ICCJ. Decizia nr. 1169/2004. Penal. Art.289 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1169/2004
Dosar nr. 1761/2003
Şedinţa publică din 27 februarie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 5 din 28 martie 2003, Curtea de Apel Oradea, în baza art. 11 pct. 21 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatei B.L.J., de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de fals intelectual, prevăzută şi pedepsită de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a dispus achitarea aceleiaşi inculpate de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii asimilată infracţiunilor de corupţie, prevăzută şi pedepsită de art. 11 din Legea nr. 78/2000.
A respins cererea formulată de partea civilă SC O. SA Oradea, pentru anularea ordonanţelor de adjudecare emise de Tribunalul Bihor, la data de 27 iulie 2000.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului Naţional Anticorupţie a fost trimisă în judecată inculpata B.L.J., pentru săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual, prevăzută şi pedepsită de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi pentru infracţiunea asimilată infracţiunilor de corupţie, prevăzută şi pedepsită de art. 11 din Legea nr. 78/2000, aflate în concurs real, deci şi cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., comise în următoarele împrejurări:
În anul 1999 B.L.J. a fost numită judecător sindic în cauza, privind reorganizarea judiciară a SC O. SA, în dosarul nr. 2040/RL/1997 a Tribunalului Bihor.
În cursul procedurii de reorganizare judiciară şi lichidare a datoriilor SC O. SA, s-au vândut prin licitaţie mai multe imobile printre care „dispensar + magazin" şi „corp administrativ".
Licitaţiile au fost organizate şi conduse de R.G. şi V.V., reprezentanţi ai SC I. SRL, firmă numită ca administrator în cadrul procesului de reorganizare judiciară a SC O. SA.
Pentru licitarea imobilelor „dispensar + magazin" şi „corp administrativ" s-au încălcat de către cei doi dispoziţiile legii, privind publicitatea licitaţiei, în lista publicată în ziar fiind omise cu intenţie cele două imobile, în scopul cumpărării acestora de către N.C. şi a neprezentării unui contracandidat la licitaţie.
V.V. a fost interesat direct ca aceste licitaţii să fie câştigate de N.C., cu care era asociat la firma A.P. SRL.
Cu toate că nu s-a făcut publicitate licitaţiei cu privire la imobilele menţionate mai sus, etapă obligatorie, despre vânzarea imobilului „dispensar + magazin" a aflat C.G., medic de întreprindere la dispensarul SC O. SA.
La data de 27 iunie 2000 s-a organizat de cei doi reprezentanţi ai SC I. SRL supralicitaţia, pentru imobilele „dispensar + magazin" şi „corp administrativ" din comisie făcând parte şi D.V.R., ca reprezentant al SC O. SA.
Pentru a înlătura pe C.G. ca adversar al lui N.C., pe parcursul ţinerii licitaţiei V.V. şi R.G. i-au atras atenţia doctoriţei că la preţul oferit de cel ce câştigă licitaţia, se va adăuga şi TVA. În aceste condiţii, când s-a ajuns la suma de 540.000.000 lei, ofertă făcută de N.C., V.V. i-a comunicat lui C.G. că, ţinând cont de pasul licitaţiei de 30.000.000 lei, poate oferi suma de 570.000.000 lei, la care se adaugă TVA. Nedispunând de această sumă de bani C.G. s-a retras de la licitaţie, N.C. câştigând licitaţia imobilului „dispensar + magazin" cu suma de 540.000.000 lei.
Iniţial în procesul verbal privind ţinerea licitaţiei pentru imobilul „dispensar + magazin", la preţul definitiv de adjudecare de 540.000.000 lei s-a scris „+TVA". După ce procesul verbal a fost semnat de C.G., care a şi părăsit încăperea, R.G. şi V.V. i-au cerut, sub forma unei dispoziţii imperative, lui D.V.R., să scrie peste „+TVA", cuvântul „lei".
În ceea ce priveşte vânzarea la licitaţie a imobilului „corp administrativ", acesta a fost câştigat tot de martora N.C., ca urmare a nepublicităţii vânzării la licitaţie.
În continuarea ajutorului pe care l-au dat lui N.C., fiind interesaţi în mod direct, R.G. şi V.V. au întocmit ordonanţele de adjudecare a licitaţiilor, documente care erau de atributul exclusiv al judecătorului sindic, B.L.J.
