M. în data și locul respectiv, aplecat asupra victimei, a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă.
Cererea de revizuire și referatul procurorului întocmit în baza art.399 din Codul de procedură penală au fost trimise Tribunalului G..
Prin încheierea din data de 04.05.2004, pronunțată în dosarul nr.1062/2094, T. G. a admis în principiu cererea de revizuire, trecând la rejudecarea cauzei.
Prin încheierea nr.3010/02.06.2004, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis cererea de strămutare formulată de către Ț. I. M., cauza având ca obiect revizuirea fiind trimisă la T. B., cu menținerea actelor efectuate până la acel moment de către instanța învestită.
Prin sentința penală nr.507/S/17.09.2004 pronunțată în dosarul nr.1583/2004, T. B., în temeiul art.406 alin.1 din Codul de procedură penală, cu aplicarea art.394 alin.1 lit.a din Codul de procedură penală, a admis cererea de revizuire formulată de condamnatul Ț. I. M., a anulat sentința penală nr.17/18.05.1993 a Tribunalului G., rămasă definitivă prin decizia penală nr.2729/27.11.1997 a Curții Supreme de Justiție, și a dispus, în baza art.11 pct.2 lit.a, cu aplicarea art.10 lit.c din Codul de procedură penală, achitarea lui Ț. I. M., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de viol, prevăzute de art.197 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.13 Cod penal și omor calificat prevăzută de art.174-175 lit.h Cod penal, cu aplicarea art.13 Cod penal.
Pe lângă aspectele care țineau de expertiza genetică efectuată în cauză și declarațiile contradictorii și necorespunzătoare adevărului date de martora N. E., instanța a reținut și un alt aspect deosebit de relevant, în legătură cu persoana condamnatului Ț. I. M. și anume: „atitudinea condamnatului Ț. I. M., care se conturează pe două planuri distincte dar la fel de importante ce țin, pe de o parte, de consecvența sa procesuală - materializată nu doar prin afirmarea permanentă a nevinovăției dar și de explicațiile concrete, pertinente și constante oferite relativ la fatidica zi de 16.06.1992 - și, pe de altă parte de insistența deosebită cu care acest condamnat, încă din faza incipientă a procesului penal și până în momentul de față, când a insistat pentru exhumarea victimei, a solicitat administrarea unor probe științifice - prin analize de sânge, spermă etc; or, este puțin probabil ca o persoană vinovată de o încălcare extrem de gravă a legii penale, din punct de vedere subiectiv, să adopte o astfel de atitudine neechivocă și fermă". De asemenea, instanța a făcut o altă referire, considerată ca relevantă cu privire la inculpatul A. G., vizând „faptul că, pe de o parte, au mai fost săvârșite și alte infracțiuni de omor - pe raza restrânsă a comunei Pojogeni sau în zonele limitrofe - chiar după arestarea lui Ț. I. M., iar, pe de altă parte, la locul săvârșirii faptelor pentru care a fost condamnat acesta, în ziua și în perioada de timp în care s-au comis infracțiunile(în jurul orei 14,00) s-a aflat și numitul A. G. (...), care la acel moment (16.06.1992) era recidivist și în prezent execută o pedeapsă privativă de libertate pentru săvârșirea altei infracțiuni deosebit de grave".
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel P. de pe lângă T. B., care a criticat soluția pentru netemeinicie, deoarece T. B. a întreprins o cercetare judecătorească incompletă.
În apel s-a dispus efectuarea unei noi expertize la Institutul Național de Medicină Legală „M. Minovici".
Raportul de expertiză nr.A15/1260/02.09.2005 întocmit în cauză a constatat că microurmele de pe tamponul cu secreție vaginală au evidențiat un amestec de produse biologice (spermă și celule epiteliale vaginale), ce provine de la minimum doi indivizi, dintre care cel puțin unul este de sex masculin, iar caracterele genetice din profilul ADN autozomal de referință a numitului Ț. I. M. nu i se regăsesc în profilul fracției spermatice, astfel că microurmele de spermă de pe tamponul cu secreții vaginale nu provin de la numitul Ț. I. M..
Potrivit expertizei, capacitatea discriminatorie a unui profil cromozomial Y obținut prin genotiparea a 16 markeri de tip . statistic la peste 99,99 % în literatura științifică de specialitate, respectivul profil cromozomial Y putând fiind regăsit practic doar la rudele pe line masculină ale persoanei investigate. În concluziile raportului s-a arătat că între profilul ADN evidențiat în fracția celulară spermatică al tamponului cu secreții vaginale, corespunzător agresorului, și profilului ADN de referință al numitului Ț. I. M. există o . necorespondențe, atât la nivelul locilor autozomali, cât și la nivelul locilor specifici cromozomului Y și că microurmele de spermă de pe tamponul cu secreții vaginale nu provin de la numitul Ț. I. M.. Totodată, profilul ADN corespunzător victimei evidențiat din fracția celulară epitelială a tamponului cu secreții vaginale poate aparține defunctei G. M., întrucât probabilitatea de înrudire în cadrul relației tată-fiică cu numitul G. M. este estimată statistic la 99,99 %.
Curtea de Apel B. a respins apelul declarat de către P. de pe lângă T. B. prin decizia penală nr.278/. în dosarul nr.1559/P/.> În cauză, P. de pe lângă Curtea de Apel B. a declarat recurs. În concluziile scrise s-a arătat că soluțiile pronunțate în cauză sunt vădit nelegale și esențial netemeinice și atrag după sine casarea acestora cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
În recurs a fost depusă de către parchet și o declarație a numitului O. I., luată de procurorul D. I., care arăta că ar cunoaște împrejurări legate de modul în care a fost comis omorul asupra victimei G. M..
Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia penală nr.2137/03.04.2006 pronunțată în dosarul nr._/1/2005, a admis recursul declarat de P. de pe lângă Curtea de Apel B., a casat decizia cu nr.278/07.09.2005 a Curții de Apel B., precum și sentința penală nr.507/17.09.2004 a Tribunalului B., numai în ceea ce privește infracțiunea de omor calificat prevăzută de art.174-175 lit.h Cod penal, cu aplicarea art.13 Cod penal.
Cauza a fost trimisă spre rejudecare, în aceste limite, la T. B.. În consecință, prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, Ț. I. M. a fost achitat în mod definitiv pentru săvârșirea infracțiunii de viol, urmând ca pentru infracțiunea de omor să se producă rejudecarea ei de către T. B..
Prin sentința penală nr.509/S/10.10.2007 a Tribunalului B., pronunțată în dosarul nr._, s-a dispus achitarea revizuentului Ț. I. M. pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută de art.174-175 lit.h Cod penal, în temeiul art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.c din Codul de procedură penală.
În motivarea acestei soluții, instanța a reținut, printre altele: „în altă ordine de idei, nu se poate reține că inculpatul, nefiind în stare de ebrietate sau sub influența altor substanțe care să-i altereze discernământul, a comis cu sânge rece, fără nici o motivație, un omor împotriva unei minore pe care o cunoștea de ani de zile, fiind de vârstă apropiată cu fiica sa, a șters urmele omorului, ascunzând cadavrul în râu și acoperindu-1 cu crengi tăiate, după care s-a comportat perfect normal, s-a îmbrăcat cu hainele pe care le purtase de dimineață și s-a deplasat spre Târgu Jiu, petrecându-și după-amiaza împreună cu persoane întâlnite întâmplător, afișând o atitudine calmă și neprezentând nici un fel de urmă de violență pe față sau pe corp. Este evident, din analiza cauzei decesului minorei, că acesta s-a produs aproape simultan cu săvârșirea infracțiunii de viol, minorei fiindu-i obturate căile respiratorii prin introducerea unor pietre de râu în gură tocmai pentru a nu striga, alertând astfel posibilii trecători (...). Intenția săvârșirii infracțiunii de omor trebuie analizată în relație cu noțiunile de scop și mobil iar imposibilitatea identificării și reținerii unui impuls intern al actului de conduită sau a unei cauze care să determine un astfel de impuls, plasează comiterea faptei de către inculpat în domeniul lipsei de credibilitate”.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel P. de pe lângă T. B., care a criticat soluția pentru nelegalitate, în ceea ce privește achitarea revizuentului pentru infracțiunea de omor calificat și a solicitat încetarea procesului penal în raport de decesul revizuentului, potrivit art.10 lit.g din Codul de procedură penală, întrucât Ț. I. M. decedase.
Prin decizia nr.50/. pronunțată în dosarul nr._, Curtea de Apel B. a respins apelul declarat de P. de pe lângă T. B., menținând sentința penală nr.509/10.10.2007 a Tribunalului B..
Deși P. de pe lângă Curtea de Apel B. a declarat recurs în cauză, acesta nu a mai fost însușit de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Astfel, la termenul din 18.11.2009 procurorul de ședință a arătat că înțelege să retragă recursul declarat în cauză, sens în care a fost pronunțată decizia nr.3824/18.11.2009 pronunțată în dosarul nr._ al Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a luat act de retragerea recursului declarat de P. de pe lângă Curtea de Apel B..
În concluzie, Ț. I. M. a fost achitat definitiv și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor calificat.
După rămânerea definitivă a hotărârii de achitare pronunțată în privința lui Ț. I. M., dosarul a rămas cu autorul nedescoperit, întrucât achitările vizau faptul că infracțiunea nu a fost săvârșită de persoana condamnată inițial (art.10 lit.c Cod de procedură penală), competența continuării cercetărilor aparținând Parchetului de pe lângă T. G..
