ICCJ. Decizia nr. 1095/2004. Penal. Art.215 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1095/2004
Dosar nr. 4588/2003
Şedinţa publică din 25 februarie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 16 din 10 februarie 2003, Tribunalul Caraş Severin a condamnat pe inculpatul P.D. la 3 ani şi 4 luni închisoare, pentru infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), a art. 74 lit. a) şi c) şi a art. 76 lit. e) din acelaşi cod, la 2 luni închisoare, pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), a art. 74 lit. a) şi c) şi a art. 76 lit. e) din acelaşi cod, şi la 5 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 298 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) şi a art. 76 lit. e) din acelaşi cod.
În baza art. 33 lit. a) şi a art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor şi executarea pedepsei cea mai grea, de 3 ani şi 4 luni închisoare.
În baza art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen., raportat la art. 65 alin. (1), (2) şi (3) din acelaşi cod, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pe durata de 2 ani.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi a art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Pe latură civilă, în baza art. 14, a art. 346 alin. (1) C. proc. pen., cu referire la art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, suma de 3.847.200.000 lei cu titlu de despăgubiri civile, la această sumă adăugându-se dobânda legală aferentă.
În baza art. 348 şi a art. 445 C. proc. pen., s-a dispus anularea înscrisurilor false, respectiv centralizatoarele, facturile fiscale şi cupoanele agricole identificate de organul de urmărire penală.
Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În anul 1998, inculpatul a înfiinţat SC D.C. SRL Plugova, obiectul de activitate al acesteia fiind comerţul cu diferite produse, sens în care el îşi propusese să deschidă mai multe puncte de desfacere a alimentelor, intenţia sa rămânând fără transpunere în practică, mai mult, societatea nedesfăşurând actele de comerţ menţionate în statut.
Odată cu intrarea în vigoare a OG nr. 9/1998, act normativ prin care a fost instituit sistemul de cupoane agricole, acesta ulterior fiind reglementat şi pentru anii 1999 şi 2000, inculpatul a achiziţionat astfel de cupoane de la persoanele fizice cărora le fuseseră eliberate.
Regimul juridic al cupoanelor, bonuri de valoare acordate gratuit celor ce deţineau terenuri agricole pentru procurarea de seminţe, îngrăşăminte chimice sau plata serviciilor specializate oferite de prestatori, impune ca prin decontare, unităţile bancare ce încheiaseră convenţii cu Ministerul Agriculturii, să primească un centralizator al facturilor întocmite la livrarea produselor sau efectuarea serviciilor specializate.
În acest context, inculpatul, administrator al SC D.C. SRL Plugova a achiziţionat cupoane agricole şi a prezentat B.C.R., Agenţia Orşova, documente contabile susţinut a fi fost rezultatele comercializării de îngrăşăminte chimice, astfel el obţinând încasarea contravalorii cupoanelor.
În acest sens, în perioada 13 iulie – 17 iulie 2001, inculpatul a prezentat 7 facturi fiscale, privind vânzarea de îngrăşăminte chimice unor persoane nenominalizate, şi 10 centralizatoare în care a înscris seriile unor facturi privind astfel de vânzări, la acestea el ataşând cupoanele agricole în vederea decontării. În baza acestora, inculpatul a încasat contravaloarea cupoanelor prin contul „Credite cupoane", respectiv 67.200.000 lei în perioada 19 aprilie – 20 aprilie 1999 şi suma de 3.780.000.000 lei în perioada 19 mai – 19 iulie 2000, ambele sume fiind virate ulterior în contul nr. 407235421, cont disponibil (în total 3.847.200.000 lei).
La controlul efectuat de Garda Financiară a judeţului Caraş-Severin, inculpatul nu a prezentat nici o factură care să ateste că SC D.C. SRL s-a aprovizionat cu îngrăşăminte chimice în cursul anilor 1999-2000 şi nici înregistrări contabile care să evidenţieze contabil asemenea facturi, el declarând că în vara anului 2000 a pierdut multe documente de evidenţă primară şi contabilă că a publicat în M. Of., pierderea respectivelor evidenţe, că nu mai deţine astfel de evidenţe şi nici nu şi-a reconstituit documentaţia, deşi cunoştea că era obligat să procedeze la reconstituirea ei.
