ICCJ. Decizia nr. 1238/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1238/2004
Dosar nr. 201/2004
Şedinţa publică din 3 martie 2004
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1019 din 24 octombrie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia I–a penală, a fost condamnat inculpatul P.G. la pedepsele de:
- 4 ani şi 6 luni închisoare, în baza art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a), cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP) (pct. 1 rechizitoriu);
- 6 ani închisoare, în baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen. (pct. 2 rechizitoriu) şi;
- 6 ani închisoare, în baza art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen. (pct. 3 rechizitoriu) stabilindu-se, conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), s-a dedus arestarea preventivă de la 13 august 2002 la zi şi s-a prelungit arestarea preventivă.
Inculpatul a fost obligat la plata, drept despăgubiri civile, a sumelor de 3.500.000 lei către partea civilă Z.E. şi 3.000.000 lei către partea civilă P.R.
S-a lua act că partea vătămată M.M.A. nu s-a constituit parte civilă.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut în fapt că la data de 7 august 2002 dimineaţa, inculpatul aflându-se într-un mijloc de transport în comun respectiv în autobuzul liniei 133 a smuls de la gâtul părţii vătămate M.M. un lănţişor din aur, în timp ce alte două persoane au asigurat paza.
Această faptă a fost comisă de inculpat în timpul minorităţii, fiind incidente dispoziţiile art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP)
S-a mai reţinut că în zilele de 8 august 2002, în jurul orelor 21,15, şi de 9 august 2003 dimineaţă, aflându-se în mijloace de transport în comun inculpatul a smuls de la gâtul părţilor vătămate Z.E. şi P.R. câte un lănţişor din aur, coborând imediat după comiterea faptelor şi fugind pentru a-şi asigura scăparea.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite în baza declaraţiilor persoanelor vătămate, a proceselor verbale de recunoaştere din grup, a declaraţiilor martorilor P.F., P.G., I.G., M.M., I.E., C.C. şi J.A.I., probe coroborate cu recunoaşterile inculpatului.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II–a penală, prin Decizia penală nr. 711 din 26 noiembrie 2003, a respins apelul declarat de inculpat împotriva sentinţei primei instanţe, considerând nefondată critica formulată în sensul greşitei încadrări dată faptelor prin omisiunea aplicării art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi al greşitei individualizări a pedepselor.
Astfel s-a constatat că pedepsele aplicate pentru fiecare din infracţiunile aflate în concurs real sunt conforme cu pericolul social al faptelor că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi că nu există motive de reconsiderare a cuantumului acestora.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpatul P.G., care invocând dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 17 şi 14 C. proc. pen., a susţinut în principal că trebuia reţinută o singură infracţiune de tâlhărie comisă în condiţiile art. 41 alin. (2) şi în subsidiar că pedepsele au fost greşit individualizate solicitând reducerea lor şi stabilirea unei sancţiuni rezultante mai mici.
Recursul declarat este nefondat.
Din examinarea actelor dosarului se constată că instanţele în baza materialului probator al cauzei au reţinut în mod corect vinovăţia inculpatului în săvârşirea la datele de 7 august 2002, 8 august 2002 şi 9 august 2002 în concurs real a infracţiunilor de tâlhărie prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a), cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP), pentru prima faptă, de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen., pentru a doua faptă şi 211 alin. (2) lit. c) C. pen., pentru ultima faptă.
Deoarece în cauză nu s-a dovedit că inculpatul a acţionat în baza aceleiaşi rezoluţiuni pentru a se putea reţine incidenţa dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), referitoare la infracţiunea continuată, ci s-a probat că el a săvârşit faptele în baza rezoluţiunii spontane instanţele au reţinut în mod justificat pluralitatea de infracţiuni în forma concursului real prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen.
La individualizarea pedepselor aplicate pentru cele trei fapte au fost avute în vedere potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pericolul social al infracţiunilor, împrejurările săvârşirii lor, întinderea prejudiciului cauzat persoanelor vătămate, conduita sinceră şi lipsa antecedentelor penale ale inculpatului ca şi perseverenţa infracţională manifestată de acesta, stabilindu-se astfel sancţiuni orientate înspre minimul legal.
Referitor la pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare se constată că aceasta este de natură a asigura, conform art. 52 C. pen., prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni şi integrarea în comunitate a inculpatului.
Fiind respectate cerinţele legale arătate şi neexistând temeiuri de reducere a pedepselor aplicate, critica formulată în recurs, în sensul greşitei individualizări a pedepsei nu poate fi primită.
Întrucât motivele de casare invocate sunt neîntemeiate, iar din examinarea actelor dosarului nu se constată cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859 C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.
Se va deduce din pedeapsă durata arestării preventive de la 13 august 2002 la 3 martie 2004 şi se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.G. împotriva deciziei penale nr. 711/ A din 26 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpatului de la 13 august 2002 la 3 martie 2004.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1236/2004. Penal. Art.197 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1239/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
