ICCJ. Decizia nr. 1172/2004. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1172/2004
Dosar nr. 116/2004
Şedinţa publică din 27 februarie 2004
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 504 din 19 noiembrie 2003 a Tribunalului Prahova, inculpata B.D. a fost condamnată la 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., cu art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 174 şi art. 175 alin. (1) lit. c) şi d) C. pen., faptă din 5 mai 2003.
S-a prelungit arestarea preventivă a inculpatei pe o perioadă de 30 de zile, de la 19 noiembrie 2003 la 18 decembrie 2003, inclusiv şi s-a dedus din pedeapsă arestarea preventivă de la 12 august 2003, la zi.
Inculpata a fost obligată la 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că în anul 2002, inculpata a rămas gravidă, locuind în acea perioadă în concubinaj notoriu cu martorul M.I. şi ocupau o singură cameră în căminul muncitoresc din Plopeni, împreună cu alţi şase copii al inculpatei.
Din declaraţiile fiicei inculpatei, respectiv E.F.A., instanţa a reţinut că între inculpată şi concubinul ei a existat o ceartă cu privire la faptul că inculpata era gravidă, concubinul inculpatei, reproşându-i faptul că, respectivul copil a fost conceput cu un alt bărbat. A ameninţat-o că dacă, nu va întrerupe sarcina, va înceta concubinajul.
Martorul M.I. i-a promis că-i va da bani pentru întreruperea sarcinii, dar inculpata i-a spus că poate să-şi întrerupă şi singură sarcina şi nu este nevoie să cheltuiască bani pentru aceasta.
Martora E.F.A. a declarat că mai înainte inculpata îşi produsese o întrerupere de sarcină.
La 5 mai 2002, inculpata având simtomele naşterii, nu a solicitat asistenţă medicală şi a născut neasistată în cabina de WC din grupul sanitar, situat pe holul etajului 1, deasupra unui coş de hârtii.
Anterior, inculpata o chemase în casă pe fiica ei E.F.A. şi, întrucât aceasta nu a mai găsit-o în casă, a mers la grupul sanitar împreună cu sora ei E.V., strigând-o pe mama lor, respectiv pe inculpată.
Aceasta, a întredeschis uşa cabinei WC – ului şi prin deschizătura astfel produsă, cele două martore au putut observa fătul nou născut într-un coş de hârtii, între inculpată şi copil, fiind cordonul ombilical.
Inculpata i-a solicitat martorei E.A.F., să-i aducă din casă o foarfecă, iar aceasta i-a adus un cleştişor de croitorie, cu care inculpata i-a tăiat cordonul ombilical.
Inculpata i-a mai cerut acestei martore să-i aducă din casă o găleată, în care a aşezat fătul nou născut.
Şi inculpata şi cele două fiice ale ei, au declarat că au auzit nou născutul plângând imediat după naştere.
Raportul medico – legal, confirmă faptul că fătul a fost născut viu şi a expirat extrauterin, fiind viabil.
Instanţa a reţinut că inculpata a pus copilul în găleată şi a dat-o fiicei sale E.V. să o ducă în casă, iar pe E.A.F. a pus-o să spele coşul de sânge.
După ce inculpata a ajuns în cameră, a eliminat placenta şi a pus-o deasupra unui lighean şi a pus-o în găleată, lângă copil. Peste găleata în care a aşezat copilul, inculpata a aşezat un preş şi întrucât i s-a făcut rău, s-a aşezat în pat să se culce.
Văzând atitudinea mamei sale, martora E.A.F. a ieşit în faţa blocului, unde a stat aproximativ o oră discutând cu vecina lor D.M., căreia i-a relatat despre naşterea copilului şi aceasta din urmă, a îndrumat-o să se întoarcă în casă şi să-i ceară inculpatei să apeleze la salvare.
Martora E.F.A. s-a conformat, dar inculpata s-a opus categoric şi a ameninţat pe fiica ei că, dacă va apela la salvare, o va alunga din casă.
Ambele martore, E.F.A. şi E.V., au declarat că în jurul orelor 2,00, copilul trăia, auzindu-l plângând în găleata în care a fost pus.
Pentru că nu a mai suportat ca noul născut să moară, martorele au plecat, E.V. dormind la o vecină, iar E.F.A., în bucătăria comună de la capătul holului. Cu ocazia plecării la serviciu fetele au observat copilul mort fiind pus într-o pungă de plastic.
În cursul zilei, inculpata a ascuns copilul mort într-o încăpere de pe hol, unde erau ţinute materialele pentru curăţenie, iar bucăţile de pânză pătate cu sânge au fost împachetate şi aruncate la pubelele de gunoi din faţa căminului.
În seara zilei următoare, organele de poliţie au efectuat o patrulare prin zonă şi au observat resturile la pubela de gunoi, apoi, s-a procedat la internarea inculpatei la Spitalul de Obstretică şi Ginecologie Ploieşti.
La autopsia efectuată s-a constatat că fătul născut de inculpată a fost viu la naştere, la vârsta de 7 luni, a fost de sex masculin, cu greutatea de 1,900 grame şi lungimea de 38 cm, iar extern şi intern, nu prezenta leziuni traumatice.
Raportul medico – legal menţionează că fătul născut de inculpată a fost viu şi viabil, existând deci posibilitatea de a trăi autonom, în noile condiţii de mediu.
Se mai arată că în faza de urmărire penală, inculpata a recunoscut că nu a dorit ca acest copil să mai trăiască şi că a efectuat actele de mai sus, cu intenţia de a suprima viaţa fătului nou născut.