Verificarea facturilor fiscale depuse la bancă, a evidenţiat că beneficiarii menţionaţi ca fiind din judeţele Dolj, Mehedinţi şi Gorj, nu au fost nominalizaţi, documentele nu erau completate cu sumele şi datele de identitate ale delegatului, nu au fost menţionate mijloacele de transport cu care s-au livrat cantităţile de îngrăşăminte, toate acestea în condiţiile în care cea mai mică cantitate de îngrăşăminte chimice susţinut a fi fost vândută producătorilor agricoli, a fost 1.050 de saci.
Societatea administrată de inculpat nu a livrat îngrăşăminte chimice odată ce nici nu s-a aprovizionat cu astfel de produse.
Raportul de expertiză contabilă a reţinut că facturile întocmite şi depuse pentru a fi decontate de unitatea bancară, nu prezentau operaţiuni reale şi nu au fost întocmite cu respectarea prevederilor legale incidente şi activitatea cu cupoane agricole nu a fost înregistrată în contabilitatea societăţii comerciale administrată de inculpat.
Raportul de constatare tehnico-ştiinţific a stabilit că facturile fiscale emise de SC D.C. SRL Plugova au fost scrise şi semnate de inculpat, tot el fiind cel care a scris şi semnat centralizatoarele documentelor financiare.
Împotriva sentinţei, au declarat apeluri partea civilă Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, precum şi inculpatul.
Partea civilă a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, în sensul că prejudiciul adus prin săvârşirea, de către inculpat, a faptelor pentru care a fost condamnat, nu cuprinde folosul nerealizat constând din penalităţi de întârziere.
Inculpatul, în apel, a criticat hotărârea pentru greşita stabilire a situaţiei de fapt şi, implicit, a vinovăţiei sale.
Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia penală nr. 338 din 18 septembrie 2003 a admis apelul declarat de partea civilă, a desfiinţat sentinţa şi l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 3.874.200.000 lei despăgubiri civile la aceasta adăugându-se dobânda legală aferentă.
Prin aceeaşi hotărâre, apelul declarat de inculpat a fost respins, ca nefondat.
Nemulţumit şi de hotărârea pronunţată în apel, inculpatul, în termenul legal, a declarat recurs, cazul de casare invocat fiind cel prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., respectiv s-a comis o eroare gravă de fapt, sens în care a cerut achitarea sa în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) din acelaşi cod.
Recursul declarat de inculpat nu este fondat.
Din verificarea materialului probator administrat în ambele faze ale procesului penal, se reţine că instanţele au stabilit o situaţie de fapt certă, căreia i-au dat încadrare juridică legală.
Astfel, inculpatul şi-a atribuit în mod nereal calitatea de furnizor de îngrăşăminte chimice necesare agriculturii, singura în baza căreia era îndreptăţit să beneficieze de contravaloarea preţurilor livrărilor.
În acest mod, depunând documentaţia cerută de lege, el a indus în eroare banca, aceasta achitându-i în cont sume necuvenite odată ce nu s-a aprovizionat cu îngrăşăminte chimice şi nu a livrat astfel de produse beneficiarilor cupoanelor agricole.
Facturile fiscale folosite de inculpat au fost false, iar cele prin care atesta fictiv, că s-a aprovizionat cu îngrăşăminte chimice pretins a le fi livrat, nu există.
Paguba creată părţii civile este certă, banii încasaţi fiind dobândiţi nelegal, fără realizarea obligaţiilor stabilite prin OG nr. 32/1999, OG nr. 219/1999, HG nr. 102/1999 şi nr. 98/2000 de aprobare a normelor metodologice privind acordarea, distribuirea, utilizarea şi decontarea cupoanelor agricole.
Pentru aceste considerente, recursul declarat de inculpat nefiind fondat, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.
În baza dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.D. împotriva deciziei penale nr. 338/ A din 18 septembrie 2003 a Curţii de Apel Timişoara.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.200.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1094/2004. Penal. Art.257 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 11/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
