ICCJ. Decizia nr. 1318/2004. Penal. Art.254 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1318/2004
Dosar nr. 5095/2003
Şedinţa publică din 5 martie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 42 din 20 iunie 2003, Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat pe inculpatul T.C.L. la 3 ani închisoare şi la 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
În baza art. 862 C. pen., instanţa a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 5 ani.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut în fapt că la data de 14 martie 2003, inculpatul T.C.L., inspector la Biroul de Poliţie Bragadiru a primit de la denunţătorul P.L.G. suma de 300 dolari S.U.A. pentru a soluţiona într-un termen scurt dosarul nr. P/16098 având ca obiect un accident de circulaţie soldat cu vătămarea corporală a denunţătorului, de soluţia dată în cauză depinzând restituirea permisului de conducerea auto al acestuia, reţinut la data de 2 martie 2003 când s-a produs accidentul de circulaţie.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs P.N.A. şi inculpatul T.C.L.
În recursul parchetului s-a susţinut că instanţa nu s-a pronunţat cu privire la suma de bani ce a constituit obiectul material al infracţiunii de luare de mită (motiv de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.) şi că, în raport cu pericolul social ridicat al faptei comise de inculpat nu se justifică suspendarea pedepsei privative de libertate aplicate acestuia (motiv de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.).
Recursul parchetului este întemeiat, în sensul celor ce se vor arăta în continuare.
În conformitate cu prevederile art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000, banii, valorile sau orice alte bunuri ce au format obiectul infracţiunii se restituie denunţătorului.
În cauză se constată că prin procesul-verbal din 14 martie 2003, procurorul a restituit suma de 300 dolari S.U.A. denunţătorului P.L.G. şi că instanţa, nefăcând aplicarea dispoziţiilor art. 343 şi ale art. 357 alin. (2) lit. e) C. proc. pen., în conformitate cu care avea obligaţia să hotărască şi cu privire la restituirea lucrurilor care nu sunt supuse confiscării şi să prevadă în dispozitivul sentinţei cele hotărâte în acest sens, a omis să constate această măsură prin sentinţa pe care a pronunţat-o.
În consecinţă, recursul parchetului urmează să fie admis pentru acest motiv, să se caseze sentinţa atacată şi să se constate că suma de 300 dolari S.U.A. a fost restituită denunţătorului.
Motivul de recurs privind suspendarea executării pedepsei inculpatului nu poate fi primit, Înalta Curte constatând că prin sentinţa atacată au fost aplicate corect criteriile de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), în privinţa modului de executare a acesteia, în raport cu pericolul social real al faptei şi cu împrejurările concrete în care a fost săvârşită, la insistenţa îndelungată a denunţătorului şi prin mijloacele de persuasiune deosebite folosite de acesta, şi ţinând seama de persoana făptuitorului care până la comiterea infracţiunii a avut o comportare corectă.
Inculpatul P.L.G. a solicitat, în susţinerea recursului declarat, schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., în infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 C. pen., sau în infracţiunea de primire de foloase necuvenite, prevăzută de art. 256 C. pen.
Recursul inculpatului nu este fondat.
Fapta inculpatului de a fi primit de la denunţător suma de 300 dolari S.U.A. pentru a urgenta soluţionarea dosarului în care acesta era implicat, dovedită cu declaraţia denunţătorului şi înregistrările audio şi video efectuate de organele de urmărire penală în condiţiile legii şi recunoscută de inculpat, întruneşte trăsăturile constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., neexistând temeiuri să se dispună schimbarea încadrării juridice în modul solicitat de inculpatul recurent.
În consecinţă, recursul inculpatului va fi respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de P.N.A. împotriva sentinţei penale nr. 42 din 20 iunie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Casează sentinţa atacată, numai cu privire la neaplicarea art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000.
Constată că suma de 300 dolari S.U.A. a fost restituită denunţătorului.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.C.L. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Obligă pe recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1308/2004. Penal. Art.174 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1311/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
