ICCJ. Decizia nr. 1198/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1198/2004
Dosar nr. 6579/2004
Şedinţa publică din 17 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1186 din 23 septembrie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. 1749/2003, în baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului R.V. din art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul R.V. la pedeapsa de 12 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 65 C. pen., i s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 61 C. pen., s-a revocat liberarea condiţionată pentru restul de 629 de zile, rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 708 din 23 decembrie 1999 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 148 din 22 martie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti, rest pe care l-a contopit cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa de 12 ani închisoare cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În temeiul dispoziţiilor art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus prevenţia de la 6 februarie 2003 la zi.
În temeiul art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a confiscat de la inculpat cantitatea de 0,85 gr. heroină rămasă din procesul analizelor de laborator.
S-a luat act că proba nr. 3 reprezentând 2 folii pe care s-au pus în evidenţă heroină au fost distruse după extracţie.
În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 s-a confiscat de la inculpat suma de 3.990.000 lei indisponibilizată la C.E.C., conform recipisei B.M.N.R. 601035 din 10 februarie 2003 şi suma de 10 dolari S.U.A. depusă la B.N.R. conform procesului-verbal seria CB 052358721/C/2003.
În temeiul art. 169 C. proc. pen., s-a dispus restituirea telefonului mobil marca Nokia nr. 350 605/80/917717/5 depus la secţia 24 poliţie cu dovada seria B.N.R. 02626.
În temeiul art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariu avocat oficiu în sumă de 400.000 lei s-a avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în fapt, că la data de 6 februarie 2004, organele de poliţie au observat două persoane de sex feminin, care au ieşit din blocul nr. 36, fiind identificate de organele de poliţie ca fiind R.M. şi R.E. Acestea au declarat că sunt în acea zonă în vizită la inculpatul R.V. La un moment dat organele de poliţie au observat că inculpata R.M. (pentru care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală) a aruncat cu mâna dreaptă 3 biluţe din hârtie cerată ce conţineau un praf de culoare maronie.
Cu privire la provenienţa celor 3 biluţe, numita R.M. a declarat că nu îi aparţin nici ei şi nici prietenei sale R.E.
Organele de poliţie au procedat la efectuarea unei percheziţii la domiciliul inculpatului, având în vedere locul de unde ieşiseră numitele R. şi R., ocazie cu care, pe un şifonier, sub un covor, s-au găsit 3 tuburi de medicamente în care se aflau 18 doze ce conţineau o substanţă de culoare maronie. De asemenea, într-o ladă situată deasupra unui recamier, pat, s-au găsit 6 pungi a câte 10 seringi fiecare şi două pungi desfăcute, una conţinând 7 pungi, iar alta, 9 seringi de unică folosinţă, precum şi două folii din staniol, pe care se vedeau urmele unei substanţe arse. Tot pe şifonierul susmenţionat s-au mai găsit 25 folii rotunde cu diametrul 6 cm. Asupra inculpatului R.V., organele de poliţie au găsit suma de 3.999.900 lei şi o bancnotă de 10 dolari S.U.A., un telefon mobil marca Nokia, iar în pat sub o pernă a fost găsit un cuţit cu lama rabatabilă în lungime de aproximativ 17 - 18 cm.
Inculpatul R.V. a avut o atitudine oscilantă pe tot parcursul procesului penal.
Deşi iniţial, în faza de urmărire penală a declarat că nu cunoaşte modul în care cele 10 doze au apărut în locuinţa sa şi că nu îi aparţin, ulterior acesta a revenit şi a recunoscut săvârşirea faptei, declarând că a început să vândă droguri de aproximativ două săptămâni cu sume cuprinse între 170.000 - 200.000 lei doza.
De asemenea, inculpatul a precizat faptul că o doză avea 0,08 şi 0,11 gr. heroină, iar dintr-un gram ieşeau în jur de 12 doze. Ulterior, în faţa instanţei inculpatul a declarat că este doar consumator, iar dozele găsite în locuinţa sa nu-i aparţineau.
Vinovăţia inculpatului a rezultat, însă din celelalte probe administrate în cauză, din declaraţiile martorilor R.E. şi R.M., când au asistat la percheziţia efectuată de organele de poliţie la domiciliul inculpatului şi au fost găsite mai multe doze de heroină.
Martorul P.N., în declaraţia dată la urmărirea penală a precizat că în noaptea de 5 februarie 2003 se afla în locuinţa inculpatului R.V., unde se mai aflau O.F. şi prietena sa, C., unde a consumat droguri. A văzut, de asemenea, când organele de poliţie au găsit în cameră, pe şifonier, sub un covor, 12 doze de heroină în trei tuburi de medicamente.
Martora P.P., în declaraţia dată la urmărirea penală a precizat că a văzut mai multe persoane care veneau în locuinţa inculpatului pentru a se droga şi a asistat la percheziţia efectuată de organele de poliţie, când în şifonierul din cameră au fost găsite cutii de medicamente în care se aflau 18 doze de heroină.