La data de 27 iulie 2000, martorul R.G. i-a înmânat judecătorului sindic B.L.J. cele două ordonanţe de adjudecare, iar aceasta, prin semnătură, a consemnat în fals că pe rolul instanţei, în camera de consiliu, s-a aflat cererea formulată de martora N.C., pentru adjudecarea celor două licitaţii. Falsul este grosolan, ordonanţele fiind redactate la calculator, iar numerele precum şi data de 27 iulie 2000, au fost scrise ulterior la o maşină de scris mecanică de grefiera B.F.
În baza celor două ordonanţe semnate de judecătorul sindic B.L.J., martora N.C. a devenit proprietara celor două imobile.
Prin adresa din 14 noiembrie 2002, Tribunalul Bihor a comunicat organului de urmărire penală faptul că magistratul B.L.J. a efectuat concediul de odihnă în anul 2000, în perioada 24 iulie, 1 septembrie.
În concluzie, se reţine că fapta judecătorului sindic B.L.J. de a semna două ordonanţe de adjudecare, prin care se atestă în mod nereal, că s-au luat în discuţia instanţei cererile lui N.C. de a fi recunoscută drept câştigătoarea licitaţiei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
În ceea ce priveşte cea de-a doua faptă, se reţine că în cursul soluţionării dosarului Tribunalului Bihor, având ca obiect reorganizarea judiciară a SC O. SA, în care a fost numit judecător sindic B.L.J., aceasta împreună cu avocatul R.F. (numit de acelaşi judecător, ca avocat în procedura de reorganizare judiciară a societăţii) au efectuat o deplasare în Franţa, la Paris, în perioada 29 noiembrie, 4 decembrie 2000, care a fost de fapt o excursie şi nu a ajutat cu nimic societatea, care se afla în reorganizare judiciară.
Cheltuielile de transport şi cazare pentru excursia efectuată de cei doi la Paris, în sumă de 34.099.634 lei, au fost achitate firmei de turism J.T. Bucureşti, din contul SC O. SA Oradea, prin ordinul de plată din 22 noiembrie 2000, document de plată semnat de judecătorul sindic B.L.J.
Inculpata a susţinut că deplasarea în Franţa s-a făcut în interesul SC O. SA, având ca scop obligarea partenerului francez să-şi achite nişte datorii băneşti faţă de societate.
Inculpata a mai făcut precizarea că în calitatea ei de judecător sindic, avea autoritate în afara teritoriului României, afirmaţie care este în contradicţie flagrantă cu dreptul român, respectiv cu principiul teritorialităţii, care consfinţeşte că legea română şi legea instanţei se aplică numai pe teritoriul statului român.
Pentru elementul de extraneitate, în litigiile comerciale, competenţa revine altei instituţii şi nu judecătorului sindic.
În concluzie, se reţine că fapta judecătorului sindic B.L.J., care, în virtutea atribuţiilor de a supraveghea şi controla reorganizarea judiciară a SC O. SA Oradea, a beneficiat în mod direct de folosul necuvenit al excursiei la Paris, în perioada 29 noiembrie, 4 decembrie 2000, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii, prevăzută de art. 11 din Legea nr. 78/2000, pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.
Partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză, însă a solicitat ca în cazul în care se va constata că vânzarea la licitaţie publică a celor două imobile, s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor legale, să se dispună anularea celor două ordonanţe de adjudecare, precum şi a contractelor de vânzare-cumpărare, încheiat în baza acestora.
Interogată, inculpata nu a recunoscut săvârşirea infracţiunilor.
În motivarea hotărârii instanţa a reţinut următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1/ F din 6 iulie 1999, pronunţată de Tribunalul Bihor, în dosarul nr. 2040/RL/1997 s-a dispus continuarea planului de reorganizare al SC O. SA Oradea, pe o perioadă de un an, şi a fost numit în cauză judecător sindic B.L.J., iar ca administrator judiciar SC I. SRL Oradea.
Prin aceeaşi hotărâre s-a stabilit că reorganizarea societăţii debitoare poate avea loc, în principal, prin vânzarea de active, printre acestea numărându-se „dispensar + magazin" şi „corp administrativ". Vânzarea celor două active a fost făcută de către o comisie formată din martorii R.G. şi V.V., în calitate de delegaţi şi administratorului SC I. SRL Oradea şi numitul D.R., ca reprezentant al societăţii debitoare. Licitaţiile au fost câştigate de martora N.C., sens în care s-au încheiat procesele verbale de licitaţie şi supralicitaţie.
Modul în care au fost organizate licitaţiile şi împrejurările în care acestea au fost câştigate de martora N.C., descrise pe larg în rechizitoriu, nu au făcut obiectul cauzei deduse judecăţii.
În speţă a fost analizată activitatea desfăşurată de inculpată şi dacă aceasta se înscrie în limitele legii.
La data de 27 iulie 2000 ordonanţele de adjudecare, privind vânzarea la licitaţie publică a celor două active i-au fost înmânate inculpatei de către martorul R.G., acestea fiind completate cu datele de identificare ale imobilelor, numele fostului proprietar şi al adjudecătorului şi arătarea plăţii preţului.
Inculpata a predat ordonanţele de adjudecare grefierei B.F., solicitându-i să le treacă în condica de şedinţă, să le dea numere şi să le semneze.
După efectuarea acestor operaţiuni, câte un exemplar original al ordonanţelor de adjudecare a fost depus la mapa de hotărâri a Tribunalului Bihor, iar câte un alt exemplar în original a fost predat adjudecătoarei.
Cele două ordonanţe de adjudecare, din 27 iulie 2000, corespund cu cele consemnate în procesele-verbale de licitaţie şi supralicitaţie şi au fost emise cu respectarea dispoziţiilor art. 551 C. proc. pen., în vigoare la acea dată, şi art. 10 din Legea nr. 64/1995.
Potrivit dispoziţiilor art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), infracţiunea de fals intelectual constă în „falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, ori prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări.
Falsul intelectual poartă asupra substanţei actului, el fiind o denaturare a faptelor sau împrejurărilor despre care actul trebuie să facă probă. El se săvârşeşte concomitent cu redactarea actului, prin atestarea unor fapte sau împrejurări neadevărate, sau prin omisiunea inserării unor fapte sau împrejurări adevărate.
În speţă, ordonanţele de adjudecare semnate de inculpată corespund cu cele consemnate în procesele-verbale de licitaţie şi supralicitaţie, neexistând vreo alterare a adevărului, pe care actele să-l exprime.
Nu are relevanţă, sub aspect juridic, că numerele ordonanţelor şi data emiterii acestora au fost completate cu maşina de scris mecanică de către grefiera B.F., în timp ce alte date au fost scrise la calculator.
Din declaraţia acestei martore cât şi din declaraţia inculpatei, rezultă că, în scopul uşurării muncii judecătorilor şi grefierilor, se uzitau formulare tipizate de încheieri, minute, ordonanţe de adjudecare, care erau completate cu ocazia întocmirii actelor respective, fiind scrise chiar şi de mână.
Cât priveşte celelalte aspecte reţinute în rechizitoriu, cum ar fi că, în perioada 24 iulie, 1 septembrie 2000 inculpata, deşi se afla în concediu legal, a semnat ordonanţele de adjudecare prin care s-a atestat în mod nereal că s-au luat în discuţia instanţei cererile lui N.C. de a fi recunoscută ca şi câştigătoare a licitaţiilor, este de menţionat faptul că, la data de 27 iulie 2000, data emiterii ordonanţelor de adjudecare, inculpata a fost la locul de muncă, cum a fost şi grefiera B.F., care, la rândul ei, era programată în concediul legal de odihnă în acea perioadă.
Starea de fapt reţinută corespunde cu cea din rechizitoriu, însă în actul de sesizare i se dă o altă interpretare cu privire la emiterea ordonanţelor de adjudecare şi probelor administrate în cauză.
Aşa încât, probele administrate în cauză nu fac dovada vinovăţiei inculpatei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals intelectual, inculpata urmând a fi achitată de sub învinuirea săvârşirii acestei infracţiuni, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât fapta nu există.
În cursul soluţionării dosarului de reorganizare judiciară nr. 2040/RL/1997 al Tribunalului Bihor, partenerul francez C.V.C. al societăţii debitoare SC O. SA Oradea, a refuzat plata unui lot de pantofi, invocând că sunt necorespunzători calitativ. Suma refuzată la plată era de aproximativ 2 miliarde lei şi datorită acestui refuz, societatea debitoare era în imposibilitatea de a plăti salariile angajaţilor.
Pentru rezolvarea acestei situaţii, martorul R.G. s-a deplasat în Franţa, în calitate de delegat al administratorului judiciar SC I. SRL, ocazie cu care a încheiat un protocol cu partenerul francez, potrivit căruia, acesta s-a obligat să returneze în ţară marfa necorespunzătoare calitativ, până la data de 22 noiembrie 2000, autorizând vânzarea ei pe piaţa internă.