Prin rezoluția nr.236/C2/2010 din data de 10.06.2010 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus, în temeiul art.209 alin.41 Cod de procedură penală, preluarea cauzei de la P. de pe lângă T. G., în vederea efectuării urmăririi penale și soluționării ei de către P. de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție.
În data de 15.06.2010, a fost începută urmărirea penală „in rem", sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de omor calificat, prevăzute de art.174-175 lit.i Cod penal și viol, prevăzută de art.197 alin.1 Cod penal, victimă fiind G. M..
După începerea urmăririi penale „in rem”, având în vedere că în cauză existau suficiente indicii cu privire la faptul că autorul infracțiunii săvârșite asupra victimei G. M. putea fi A. G., a fost dispusă o constatare tehnico-științifică genetică de comparare a profilului genetic al lui A. G. cu profilul genetic al persoanei necunoscute de sex masculin căreia îi aparțin urmele de spermă de pe tamponul vaginal ridicat de la victima G. M., așa cum a rezultat din efectuarea rapoartelor de expertiză medico-legală cu nr.A15/_/2003 (primul din data de 26.03.2004, iar al doilea din data de 02.09.2005) ale Institutului Național de Medicină Legală „M. Minovici”.
Constatarea a fost efectuată de către specialiști din cadrul Inspectoratului General al Poliție Române, Institutul de Criminalistică - Serviciul de Biocriminalistică, fiind puse la dispoziția specialiștilor copiile celor două rapoarte de expertiză susmenționate, cu precizarea că profilul genetic al numitului A. G. exista în sistemul național de date genetice judiciare, având în vedere că acesta fusese liberat condiționat în data de 21.07.2009 prin sentința penală 1382/2009 a Judecătoriei Târgu D., după ce executase o parte din pedeapsa aplicată pentru omorul săvârșit în anul 1995 asupra lui C. M..
Specialiștii din cadrul Institutului de Criminalistică - Serviciul de Biocriminalistică, din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, prin întocmirea raportului de constatare tehnico-științifică nr._ din 13.07.2010, au formulat următoarele concluzii:
„În urma comparării profilului genetic al probei biologice de referință recoltate de la numitul A. G. (CNP_), existent în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare cu rezultatele obținute în urma genotipării secreției vaginale recoltate de la victima G. M. prin rapoarte de expertiză medico-legală genetică nr. A15/_/2003 (din 26.03.2004 și 02.09.2005) s-au evidențiat următoarele:
1.Profilul genetic al probei biologice de referință recoltate de la numitul A. G. este inclus la markerii genetici corespunzători, în amestecul de profiluri genetice obținut în urma genotipării materialului biologic din tamponul vaginal notat cu D58TV, prezentat în tabelul atașat raportului de expertiză medico-legală genetică nr.A15/_/03 din 26.03.2004.
În urma calculelor biostatistice rezultă că numitul A. G. are de 1._ ori mai multe șanse să fie participant la formarea acestui amestec, decât o altă persoană necunoscută din populație. Aceasta demonstrează că o altă persoană din populația caucaziană care să-1 substituie pe numitul A. G. din acest amestec ar putea fi regăsită la un număr mai mare de 1._ indivizi neînrudiți genetic.
2. Profilul genetic al probei biologice de referință recoltate de la numitul A. G. (CNP_) existent în sistemul național de date genetice judiciare nu este identic pentru markerii genetici D7S820 și CSF1PO cu profilul genetic al persoanei necunoscute de sex masculin obținut din fracția spermatică a tamponului vaginal, notată cu AE83S, prezentată în tabelul anexat raportului de expertiză medico-legală genetică, nr.A15/_/03 din 02.09.2005, existând posibilitatea unei inadvertențe între profilul genetic obținut în electroforegrame și tabelul pus la dispoziție.
3. Profilul genetic al probei biologice de referință recoltate de la numitul A. G. este inclus, pentru markerii genetici corespunzători, în amestecuri de profiluri genetice obținut în urma genotipării materialului biologic din tamponul vaginal notat cu_, prezentat în tabelul atașat raportului de expertiză medico-legală genetică cu nr.A15/_/03 din 02.09.2005.
În urma calculelor biostatistice a rezultat că numitul A. G. are de 78.125.000 ori mai multe șanse să fie participant la formarea acestui amestec, decât o altă persoană necunoscută din populație. Aceasta demonstrează că o altă persoană din populația caucaziană, care să-1 substituie pe numitul A. G. din acest amestec, ar putea fi regăsită la un număr mai mare de 78.125.000 indivizi neîrudiți genetic".
În urma acestor inadvertențe constatate de către specialiștii din cadrul I.G.P.R, au fost cerute lămuriri, cu privire la neconcordanțele existente între raportul de constatare tehnico-științifică nr._/13.07.2010 al Inspectoratului General al Poliție Române, Institutul de Criminalistică - Serviciul de Biocriminalistică și raportul de expertiză medico-legală nr.A15/_/2005 al Institutului Național de Medicină Legală „M. Minovici.
Prin adresa nr.A_ din data de 22.09.2010 Institutul Național de Medicină Legală „M. Minovici", Laboratorul de Genetică, trimisă Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost formulat următorul răspuns:
„1. Stabilirea identității persoanelor care contribuie cu urme la nivelul unui corp delict se realizează prin testarea ADN a urmelor suspecte de la nivelul corpului delict și a unor probe biologice de referință aparținând victimei și suspectului/suspecților.
2. În cazul de față, profilul de referință al condamnatului A. G. s-a realizat în cadrul laboratorului Inspectoratului General al Poliție Române, folosindu-se setul standard de 16 markeri genetici.
3. La testarea corpului delict reprezentat de tamponul vaginal al victimei G. M., Laboratorul de genetică al Institutului Național de Medicină Legală „M. Minovici" București a testat un număr suplimentar de markeri față de cei standard, respectiv un set de 16 markeri genetici specifici cromozomului Y. Aceasta, deoarece s-a constatat că markeri genetici specifici cromozomului Y pot fi de un real ajutor în stabilirea identității unei persoane de sex masculin suspectată a fi contribuitorul unei urme de spermă.
4. Prin urmare, s-a considerat în acest caz ca fiind extrem de utilă întreprinderea unei analize comparative avându-se în vedere toți markeri genetici disponibili, respectiv atât markeri genetici standard de tip autozomal, cât și cei specifici cromozomului Y. Acest lucru se poate realiza prin extinderea investigaților genetice asupra probei de referință a condamnatului A. G..
5. S-a stabilit că extinderea testărilor genetice pentru markeri cromozomiali Y se poate efectua în cadrul Institutul Național de Medicină Legală „M. Minovici", fie prin preluarea de novo a unei probe biologice de referință prelevată de la condamnatul A. G., fie prin testarea extractului de ADN deja realizat din proba de referință a susnumitului, extract ADN aflat în conservare prin congelarea în laboratorul de genetică al I.G.P.R. și care poate fi transferat prin dispoziția instanței către Laboratorul de genetică al Institutului Național de Medicină Legală „M. Minovici" București".
În data de 15.12.2010 a fost începută urmărirea penală „in personam” față de A. G..
În data de 20.12.2010, învinuitului A. G. i-a fost adusă la cunoștință învinuirea și a fost audiat la sediul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție. Cu acest prilej, acesta s-a prevalat de dreptul său de a nu face nici o declarație în cauză.
În aceeași dată, în baza consimțământului său, i-a fost luată o probă de referință, în vederea efectuării unei noi constatări tehnico-științifice ADN.
În data de 21.12.2010, a fost dispusă efectuarea unei noi constatări tehnico-științifice, de această dată în cadrul Institutului Național de Medicină Legală „M. Minovici" București", cu următoarele obiective:
„Compararea profilului genetic al învinuitului A. G., fiul lui G. și I., născut la 06.06.1970 în Târgul Cărbunești județul G., domiciliat în localitatea Pojogeni, județul G., CNP_, cu profilul genetic al persoanei necunoscute de sex masculin căreia îi aparțin urmele de spermă de pe tamponul vaginal ridicat de la victima G. M., așa cum a rezultat din efectuarea rapoartelor de expertiză medico - legală genetică cu nr.A15/_/2.003 (din 26.03.2004 și 02.09.2005) de către Institutul Național de Medicină Legală „M. Minovici".
Pentru explicarea neconcordanțelor intervenite între raportul de constatare tehnico-științifică nr._/13.07.2010 al Institutului de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și raportul de constatare tehnico-științifică nr.A15/_/2003 din 02.09.2005 al Institutului Național de Medicină Legală „M. Minovici, au fost puse la dispoziția specialiștilor proba ADN de referință prelevată de la învinuitul A. G. în data de 20.12.2010.
Potrivit raportului cu nr.A_ din 18.01.2011 efectuat de Laboratorul de genetică al Institutului Național de Medicină Legală „M. Minovici", în urma efectuării analizelor comparative, au rezultat următoarele:
„Reanalizarea fracției spermatice separată din tamponul cu secreție vaginală al victimei G. M. a pus în evidență un profil genetic unic complet aparținând unei persoane de sex masculin. Între caracterele genetice autozomale și cromozomiale Y din profilul ADN de referință al numitului A. G. si cele evidențiate în fracția spermatică separată din secreția vaginală a victimei există o corespondentă perfectă la nivelul tuturor locilor analizați.
Din analiza statistică și probabilistică rezultă că ipoteza microurmele de spermă de la nivelul secreției vaginale prelevate de la victima G. M. conțin ADN care provine de la numitul A. G. este de 1,36 xl021 ori mai probabilă decât ipoteza microurmele de spermă de la nivelul secreției vaginale prelevate de la victima minoră G. M. conțin ADN care provine de la o persoană necunoscută de sex masculin”.
