ICCJ. Decizia nr. 1230/2004. Penal. Art.174, 176 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1230/2004
Dosar nr. 209/2004
Şedinţa publică din 3 martie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 636 din 7 noiembrie 2003 a Tribunalului Constanţa, a fost condamnat inculpatul B.A., în baza art. 174, art. 175 lit. c) şi art. 176 lit. c), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), prin schimbarea încadrării juridice din art. 174, art. 175 lit. c) şi art. 176 lit. c), cu aplicarea art. 37 lit. b) şi art. 75 lit. b) C. pen., la 25 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsă arestarea preventivă de la 18 mai 2002 la zi şi prelungirea măsurii arestării preventive.
Inculpatul a fost obligat să plătească sumele de 30.000.000 lei daune morale părţii civile G.O., câte 5.000.000 lei daune materiale şi câte 5.000.000 lei daune morale părţilor civile A.D. şi G.I. şi 10 milioane despăgubiri civile, cheltuieli de înmormântare părţii civile G.G.
Pentru a hotărâri astfel, instanţa a reţinut că la data de 13 mai 2002, în locuinţa comună din comuna Pantelimon, jud. Constanţa, pe fondul consumului de alcool, inculpatul B.A. a lovit-o cu pumnii, cu beţe de floarea soarelui sau de la copaci, pe toată suprafaţa corpului pe victima B.L., soţia sa, cauzându-i leziuni care au condus la deces. După constatarea morţii, inculpatul a îngropat cadavrul soţiei în spatele locuinţei.
Potrivit raportului de constatare medico-legală, moartea victimei a fost violentă, ea datorându-se şocului traumatic, urmare unui politraumatism cu plăgi contuze şi excoriate, echimoze şi hematoame multiple, fracturi costale şi hemotorax stâng, ruptură renală stângă, hematom retroperineal stâng.
S-a stabilit în baza expertizei medico-legale psihiatrice că inculpatul a acţionat cu discernământ diminuat, el prezentând diagnosticul de tulburare organică de personalitate de tip impulsiv, postraumatic cranio-cerebral operat.
Faţă de împrejurarea că inculpatul a fost anterior condamnat la 20 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 55 din 7 mai 1987 a Tribunalului Constanţa pentru un alt omor săvârşit prin cruzimi asupra primei soţii, fapta prevăzută de art. 174 şi art. 175 lit. c), raportat la art. 176 lit. a) C. pen., pedeapsa fiind redusă la jumătate conform art. 2 din Decretul nr. 11/1988 şi executată de la 28 octombrie 1986 la 9 decembrie 2002, instanţa a reţinut agravanta prevăzută de art. 176 lit. c) C. pen. şi starea de recidivă prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Deoarece agravanta prevăzută de art. 78 lit. b) C. pen., respectiv săvârşirea infracţiunii prin acte de violenţă asupra membrilor familiei, se regăseşte în dispoziţiile art. 178 lit. c) C. pen., instanţa a considerat că în cauză sunt incidente numai aceste prevederi din partea specială a codului penal.
Situaţia de fapt şi vinovăţia au fost stabilite în baza procesului verbal de constatare întocmit de organele de urmărire penală, a expertizelor medico-legale arătate, a declaraţiilor martorilor G.I., G.G., G.N., S.G., M.I., M.M., M.V., C.D. şi A.I., probe coroborate cu declaraţiile inculpatului.
Curtea de Apel Constanţa, secţia penală, prin Decizia penală nr. 390 din 12 decembrie 2003, a respins apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi de inculpat, considerând nefondate solicitările parchetului de aplicare a pedepsei detenţiunii pe viaţă şi inculpatului de reducere a pedepsei închisorii.
Astfel, instanţa de control judiciar a apreciat că faţă de pericolul social al faptei, de împrejurările săvârşirii ei, şi de starea de recidivă în care se află inculpatul, pedeapsa principală de 25 ani închisoare a fost individualizată cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi răspunde cerinţelor art. 52 din acelaşi cod, neexistând motive de reconsiderare a acestei sancţiuni.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpatul B.A., care, invocând dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., a susţinut că pedeapsa aplicată este prea severă şi a solicitat reducerea ei.
Recursul declarat este neîntemeiat.
Din examinarea actelor dosarului se constată că instanţele, reţinând în mod corect, în baza materialului probator al cauzei, vinovăţia inculpatului B.A. în săvârşirea la data de 13 mai 2002 a infracţiunii de omor deosebit de grav asupra soţiei sale B.L., faptă prevăzută de art. 174, art. 175 lit. c) şi art. 176 lit. c), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), au aplicat acestuia pedeapsa principală de 25 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii pe 5 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
La individualizarea acestei pedepsei au fost avute în vedere, conform art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pericolul social deosebit de grav şi împrejurările concrete ale săvârşirii faptei şi persoana inculpatului care anterior a mai săvârşit un omor (asupra primei soţii) şi se află în starea de recidivă prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Mai este de menţionat că instanţele reţinând că inculpatul a acţionat cu discernământ, cum s-a stabilit prin expertiza medico-legală psihiatrică nu au ales detenţiunea pe viaţă ci pedeapsa închisorii pe durata maximă de 25 ani, prevăzută de lege.
Această pedeapsă este de natură a asigura, potrivit art. 52 C. pen., constrângerea inculpatului şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Fiind respectate dispoziţiile legale arătate şi neexistând temeiuri de reconsiderare a cuantumului pedepsei principale aplicate, critica din recursul inculpatului, în sensul greşitei individualizări a pedepsei nu poate fi primită.
Întrucât motivul de recurs invocat este neîntemeiat, iar din examinarea actelor dosarului nu se constată existenţa unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) şi art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B.A., cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.
Se va deduce din pedeapsă timpul arestării preventive de la 18 mai 2002 la 3 martie 2004 şi se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.A. împotriva deciziei penale nr. 390/ P din 12 decembrie 2003 a Curţii de Apel Constanţa.
Deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpatului de la 18 mai 2002 la 3 martie 2004.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 122/2004. Penal. Contestaţie la executare.... | ICCJ. Decizia nr. 1234/2004. Penal. Art.20, 174, 175 c.pen.... → |
|---|