În faţa instanţei, a revenit, arătând că, a dorit să aibă copilul, susţinere apreciată nesinceră şi contrazisă de modul în care a procedat din momentul naşterii copilului, pe care la orele 22,00 l-a pus într-o găleată şi a astupat-o, cu un preş, lăsând copilul acolo, până, în jurul orelor 5,00 dimineaţa, când a observat că a decedat. Apoi, l-a pus în punga de plastic şi l-a ascuns în camera arătată.
Apelul declarat de inculpată, a fost respins, ca nefondat, de către Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală, prin Decizia nr. 559 din 15 decembrie 2003.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpata, solicitând schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de omor calificat, în infracţiunea de pruncucidere, susţinând că nu a avut intenţia de a ucide.
În subsidiar, inculpata a solicitat reducerea pedepsei, fiind mamă a şase copii şi având încă de crescut, patru copii minori.
Examinând recursul inculpatei, Curtea constată, pe baza probelor administrate, în cauză, următoarele:
Primul motiv de recurs, nu este fondat.
Prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, ea rezultând din procesul verbal de cercetare la faţa locului, din procesul verbal de percheziţie şi ridicarea de la domiciliul inculpatei a mijloacelor folosite pentru întreruperea cursului sarcinii, din procesul verbal de ridicare, după două zile, din Cămin, a fătului mort, ascuns de inculpată, din actul medical de internare a inculpatei în Spitalul de Obstretică şi Ginecologie Ploieşti, din raportul medico – legal de autopsie a noului născut, din procesul verbal de reconstituire, declaraţiile martorilor E.F.A., E.V., D.M. şi M.I., din recunoaşterea iniţială, făcută de inculpată.
Prima instanţă a subliniat în mod corect că din probe rezultă intenţia directă a inculpatei de a-şi ucide copilul nou născut.
Chiar din declaraţia sa, inculpata a recunoscut că a pus copilul în găleată unde plângea, lăsându-l acolo, până dimineaţa când copilul a murit.
După modul în care a acţionat inculpata, nu rezultă că aceasta s-ar fi aflat într-o stare de tulburare, pricinuită de naştere ci, dimpotrivă, că, mai mult ca sigur, naşterea prematură şi-a provocat-o singură, prin mijloace avortive menite s-o scape de sarcină, încât, lăsarea nou născutului fără îngrijirile necesare să-i conserve viaţa, apare ca o prelungire a acelei voinţe.
Or, pe situaţia de fapt arătată, încadrarea juridică dată faptei este cea corectă, neimpunându-se schimbarea ei, în infracţiunea de pruncucidere.
Cel de-al doilea motiv de recurs, formulat de apărarea inculpatei, în subsidiar, este însă întemeiat şi se impune a fi admis, cu consecinţa constatării netemeiniciei deciziei atacate şi a casării ei, precum şi a hotărârii primei instanţe, în baza art. 3859 alin. (1), pct. 14 C. proc. pen., numai cu privire la individualizarea pedepsei, ce va trebui redusă considerabil, în urma recunoaşterii circumstanţelor atenuante, în care inculpata a comis fapta, fără ca instanţele să le fi privit şi să le fi dat semnificaţia cuvenită.
Astfel, deşi, cu ocazia discutării problemei individualizării pedepsei, conform art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), în Decizia instanţei de apel, se afirmă că s-a ţinut seama de gradul de pericol social concret al faptei comise, dar şi de împrejurările că inculpata nu are antecedente penale şi că are şase copii, dintre care patru sunt minori, în realitate, nu li s-a acordat acestor împrejurări importanţa ce o aveau, care, ar fi trebuit să ducă la privirea lor, ca circumstanţe atenuante, de natură a duce la concluzia necesităţii coborârii pedepsei, sub minimul special, prevăzut de lege.
Pe de altă parte, instanţele n-au ţinut seama nici de faptul că inculpata a recurs la comiterea faptei şi constrânsă de atitudinea coinculpatului său, care nu mai dorea un nou copil, învinuind-o, spre a-şi justifica atitudinea, chiar că, l-ar fi conceput cu un alt bărbat şi ameninţând-o, că dacă-l lasă, va renunţa la relaţiile de concubinaj pe care le are cu ea.
Or, toate aceste împrejurări, coroborate cu situaţia grea materială avută de inculpată, cu faptul că aceasta nu deţinea o locuinţă personală, locuind cu concubinul într-o cameră a unui cămin muncitoresc, în care trebuiau crescuţi şi îngrijiţi şi patru copii minori, explică dorinţa inculpatei de a-şi menţine concubinajul şi, implicit, infracţiunea, dându-le, astfel, aptitudinea de-a fi folosite ca circumstanţe atenuante, în activitatea de individualizare a pedepsei.
În raport cu cele arătate, Curtea va trebui, prin urmare, să privească recursul inculpatei ca fondat şi să-l admită, ca atare, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. c) C. proc. pen., casând Decizia penală atacată, precum şi sentinţa primei instanţe şi, rejudecând pedeapsa aplicată, pentru infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 şi art. 175 lit. c) şi d) C. pen., ca urmare a recunoaşterii de circumstanţe atenuante, în sensul art. 74 şi art. 76 C. pen.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatei, timpul arestării preventive, la zi.
În rest, se vor menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Văzând şi reglementarea plăţii onorariului pentru apărarea din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpata B.D. împotriva deciziei penale nr. 559 din 15 decembrie 2003 a Curţii de Apel Ploieşti.
Casează Decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 504 din 19 noiembrie 2003 a Tribunalului Prahova, numai cu privire la individualizarea pedepsei.
Aplică dispoziţiile art. 74 – art. 76 C. pen. şi reduce pedeapsa aplicată inculpatei B.D., pentru infracţiunea prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. c) şi d) C. pen., la 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatei, timpul arestării preventive de la 12 august 2003 la 27 februarie 2004.
Onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatei, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1171/2004. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1173/2004. Penal. 174 c.p. Recurs → |
|---|