S-a opinat că „neconcordanța raportată de către Institutul de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române în raportul de constatare tehnico-științifică nr._/13.07.2010 este doar aparentă, datorându-se în fapt unor profile incomplete evidențiate în cursul investigațiilor genetice efectuate la nivelul anilor 2003-2005.
Raportarea unor profile incomplete la acea dată are la rândul ei o explicație obiectivă ce ține performanțele limitate a kiturilor comerciale de analiză genetică disponibile în urmă cu 5-7 ani".
Învinuitului A. G. i s-a solicitat efectuarea unui test cu poligraful, acesta dându-și consimțământul în acest sens.
S-a dispus, prin urmare, efectuarea unei constatări tehnico-științifice, privind detecția comportamentului simulat de către specialiști din cadrul Serviciul Criminalistic al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.
Potrivit raportului de constatare tehnico-științifică nr._ din 22.12.2010 al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, Serviciul Criminalistic - C. de Detecție Psihologică a Comportamentului Simulat, A. G. a fost examinat cu tehnica poligraf (aparat marca Lafayette LX 4000) fiindu-i adresate trei întrebări relevante. La întrebarea R1 „Tu ai omorât-o pe G. M. ?” răspunsul lui A. G. a fost „Nu”. La întrebarea R2 „în data de 16.06.1992 tu ai omorât-o pe G. M.?" răspunsul lui A. G. a fost „Nu”. La întrebarea R3 „Tu ai omorât-o pe G. M. pe malul pârâului Valea Rea?” răspunsul lui A. G. a fost „Nu”.
Interpretarea diagramelor poligraf a evidențiat că răspunsurile lui A. G. la aceste întrebări au provocat note specifice comportamentului simulat în traseele fiziologice (inervare neuromusculară la nivel toracic și abdominal, bioelectric G.S.R., tensiune arterială), evidențiate în modificările nivelului de bază, creșteri de amplitudine și durată ale curbei bioelectrice, modificarea tensiunii arteriale.
Expertul oficial în tehnica poligraf a formulat următoarea concluzie: „Pentru răspunsurile numitului A. G., CNP_, la întrebările (Rl, R2, R3) relevante ale cauzei, privind săvârșirea infracțiunilor de viol și omor calificat, victimă G. M., s-au evidențiat modificări semnificative care sunt interpretate ca indici ai comportamentului simulat al subiectului”.
Au reținut organele de urmărire penale faptul că A. G. este autorul omorului săvârșit asupra victimei G. M. pornind de la următoarele aspecte:
1. A. G. și G. C. (fratele victimei) sunt ultimele persoane care au văzut victima în viață. După cum reiese din actele de cercetare, cei doi s-au întâlnit pe un pod construit peste pârâul în care victima spăla rufe, au discutat și au aruncat în locul unde se afla victima un săpun pe care A. G. îl avea asupra sa. Se precizează faptul că odată cu căutările efectuate, începând cu data de 16.06.1992, în vederea descoperirii victimei și până în data de 18.06.1992, atunci când a fost descoperit cadavrul acesteia, au fost găsite în albia râului toate obiectele de vestimentație spălate, precum și recipientul în care au fost spălate, însă săpunul pe care îl avea de la A. G. nu a mai fost descoperit;
2. Potrivit raportului Institutului de Medicină Legală „M. Minovici" București, varianta ca lui A. G. să-i aparțină urmele din fracția spermatică existente pe tamponul vaginal ridicat de la victimă cu prilejul autopsiei este de I,36xl021 (cu alte cuvinte de 13,6 milioane de triliarde) mai probabilă decât varianta ca urmele să-i aparțină unui alt bărbat. Raportându-ne la populația actuală a Terrei, posibilitatea existenței unui alt autor este în mod practic imposibilă;
3. Incupatul A. G. a răspuns nesincer, având un comportament simulat, la efectuarea testului poligraf în legătură cu decesul victimei;
4. Atitudinea lui A. G. în fața organelor judiciare din 1992 și până în prezent, referitoare la cauza privind decesul numitei G. M.. Semnificative, în acest sens, sunt următoarele aspecte:
- în prima declarație, olografă, dată la 19.06.1992 în prezența sergentului major F. I., inculpatul a încercat să plaseze întâlnirea de pe pod cu G. C. la o altă dată decât cea reală, în condițiile în care i-ar fi fost foarte ușor să-și amintească data întâlnirii, având în vedere că în acea perioadă era angajat și lucra în schimburi, iar declarația a fost luată la un interval trei zile de la dispariția victimei și la o zi de la descoperirea cadavrului acesteia;
- atitudinea acestuia, cu prilejul audierilor efectuate în cursul procesului penal, în instanțe, atât cu prilejul soluționării fondului dosarului privindu-l pe Ț. I. M., cât și cu prilejul judecării cererii de revizuire și anume declarațiile din datele de 26.01.1995 (Curtea de Apel C.), 21.05.2007 (T. B.) și 07.01.2009 (Curtea de Apel B.), în cursul cărora a încercat, în mod constant, să inducă instanței ideea că suspecții ar fi niște militari care ar fi trecut prin . a dispariției victimei;
- încercarea lui A. G. ca în dosarul cu nr._, aflat pe rolul Tribunalului B., să fie scos din cauză și să nu mai fie audiat ca martor (dovadă în acest sens cererea formulată personal în fața instanței în care arăta că el nu poate depune mărturie nici în favoarea nici în defavoarea lui Ț. I. M.), cu invocarea unui motiv neverosimil și anume că nu ar vrea să piardă zilele de muncă în penitenciar;
- faptul că după începerea urmăririi penale împotriva sa nu a dorit să dea nici o declarație, invocând dreptul la tăcere.
Ținând cont de toate aceste aspecte, organele de urmărire penală au dedus că modalitatea în care a fost violată și apoi ucisă victima G. M. de către învinuitul A. G. este următoarea:
După despărțirea de G. C., A. G. doar a simulat că se îndreaptă către casă și, după ce a observat că fratele victimei a ajuns la șoseaua principală și a luat o mașină câtre Târgu Jiu, s-a întors la pod și a coborât în albia râului, unde G. M. spăla rufe.
Locul în care victima a fost violată și ucisă nu corespunde cu locul unde victima spăla rufe în albia râului, acest loc fiind expus vederii publicului. Din acest motiv, se consideră că locul unde au fost săvârșite cele două infracțiuni este locul unde a fost descoperit cadavrul, aflat la circa 100 de metri de locul în care G. M. spăla rufe.
Pentru a-și pune în practică activitatea infracțională, A. G. a trebuit să o ducă pe victimă până la locul respectiv, fiind posibile două variante, într-o primă variantă, ar fi putut-o imobiliza și apoi transporta în locul respectiv, ținându-i mâna la gură pentru a nu țipa. În cea de a doua variantă, A. G. a putut-o ademeni (profitând și de imaturitatea acesteia) pentru a se deplasa spre locul faptei, mai ales că G. M. putea avea încredere în A. G., cei doi cunoscându-se din . momente anterioare îl văzuse pe A. G. discutând cu fratele său mai mare și, în plus, primise un săpun de la acesta.
Odată ajuns cu victima la locul săvârșirii infracțiunii, inculpatul a continuat să o lovească pe aceasta, pentru a o imobiliza, și i-a introdus pietre în gură, pentru a nu țipa. Apoi, a întreținut raport sexual cu aceasta și a asfixiat-o prin îndesarea pietrelor în gură. După acest moment, a abandonat victima și a plecat spre propriul domiciliu.
Starea de fapt expusă în rechizitoriu a fost dovedită cu raportul de constatare tehnico-științifică nr._ din 22.12.2010 a Direcției Generale de Poliție a Municipiului București-Serviciul Criminalistic, C. de Detecție Psihologică a Comportamentului Simulat, declarațiile martorului G. C., coroborată cu planșa fotografică ce conține aspectele fixate cu ocazia conducerii martorului în teren la data de 31.01.2011, declarațiile martorilor B. I., G. E., D. I., F. I., P. C. C., R. I., M. G. E., D. C., A. A. și declarațiile inculpatului A. G..
În cursul cercetării judecătorești, s-a procedat la audierea inculpatului, împrejurare în care acesta a negat săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, menționând că în anul 1992, în ziua în care a dispărut minora G. M., s-a întâlnit cu fratele acesteia G. C. pe podul de la confluența pârâurilor Țărățel și Valea Rea, observând-o pe victimă în amonte unde spăla rufele. A precizat că i-a aruncat victimei un săpun tip „C.” pe care îl primise la serviciu, fără a purta alte discuții, după care s-a deplasat la locuința proprie și s-a odihnit până seara când a venit mama sa.
Deși partea civilă G. M. a fost citat pentru a se prezenta în instanță și a face dovada despăgubirilor civile solicitate cu ocazia audierii la urmărire penală, respectiv suma de 8.000 de lei, acesta nu s-a prezentat.
S-a procedat, în același timp, la ascultarea martorilor de la urmărire penală și a altor persoane care puteau da relații în legătură cu infracțiunea dedusă judecății, reținându-se, printre alte aspecte, că inculpatul nu a fost anterior întâlnirii cu victima și fratele său în gospodăria martorului Z. N. (coleg de serviciu), așa cum a susținut în mod constant anterior și că exista posibilitatea să revină din gospodăria proprie în albia pârâului Țărățel, unde se afla minora, folosind un traseu prin grădina proprie situată în prelungirea locuinței, grădină care ajungea până în malul pârâului.
Au fost depuse la dosarul cauzei mai multe referate și copii de pe sentințe și decizii penale, privind pedepsele la care a fost condamnat anterior inculpatul.
Din analiza actelor și lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoarea situație de fapt :
În ziua de 16.06.1992, în jurul prânzului, victima G. M. în vârstă de 14 ani, provenind dintr-o familie modestă cu mulți copii, a căror mamă decedase anterior, a plecat conform obiceiului de la locuința părinților în albia pârâului Țărățel Valea Rea pentru a spăla rufele.
Punctul respectiv este situat la o distanță de aproximativ 300 de m de casă, deplasarea fiind făcută pe drumul sătesc, împrejurare în care minora a fost văzută de anumite persoane.
Cele două pâraie, ce traversează zona de nord a satului Pojogeni Tărgu Cărbunești, se unesc înainte de traversarea lor pe un pod rutier, care face legătura între drumul național DN Târgu Cărbunești-Târgu Jiu și satul respectiv.
Tocmai în această zonă izolată de confluență a celor două pâraie, în amonte de podul rutier, s-a deplasat minora, împrejurare în care, după o anumită perioadă, a fost strigată de fratele său G. C., care hotărâse să se deplaseze în Municipiul Târgu-J. cu o mașină de ocazie, ce urma să o găsească la drumul național.
În momentul în care cei doi discutau dinspre drumul național, a apărut inculpatul A. G., care a purtat un dialog cu fratele minorei G. C., legat de cumpărarea unor baterii și de o datorie mai veche. Apoi, ultimul l-a întrebat pe A. G. ce are în plasa pe care o purta asupra sa, acesta răspunzând că are o pereche de cizme din cauciuc și mai multe bucăți de săpun pe care le primise de la serviciu.
La solicitarea martorului G. C., inculpatul i-a dat acestuia o bucată de săpun, constatându-se ulterior că era un săpun tip „C.” specific perioadei respective, săpun care a fost aruncat de martor în albia pârâului unde se afla sora sa.
De menționat este faptul că din acel moment cei doi s-au despărțit, inculpatul mergând în direcția satului Pojogeni, iar martorul în direcția drumului național pentru a se deplasa în Târgu-J., cert fiind că aceștia sunt ultimele persoane care au văzut-o pe victima G. M..
Inculpatul și-a continuat deplasarea pe o distanță oarecare, după care, profitând de împrejurarea că era în orele amiezii, când locuitorii satului se puteau odihni sau erau la munca câmpului (executându-se lucrări de prașilă a porumbului) și că apoi fratele victimei nu se mai vedea, s-a întors, deplasându-se în zona în care se afla minora G. M..
Există posibilitatea ca inculpatul să se fi deplasat la locuința sa și prin grădina proprie să fi ajuns în locul unde se afla victima, având în vedere pe de o parte posibilitatea redusă să fie văzut de alte persoane, iar pe de altă parte siguranța că se putea întoarce pe același traseu.
Profitând de împrejurarea că victima îl cunoștea pe A. G., îl văzuse și anterior când primise săpunul și avea încredere în el (fratele minorei G. C. îl ajuta deseori în gospodărie pe A. G. și primea atât bani, cât și alimente), aceasta l-a însoțit pe inculpat la o distanță oarecare de locul unde spăla rufele, împrejurare în care, prin violență, a fost violată, după care, pentru a ascunde săvârșirea infracțiunii respective, inculpatul a omorât-o, ascunzând cadavrul, prin acoperirea acestuia cu crengi din copacii aflați în apropiere.
Săvârșirea de către inculpat a infracțiunii de viol și, ulterior, a infracțiunii de omor sunt confirmate prin raportul de autopsie medico-legală efectuat în cauză, prin care se reține că săvârșirea violului a fost anterioară săvârșirii omorului, pornind de la faptul că atunci când a fost violată victima era încă în viață (din deflorarea recentă, precum și din rezultatul frontiruilor vaginale rezultă că actul sexual a avut loc înaintea omuciderii).
În mod evident, săvârșirea omorului a avut ca scop ascunderea săvârșirii violului, inclusiv leziunile prezentate de victimă și constatate cu prilejul autopsiei dovedind acest lucru.
Au fost constatate, astfel, . unei coaste și rupturi ale ficatului, leziuni specifice realizării imobilizării victimei în scopul săvârșirii violului. Este posibil, în același timp, ca leziunile prezentate de victimă să fi fost produse de către inculpat cu genunchiul, pentru aducerea acesteia în stare de neputință de a se apăra și apoi de realizarea fără opunere a raportului sexual.
Susținerile inculpatului, în sensul că nu este autorul faptei și că i-au fost recoltate probe de spermă, în timp ce se afla deținut în Penitenciarul Târgu-J., tocmai pentru a fi acuzat de infracțiunea de omor asupra victimei G. M., au fost înlăturate de probele administrate în cursul urmăririi penale și în cursul cercetării judecătorești.
Astfel, raportul de constatare tehnico-științifică nr._/13.07.2010 al I.G.P.R, Institutul de Criminalistică Serviciul de Criminalistică, adresa A_ a I.N.M.L. „M. Minovici” București și raportul de expertiză medico-legală nr.A15/7842/18.01.2011, întocmit de către I.N.M.L. „M. Minovici” București, privind proba A.D.N., demonstrează că între caracterele genetice autozomale și cromozomiale Y din profilul ADN de referință al inculpatului A. G. și cele evidențiate în fracția spermatică separată din secreția vaginală a victimei există o corespondență perfectă la nivelul tuturor locilor analizați.
În același timp, din analiza statistică și probabilistică rezultă că ipoteza microurmelor de spermă de la nivelul secreției vaginale prelevate de la victima G. M. conțin ADN, care provine de la inculpatul A. G., este de 1,36 X 1021 ori mai probabilă decât ipoteza microurmele de spermă de la nivelul secreției vaginale prelevate de la victima minoră G. M. conțin ADN care provine de la o persoană necunoscută de sex masculin.
În justa rezolvare a cauzei, instanța a acordat o importanță deosebită acestei probe științifice, care poate fi coroborată nemijlocit cu alte aspecte reținute și care stabilesc vinovăția inculpatului.
Inculpatul a încercat să se sustragă în permanență răspunderii penale privind infracțiunea săvârșită, fapt dovedit de săvârșirea în mod constant, după luna iunie 1992, a unor infracțiuni cu un pericol social mai redus, respectiv furt calificat, executând pedepse de scurtă durată în penitenciar.
Astfel, după săvârșirea infracțiunii respective, când se efectuau cercetări cu privire la comiterea infracțiunii de către Ț. I. M., inculpatul săvârșește o infracțiune de furt calificat, pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr.767/17.09.1992 de Judecătoria Târgu Cărbunești la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, fiind arestat la 07.08.1992, după care săvârșește din nou o infracțiune de furt calificat în paguba avutului public, pentru care este condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare și o infracțiune de omor în anul 1995, pentru care a fost condamnat la 19 ani închisoare.
În opinia primei instanțe, nu trebuie omisă nici împrejurarea că atât inculpatul, cât și mama sa, cu ocazia percheziției domiciliare efectuată de organele de poliție la locuința din satul Pojogeni, au refuzat să predea pantalonul de culoare închisă tip blug, cu care inculpatul fusese îmbrăcat în momentul în care se întâlnise cu victima și fratele acesteia, fiind cert că obiectul de îmbrăcăminte respectiv a fost ascuns tocmai pentru a se sustrage și a îngreuna efectuarea cercetărilor cu privire la victima G. M..
Instanța are în vedere, în același timp, că după arestarea inculpatului în luna ianuarie 1995, urmare săvârșirii unei alte infracțiuni de omor, în zona respectivă nu au mai fost săvârșite infracțiuni de acest gen, în condițiile în care, în perioada 1992-1995, fuseseră săvârșite trei infracțiuni de omor din care două erau cercetate cu autori necunoscuți.
De asemenea, chiar dacă nu constituie o probă, trebuie avut în vedere și raportul de constatare tehnico-științifică nr._ din 22.12.2010 al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, Serviciul Criminalistic, C. de Detecție Psihologică a Comportamentului Simulat, inculpatul fiind supus unei testări poligraf, test la care a consimțit, interpretarea diagramelor poligraf evidențiind că răspunsurile acestuia la întrebările care i-au fost adresate au provocat note specifice comportamentului simulat în traseele fiziologice (inervarea neuromusculară la nivel toracic și abdominal bioelectric GSR, tensiune arterială), evidențiate în modificările nivelului de bază creșteri de amplitudine și durată ale curbei bioelectrice, modificarea tensiunii arteriale.
Dovedită fiind vinovăția inculpatului A. G., sub aspectul infracțiunii de omor calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art.174 alin.1, în referire la art.175 lit.h Cod penal, prima instanță a dispus condamnarea acestuia la o pedeapsă cu închisoarea cu privare orientată spre maxim, având în vedere gravitatea deosebită a faptei săvârșite, modul de comitere a acesteia, împrejurarea că fapta este în concurs cu alte infracțiuni săvârșite, printre care și o infracțiune de omor calificat și tâlhărie.
În același timp, instanța a dat eficiență dispozițiilor art.13 Cod penal, având în vedere limitele pedepsei prevăzute de lege la momentul comiterii infracțiunii de omor calificat, respectiv închisoarea de la 15-20 de ani și interzicerea unor drepturi.
Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel, în termen legal, P. de pe lângă T. G. și inculpatul A. G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Sub forma unui prim motiv de apel, P. de pe lângă T. G. critică sentința penala atacată, întrucât în mod greșit prima instanță a procedat la contopirea tuturor pedepselor stabilite în sarcina inculpatului, chiar dacă infracțiunea dedusă judecății se află în concurs cu faptele ce au generat condamnările anterioare.