Declaraţiile inculpatului în care a recunoscut săvârşirea faptei s-au coroborat cu declaraţiile martorilor audiaţi, atât la urmărirea penală, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti şi cu procesul-verbal de percheziţie domiciliară, din care a rezultat modalitatea în care s-au găsit drogurile în locuinţa inculpatului.
Fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
Prin urmare, instanţa de fond a dispus, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului R.V. din art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., faţă de condamnarea anterioară de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 708 din 23 decembrie 1999 a Tribunalului Bucureşti.
Pentru infracţiunea săvârşită, prima instanţă a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii, cu executare în regim de detenţie, la individualizarea căreia a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv pericolul social concret, modalitatea de săvârşire, dar şi circumstanţele personale ( recidiva în modalitatea prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen.) şi atitudinea oscilantă a inculpatului.
Inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare, prin sentinţa penală nr. 708 din 23 decembrie 1999, definitivă prin Decizia penală nr. 148 din 22 martie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti, prin care s-a majorat pedeapsa la 5 ani închisoare, fiind arestat la data de 6.09.2000 şi liberat condiţionat la 10 ianuarie 2003.
Instanţa de fond a reţinut că având în vedere că inculpatul a săvârşit prezenta faptă în timp ce se afla virtual în executarea pedepsei de 5 ani închisoare, în temeiul art. 61 C. pen., a revocat liberarea condiţionată pentru restul de 629 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 708 din 23 decembrie 1999 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 148 din 22 martie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti, rest pe care l-a contopit cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, dispunând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 12 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În considerentele sentinţei, prima instanţă a mai făcut referiri şi la celelalte prevederi legale corespunzătoare măsurilor dispuse.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul R.V., care a criticat soluţia ca fiind netemeinică şi nelegală, solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., întrucât nu este traficant, ci doar consumator de droguri.
Prin Decizia penală nr. 809/ A din 28 octombrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. 3553/2004 a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul R.V. împotriva sentinţei penale nr. 1186 din 23 septembrie 2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. 1749/2003, fiind dedusă prevenţia inculpatului de la 6 februarie 2003 la zi şi menţinută starea de arest, precum şi obligat apelantul inculpat la 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 400.000 lei onorariu avocat oficiu s-a avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a constatat că hotărârea pronunţată este temeinică şi legală, reţinând că din coroborarea probelor administrate în cauză a rezultat vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.
Deşi inculpatul a susţinut că este doar consumator de droguri, la percheziţia domiciliară efectuată în prezenţa martorilor asistenţi au fost descoperite 18 doze de heroină, dar şi 25 de folii rotunde cu diametrul de 6 cm, ce se folosesc de obicei la confecţionarea dozelor.
De asemenea, în declaraţiile date în faza de urmărire penală, inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei, arătând că nu este consumator de droguri şi şi-a manifestat chiar dorinţa de a colabora cu organele de poliţie pentru descoperirea altor traficanţi.
Totodată, martorii R.E., P.P., O.F. au confirmat prin declaraţiile date în faza de urmărire penală că la percheziţia domiciliară au fost găsite folii din plastic decupate în formă rotundă şi trei tuburi de medicamente în care se aflau mai multe doze de heroină, precum şi seringi de unică folosinţă.
De asemenea, martorul O.F. a menţionat în declaraţia dată în faza de urmărire penală „când îmi era rău C. (inculpatul) îmi dădea heroină", activitate ce se înscrie tot în elementul material al infracţiunii de trafic de droguri, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.
Instanţa de fond a făcut o corectă încadrare juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatului.
La individualizarea judiciară a pedepsei instanţa a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi a aplicat o sancţiune adecvată gravităţii faptei şi circumstanţelor personale ale inculpatului.
Împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal, recurs inculpatul R.V., fără a arăta în scris motivele.
Apărătorul inculpatului în concluziile orale, în dezbateri a invocat dispoziţiile art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului şi schimbarea încadrării juridice dată faptei din trafic de droguri în infracţiunea de consum de droguri, prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, arătând că toate probele administrate în cauză fac dovada că inculpatul este numai consumator, respectiv declaraţiile martorilor care au fost luate sub presiune, flagrantul este fals, nefiind traficant de droguri. De asemenea, a solicitat reducerea pedepsei aplicate, pedeapsă pe care o consideră prea aspră, învederând instanţei că acesta are un copil minor în întreţinere.
Examinând recursul declarat de inculpatul R.V. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul inculpatului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că în mod judicios şi temeinic motivat instanţa de apel a stabilit vinovăţia inculpatului R.V. în săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., de trafic de droguri de mare risc în stare de recidivă postcondamnatorie, aşa cum a fost schimbată încadrarea juridică, în condiţiile art. 334 C. proc. pen., de către prima instanţă, în raport cu situaţia de fapt reţinută.
