ICCJ. Decizia nr. 1134/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1134/2004
Dosar nr. 18/2004
Şedinţa publică din 26 februarie 2004
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 273 din 29 august 2003 a Tribunalului Brăila, în baza art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.F. la 5 ani închisoare, pentru infracţiunea de tâlhărie.
Au fost aplicare dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), iar în temeiul art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa nr. 2781 din 12 decembrie 2000 a Judecătoriei Brăila, urmând ca aceasta să fie adăugată la pedeapsa de 5 ani închisoare, la cât a fost condamnat prin hotărârea nr. 273/2003 a Tribunalului Brăila, recurentul urmând să execute în total 7 ani închisoare.
Totodată, s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive şi inculpatul a fost obligat să plătească unei părţi civile despăgubiri şi statului cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că în ziua de 27 februarie 2003, în jurul orelor 15,30, inculpatul a mers la un internat aflat în oraşul Brăila, unde la mesele cu calculatoare lucrau diverse persoane. Profitând de acest fapt, el a mers la operator, l-a luat de reverul hainei şi l-a dus forţat la locul unde se afla casa de marcat „cerându-i bani".
Ajungând în acel loc, inculpatul a deschis-o şi la protestele operatorului, l-a ameninţat că îl calcă în picioare.
Din sertarul casei de marcat el a luat suma de 86.000 lei, iar la plecare l-a atenţionat că va avea de-a face cu el, dacă va spune cuiva cele întâmplate.
În aceeaşi zi inculpatul a fost depistat de lucrătorii de poliţie şi fiind percheziţionat s-a găsit asupra lui suma de 70.000 lei.
Fratele inculpatului a acoperit paguba produsă de acesta, astfel încât administratorul nu a mai solicitat despăgubiri civile.
Apelul declarat de inculpat a fost respins prin Decizia nr. 683 din 26 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Galaţi.
Împotriva acestor soluţii, inculpatul a declarat recurs.
Apărătorul a susţinut că hotărârile nu sunt legale, întrucât în mod greşit inculpatul a fost condamnat pentru infracţiunea de tâlhărie, deoarece din probele administrate nu rezultă că el a comis o asemenea faptă penală.
Considerând şi că pedeapsa aplicată a fost greşit individualizată, apărătorul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor şi în principal achitarea inculpatului, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar reducerea pedepsei.
Recursul nu este fondat.
Analizând hotărârile pronunţate se constată că ele sunt legale şi temeinice sub toate aspectele.
Astfel, din probele dosarului (declaraţia părţii vătămate care se coroborează cu declaraţiile martorilor R.C., I.L. şi C.I.S.) care au fost complet administrate şi corect interpretate, rezultă, fără putinţă de tăgadă că inculpatul M.F. a comis fapta imputată, pentru care a fost condamnat.
Instanţa reţine că depoziţiile acestora exprimă adevărul, întrucât din dosar nu reiese că aceştia ar fi interesaţi să-l acuze pe nedrept. De fapt nici inculpatul nu a declarat că ar fi în duşmănie cu partea vătămată şi cu martorii menţionaţi.
Acţiunile inculpatului, de a lua de rever pe operator şi de a-l fi condus forţat la casa de marcat, şi după ce şi-a însuşit suma de bani de a-l avertiza să tacă, întrucât în caz contrar va avea de a face cu el, constituie latura obiectivă a infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 C. pen., pentru că prin aceste activităţi, care constituie o ameninţare a creat victimei o temere, care a pus-o în imposibilitatea de a se apăra.
Ca atare, fapta imputată există şi bine au procedat instanţele condamnându-l pentru comiterea ei.
Pedeapsa aplicată a fost bine individualizată, ea reflectând corect gradul de pericol social al faptei şi făptuitorului.
Sub acest aspect este de relevat că infracţiunea comisă prin natura ei prezintă un pericol social concret sporit, determinat de natura şi caracterul calificat al ei, precum şi de modul cum a săvârşit-o.
Totodată instanţele au ţinut seama şi de persoana făptuitorului, care nu a recunoscut comiterea faptei şi care a mai suferit o condamnare, fără a fi recidivist, dar care dovedeşte perseverenţă infracţională şi că scopul educativ al pedepsei anterioare nu şi-a atins scopul educativ.
Este evident, deci, că pedeapsa rezultantă, astfel cum a fost stabilită şi aplicată de instanţe, potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), este de natură să asigure aducerea la îndeplinire cerinţelor art. 52 C. pen. (scopul educativ şi de prevenţie generală).
Latura civilă a procesului penal a fost bine rezolvată.
Astfel, potrivit art. 998 C. civ., orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu este obligat să-l repare.
Ca atare, autorul infracţiunii este cel care trebuie să desdăuneze pe victimă. Faptul că o altă persoană a reparat paguba, nu duce la concluzia că inculpatul urmează să fie absolvit de plata despăgubirilor civile, deoarece în caz contrar partea vătămată nu ar avea titlu executor asupra sumei de bani primită.
Împrejurarea că instanţele nu au constatat că prejudiciul a fost acoperit sau nu au menţionat că obligă pe inculpat la plata despăgubirilor civile şi să ia act de repararea pagubei nu duce la concluzia că hotărârile nu sunt legale pentru că, aşa cum s-a arătat, paguba trebuie reparată numai de către autorul infracţiunii şi nu de o altă persoană.
De fapt, problema respectivă, constatarea că prejudiciul a fost acoperit, nu poate constitui un motiv de recurs care să determine casarea parţială a unei hotărâri, ci reprezintă o situaţie care se rezolvă numai cu ocazia punerii în executare a sentinţei.
În consecinţă, recursul urmează să fie respins.
Întrucât recurentul a fost judecat în stare de arest, urmează ca din pedeapsa aplicată să se deducă durata prevenţiei.
Cheltuielile efectuate de stat cu ocazia soluţionării cauzei în care se include şi onorariul apărătorului din oficiu ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei vor fi restituite de către recurent.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de inculpatul M.F., împotriva deciziei nr. 683 din 26 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Galaţi, ca nefondat.
Deduce din pedeapsa aplicată perioada prevenţiei 29 martie 2002 – 22 octombrie 2002 şi durata arestării preventive de la 28 februarie 2003 la 26 februarie 2004.
Obligă pe inculpat să plătească statului 1.500.000 lei în care se include şi onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 400.000 lei, ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 113/2004. Penal. Art.215 alin.1, 4 c.pen.... | ICCJ. Decizia nr. 1139/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