Se susține, astfel, că deși infracțiunea dedusă judecății se află în concurs cu faptele anterioare, pedeapsa aplicată prin sentința penală nr.767/1992 a Judecătoriei Târgu Cărbunești constituie primul termen al recidivei postexecutorii pentru toate condamnările ulterioare, în timp ce pedeapsa aplicată prin sentința penală nr.86/1995 a Tribunalului G. constituie primul termen al recidivei postcondamnatorii pentru infracțiunea ce constituie obiectul sentinței penale nr.139/2011 a Judecătoriei Târgu Cărbunești.
În aceste condiții, se consideră că prima instanță trebuia să refacă primul termen al recidivei postcondamnatorii din sentința penală nr.139/2011 a Judecătoriei Târgu Cărbunești, urmând a contopi restul neexecutat din pedeapsa anterioară cu pedeapsa de 5 ani și o lună, cu deducerea perioadei executate, începând cu 01.02.2011 la zi.
De asemenea, se consideră că prima instanță nu putea proceda la deducerea tuturor perioadelor executate până la momentul condamnării, impunându-se ca operațiunea de contopire să fie realizată potrivit art.39 alin.2 Cod penal, prin reconstituirea primului termen al recidivei din sentința penală nr.139/2011.
Totodată, P. de pe lângă T. G. critică sentința apelată și pe motiv că sporul de pedeapsă aplicat inculpatului nu corespunde gravității faptelor comise, justificându-se aplicarea sporului maxim de 5 ani.
În apelul inculpatului A. G., se solicită achitarea, în baza art.11 pct.2 lit.b raportat la art.10 lit.c Cod de procedură penală, cu motivarea că nici una din probele administrate în cauză nu demonstrează că acesta este autorul faptei, inculpatul nerecunoscând implicarea în săvârșirea omorului sau violului.
Se arată, astfel, că expertiza științifică ADN, de natură a-l incrimina pe inculpat, nu exprimă un punct de vedere real, deoarece probele biologice ridicate de la victimă în anul 1992 nu au fost păstrate în condiții corespunzătoare, ele putând fi contaminate și existând posibilitatea ca acestea să fi fost alterate cu probe aparținând inculpatului.
Se mai susține, că, din punct de vedere metodologic, nu au fost respectate cerințele minimale de conservare a probelor, deoarece pe parcursul deținerii și transportului plicului cu materialul biologic a existat posibilitatea alterării sau contaminării acestor probe, dată fiind înscrierea profilului genetic al inculpatului în baza de date, începând cu anul 1995.
În sfârșit, se mai arată că între declarațiile martorilor audiați în cauză există numeroase contradicții, acestea indicându-l pe numitul Ț. M. ca autor al omorului. Se susține, totodată, că prima instanță pornește de la premise greșite în susținerea soluției de condamnare, pe baza unor presupuneri nefundamentate din punct de vedere probator.
Analizând actele și lucrările dosarului, examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale apelate, în conformitate cu prevederile art.371 alin.2 Cod de procedură penală, Curtea constată că prima instanță a stabilit în mod mod corect situația de fapt dedusă judecății, făcând o justă apreciere a probelor administrate în cauză, pe baza cărora a reținut vinovăția inculpatului A. G. în săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art.174-175 lit.h Cod penal, cu aplicarea art.13 Cod penal.
Contrar susținerilor inculpatului, care în cursul judecății a negat săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa, comiterea violului și omorului sunt confirmate de raportul de autopsie medico-legală efectuat în cauză, în care se reține că săvârșirea violului a fost anterioară săvârșirii omorului, victima fiind violată pe când se afla încă în viață, din deflorarea recentă, precum și din rezultatul frontiruilor vaginale, rezultând că actul sexual a avut loc înaintea omuciderii.
În atare împrejurări, motivația omorului este legată de comiterea infracțiunii de viol, fiind evident că omuciderea a avut ca scop ascunderea agresiunii sexuale, leziunile constatate pe corpul victimei cu prilejul autopsiei fiind o dovadă în acest sens. De altfel, victima și agresorul de cunoșteau, acesta din urmă având tot interesul în a rămâne nedescoperit.
Astfel, cu ocazia examinării cadavrului victimei, au fost constatate . unei coaste și rupturi ale ficatului, leziuni specifice realizării unui act de imobilizare a victimei în scopul săvârșirii violului, posibilitatea producerii acestora fiind determinată de acțiunea inculpatului de a imobiliza victima cu genunchiul, pentru aducerea acesteia în stare de neputință de a se apăra, în scopul realizării fără opunere a raportului sexual.
În aceste condiții, este evident, din analiza cauzelor decesului minorei, că acesta s-a produs aproape simultan cu săvârșirea infracțiunii de viol, minorei fiindu-i obturate căile respiratorii prin introducerea unor pietre de râu în gură, tocmai pentru a nu striga, alertând astfel posibilii trecători.
Deși în cadrul motivelor de apel inculpatul a susținut că declarațiile martorilor participanți la investigațiile inițiale conduc și în prezent la concluzia că autor al faptei este numitul Ț. I. M., apărările acestuia sunt infirmate de probele cu caracter științific administrate în cursul urmăririi penale și nu numai.
Cu toate că posibilitatea comiterii faptelor de către două persoane împreună nu trebuie desconsiderată, apărările inculpatului, care a susținut că nu este autor al faptei și că i-ar fi fost recoltate probe de spermă, în timp ce se afla în Penitenciarul Tărgu-J., spre a fi acuzat de infracțiunea de omor săvârșită asupra victimei G. M., nu își găsesc corespondent în materialul probator aflat la dosar.
Astfel, plecând de la susținerile inculpatului, care a precizat că în anul 2002 un anume ofițer, pe nume „R.”, i-ar fi luat probe de spermă, în cursul urmăririi penale a fost identificat ofițerul de poliție R. I., care a declarat că nu a lucrat în cazul Ț. I. M., întrucât în anul 1992 își desfășura activitatea ca ofițer instructor în cadrul Academiei de Poliție.
Acesta declară că după transferarea sa în cadrul Poliției Târgu Cărbunești, în anul 1993, a lucrat la Serviciul Judiciar al Poliției Județului G., începând cu luna ianuarie 1995, fiind unul dintre anchetatorii care a participat la instrumentarea afacerii „C.”, în care inculpatul A. G. a fost condamnat și a executat pedeapsa.
Martorul declară că inculpatul A. G. a fost suspect și în cazul de omor din aceeași localitate Pojojeni, privind moartea numitei C. E., fiind posibil ca suspectului să i se fi recoltat probe biologice de sânge sau păr.
Esențial este însă că martorul exclude posibilitatea recoltării cu acea ocazie a unor probe de spermă de la inculpatul A. G. sau de la orice altă persoană, neexistând o procedură legală în acest sens. Mai mult, martorul precizează că nu a avut niciodată acces la dosarul Ț..
În aceste împrejurări, susținerile inculpatului A. G. sunt lipsite de orice credibilitate, deoarece martorul R. I., audiat fiind de către prima instanță, și-a menținut integral declarația de la urmărirea penală, o astfel de apărare nefiind fundamentată și explicitată prin motivele de apel.
Pe cale de consecință, o astfel de apărare, menită a-l exonera pe inculpat de răspundere penală, nu poate fi luată în considerare, fiind evident că aceasta este justificată de dorința de răzbunare a inculpatului pe ofițerul care a lucrat la constituirea probatoriului în afacerea „C.”, în care a fost condamnat la pedeapsa de 19 ani închisoare.
De altfel, așa cum rezultă și din declarațiile martorului R. I., din punct de vedere metodologic, probele de spermă nu sunt folosite ca element de comparație (referință), suspectului fiindu-i recoltate alte probe biologice, cum sunt cele de salivă, sânge sau păr.
Pe de altă parte, în lipsa oricăror probe certe, instanța nu poate extrage o concluzie sigură asupra existenței unui al doilea participant la săvârșirea faptelor, simplele presupuneri sau indicii în acest sens neputând fi avute în vedere la pronunțarea uneia dintre soluțiile prevăzute de art.345 Cod de procedură penală, în raport de prevederile art.62-68 și art.317 Cod de procedură penală.
Potrivit art.62 Cod de procedură penală, în vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală și instanța de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele, pe baza de probe.
Potrivit art.63 alin.1 Cod de procedură penală, constituie probă orice element de fapt care servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei.
Așadar, în justa soluționare a acțiunii penale, instanța de judecată trebuie să se orienteze pe baza unor elemente certe, sigure și neîndoielnice, judecătorul neputând face aprecieri potrivit conștiinței sale, iar convingerea acestuia, cu privire la existența faptei și vinovăția autorului, trebuie să aibă la bază elemente decisive în stabilirea situației concrete de fapt.
Prin urmare, judecătorul nu poate speculații cu privire la participarea altei persoane la săvârșirea faptelor și nici nu poate repune în discuție o soluție definitivă de achitare dată în procedura de revizuire anterioară, fiind ținută a se pronunța în limitele investirii sale și anume doar cu privire la fapta și persoana indicată în actul de sesizare.
Din acest punct de vedere, participarea inculpatului A. G. la săvârșirea infracțiunii de omor este sigură și neîndoielnică, probele cu caracter științific indicându-l ca autor al violului, situație în care acesta era direct interesat în comiterea omorului, în scopul ascunderii agresiunii sexuale, chiar dacă și o altă persoană ar fi putut participa la săvârșirea infracțiunii inițiale.
Astfel, raportul de constatare tehnico-științifică nr._/13.07.2010 al I.G.P.R. - Institutul de Criminalistică, Serviciul de Criminalistică, adresa A_ a I.N.M.L. „M. Minovici” București și raportul de expertiză medico-legală nr.A15/7842/18.01.2011 efectuat de către I.N.M.L.„M. Minovici” București, privind exploatarea probelor de A.D.N., demonstrează că între caracterele genetice autozomale și cromozomiale Y din profilul ADN de referință al inculpatului A. G. și cele evidențiate în fracția spermatică separată din secreția vaginală a victimei există o corespondență perfectă la nivelul tuturor locilor analizați.
În același timp, din analiza statistică și probabilistică, rezultă că ipoteza microurmelor de spermă de la nivelul secreției vaginale prelevate de la victima G. M. conțin ADN care provine de la inculpatul A. G. este de 1,36 X 1021 ori mai probabilă decât ipoteza microurmele de spermă de la nivelul secreției vaginale prelevate de la victima minoră G. M. conțin ADN care provine de la o persoană necunoscută de sex masculin.
În raport de concluziile formulate, este exclusă posibilitatea contaminării sau alterării acestor probe, iar varianta intervenirii în conținutul materialului biologic reprezintă o simplă afirmație fără suport probator, în condițiile în care nu există nicio dovadă că inculpatului i s-ar fi recoltat probe de spermă în anii 1995 sau 2002 și nici că aceste probe ar fi fost introduse în materialul biologic supus spre analiză.
Pe de altă parte, deși profilul genetic al inculpatului exista în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare încă de la momentul începerii urmăririi penale „in rem”, la data de 15.06.2010, preluarea acestui profil s-a realizat odată cu liberarea condiționată a inculpatului din executarea pedepsei de 18 ani închisoare, la data de 21.07.2009, fapt pentru care instanța nu poate face presupuneri cu privire la posibile intervenții asupra materialului biologic, pe baza unor speculații fără suport probator.
Mai mult, constatarea tehnico-științifică genetică de comparare a profilului genetic al inculpatului A. G. cu profilul genetic al persoanei de sex masculin căreia îi aparțin urmele de spermă de pe tamponul vaginal ridicat de la victima G. M., s-a realizat pe baza profilului genetic al inculpatului existent în proba biologică de referință aflată în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare, avându-se în vedere și rapoartele de expertiză medico-legale nr.A15/_/2003.
Deși inculpatul a susținut că în cauză nu s-ar fi respectat anumite reguli de ridicare și manipulare a probelor destinate analizei ADN, Curtea reține că plicul ce conține materialul biologic supus spre analiză a fost depozitat spre conservare împreună cu dosarul de fond la sediul Tribunalului G., acesta fiind ridicat în cursul procedurii de revizuire și înaintat Institutului de Medicină Legală „M. Minovici”, odată cu efectuarea primului raport de analiză genetică judiciară în anul 2003.
Cu această ocazie, mostre din materialul supus spre analiză au fost păstrate și conservate la sediul I.N.M.L., fiind folosite alături de alte probe de referință la efectuarea noilor expertize și rapoarte de analiză genetică. În atare condiții, orice posibilitate de contaminare este exclusă, deoarece profilul ADN rămâne nemodificat pe parcursul unei perioade îndelungate de timp, aspect ce rezultă și din explicațiile expertului Ș. D., ce a fost audiat în dosarul de revizuire al Tribunalului B. nr.1583/2004 (fila 40).
Ținând seama de această declarație, dar și de regulile specifice acestui gen de analiză, numai în cazul în care materialul pus la dispoziție ar fi fost impropriu exploatării, ar fi fost imposibilă sau improbabilă formularea unor concluzii certe, or, în cauza de față, materialul pus la dispoziția specialiștilor a permis exprimarea unor răspunsuri concludente la obiectivele formulate.
De aceea, posibilitatea comiterii unor erori este exclusă, ținând seama de performanțele aparaturii utilizate și cunoștințele avansate în domeniu, care permit, la momentul de față, identificarea persoanelor suspectate pe baza profilului ADN.
Același expert se referă și la starea plicului conținând materialul cu probele biologice, pe care îl descrie ca fiind sigilat la momentul preluării acestuia (dosarul de revizuire al Tribunalului Brasov nr.1583/2004, fila 40 verso), astfel încât, acceptând ca posibilă varianta contaminării acestor probe, o asemenea împrejurare s-ar fi răsfrâns inevitabil asupra concluziilor rapoartelor de expertiză și analiză genetică.
De asemenea, informații cu privire la starea plicului ca fiind sigilat și procesul-verbal de ridicare aferent acestuia rezultă și din conținutul înscrisurilor aflate la filele 35-36 și 39 din dosarul Curții de Apel B. nr.1559/P/. din conținutul înscrisului aflat la fila 70 din dosarul I.C.C.J.nr.7270/2005, căruia îi este atașat dosarul nr.1885/2003 al Tribunalului G..
Așadar, plecând tocmai de la raționamentul inculpatului, care a pus la îndoială exactitatea constatărilor tehnico-științifice, este evident că existența unui material biologic impropriu exploatării ar fi atras consecințe asupra posibilității de exprimare a unor concluzii certe din partea specialiștilor.
În aceeași ordine de idei, este de precizat că în cauza de față au fost audiați în faza de urmărire penală atât procurorul E. M., cât și grefiera C. D., primul declarând că în anul 2004, cu prilejul inițierii procedurii de revizuire, a constatat că plicul atașat dosarului depus spre conservare la T. G. era închis, sigilat, în interiorul acestuia aflându-se tampoanele și lamele cu secreții vaginale recoltate de la victima G. M.. Se mai arată că acest plic a fost ridicat ulterior pe baza unui proces-verbal și că până la trimiterea probelor spre analiză nu s-a intervenit asupra conținutului acestuia, aspect confirmat și de către grefierul D. C. (în acest sens, a se vedea trimiterea la aceste declarații de la filele 66-67 din rechizitoriu).
Astfel cum s-a arătat deja în cele de mai sus, relații cu privire la starea plicului și conținutul acestuia se regăsesc în adresa datată 10.01.2005 și semnată de procurorul G. E. M., aflată în dosarul penal nr.1559/. de Apel B..
Având în vedere că potrivit raportului de expertiză medico-legală nr.A15/_/2003 al I.N.M.L., întocmit la data de 02.0.2005, în amestecul de secreții vaginale recoltate de la victima G. M. s-au identificat atât celule epiteliale (vaginale) aparținând acesteia, cât și urme de spermă, este evident că acestea din urmă nu puteau aparține decât autorului infracțiunii de viol, ele neputând fi decât acelea prezente în interiorul vaginului victimei cu ocazia prelevării depunerii de conținut vaginal, cu ajutorul tamponului, aceste probe fiind transferate apoi pe cele două lamele de sticlă, conform procesului-verbal de recoltare întocmit la 19.06.1992.
Întrucât probele de spermă au fost evidențiate încă din anul 1992, prin raportul de expertiză nr._/3/1992 întocmit de Institutul de Crminalistică din cadrul I.G.P.R. și cel cu nr._/27.07.1992 al aceleiași instituții, fiind identificată și grupa sanguină a autorului ca fiind AII secretor, este absurd de conceput ca o persoană de rea-credință să fi contaminat tamponul vaginal existent în plicul atașat dosarului Tribunalului G. cu probe de spermă aparținând inculpatului A. G..
În egală măsură, nu trebuie omis din vedere nici faptul că și grupa de sânge aparținând autorului urmelor de spermă este aceeași cu cea aparținând inculpatului și că urmele epiteliale (vaginale) ale persoanei de sex feminin au identificate ca aparținând victimei G. M., în urma efectuării aceluiași examen ADN, cu prilejul întocmirii raportului de expertiză nr.A15/_/2003 al INML, din data de 02.0.2005.
Această împrejurare face ca apărările inculpatului să fie neverosimile, deoarece pentru ca ele să devină plauzibile ar fi însemnat ca o persoană, concomitent cu deținerea unor probe de spermă aparținând inculpatului A. G., să fi deținut și probe epiteliale aparținând victimei G. M., deși aceasta a fost înmormântată la câteva zile de la data comiterii omorului, în 1992, probe pe care să le fi strecurat apoi pe tamponul original sau pe un alt tampon în plicul existent la dosarul cauzei, fără să fi fost observată.
Însă, în lipsa oricăror probe care să susțină o astfel de ipoteză, teza invocată în apărare de către inculpat este cel puțin fantezistă, probele aflate la dispoziția experților, cu prilejul efectuării analizelor genetice, neputând fi decât cele ridicate din vaginul victimei G. M. la momentul autopsiei, pe acestea fiind descoperite atât profilul ADN extras din fracția epitelială a victimei, cât și profilul ADN extras din fracția spermatică a inculpatului A. G., ultima persoană care a văzut victima în viață.
În ceea ce îl privește pe martorul O. I., a cărui audiere s-a solicitat pe parcursul procedurii de față, este de observat că acesta a fost ascultat de către T. B. în cursul soluționării cererii de revizuire, declarația lui neputând servi la aflarea adevărului, în raport de caracterul său indirect și aspectele contradictorii învederate.
Mai mult, în condițiile în care numitul Ț. M. I. a fost definitiv achitat, teza apărării, care vizează tocmai participarea acestuia la săvârșirea omorului, nu poate fi acceptată, fiind inadmisibil ca în procedura de față să fie repuse în discuție și, eventual, dovedite, aspecte de nevinovăție penală intrate în puterea lucrului judecat.
Prin alte cuvinte, nu poate fi primită în sprijinul apărării inculpatului A. G. o teza contrară soluției definitive de achitare dată în cazul Ț., iar cât privește indicarea de către martorul O. I. a unui al doilea participant la săvârșirea violului, în persoana numitului P. V., aceasta posibilitate nu poate fi supusă verificării, în absența unor probe certe care să o susțină.
