ICCJ. Decizia nr. 1094/2004. Penal. Art.257 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1094/2004
Dosar nr. 4565/2003
Şedinţa publică din 25 februarie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 150 din 2 iunie 2003, Tribunalul Alba a condamnat pe inculpatul C.P. la:
- 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În baza art. 61 C. pen., a dispus revocarea beneficiului liberării condiţionate privind restul de pedeapsă de 1044 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 16 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 76/1984 a Tribunalului Alba, redusă la 8 ani închisoare, prin Decretul nr. 11/1988, rest pe care l-a contopit cu pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani închisoare.
Pe durata executării pedepsei, conform art. 71 C. pen., inculpatului i-a fost interzis exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 71 C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsa pe care inculpatul urmează să o execute s-a dedus timpul arestării preventive de la 4 iulie 2002 până la 9 iulie 2002.
În temeiul art. 257 alin. (2) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat, a sumei de 19 milioane lei, şi l-a obligat să plătească această sumă statului.
În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 3.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
În vara anului 1999, numitul L.N. a fost arestat preventiv pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor.
În urma acestui fapt, soţia sa, L.E., a aflat de la numitul S.G. despre inculpatul C.P., care suferise o condamnare penală, şi care ar avea cunoştinţe la Tribunalul Alba şi ar putea rezolva ca L.N. să scape de închisoare sau să primească o pedeapsă mai mică.
În acest scop, L.E. împreună cu S.G., s-au deplasat la domiciliul inculpatului C.P. unde au discutat despre situaţia lui L.N.
Cu această ocazie, inculpatul a solicitat lui L.E. suma de 20.000.000 lei, spunându-i că el cunoaşte o persoană care lucrează la Tribunalul Alba cu ajutorul căreia poate rezolva situaţia soţului său, asigurând-o că a mai rezolvat şi altor persoane astfel de probleme şi că se va deplasa la Alba Iulia pentru a vorbi cu persoana respectivă.
Conform înţelegerii, L.E. şi inculpatul s-au întâlnit în oraşul Sebeş de unde s-au deplasat până în centrul municipiului Alba Iulia, în apropierea unui bloc.
Inculpatul a intrat în bloc, afirmând că acolo locuieşte persoana care va rezolva problema. La scurt timp inculpatul s-a reîntors spunând că persoana căutată nu e acasă, dar va reveni în altă zi.
Inculpatul a stăruit pe lângă L.E. să-i dea suma de 20.000.000 lei, pentru intervenţia sa, însă aceasta a obiectat spunând că nu are atâţia bani, convenind, în cele din urmă, să primească suma de 19.000.000 lei.
L.E. a împrumutat de la ginerele său S.N. şi de la B.D. suma de 19.000.000 lei, care a dat-o inculpatului, în piaţa agro-alimentară din oraşul Sebeş, suma de 6.000.000 lei.
Ulterior, L.E. a dat inculpatului şi restul sumei de 13.000.000 lei, în prezenţa numiţilor L.N. junior, B.D. şi M.G.
După ce a primit banii, inculpatul a dat un telefon, de la telefonul din faţa clădirii Tribunalului Alba, după care a intrat în clădire.
Revenind la scurt timp, inculpatul a spus că problema este rezolvată şi să-şi aştepte soţul acasă, întrucât în curând va fi liberat.
Peste circa o săptămână L.E. şi inculpatul s-au întâlnit din nou în oraşul Sebeş, ocazie cu care P.P. i-a spus lui L.E. că soţul ei a fost condamnat la 8 ani închisoare şi obligat la plata de despăgubiri în sumă de 45.000.000 lei, motivând că el nu ştie ce s-a întâmplat, deoarece el a vorbit cu persoana care lucrează în tribunal, dar că nu este nimic întrucât va vorbi din nou cu acea persoană pentru a declara apel.