Înalta Curte consideră că în cauză instanţa de apel nu numai că şi-a însuşit argumentele instanţei de fond cu privire la vinovăţia inculpatului în comiterea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, dar, la rândul ei a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, evidenţiind mijloacele de probă care au relevat contribuţia inculpatului de traficant, respectiv procesul-verbal de percheziţie domiciliară, declaraţiile inculpatului din faza urmăririi penale în care a recunoscut săvârşirea faptei, declaraţiile martorilor R.E., P.P., O.F.
Astfel, instanţa de apel a înlăturat apărările inculpatului în sensul că ar fi doar consumator de droguri şi nu traficant, probele administrate evidenţiind cu certitudine activitatea de traficant a inculpatului.
Înalta Curte apreciază că fapta inculpatului R.V. de a vinde doze de heroină cuprinse între 0,08 şi 0,11 grame cu sume între 170.000-200.000 lei doza, cunoscând că dintr-un gram ieşeau circa 12 doze, activitate începută cu două săptămâni înainte de fi depistat, iar la momentul efectuării percheziţiei domiciliare, ca urmare a surprinderii martorelor R.M. şi R.E., prima dintre ele aruncând trei biluţe din hârtie cerată ce conţinea un praf de culoare maronie, s-au găsit 18 doze de heroină, 6 pungi a câte 10 seringi fiecare şi două pungi desfăcute ce conţineau 7 şi respectiv 9 seringi de unică folosinţă, precum şi două folii din staniol pe care se observau urmele unei substanţe arse, suma de 3.990.000 lei asupra inculpatului, o bancnotă de 10 dolari S.U.A., un telefon mobil marca Nokia, un cuţit cu lama rabatabilă, întruneşte atât obiectiv cât şi subiectiv conţinutul incriminator al infracţiunii de trafic de droguri de mare risc săvârşită în stare de recidivă postcondamnatorie, în raport cu pedeapsa aplicată anterior, rămasă definitivă şi din a cărei executare a fost liberat condiţionat.
Vinovăţia inculpatului R.V. a rezultat din procesul-verbal de depistare, procesul-verbal de percheziţie domiciliară care atestă în detaliu locurile unde au fost găsite drogurile, seringile şi celelalte bunuri, ce se coroborează cu declaraţiile inculpatului în care a recunoscut activitatea de traficare a drogurilor evidenţiată de cunoştinţele pe care acesta le avea cu privire la numărul de doze care rezultă dintr-un gram de heroină, felul drogului, preţul unei doze, declaraţiile martorilor P.N., R.M., O.F., P.P., R.E., raportul de constatare tehnico-ştiinţifică care atestă că probele puse la dispoziţie conţineau heroină.
Astfel, criticile recurentului inculpat că ar fi doar consumator nu şi traficant nu pot fi avute în vedere, Înalta Curte considerând că instanţa de apel a apreciat corectă încadrarea juridică a faptei, respectiv de trafic de droguri de mare risc pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., când faptei săvârşite i s-a dat o greşită încadrare juridică.
De asemenea, nici cea de-a doua critică privind greşita individualizare a pedepsei aplicate nu poate fi reţinută, Înalta Curte apreciind că în cauză a fost făcută o adecvare a tuturor criteriilor generale stipulate de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la condiţiile concrete, avându-se în vedere gradul de pericol social ridicat al faptei comise, agravat de modalitatea de săvârşire, de valoarea socială atinsă prin fapta comisă, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului, care a avut o poziţie oscilantă cu privire la săvârşirea infracţiunii, este recidivist, dând dovadă de perseverenţă infracţională, chiar dacă recidiva nu este specializată, condamnarea anterioară fiind pronunţată pentru o infracţiune patrimonială comisă cu violenţă, respectiv tâlhărie, aşa cum rezultă din sentinţa depusă la dosar şi referatul întocmit cu privire la situaţia executării acesteia, este divorţat, are un copil minor.
Prin cuantumul pedepsei orientat spre minimul legal, cu executare în regim de detenţie, făcându-se şi aplicarea dispoziţiilor art. 61 C. pen., s-a considerat că numai această pedeapsă poate să-şi atingă scopurile, educativ şi de exemplaritate, în reintegrarea viitoare pozitivă în societate a inculpatului.
Înalta Curte apreciază că, atât prin pedeapsa aplicată, cât şi prin modalitatea de executare privativă de libertate s-a dat eficienţă în mod plural criteriilor specifice individualizării judiciare a pedepselor, nefiind incident nici cel de-al doilea caz de casare invocat, respectiv art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., referitor la aplicarea pedepselor greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Astfel, Înalta Curte consideră că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică sub toate aspectele, neconstatând nici existenţa vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.V. împotriva deciziei penale nr. 809/ A din 28 octombrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Se va deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpatului de la 6 februarie 2003 la 17 februarie 2005.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.V. împotriva deciziei penale nr. 809/ A din 28 octombrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpatului de la 6 februarie 2003 la 17 februarie 2005.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6863/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4371/2004. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs → |
|---|