Întrucât termenul de expediere menţionat în protocol a fost depăşit, administratorul judiciar a înaintat judecătorului sindic un raport, prin care a propus deplasarea în Franţa a acestuia, în vederea încheierii unei tranzacţii cu partenerul francez. S-a convenit ca deplasarea în Franţa, să se facă împreună cu avocatul R.F., desemnat în cauză prin încheierea din 14 septembrie 1999, pronunţată în dosarul nr. 2040/RL/1997 al Tribunalului Bihor, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 162/ C din 28 noiembrie 1999, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, care trebuia să redacteze tranzacţia, urmând ca aceasta să fie confirmată de judecătorul sindic, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 18 alin. (1) lit. i) şi art. 22 lit. j) din Legea nr. 64/1995. Partenerul francez cunoştea situaţia firmei debitoare şi anume faptul că se afla în reorganizare judiciară, precum şi autoritatea judecătorului sindic, motiv pentru care a si confirmat titulatura acestuia.
Partenerul francez a agreat deplasarea în Franţa a judecătorului sindic, dovadă în acest sens fiind faptul că a trimis invitaţii nominale, pentru obţinerea vizelor de intrare în spaţiul Schengen. Autoritatea judecătorului sindic fiind cunoscută şi respectată de partenerul francez, litigiul a fost soluţionat înainte ca întâlnirea să aibă loc, astfel cum a fost programată.
Pe de altă parte, Legea nr. 64/1995, privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului reglementează statutul judecătorului sindic, întreaga procedură fiind sub supravegherea şi controlul judecătorului sindic.
Astfel, potrivit art. 10 din lege, se reliefează faptul că judecătorul sindic are competenţa de a se pronunţa şi a soluţiona orice problemă ivită pe parcursul procedurii de reorganizare, iar potrivit art. 6 „toate procedurile prevăzute de prezenta lege sunt de competenţa exclusivă a tribunalului în jurisdicţia, căruia se află sediul debitorului şi sunt exercitate de un judecător sindic desemnat de preşedintele tribunalului în condiţiile art. 8".
Cât priveşte deplasarea în Franţa, efectuată de inculpată, din probele administrate, în cauză rezultă că inculpata a intenţionat rezolvarea litigiului pe cale amiabilă (declaraţii inculpată; declaraţiile martorului R.G.; protocolul încheiat de martorul R.G.; raportul administratorului judiciar), cu menţiunea că în actul de sesizare se dă o altă interpretare, contrar dispoziţiilor legale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii pentru motivul, prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. şi, rejudecând, condamnarea inculpatei pentru infracţiunile, prevăzute de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi infracţiunea asimilată infracţiunilor de corupţie, prevăzute de art. 11 din Legea nr. 78/2000, pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.
Verificând actele dosarului cauzei, Curtea constată că recursul este nefundat, pentru următoarele considerente.
Instanţa de fond a stabilit corect situaţia de fapt, soluţia pronunţată fiind temeinică şi legală.
Astfel, din probele administrate în cauză şi care au fost prezentate detaliat de instanţa de fond, reluarea acestora nemaifiind necesară, rezultă că inculpata B.L.J., s-a deplasat în Franţa în scopul reorganizării judiciare a societăţii debitoare şi nu în scopul de a obţine un folos necuvenit, aşa încât, în mod corect, s-a dispus achitarea ei de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii, prevăzută de art. 11 din Legea nr. 78/2000, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
De asemenea, în cauză nu s-a făcut dovada vinovăţiei inculpatei nici sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals intelectual, în mod corect fiind achitată de sub învinuirea săvârşirii acestei infracţiuni, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Prin recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, se invocă nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei atacate pentru următoarele considerente:
1. Instanţa a comis o gravă eroare de fapt, prin achitarea inculpatei pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
2. Instanţa a omis o gravă eroare de fapt prin achitarea inculpatei sub aspectul infracţiunii asimilată infracţiunilor de corupţie, prevăzută de art. 11 din Legea nr. 78/2000, pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.
Cu privire la primul motiv de recurs, care vizează condamnarea inculpatei B.L.J., pentru infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), Parchetul apreciază că ordonanţele de adjudecare a licitaţiilor trebuiau întocmite de judecătorul sindic şi nu de către R.G. şi V.V., ele nefiind conforme cu adevărul, în acest mod realizându-se latura obiectivă a infracţiunii de fals intelectual.