Văzând că nu a rezolvat problema soţului său, L.E. i-a solicitat inculpatului restituirea sumei de 19.000.000 lei, însă acesta a afirmat că nu o mai are, banii fiind daţi persoanei de la tribunal dar că încearcă să recupereze o parte din ei, urmând să se întâlnească peste o săptămână.
Peste o săptămână, inculpatul a restituit lui L.E. suma de 8.000.000 lei, iar mai târziu suma de 2.000.000 lei, şi după denunţarea faptei şi restul de 9.000.000 lei.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel P.N.A., Serviciul Anticorupţie Alba Iulia şi inculpatul C.P.
Parchetul a criticat hotărârea primei instanţe cu privire la greşita revocare a beneficiului liberării condiţionate a restului de pedeapsă rămas neexecutat, precum şi referitor la greşita confiscare de la inculpat a sumei de 19.000.000 lei, cu toate că această sumă a fost restituită în totalitate lui L.E.
Inculpatul a criticat aceeaşi hotărâre, susţinând că fapta nu există, întrucât el a încercat să intermedieze o împăcare cu victima a soţului lui L.E. şi că suma primită era destinată victimei, dar întrucât nu a reuşit împăcarea a restituit-o.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia penală nr. 303/ A din 9 septembrie 2003 a admis apelurile declarate de P.N.A., Serviciul Anticorupţie Alba Iulia şi inculpatul C.P., a casat hotărârea primei instanţe pe care a desfiinţat-o cu privire la revocarea liberării condiţionate şi la confiscarea specială.
Rejudecând în aceste limite a decis:
- descontopirea pedepsei rezultantă de 4 ani închisoare în pedepsele de 4 ani închisoare, aplicată pentru infracţiunea de trafic de influenţă şi restul de pedeapsă de 1044 zile, înlăturând revocarea beneficiului liberării referitor la acest rest;
- înlăturarea dispoziţiei de confiscare de la inculpat a sumei de 19.000.000 lei şi de obligare la plata către stat a acestei sumei de către inculpat.
În baza art. 257 alin. (2), raportat la art. 118 lit. c) C. pen., a dispus confiscarea în favoarea statului a sumei de 19.000.000 lei de la numita L.E., cu obligarea acesteia de a plăti această sumă statului.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate şi s-a hotărât ca cheltuielile judiciare să rămână în sarcina statului.
În motivarea acestei decizii instanţa de apel a arătat:
Cu privire la recursul declarat de inculpat că:
- „în cauză s-a reţinut în mod corect starea de fapt, fiind dovedit că inculpatul a luat de la numita L.E. suma de 19.000.000 lei, pretinzând că, prin relaţiile care le are, va interveni pe lângă un funcţionar din cadrul Tribunalului Alba spre a obţine o sentinţă favorabilă pentru soţul acesteia, numitul L.N., arestat pentru tentativă la infracţiunea de omor „fapta acestuia fiind dovedită cu declaraţiile martorilor L.N. junior, M.G. care au fost prezenţi la discuţiile în care inculpatul şi-a afirmat influenţa pe care o are faţă de funcţionarul din cadrul Tribunalului Alba, martori care au fost prezenţi şi în momentul în care L.E. a dat inculpatului suma de bani pe care acesta a pretins că a dat-o respectivului funcţionar;
- deşi S.P., victima tentativei de omor, a confirmat că inculpatul l-a contactat, în repetate rânduri, cu propunerea de împăcare cu L.N., ocazie cu care i-a vorbit şi de o sumă de bani, susţinerea inculpatului că a luat banii în acest scop (al împăcării) „este o apărare care nu poate fi reţinută pentru că, deşi a contactat pe S.P. pentru împăcare, martorii care au fost de faţă la luarea banilor de către inculpat au auzit că acei bani nu erau destinaţi despăgubirii părţii vătămate, ci pentru obţinerea unei sentinţe favorabile, prin cumpărarea bunăvoinţei funcţionarului de la Tribunalul Alba, care putea rezolva o sentinţă favorabilă pentru L.N." motiv pentru care critica privind greşita sa condamnare nu poate fi primită.