De altfel, o astfel de teză este și contradictorie, întrucât în prima fază a cercetărilor inculpatul A. G. a apreciat că suspecții ai faptelor ar fi o . militari aflați în zonă, care au trecut prin . a dispariției victimei, prin declarațiile din 26.01.1995 (Curtea de Apel C.), 21.05.2007 (T. B.) și 07.01.2009 (Curtea de Apel Brasov), fără a face referire la un ceferist, pe nume P. V., astfel cum încearcă a acredita în prezent.
În aceeași ordine de idei, trimiterea pe care inculpatul o face la unele aspecte ce i-ar susține nevinovăția - rezultate în urma audierii martorilor D. I., P. C. C. și D. C. – Curtea constată că aceasta este lipsită de relevanță, deoarece restituirea plicului în litigiu de către I.G.P.R. la I.P.J. G. în anul 1992, fără a fi sigilat, nu poate conduce la concluzia că acest plic ar fi rămas nesigilat până la efectuarea noilor analize, începând cu anul 2003, mai ales că o parte din martori nu oferă date certe cu privire la starea plicului, ci exprimă doar simple ipoteze cu privire la posibilitatea alterării probelor.
Această din urmă posibilitate se exclude, având în vedere că neconcordanțele ivite între raportul de constatare tehnico-științifică nr._/13.07.2010 întocmit de Institutul de Criminalistică din cadrul I.G.P.R. și raportul de constatare tehnico-știintifică nr.A15/_/2003 din 02.09.2005 al I.N.M.L. se datorează existenței unor profile incomplete evidențiate în cursul investigațiilor genetice efectuate la nivelul anilor 2003-2005, determinate de performanțele limitate ale kiturilor comerciale de analiză genetică disponibile la acea dată.
Pe de altă parte, pentru eliminarea oricăror nelămuriri cu privire la exactitatea constatărilor efectuate, ultimul raport de expertiză realizat de către Laboratorul de Genetică al I.N.M.L., sub nr.A_ din 18.01.2011, reține că „Reanalizarea fracției spermatice separată din tamponul cu secreție vaginală al victimei G. M. a pus în evidență un profil genetic unic complet aparținând unei persoane de sex masculin. Între caracterele genetice autozomale și cromozomiale Y din profilul ADN de referință al numitului A. G. si cele evidențiate în fracția spermatică separată din secreția vaginală a victimei există o corespondentă perfectă la nivelul tuturor locilor analizați”.
Același raport reține că „Din analiza statistică și probabilistică rezultă că ipoteza Microurmele de spermă de la nivelul secreției vaginale prelevate de la victima G. M. conțin ADN care provine de la numitul A. G. este de 1,36 x 1021 ori mai probabilă decât ipoteza microurmele de spermă de la nivelul secreției vaginale prelevate de la victima minoră G. M. conțin ADN care provine de la o persoană necunoscută de sex masculin”. Așadar, raportându-ne la populația actuală a Terrei, posibilitatea existenței unui alt auto al faptei este în mod practic imposibilă.
Pe de altă parte, este de observat că relevante în stabilirea vinovăției inculpatului nu sunt doar probele enumerate mai sus, ci și raportul de constatare tehnico-științifică poligraf nr._/22.12.2010, prin care s-au constatat indici ai comportamentului simulat la întrebările relevante ale cauzei.
De asemenea, deși s-a susținut de către inculpat că săpunul înmânat victimei ar fi fost distrus în mod natural, datorită intrării în contact cu factorii de mediu, este de observat că aceasta a fost căutat în intervalul de timp de după dispariția victimei și până la descoperirea cadavrului acesteia, respectiv în perioada 16-18.06.1992, fără să fi fost găsit.
Cum în perioada căutărilor au fost identificate hainele victimei, obiectele de vestimentație ce fuseseră spălate și recipientul cu care acestea fuseseră transportate, mai puțin săpunul dat de inculpatul A. G., se poate concluziona că acest obiect, deși ar fi putut fi aruncat în râu de către victimă, ar fi putut fi distrus sau reținut de către inculpat, pentru a nu se autoincrimina.
De altfel, martorul G. C. a declarat că în căutările pe care le-a făcut în seara de 16.06.1992 a găsit cada și toate rufele pe care le spălase sora sa, mai puțin săpunul pe care îl avea de la A. G..
Atitudinea inculpatului, pe parcursul cercetărilor inițiale, este și ea elocventă în exprimarea culpabilității penale, de vreme ce, audiat fiind la data de 19.06.1992, în fața sergentului major F. I., la trei zile de la dispariția victimei, acesta a încercat să plaseze întâlnirea de pe pod cu G. C. la o altă dată decât cea reală și anume la 17.06.1992. Este de precizat că inculpatului i-ar fi fost foarte ușor să își amintească un asemenea amănunt, deoarece în perioada respectivă era angajat și lucra în schimburi, momentele plecării și revenirii de la locul de muncă fiindu-i întipărite în memorie.
Nu în ultimul rând, inculpatul nu a dorit să fie audiat ca martor în dosarul de revizuire nr._, invocând că nu dorește să piardă zilele de muncă în penitenciar, iar după începerea urmăririi penale împotriva sa nu a dorit să facă nicio declarație, invocând dreptul la tăcere.
În sfârșit, cu ocazia percheziției domiciliare, mama inculpatului, A. I., a declarat că nu găsește o pereche de pantaloni de culoare albastră, pe care îi văzuse asupra inculpatului în seara de 16.06.1992, după venirea ei de la serviciu, și tot aceasta declară, la data de 19.06.1992, că în dimineața de 16.06.1992 a plecat la prașilă, fără să fi fost ajutată de fiul său.
Martora a mai declarat că fiul său o ajutase la muncile câmpului, în ziua de miercuri 17.06.1992, o astfel de declarație nefiind susținută de depoziția inculpatului, care nu a precizat că ar fi ajutat-o pe mama sa la lucrările de prașilă a porumbului.
Pe baza probelor administrate în cauză, astfel cum acestea sunt enumerate în conținutul rechizitoriului și sentința penală apelată, se poate concluziona că după despărțirea de martorul G. C., inculpatul A. G. a simulat că se îndreaptă către casă și, după ce a observat că fratele victimei a ajuns la șoseaua principală și a luat o mașină câtre Târgu Jiu, s-a întors la pod și a coborât în albia râului, unde G. M. spăla rufe.
În mod firesc, locul în care victima a fost violată și ucisă nu corespunde cu locul unde victima spăla rufe în albia râului, acest loc fiind expus vederii publicului, astfel că locul unde au fost săvârșite cele două infracțiuni nu poate fi decât cel unde a fost descoperit cadavrul, aflat la circa 100 de metri de locul în care G. M. spăla rufe.
Pentru a-și pune în practică activitatea infracțională, A. G. a trebuit să o ducă pe victimă până la locul respectiv, fiind posibile două variante, într-o primă variantă, ar fi putut-o imobiliza și apoi transporta în locul respectiv, ținându-i mâna la gură pentru a nu țipa. În cea de a doua variantă, A. G. a putut-o ademeni (profitând și de imaturitatea acesteia) pentru a se deplasa spre locul faptei, mai ales că G. M. putea avea încredere în A. G., cei doi cunoscându-se din . momente anterioare îl văzuse pe A. G. discutând cu fratele său mai mare și, în plus, primise un săpun de la acesta.
Odată ajuns cu victima la locul săvârșirii infracțiunii, inculpatul a continuat să o lovească pe aceasta, pentru a o imobiliza, și i-a introdus pietre în gură, pentru a nu țipa. Apoi, a întreținut raport sexual cu aceasta și a asfixiat-o prin îndesarea pietrelor în gură. După acest moment, a abandonat victima și a plecat spre propriul domiciliu.
Așadar, față de considerentele mai sus arătate, Curtea constată că vinovăția inculpatului A. G. în comiterea infracțiunii de omor calificat, este pe deplin dovedită, ceea ce justifică pronunțarea unei soluții de condamnare, în sensul celei adoptate de prima instanță, în conformitate cu dispozițiile art.345 alin.2 Cod de procedură penală.
În ceea ce privește instituția prescripției răspunderii penale, Curtea constată că, așa cum un mod corect se apreciază și de către procuror, termenul prevăzut de art.122 alin.1 lit.a Cod penal nu poate fi considerat ca fiind împlinit față de inculpatul A. G., față de actele de procedură efectuate în cauza de revizuire privindu-l pe numitul Ț. I. M., prin raportare la prevederile art.123 alin.1-3 Cod penal.
Având în vedere că, potrivit art.123 alin.1 Cod penal, cursul termenului prescripției prevăzute în art.122 se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act care, potrivit legii, trebuie comunicat învinuitului sau inculpatului în desfășurarea procesului penal, activitățile efectuate față de numitul Ț. I. M. se consideră a avea efect întreruptiv de prescripție și față de inculpatul A. G..
Aceasta întrucât întreruperea cursului prescripției produce efecte față de toți participanții la infracțiune, chiar dacă actul de întrerupere privește numai pe unii dintre ei, conform alineatului 3 al art.123 Cod penal.
Cum inculpatul A. G. este „participant” la infracțiunea de omor, în raport de dispozițiile art.23 Cod penal, ce definesc „participanții” ca fiind persoanele care contribuie la săvârșirea faptei în calitate de autori, instigatori sau complici, activitățile efectuate în perioadele 1992-1997 și 2004-2009 se consideră a fi îndeplinite și în raport cu acesta, fiind de natură a atrage întreruperea cursului prescripției.
