ICCJ. Decizia nr. 1174/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1174/2004
Dosar nr. 62/2004
Şedinţa publică din 27 februarie 2004
Asupra recursului penal de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1012 din 23 octombrie 2003, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a fost condamnat inculpatul T.V. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c), cu aplicarea art. 74, lit. a), raportat la art. 76 lit. b) C. pen.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a dedus perioada arestării preventive cu începere de la 14 august 2003 la zi.
Sub aspectul laturii civile, inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile N.A. suma de 10.000.000 lei despăgubiri civile reprezentând contravaloarea bunului sustras.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:
La data de 14 august 2003, în jurul orelor 10,30, în timp ce partea vătămată N.A. se întorcea de la piaţă a fost atacată de inculpat care a încercat să-i smulgă lanţul din aur de la gât. Întrucât lanţul era destul de gros inculpatul nu a reuşit să îl rupă imediat, împrejurare care i-a dat victimei posibilitatea să discute cu agresorul, promiţându-i că dacă o va lăsa în pace nu se va adresa cu plângere organelor de poliţie.
Fără a oferi vreun răspuns, inculpatul a continuat activitatea infracţională, a tras cu putere de lanţ reuşind să-l rupă. Pentru a-şi asigura scăparea inculpatul a lovit-o puternic cu pumnul în zona feţei pe partea vătămată. Imediat după săvârşirea faptei victima a strigat după ajutor la un vecin care îşi repara autoturismul în faţa blocului, martorul N.E. Acesta l-a observat pe inculpat, a plecat în urmărirea lui şi l-a găsit ascuns într-un tufiş, l-a imobilizat şi l-a dus la secţia 22 poliţie.
La percheziţia corporală efectuată la sediul organelor de poliţie asupra inculpatului au fost găsite două contracte de amanet pe numele lui, prin care acesta amaneta mai multe bijuterii. Lanţul sustras părţii vătămate nu a fost descoperit.
Situaţia de fapt expusă a fost stabilită pe baza plângerii şi declaraţiilor părţii vătămate, procesului verbal de cercetare la locul faptei, procesului – verbal de recunoaştere din grup, depoziţiilor martorilor N.E. şi C.T., probe coroborate cu declaraţiile inculpatului.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 716/ A din 4 decembrie 2003, a respins apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul T.V., apeluri care au vizat netemeinicia sentinţei atacate.
Împotriva acestei decizii Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs în temeiul art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., învederând că soluţiile instanţelor sunt netemeinice sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei aplicate inculpatului.
Recursul este fondat.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile Părţii generale a acestui Cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea generală, de gradul de pericol social concret al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Din formularea dată de textul de lege mai sus arătat acestor criterii rezultă că ele sunt obligatorii şi trebuie avute în vedere în totalitate, de fiecare dată, la stabilirea şi aplicarea sancţiunii.
Or, în speţă, analizarea exclusivă doar a unora din datele ce caracterizează persoana făptuitorului (atitudinea inculpatului anterior săvârşirii faptei, vârsta acestuia) ignorându-se celelalte criterii de individualizare a determinat reţinerea nejustificată a circumstanţelor atenuante.
Constatarea uneia sau a mai multor împrejurări din cele enumerate în art. 74 C. pen., ori a altor asemănătoare („consecinţele pe care contactul îndelungat cu mediul penitenciar le poate produce asupra inculpatului") nu justifică aprecierea lor ca circumstanţe atenuante şi, pe cale de consecinţă, reducerea pedepsei.
De aceea, în caracterizarea unor împrejurări ca circumstanţe atenuante, acestea trebuie raportate la gradul de pericol social concret al faptei comise, la urmările ei, la ansamblul condiţiilor în care a fost săvârşită infracţiunea, precum şi la orice alte elemente privitoare la persoana făptuitorului.
În speţă, infracţiunea comisă implică un pericol social ridicat, pericol dedus din modul în care s-a derulat activitatea infracţională şi din urmările produse asupra victimei (o persoană în vârstă de 66 de ani, bolnavă, puternic traumatizată în urma agresiunii suferite).
Pe de altă parte, instanţele nu au acordat semnificaţia cuvenită faptului că inculpatul a negat permanent infracţiunea, în pofida probelor clare de vinovăţie (el fiind urmărit de un vecin al victimei şi prins după ce se ascunsese într-un tufiş din apropierea locului unde comisese fapta penală), aspecte care nu îndrituiau aplicarea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., cu consecinţa reducerii pedepsei sub limita minimă prevăzută de textul sancţionator.
În raport de considerentele expuse, recursul declarat va fi admis în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., vor fi casate hotărârile pronunţate, numai cu privire la individualizarea pedepsei, în sensul că vor fi înlăturate dispoziţiile art. 74 şi art. 76 C. pen. şi va fi majorată pedeapsa aplicată inculpatului la 5 ani închisoare.
Celelalte dispoziţii ale hotărârilor vor fi menţinute.
Se va computa perioada arestării preventive, iar în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., Ministerul Justiţiei va plăti onorariul apărătorului din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 716/ A din 4 decembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe inculpatul T.V.
Casează Decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 1012 din 23 octombrie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, numai cu privire la individualizarea pedepsei.
Înlătură dispoziţiile art. 74 – art. 76 C. pen., şi majorează pedeapsa aplicată inculpatului T.V., în baza art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., de la 2 ani închisoare la 5 ani închisoare.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 14 august 2003 la 27 februarie 2004.
Onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 400.000, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1173/2004. Penal. 174 c.p. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1175/2004. Penal. Art.211 c.pen. Recurs → |
|---|
