ICCJ. Decizia nr. 1171/2004. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1171/2004
Dosar nr. 112/2004
Şedinţa publică din 27 februarie 2004
Asupra recursului de faţă,
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 447 din 15 octombrie 2003, pronunţată în dosarul nr. 8348/2003, în baza art. 174, art. 176 lit. a), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), Tribunalul Prahova a condamnat pe inculpatul I.W. la pedeapsa de 20 ani închisoare şi 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen.
A fost computată din pedeapsă durata arestării preventive începând de la data de 21 aprilie 2003 la zi, menţinându-se în continuare arestarea preventivă.
În baza art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat la plata sumelor de 181.716.000 lei daune materiale şi un miliard lei daune morale, plus dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii până la achitarea debitului, către partea civilă P.G., precum şi la 1.994.170 lei plus dobânda legală până la achitarea debitului, cu titlu de despăgubiri către Spitalul municipal Câmpina.
În esenţă, instanţa a reţinut că la 21 aprilie 2003, la domiciliul său inculpatul a lovit cu intermitenţă cu un lemn pe concubina sa P.M.R., timp de 2 ore, provocându-i suferinţe prelungite care au cauzat un şoc traumatic, în urma căruia aceasta a decedat.
Instanţa a reţinut săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 şi art. 176 lit. a) C. pen. (omor deosebit de grav săvârşit prin cruzimi), înlăturând apărarea inculpatului referitoare la schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen. Pentru a stabili astfel, instanţa a avut în vedere leziunile grave produse victimei, intensitatea loviturilor, durata agresiunii exercitate, zonele vitale afectate, elemente ce dovedesc o ferocitate deosebită, o cruzime care necesită un regim sancţionator corespunzător.
Prin Decizia penală nr. 555 din 15 decembrie 2003, Curtea de Apel Ploieşti a admis apelul declarat de inculpatul I.W., desfiinţând sentinţa în parte, doar cu privire la soluţionarea laturii civile, şi a redus cuantumul daunelor morale datorate de inculpat părţii civile P.G., de la un miliard de lei la 100.000.000 lei. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei, computându-se în continuare durata arestării preventive la zi.
Instanţa de apel a reţinut că, sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate părţii civile P.G., suma de un miliard de lei este exagerată depăşind chiar pretenţiile civile iniţiale formulate de partea civilă, în sumă de 100 milioane lei.
Împotriva acestei hotărâri, condamnatul a declarat recurs, doar cu privire la modul de soluţionare a laturii penale a procesului, şi anume cu privire la încadrarea juridică a faptei, care ar trebui să fie infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., iar nu omor deosebit de grav, prevăzut de art. 174 şi art. 176 lit. a) C. pen., precum şi cu privire la individualizarea pedepsei, atât ca urmare a schimbării încadrării juridice a faptei, cât şi cu privire la necesitatea reţinerii art. 73 lit. b) C. pen., privind scuza provocării.
Recursul este nefondat, sub toate aspectele menţionate, pentru următoarele argumente:
Înalta Curte constată că încadrarea juridică a faptei în infracţiunea de omor deosebit de grav, săvârşit prin cruzimi [(art. 174 şi art. 176 lit. a) C. pen.)] este corectă în raport cu intenţia inculpatului de a ucide victima, materializată în acţiunile deosebit de violente desfăşurate pe o perioadă de 2 ore având drept consecinţă decesul victimei în aceeaşi zi. Leziunile vitale au evidenţiat nu numai intenţia inculpatului de a ucide victima, ci şi cruzimea cu care a săvârşit fapta de omor. Aşa cum rezultă din biletul de ieşire din spital, victima a fost internată la 21 aprilie 2003 cu diagnosticul traumatism cranio-cerebral acut închis, fractură humerus, contuzii toraco-abdominale, intrând în comă stadiul IV la scurt timp de la prezentare şi decedând în aceeaşi zi în jurul orelor 12.
În Raportul medico-legal (autopsie), medicul primar legist a constatat că moartea victimei a fost violentă şi a survenit ca urmare a şocului traumato-hemoragic consecutiv unui politraumatism cu fractură de humerus drept, hemoragie meningee şi echimoze generalizate pe tot corpul. S-a mai constatat că leziunile de violenţă au putut fi produse prin loviri repetate directe cu un corp dur.
Declaraţiile inculpatului şi declaraţiile martorilor oculari I.F., sora inculpatului, I.R., fratele său şi S.G., concubinul sorei inculpatului, atestă, de asemenea, atât violenţele deosebite exercitate de inculpat, cu intenţia de a suprima viaţa concubinei sale, cât şi suferinţele victimei exprimate prin ţipetele şi rugăminţile adresate inculpatului de a înceta agresiunea, întrucât nu mai poate rezista.
Or, în condiţiile menţionate, continuarea timp de 2 ore a agresiunii sălbatice a inculpatului evidenţiază intenţia sa criminală [(prevăzută de art. 174 şi art. 176 lit. a) C. pen.)], nu doar intenţia de a lovi victima (condiţie cerută de art. 183 C. pen.).
Prin urmare, Înalta Curte reţine că este legală soluţia de respingere a acestei apărări a inculpatului, apărare neconformă realităţii.
Nefondat este şi motivul de recurs bazat pe cazul prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., privind greşita individualizare a pedepsei în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), prin neaplicarea scuzei provocării prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., deoarece inculpatul nu a dovedit că ar fi săvârşit infracţiunea sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii determinată de o provocare din partea victimei, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii sau o altă acţiune ilicită gravă.
Potrivit art. 69 C. proc. pen., declaraţia inculpatului poate servi la aflarea adevărului şi deci poate constitui mijloc de probă numai în măsura în care se coroborează cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.
În speţă, însă, afirmaţia inculpatului privind existenţa unei provocări din partea victimei nu se coroborează cu nici o altă probă, astfel încât nu poate fi luată în considerare.
Referitor la susţinerea inculpatului privind existenţa unui autodenunţ depus în vederea declanşării urmăririi penale împotriva sa, Înalta Curte constată, din examinarea dosarului de urmărire penală, că Spitalul municipal Câmpina a sesizat Dispeceratul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova asupra morţii violente a victimei P.M.R., adusă la spital de concubinul său inculpatul, neexistând la dosar un autodenunţ, ci doar declaraţii date de inculpat.
Înalta Curte constată că pedeapsa a fost corect individualizată în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), avându-se în vedere şi împrejurarea că inculpatul este recidivist în condiţiile art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În consecinţă urmează a fi respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va scade din durata pedepsei timpul arestării preventive de la 21 aprilie 2003 la zi.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.500.000 lei, din care onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.W. împotriva deciziei penale nr. 555 din 15 decembrie 2003 a Curţii de Apel Ploieşti.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 21 aprilie 2003 la 27 februarie 2004.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului 1.500.000 lei cheltuieli judiciare, din care 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1169/2004. Penal. Art.289 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1172/2004. Penal → |
|---|
