ICCJ. Decizia nr. 114/2004. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 114/2004

Dosar nr. 5135/2003

Şedinţa publică din 9 ianuarie 2004

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 298 din 21 aprilie 2003 a Tribunalului Dolj, au fost condamnaţi inculpaţii:

- B.F.L. şi

- A.N. la câte 2 ani închisoare, pentru infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1), lit. a), cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen. şi a art. 13 din acelaşi cod şi la câte 2 ani închisoare, pentru distrugerea instalaţiilor de cale ferată, prevăzută de art. 276 alin. (1) C. pen.

În baza art. 33 lit. b) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca fiecare inculpat să execute câte 2 ani închisoare, cu aplicarea art. 64 şi art. 71 C. pen.

În baza art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 364 din acelaşi cod şi art. 998 şi urm. C. civ., inculpaţii şi părţile responsabile civilmente A.C. şi B.G. au fost obligaţi, în solidar, la plata sumei de 7.188.861 lei despăgubiri, reprezentând contravaloarea pichetului de mufare cablu, către partea civilă R.C.F. Craiova.

Cei doi inculpaţi, au fost obligaţi, fiecare, la câte 3.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat, în solidar cu părţile responsabile civilmente, din care câte 1.200.000 lei, către Baroul de avocaţi Dolj, reprezintă onorariu de avocat la urmărirea penală şi la instanţă.

S-a reţinut că, în ziua de 24 august 2000, în jurul orelor 11,30, inculpaţii s-au deplasat cu o căruţă, la semnalul luminos B.L.A., situat pe firul de cale ferată nr. 1, între staţiile Isalniţa şi Coţofeni şi cu ajutorul unui târnăcop, au desprins pichetul pentru mufarea cablurilor electrice, pe care l-au pus în căruţă, pentru a-l valorifica la un centru de colectare a materialelor feroase.

Întrucât pichetul respectiv reprezintă o componentă esenţială a sistemului de semnalizare, prin sustragerea acestuia s-a pus în pericol siguranţa circulaţiei pe calea ferată.

Sesizând imediat defecţiunea, angajaţii C.F.R. de la Districtul Isalniţa au anunţat organele de poliţie, care au prins pe cei doi inculpaţi la un depozit de colectare pentru fier vechi în municipiul Craiova.

Inculpaţii au declarat apel împotriva sentinţei, criticând-o pentru greşita individualizare a pedepselor, întrucât apar ca prea mari în raport de situaţia lor personală, solicitând a se reduce.

Prin Decizia penală nr. 441 din 9 octombrie 2003, Curtea de Apel Craiova a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţi şi i-a obligat să plătească statului câte 300.000 lei cheltuieli judiciare.

Totodată, s-a dispus ca suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul B.F.L. să se suporte din fondul Ministerului Justiţiei, virându-se către Baroului de Avocaţi Craiova.

Împotriva hotărârii instanţei de apel, a declarat recurs inculpata A.N., susţinând că trebuie să beneficieze de un regim sancţionator mai blând faţă de celălalt inculpat, care nu este la prima faptă penală, solicitând diminuarea pedepsei şi suspendarea condiţionată a executării.

Critica este nefondată.

Din examinarea dosarului cauzei se constată că s-a reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatei, în concordanţă cu probele administrate.

Încadrarea juridică a faptelor este, de asemenea, corectă.

Totodată, s-au aplicat pedepse just individualizate, în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

Instanţele au evaluat corect gravitarea faptelor săvârşite, având în vedere că siguranţa circulaţiei feroviare a fost pusă în pericol şi că numai intervenţia urgentă a organelor C.F.R. a dus la evitarea unor grave evenimente feroviare.

Totodată, instanţele au ţinut seama de pericolul social al inculpatei, avându-se în vedere sub acest aspect şi faptul că a revenit nejustificat asupra recunoaşterii iniţiale, făcând susţineri nereale şi nemanifestând regret faţă de infracţiunile grave săvârşite.

În această situaţie, nu se impune reducerea pedepselor şi nici suspendarea condiţionată a executării.

Critica fiind nefondată şi cum nu se constată nici un motiv care poate fi invocat din oficiu, urmează a se respinge recursul, ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi a obliga pe recurenta inculpată să plătească statului, suma de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata A.N. împotriva deciziei penale nr. 441 din 9 octombrie 2003 a Curţii de Apel Craiova.

Obligă recurenta inculpată să plătească statului suma de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 ianuarie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 114/2004. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs