ICCJ. Decizia nr. 108/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.108/2004
Dosar nr. 5071/2003
Şedinţa publică din 9 ianuarie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 549 din 3 iunie 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, l-a condamnat pe inculpatul T.A.M. la 8 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut în fapt că, în ziua de 7 septembrie 2002, inculpatul T.A.M., în timp ce se afla în tramvai, i-a smuls părţii vătămate S.M. un lănţişor de aur de la gât, după care a coborât din tramvai şi a fugit printre blocuri.
Prin Decizia penală nr. 609/ A din 17 octombrie 2003 Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat, împotriva sentinţei instanţei de fond.
Împotriva deciziei pronunţate de curtea de apel inculpatul a declarat recurs, solicitând achitarea sa, susţinând că nu este el autorul faptei, iar în subsidiar, reducerea pedepsei ce i-a fost aplicată.
Recursul nu este fondat.
Fapta inculpatului a fost dovedită cu declaraţiile părţii vătămate, care l-a urmărit pe inculpat până ce acesta şi-a asigurat scăparea fugind pe aleile dintre blocurile de locuinţe din apropierea staţiei Alexandru cel Bun. La formarea convingerii cu privire la vinovăţia inculpatului, instanţele au luat, de asemenea, în considerare, în mod corect, lipsa de concordanţă între declaraţiile date de acesta cu privire la locul unde s-a aflat în momentul săvârşirii infracţiunii, ca şi contradicţiile existente între declaraţiile lui şi declaraţiile martorilor propuşi în apărare, pentru a dovedi că nu s-a aflat în tramvaiul în care s-a comis fapta.
Aşadar, se constată că nu există temeiuri pentru achitarea inculpatului, instanţele reţinând corect că acesta este autorul infracţiunii de tâlhărie, comisă împotriva părţii vătămate S.M.
În ce priveşte pedeapsa aplicată, se constată că instanţele au ţinut seama de criteriile de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) Având în vedere pericolul social ridicat al infracţiunii comise ca şi faptul că inculpatul este infractor recidivist, nu este cazul ca pedeapsa aplicată acestuia să fie micşorată.
Urmează, în consecinţă, ca recursul să fie respins, cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.A.M., împotriva deciziei penale nr. 609/ A din 17 octombrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 25 septembrie 2002 la 9 ianuarie 2004.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare, din care 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1077/2004. Penal. Am.exec.ped. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1092/2004. Penal. încheiere. Recurs → |
|---|