De asemenea, Parchetul apreciază că latura obiectivă a infracţiunii, prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), este conturată şi prin: lipsa unei cereri de eliberare a ordonanţei de adjudecare formulată de către adjudecătoare, semnarea acestora de către judecătorul sindic în perioada concediului legal de odihnă, dactilografierea pe ordonanţele prezentate a numerelor de către grefiera tribunalului.
Faţă de acest motiv de recurs, Curtea apreciază că nu poate fi primit, pentru următoarele considerente.
Ordonanţele de adjudecare nu cuprind fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului şi nici vreo omisiune cu privire la acestea, fapt, de altfel, dovedit prin Decizia civilă nr. 195 din 14 martie 2002 a Curţii de Apel Oradea, care a validat printre altele, şi cele două ordonanţe de adjudecare.
În speţă, cele două ordonanţe de adjudecare din 27 iulie 2000 nu conţin discrepanţe faţă de consemnările din procesele-verbale de licitaţie şi supralicitaţie, fiind emise cu respectarea dispoziţiilor legale, respectiv art. 551 C. proc. civ. şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 64/1995.
Cu privire la lipsa cererii de eliberare a ordonanţei de adjudecare formulată de N.C., Curtea constată că formularea „pe rol fiind cererea de eliberare a ordonanţei" este o modalitate uzuală de exprimare folosită în practica instanţelor judecătoreşti, iar Codul de procedură civilă, în vigoare la acea dată, respectiv art. 551 alin. (1), nu prevedea în mod expres necesitatea existenţei unei cereri din partea adjudecătorului.
Referitor la faptul că cele două ordonanţe de adjudecare au fost semnate atât de judecătorul sindic, cât şi de grefier în perioada concediului legal de odihnă, Curtea, în baza probatoriului administrat, constată că atât inculpata cât şi grefiera B.F., au fost prezente la locul de muncă, fiind de notorietate că prezenţa magistraţilor la locul de muncă şi în perioada concediului de odihnă este necesară.
Faţă de critica adusă cu privire la dactilografierea numerelor de înregistrare a ordonanţelor de adjudecare, nu are relevanţă modul în care se realizează această scriere, aspect care nu atrage răspunderea penală a celor care le întocmesc sau le semnează, atâta vreme cât aceste numere corespund înregistrărilor făcute în condica de falimente.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, care vizează condamnarea inculpatei B.L.J., pentru infracţiunea asimilată infracţiunilor de corupţie, prevăzută de art. 11 din Legea nr. 78/2000, pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, Parchetul apreciază că inculpata a beneficiat în mod direct de folosul necuvenit al excursiei la Paris în perioada 29 noiembrie, 4 decembrie 2000.
Analizând probatoriul administrat în cauză, Curtea apreciază că nici acest motiv de recurs nu poate fi primit, pentru următoarele:
Inculpata a efectuat o deplasare în Franţa, la propunerea administratorului judiciar întrucât, deşi expirase termenul de restituire a lotului de pantofi, care nu corespundeau calitativ, stabilit prin protocolul încheiat cu partenerul francez, acesta nu a onorat obligaţiile stabilite.
Deplasarea în Franţa a avut ca obiectiv încheierea unei tranzacţii cu partenerul francez, necesară în vederea reorganizării SC O. SA.
Împreună cu inculpata, în Franţa a mers şi avocatul R.F., care trebuia să redacteze tranzacţia, urmând ca aceasta să fie confirmată de judecătorul sindic, conform dispoziţiilor art. 18 alin. (1) lit. i) şi art. 22 lit. j) din Legea nr. 64/1995.
Pe de altă parte, analizând dispoziţiile prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 64/1995, instanţa apreciază că, pe lângă atribuţiile reglementate de acest text de lege, judecătorul sindic poate şi trebuie să soluţioneze orice probleme ivite, în cadrul procedurii de reorganizare judiciară.
Ca urmare, fapta inculpatei B.L.J. de a se deplasa în Franţa în vederea confirmării tranzacţiei încheiate de avocatul R.F., cu partea franceză nu poate atrage răspunderea penală a acesteia.
Faţă de aceste considerente, urmează ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, privind pe intimata inculpată B.L.J.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, împotriva sentinţei penale nr. 5/ P din 28 martie 2003 a Curţii de Apel Oradea, privind pe intimata inculpată B.L.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1168/2004. Penal. Art.174 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1171/2004. Penal → |
|---|