- „pedeapsa aplicată inculpatului corespunde unei juste individualizări în raport de persoana inculpatului (care se află în situaţia recidivei postexecutorie, conform art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)) şi gravitatea faptei (inculpatul a luat banii şi pentru a convinge de relaţia lui, a sunat de la telefonul public din faţa clădirii tribunalului, apoi a intrat în clădire şi apoi s-a întors spunând că a rezolvat problema şi L.N. va fi curând eliberat)", concluzionând că nu se impune reducerea acesteia.
b) cu privire la apelul declarat de parchet instanţa de apel a arătat că este întemeiat cu motivarea că:
- „Hotărârea primei instanţe este însă greşită sub aspectele revocării liberării condiţionată a 1044 zile şi a confiscării de la inculpat a sumei de 19.000.000 lei, deoarece:
- executarea pedepsei anterioară, de 18 ani închisoare, la care a fost condamnat inculpatul prin sentinţa penală nr. 76/1984, redusă la 8 ani închisoare în baza Decretului nr. 11/1988, a început la 28 iulie 1984, iar liberarea condiţionată a avut loc la data de 16 septembrie 1989, rămânând de executat un rest de 1044 zile, infracţiunea din cauza de faţă fiind săvârşită în vara anului 1999, când era îndeplinită, durata pedepsei, situaţie în care nu mai erau aplicabile dispoziţiile referitoare la revocarea acestui rest";
- din probele de la dosar, rezultând că inculpatul a restituit lui L.E. suma de 19.000.000 lei, reprezentând folosul activităţii sale de influenţă, în cauză nu se mai putea dispune nici confiscarea şi nici obligarea acestuia la plata acestei sume către stat şi că din moment ce referitor la această infracţiune, trafic de influenţă, nu există nici o dispoziţie de restituire către persoana care le-a dat, concluzia care se impune este aceea de confiscare a acestei sume de la persoane care le-a dat, în situaţia în care suma a fost remisă acesteia.
Împotriva deciziei pronunţată de curtea de apel a declarat recurs inculpatul C.P. pe care a criticat-o cu privire la:
- greşita condamnare, pentru infracţiunea de trafic de influenţă întrucât, în cauză, din probele administrate nu rezultă că promisiunile sale au fost de a interveni pe lângă un funcţionar de la Tribunalul Alba, pentru a crea o situaţie favorabilă soţului lui L.E., ci doar pentru a intermedia împăcarea cu victima tentativei la infracţiunea de omor, reţinută în sarcina lui L.N., motiv pentru care se impune, în principal, achitarea, faptei lipsindu-i unui din elementele constitutive şi anume latura obiectivă, iar în subsidiar, trimiterea cauzei pentru rejudecare în vederea completării materialului probator, prin audierea în calitate de martori a numiţilor S.G. şi C.M., care au fost de faţă la discuţiile dintre el şi denunţătoare;
- greşita confiscare de la denunţătoarea L.E. a sumei de 19.000.000 lei, din moment ce prin apelul parchetului nu s-a cerut acest lucru, ci numai înlăturarea măsurii confiscării şi plăţii acestei sume de la inculpat, instanţa depăşindu-şi în acest fel limitele în care a fost investită prin apelurile cu care a fost sesizată.
Recursul declarat de inculpatul C.P. este nefondat:
a) Potrivit art. 257 C. pen., primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârşită de către o persoană, care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar pentru al determina să facă ori să nu facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă.
În speţă, se constată că inculpatul C.P., după ce a fost contactat de către L.E. care i-a cerut ajutorul în legătură cu soţul său, aflat în stare de arest, i-a promis că prin relaţiile sale pe care le are la Tribunalul Alba, va reuşi să intervină pentru a-l pune în libertate ori pentru a-i aplica o pedeapsă mai mică.
Este adevărat că inculpatul nu a precizat numele şi calitatea persoanei pe lângă care urmează a interveni, dar pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă acest lucru nu are relevanţă, deoarece nici legea nu cere această condiţie.
Important este că prin afirmaţiile sale şi prin modul în care s-a făcut promisiunea, persoana care cumpără traficul de influenţă să fie convinsă de realitatea afirmaţiilor făcută de făptuitor, respectiv că acesta dispune de anumite relaţii şi prin intermediul lor va da curs promisiunii făcută.
Revenind la speţă se constată că inculpatul, după ce a fost contactat de L.E., care i-a relatat situaţia soţului său, acesta i-a spus în mod ritos că el are unele cunoştinţe la Tribunalul Alba şi că prin relaţiile cu acestea va putea rezolva favorabil cererea acesteia, în schimbul unei sume de bani.
Mai mult chiar, pentru a da greutate afirmaţilor sale, inculpat a simulat că merge la domiciliul persoanei care ar putea da curs cererii lui L.E., iar, după un interval, a dat un telefon pretinzând că a căutat persoana cu care va rezolva problema, pentru ca, în final, deplasându-se la Tribunalul Alba, în prezenţa aceleiaşi L.E. să intre în incinta acestei instituţii (Tribunalul Alba) tot în scopul de a vorbi cu persoana pe lângă care ar avea influenţă.
În aceste condiţii este evident că activitatea inculpatului nu s-a rezumat la o simplă promisiune cu intenţia inducerii în eroare, ci a desfăşurat activităţi tipice infracţiunii de trafic de influenţă, astfel că trimiterea în judecată şi condamnarea lui pentru această infracţiune este corectă.
b)Cât priveşte cea de a doua critică, şi anume că în cauză nu ar exista suficiente dovezi din care să rezulte vinovăţia sa, motiv pentru care s-ar impune casarea hotărârilor pronunţate, cu consecinţa trimiterii cauzei la prima instanţă pentru completarea materialului probator este, de asemenea, nefondată.
În cauză din declaraţiile constante ale martorilor L.E., L.N. junior şi M.G., rezultă fără nici un dubiu că inculpatul a afirmat faţă de aceştia că are faţă de un funcţionar de la Tribunalul Alba, influenţă pe care să o poată folosi în vederea punerii în libertate a numitului L.N., ori de reducere a pedepsei, după ce acesta a fost condamnat.
Faptul că inculpatul a luat legătura cu numitul S.P., victima faptei săvârşită de L.N. nu are nici o relevanţă, şi nu poate duce la concluzia că acesta a avut altă intenţie decât aceea de a obţine o sumă de bani de la L.E., prin afirmarea faţă de aceasta că are relaţii la Tribunalul Alba prin care poate rezolva favorabil cauza în care acesta este implicat.
Prin urmare, în cauză existând suficiente dovezi care atestă vinovăţia inculpatului, casarea hotărârilor pronunţate în cauză în vederea completării materialului probator, este nejustificată.
c) Referitor la ultima critică formulată de inculpat, respectiv confiscării de la numita L.E. a sumei de 19.000.000 lei ce a format obiectul infracţiunii, este în principiu fondată, însă nu poate fi primită, deoarece aceasta nu vizează drepturile sale, motiv pentru care nu se impune a fi analizată în calea sa de atac.
În consecinţă, pentru considerentele arătate, având în vedere că verificând Decizia atacată, în raport cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existenţa unor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat de inculpatul C.P. este nefondat şi a fi respins ca atare în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.P. împotriva deciziei penale nr. 303/ A din 9 septembrie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 4 iulie 2002, la 9 iulie 2002.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.200.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1093/2004. Penal. Art.208,209 lit.a c.pen.... | ICCJ. Decizia nr. 1095/2004. Penal. Art.215 c.pen. Recurs → |
|---|
