ICCJ. Decizia nr. 1015/2004. Penal. Art.211 alin.2. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1015/2004
Dosar nr. 3470/2003
Şedinţa publică din 20 februarie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 113 din 11 februarie 2003, pronunţată în dosarul nr. 5001/2002, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 211 alin. (2) lit. a) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi următoarele C. pen. şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), a condamnat pe inculpatul D.F. la 3 ani închisoare.
A făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A menţinut starea de arest şi conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsă prevenţia de la 16 martie 2002, la zi.
În baza art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. a) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), a condamnat pe inculpata M.E. la 5 ani închisoare.
A făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A menţinut starea de arest a inculpatei şi conform prevederilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsă prevenţia de la 29 martie 2002, la 30 martie 2002.
A obligat pe inculpata M.E. în solidar cu inculpatul D.F., care la rândul său a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente D.N., la 585.000 lei cheltuieli judiciare către partea civilă I.M.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că la data de 14 ianuarie 2002, în jurul prânzului, în timp ce se pregătea să achite produse de patiserie de la unitatea din apropierea staţiei R.A.T.B. Fundeni, partea vătămată I.M., a fost înconjurat de mai mulţi indivizi, iar unul dintre aceştia, respectiv, inculpatul D.F. i-a smuls portofelul din mână, după care a început, împreună cu D.N. să o bruscheze, pentru a stopa orice încercare a acesteia de a-l recupera.
Fiind aruncat de la unul la altul, portofelul a căzut, moment în care, inculpata M.E. s-a aplecat, l-a luat şi a dispărut cu el, fiind urmată de fiii săi.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză, respectiv declaraţiile părţii vătămate I.M., procesul-verbal de recunoaştere după albumul foto a inculpaţilor D.F. şi M.E., declaraţiile martorelor C.C. şi C.D., declaraţiile învinuitului V.Ş.M., declaraţiile inculpaţilor, procesul-verbal de confruntare dintre învinuitul V.Ş.M. şi inculpatul M.E., expertiza medico-legală psihiatrică a inculpatului D.F.
În faza de cercetare judecătorească au fost audiaţi inculpaţii, care nu au recunoscut săvârşirea faptei.
Apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de inculpaţii D.F. şi M.E., împotriva sentinţei nr. 113/2003, au fost respinse ca nefondate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, care prin Decizia penală nr. 406/ A din 17 iulie 2003, a reţinut că instanţa de fond a stabilit corect, pe baza probelor administrate, atât situaţia de fapt, cât şi vinovăţia inculpaţilor şi a individualizat corespunzător pedepsele aplicate.
Împotriva acestei decizii au declarat apel inculpaţii D.F., solicitând redozarea pedepsei aplicate, în principal, cu aplicarea dispoziţiilor art. 81 sau art. 861 C. pen., iar în subsidiar, dându-se eficienţă prevederilor art. 74 şi art. 76 C. pen., şi inculpata M.E., solicitând, în principal achitarea în temeiul art. 11 alin. (2) lit. a), raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., susţinând că în ziua comiterii infracţiunii, nu se afla la locul faptei, ci în comuna Pantelimon, împreună cu alte persoane, la un notariat, iar în subsidiar, redozarea pedepsei aplicate, avându-se în vedere faptul că este bolnavă şi mama a 9 copii.
Recursurile sunt nefondate.
Analizând hotărârile pronunţate, în raport de probele dosarului, Înalta Curte constată că, situaţia de fapt a fost corect reţinută, iar vinovăţia ambilor inculpaţi, pe deplin dovedită, fiind susţinută de ansamblul materialului probator administrat în cauză.
Apărarea inculpatei M.E. în sensul că la momentul comiterii infracţiunii se afla în comuna Pantelimon, precum şi susţinerile inculpatului D.F. că a comis singur infracţiunea, sunt infirmate de toate probele dosarului, respectiv, declaraţiile părţii vătămate, procesul-verbal din 29 ianuarie 2002 de prezentare a albumelor foto în care aceasta a recunoscut-o pe inculpata M.E., declaraţiile martorei oculare C.C., declaraţiile martorei C.D., procesele-verbale de prezentare a albumelor foto în care ambele martore i-au recunoscut pe inculpaţi, precum şi procesele-verbale de confruntare dintre învinuitul V.Ş.M. şi aceştia.
Cât priveşte individualizarea pedepsei, instanţele au avut în vedere pericolul social concret al faptei săvârşite, atitudinea nesinceră a inculpatei, care nu a recunoscut fapta, circumstanţele personale ale acesteia, faptul că nu este cunoscută cu antecedente penale, că are mai mulţi copii în îngrijire, precum şi reţinerea circumstanţei agravante, constând în aceea că a săvârşit fapta împreună cu un minor.
Analizând Decizia atacată prin prisma motivului principal de recurs invocat de inculpatul D.F., respectiv modalitatea de executare a pedepsei prin aplicarea dispoziţiilor art. 81 sau art. 861 C. pen., se constată că din referatul de anchetă socială nr. 14229 din 4 aprilie 2002 al Primăriei sectorului 2 Bucureşti, reiese ca acesta provine dintr-o familie nelegal constituită, numeroasă, cu posibilităţi minime de existenţă, ce prezintă carenţe educative, este neşcolarizat, consumator de heroină de aproximativ 3 ani, concluzii faţă de care Înalta Curte apreciază că funcţiile şi scopul prevăzut de legiuitor în art. 52 C. pen., nu ar putea fi atins decât prin aplicarea unei pedepse privative de libertate, cu executarea acesteia în regim de detenţie.
Sub aspectul redozării pedepsei, se constată că pedeapsa aplicată inculpatului a fost just individualizată, avându-se în vedere prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), lipsa antecedentelor penale, modalitatea de săvârşire a faptei, atitudinea procesuală a inculpatului, dar şi pericolul social ridicat al faptei săvârşite, împrejurare care nu poate determina recunoaşterea unor circumstanţe atenuante.
Ca atare, după verificarea cauzei şi în raport de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., recursurile fiind nefondate, Înalta Curte urmează a le respinge conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se va deduce timpul arestării preventive de la 16 martie 2002, pentru inculpatul D.F. şi de la 29 martie 2002, pentru inculpata M.E., la 20 februarie 2004, pentru ambii inculpaţi.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii D.F. şi M.E., împotriva deciziei penale nr. 406/ A din 17 iulie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Compută din pedepsele aplicate inculpaţilor, timpul arestării preventive de la 16 martie 2002, pentru D.F. şi de la 29 martie 2002, pentru M.E., la 20 februarie 2004 pentru ambii inculpaţi.
Obligă recurenţii inculpaţi să plătească statului suma de câte 1.500.000 lei cheltuieli judiciare, din care câte 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1014/2004. Penal. Art.197 alin.1 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1017/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