În aceste condiții, este lipsit de relevanță că până la data începerii urmăririi penale în prezenta cauză numitul A. G. nu a avut calitatea de învinuit sau inculpat în dosarul privindu-l pe Ț. I. M., deoarece întreruperea cursului prescripției se produce „in rem”, descoperirea ulterioară a adevăratului autor al faptei fiind lipsită de relevanță.
De altfel, în condițiile descoperirii ulterioare a adevăratului autor al faptei, calitatea de „învinuit” sau „inculpat” este dobândită numai odată cu începerea urmăririi penale și, mai apoi, prin punerea în mișcare a acțiunii penale față noul făptuitor, acesta păstrându-și însă calitatea de participant la săvârșirea infracțiunii, conform art.123 alin.3 Cod penal.
În măsura în care descoperirea adevăratului autor al faptei s-ar face după rămânerea definitivă a hotărârii inițiale de condamnare, a interpreta în sens contrar și anume că efectul întreruptiv de prescripție nu s-ar produce decât față de o altă persoană care a avut pe parcursul procesului penal calitatea de învinuit sau inculpat, ar însemna ca dispozițiile art.123 alin.3 Cod penal să fie lipsite de orice finalitate, scopul acestora fiind acela de a aduce în fata justiției adevăratele persoane responsabile de comiterea infracțiunilor, iar nu de consolida situații contrare adevărului.
În atare împrejurări, în cauză își găsesc aplicabilitatea dispozițiile art.128 alin.1 Cod penal, referitoare la suspendarea cursului prescripției, hotărârea judecătorească definitivă de condamnare a numitului Ț. I. M. constituind o împrejurare de neînlăturat care a împiedicat punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul A. G., prin efectul specific autorității de lucru judecat, ce împiedică desfășurarea de noi activități procesuale față de o terță persoană, până la desființarea sa într-o cale extraordinară de atac, cum este revizuirea.
Cum această hotărâre, pe perioada cât a fost în ființă, a fost considerată ca stabilind adevărul asupra existenței faptei și persoanei autorului, impunându-se cu efecte „erga omnes”, organele judiciare nu erau îndreptățite a efectua noi activități de cercetare penală față de o altă persoană, această obligație renăscând numai odată cu rămânerea definitivă a hotărârii de achitare în cazul „Ț.”, care coincide practic cu momentul în care instanțele de judecată și organele de urmărire penală au avut acces la expertiza genetică ADN.
În aceste împrejurări, perioada cuprinsă între data de 27.11.1997, care marchează momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare a numitului Ț. I. M., și data de 26.03.2004, care coincide cu momentul efectuării raportului medico-legal ADN, care îl exclude pe acesta ca autor al infracțiunii de viol, cursul prescripției a fost suspendat în raport cu inculpatul A. G. (în acest sens, a se vedea și decizia penală nr.3463/28.10.2009 pronunțată în dosarul penal nr._ a Înaltei Curți de Casație și Justiție, indicată în cuprinsul rechizitoriului, filele 88-90).
Plecând de la cele arătate mai sus, termenul de prescripție de 15 ani, prevăzut de art.122 alin.1 lit.a Cod penal, deși a început să curgă la 16.06.1992 (data comiterii faptei), se împlinește la 11.04.2021, având în vedere că în perioada 27.11._04 acesta se consideră a fi suspendat, prin efectul hotărârii inițiale de condamnare a numitului Ț. I. M..
Aceasta întrucât la data de 20.12.2010 inculpatului A. G. i-a fost adusă la cunoștință învinuirea, situație în care cursul prescripției se consideră a fi întrerupt, conform art.123 alin.3 Cod penal, iar în cauza privindu-l pe Ț. I. M. au avut loc mai multe asemenea întreruperi, ce atrag reluarea cursului prescripției, făcând ca intervalul de timp scurs până la data rămânerii definitive a hotărârii inițiale de condamnare să nu poată fi luat în calcul.
În atare împrejurări, ținând seama de faptul că oricât de multe întreruperi ar interveni, prin aceasta nu se poate depăși cu jumătate durata termenului de prescripție prevăzut de art.122 Cod penal, termenul de prescripție specială de 22 de ani și 6 luni, prevăzut de art.124, se calculează cu începere de la data de 16.06.1992 și se împlinește la 11.04.2021, după deducerea din acesta a perioadei suspendării cuprinsă între 27.11.1997 și 26.03.2004.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, constată că soluția de condamnare a inculpatului A. G. este legala și temeinică, ceea ce face ca nefondate criticile apelantului.
În ceea ce privește criticile exprimate în apelul Ministerului Public, acestea se dovedesc în principal nefondate, având în vedere că solicitarea de reconstituire a primului termen al recidivei, în raport de condamnarea survenită prin sentința penală nr.139/17.03.2011 a Judecătoriei Târgu Cărbunești este lipsită de suport legal, instanțele anterioare făcând, de altfel, aplicarea dispozițiilor referitoare la recidivă cu prilejul condamnărilor anterioare, inclusiv prin sentința de contopire a pedepselor nr.128/1999 a Tribunalului G..
Prin urmare, cum infracțiunea de omor calificat a fost săvârșită la data de 16.06.1992, mai înainte de rămânerea definitivă a tuturor hotărârilor de condamnare ulterioare, este evident că această faptă se află în concurs cu toate celelalte infracțiuni comise de inculpatul A. G., fapt pentru care în cauză își găsesc incidența dispozițiile art.36 alin.1 și 2 Cod penal, care impun contopirea tuturor pedepselor aplicate pentru infracțiunile aflate în concurs.
În raport de această situație juridică, dispozițiile art.36 alin.3 Cod penal, sunt mai mult decât explicite, întrucât ele impun ca din pedeapsa rezultantă aplicată să fie dedusă întreaga perioadă executată din pedeapsa sau pedepsele aplicate prin hotărârile anterioare, aceste prevederi legale nelăsând loc unei alte interpretări.
În aceste condiții, în mod legal și temeinic prima instanță a procedat la deducerea perioadelor executate de inculpat în intervalele 18.08._93, 31.01._09 și începând cu data de 01.02.2011 la zi, întrucât ele privesc pedepsele ce formează obiectul contopirii.
Cu toate acestea, Curtea constată a fi întemeiată critica Ministerului Public, referitoare la stabilirea sporului de pedeapsă rezultat în urma operațiunii prevăzute de art.33-34 Cod penal, fapta de o gravitate deosebită justificând aplicarea sporului maxim de 5 ani, ținând seama de împrejurările comiterii ei, de urmările produse, de atingerea adusă unei valori fundamentale, așa cum este viața persoanei, de atitudinea infractorului, care, în pofida probelor solide de nevinovăție, s-a menținut pe o poziție nesinceră pe întreg parcursul procesului penal, ca, de altfel, și în procedura judiciară anterioară.
De asemenea, aplicarea sporului maxim de pedeapsă este determinat de împrejurarea că inculpatul perseverează în comiterea de infracțiuni, dintre care unele cu violență, acesta suferind o altă condamnare similară anterioară, pentru săvârșirea unei infracțiuni de omor, ceea ce impune aplicarea unei pedepse exemplare, aptă să răspundă cerințelor impuse de art.52 Cod penal.
Pentru acest motive, Curtea, în baza art.379 pct.1 lit.b Cod de procedură penală, va respinge apelul declarat de apelantul inculpat A. G. împotriva sentinței penale nr.224/13.12.2011 pronunțată de T. G. în dosarul penal nr._, ca nefondat.
În baza art.379 pct.2 lit.a Cod de procedură penală, va admite apelul declarat de P. de pe lângă T. G. împotriva aceleiași sentințe penale, va desființa în parte sentința penală apelată și, rejudecând, va majora sporul de pedeapsă aplicat inculpatului A. G. de la 2 ani la 5 ani.
Totodată, va dispune ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 25 de ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a doua și lit.b Cod penal, după executarea pedepsei principale, urmând a înlătura din cuprinsul sentinței penale apelate dispozițiile contrare deciziei penale de față și a menține celelalte dispoziții.
În baza art.192 alin.3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate în apelul Parchetului de pe lângă T. G. vor fi lăsate în sarcina statului.
În baza art.192 alin.2 Cod de procedură penală, Curtea va obliga pe apelantul inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezintă onorariu de avocat oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 379 pct. 1 lit. b Cod de procedură penală, respinge apelul declarat de apelantul inculpat A. G. împotriva sentinței penale nr. 224/13.12.2011, pronunțată de T. G. în dosarul penal nr._, ca nefondat.
În baza art. 379 pct. 2 lit. a Cod de procedură penală, admite apelul declarat de P. de pe lângă T. G. împotriva aceleiași sentințe penale.
Desființează în parte sentința penală apelată și, rejudecând, majorează sporul de pedeapsă aplicat inculpatului A. G. de la 2 ani la 5 ani și dispune ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 25 de ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a doua și lit. b Cod penal, după executarea pedepsei principale.
Înlătură din cuprinsul sentinței penale apelate dispozițiile contrare deciziei penale de față și menține celelalte dispoziții.
În baza art. 192 alin. 3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate în apelul Parchetului de pe lângă T. G. rămân în sarcina statului.
În baza art. 192 alin. 2 Cod de procedură penală, obligă apelantul inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezintă onorariu de avocat oficiu.
Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru cei prezenți și de la comunicare pentru cei lipsă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Martie 2012.
Președinte, Judecător,
C. C. M. M. Ș.
Grefier,
M. V.
Red.jud.C.C.
j.f.Gh.C.
O.A. 18 Aprilie 2012
| ← Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr.... | Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 65/2012. Curtea... → |
|---|
