ICCJ. Decizia nr. 1236/2004. Penal. Art.197 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1236/2004
Dosar nr. 273/2004
Şedinţa publică din 3 martie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 140 din 14 octombrie 2003, Tribunalul Olt i-a condamnat pe inculpaţii:
- D.M.C., în baza art. 197 alin. (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., la 12 ani închisoare.
- B.M.T., în baza art. 197 alin. (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., la 6 ani închisoare.
S-a făcut aplicaţia art. 64 şi art. 71 C. pen., pe timpul executării pedepselor.
S-a dispus menţinerea stării de arest preventiv a inculpaţilor şi a fost dedusă prevenţia pentru ambii inculpaţi de la 2 iunie 2003.
Inculpaţii au fost obligaţi în solidar, inculpatul minor în solidar şi cu partea responsabilă civilmente B.I., la 50 milioane lei despăgubiri civile către partea civilă E.A.E. şi, de asemenea, obligaţi fiecare, inculpatul minor în solidar şi cu partea responsabilă civilmente, la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Instanţa a reţinut, în fapt, că în seara de 31 mai 2003, partea vătămată E.A.E., în vârstă de 14 ani, aflându-se la festivalul berii în oraşul Caracal, localitatea de domiciliu, a fost acostată de inculpaţii D.M.C. şi B.M.T., care i-au cerut să-i însoţească în parcul municipal, aflat la o distanţă de câteva sute de metri.
Deşi i-a refuzat, folosindu-se şi de „argumentul" că este împreună cu părinţii şi cu toate că, la solicitarea minorei, în favoarea ei a intervenit martorul M.C., cerându-le să o lase în pace, inculpaţii au trecut la ameninţări şi au silit-o, astfel, pe partea vătămată să meargă cu ei în parc.
Profitând de ora târzie din noapte, când nu se mai aflau alte persoane în parc, inculpaţii, pentru a-i înfrânge rezistenţa minorei, au lovit-o peste faţă, ţinând-o cu mâna la gură să nu ţipe şi, ignorând rugăminţile şi afirmaţiile părţii vătămate că este virgină, au dezbrăcat-o şi, pe rând, mai întâi inculpatul D.M.C. şi apoi inculpatul B.M.T. au întreţinut raporturi sexuale cu aceasta.
La plecare, inculpaţii au ameninţat-o cu moartea pe minoră, dacă va reclama la poliţie, ceea ce, însă, nu a împiedicat-o ca, în aceeaşi noapte, însoţită de bunici, să sesizeze organul de urmărire penală.
Conform certificatului medico-legal, partea vătămată prezenta o deflorare incompletă recentă, ce poate data din noaptea de 31 mai 2003.
Împotriva acestei hotărâri inculpaţii au declarat apel criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, întrucât, pe de o parte, raporturile sexuale au avut loc cu consimţământul părţii vătămate iar, pe de altă parte, pedepsele aplicate sunt severe cerând reducerea acestora.
Prin Decizia penală nr. 589 din 15 decembrie 2003, Curtea de Apel Craiova a respins apelurile inculpaţilor ca nefondate, constatând că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică.
Decizia penală sus-menţionată a fost atacată cu recurs de către inculpatul D.M.C. care, prin motivele scrise, a evocat o situaţie de fapt potrivit căreia violenţele au fost doar accidental folosite şi de care nu s-a ţinut seama la aplicarea pedepsei, care este excesivă şi solicitând reducerea acesteia.
Verificând hotărârea criticată în baza materialului de la dosar, Înalta Curte constată că recursul inculpatului vizează cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., însă nu este fondat.
Situaţia de fapt a fost temeinic stabilită de instanţe pe baza materialului probator legal administrat.
Declaraţiile părţii vătămate E.A.E. se coroborează cu procesul-verbal de cercetare a locului faptei, planşe foto, certificatul medico-legal şi declaraţiile martorilor N.S., E.C.C., M.C.C. şi G.L.
Inculpaţii au recunoscut atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cel al judecăţii săvârşirea faptei, inclusiv a actelor de violenţă şi a celorlalte forme de agresiune sub a căror constrângere partea vătămată a întreţinut raporturile sexuale.
Încadrarea juridică este legală.
La aplicarea pedepsei s-a ţinut seama de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Fapta, în circumstanţele în care a fost săvârşită, respectiv de două persoane împreună şi asupra victimei care nu a împlinit vârsta de 15 ani, prezintă un ridicat grad de pericol social, exprimat, de altfel, în caracterizarea acestor împrejurări ca temei legal de agravare a răspunderii penale, pedeapsa prevăzută fiind de la 10 la 20 de ani închisoare şi interzicerea unor drepturi.
Ori, în raport de aceste limite legale, precum şi de celelalte împrejurări care se impun a fi luate în considerare, respectiv vârsta inculpatului recurent, tânăr de 21 ani, fără antecedente penale, dar şi săvârşirea infracţiunii împreună cu un minor, pedeapsa de 12 ani închisoare aplicată, orientată spre minimul legal special, este şi justificată şi necesară realizării funcţiilor de constrângere şi reeducare ale sancţiunii precum şi scopului acesteia, de prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni.
Hotărârea instanţei de fond este, însă, nelegală prin neaplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, obligatorie în cauză, omisiune care nu a putut fi înlăturată de instanţa de control judiciar în lipsa apelului procurorului şi, evident, neputând fi înlăturată nici în recursul inculpatului fără a încălca dispoziţiile art. 3858 C. proc. pen., referitoare la neagravarea situaţiei în propriul recurs.
Faţă de cele ce preced, recursul inculpatului D.M.C. va fi respins ca nefondat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 38517 alin. (4), cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., din pedeapsa aplicată se va deduce timpul arestării preventive a inculpatului de la 2 iunie 2003 la 3 martie 2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.M.C. împotriva deciziei penale nr. 589 din 15 decembrie 2003 a Curţii de Apel Craiova.
Deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpatului de la 2 iunie 2003 la 3 martie 2004.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1235/2004. Penal. Art.20, 174, 175 c.pen.... | ICCJ. Decizia nr. 1238/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
