ICCJ. Decizia nr. 1306/2004. Penal. Art.254 alin.1 c.pen. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1306/2004
Dosar nr. 970/2003
Şedinţa publică din 5 martie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 185 din 17 octombrie 2001 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, au fost condamnaţi inculpaţii:
1. Cpt. (rez.) S.I. la:
- 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals intelectual în formă continuată, prevăzută de art. 25, raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 25, raportat la art. 288 alin. (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- un an închisoare, pentru fals intelectual în formă continuată, prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Potrivit art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul pentru infracţiunea în formă continuată de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 33 şi art. 34 C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
Conform art. 81 şi art. 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani socotit de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.
S-a scăzut din durata pedepsei arestul preventiv din perioada 02 octombrie 1999, 14 decembrie 1999 şi de la 04 iulie 2000, la zi.
În temeiul art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.
2. Lt. B.N., din I.P.J. Caraş-Severin la:
- 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual în formă continuată, prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul pentru infracţiunea continuată de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Potrivit art. 81 şi art. 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.
S-a scăzut din durata pedepsei, potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), arestul preventiv din perioada 2 octombrie 1999, 14 decembrie 1999 şi de la 4 iulie 2001, la zi.
Conform art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză.
3. Civ. B.L. la:
- 2 ani închisoare, pentru complicitate la fals intelectual în formă continuată, prevăzută de art. 26, raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- 10 luni închisoare, pentru participaţie improprie la fals intelectual în formă continuată, prevăzută de art. 31 alin. (1) C. pen., raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- 6 luni închisoare, pentru complicitate la uz de fals în formă continuată, prevăzută de art. 26, raportat la art. 291 teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- un an închisoare, pentru fals material în înscrisuri oficiale, prevăzut de art. 288 alin. (1) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul pentru infracţiunea de complicitate la luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 26, raportat la art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Conform art. 33 şi art. 34 C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite inculpatului şi i s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
În temeiul art. 81 şi art. 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani socotit de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
S-a dedus din durata pedepsei reţinerea din 30 septembrie 1999 şi în continuare arestarea preventivă până la 14 decembrie 1999.
4. Lt. B.D., fost în I.P.J. Caraş-Severin şi
5. Plt. adj. şef (rez.) B.M., fost în I.P.J. Caraş-Severin la câte:
- un an închisoare fiecare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual în formă continuată, prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 81 şi art. 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepselor aplicate inculpaţilor pe un termen de încercare de 3 ani, socotit de la data rămânerii definitive a sentinţei.
S-a atras atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
6. Plt. adj. şef (rez.) T.C.F., fost în I.P.J. Caraş-Severin la:
- un an şi 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de sustragere de înscrisuri, prevăzută de art. 242 alin. (1) şi (3) C. pen.;
- un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual în formă continuată, prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (2) C. pen.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul pentru infracţiunea în formă continuată de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Conform art. 33 şi art. 34 C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite inculpatului şi i s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
Potrivit art. 81 şi art. 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
7. Civ. C.I., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen., cu aplicarea art. 181 C. pen., a fost achitat pentru infracţiunea în formă continuată de fals intelectual şi fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi art. 288 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
I s-a aplicat inculpatului pentru fiecare infracţiune, sancţiunea administrativă a amenzii de câte un milion lei.
8. Civ. M.L.A.
Potrivit art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a fost achitată pentru infracţiunea de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen.
9. Civ. M.O.
10. Civ. M.C.
11. Civ. M.I.
12. Civ. M.M.
13. Civ. M.H.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., i-a achitat pe aceşti inculpaţi, fiecare pentru câte o infracţiune de dare de mită, complicitate şi participaţie improprie la fals intelectual şi pentru câte două infracţiuni, fiecare de uz de fals, prevăzute de art. 255 alin. (1) C. pen.; art. 26, raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi art. 31 alin. (1) C. pen., raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi art. 291 C. pen. (2 fapte fiecare).
14. Civ. M.L.
15. Civ. R.C.
16. Civ. B.C.
17. Civ. M.X.
18. Civ. M.Y. a achitat pe inculpaţi, fiecare pentru câte o infracţiune de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. a) C. pen.
Potrivit art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen., cu aplicarea art. 181 C. pen., a achitat pe fiecare din aceşti inculpaţi, pentru câte o infracţiune de complicitate în formă continuată la fals intelectual şi pentru câte două infracţiuni fiecare de uz de fals, prevăzută de art. 26, raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 291 C. pen. (2 fapte).
I s-a aplicat fiecărui inculpat pentru fiecare din cele trei fapte sancţiunea administrativă a amenzii de câte 300.000 lei, rezultând pentru fiecare suma de 900.000 lei.
19. Civ. M.G.
În conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a fost achitată pentru infracţiunile de dare de mită, complicitate la fals intelectual şi pentru uz de fals, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. şi art. 26, raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi art. 291 C. pen.
20. Civ. C.B., conform art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a fost achitată pentru instigare la infracţiunile de fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale şi pentru infracţiunea de uz de fals, prevăzute de art. 25, raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP); art. 25, raportat la art. 288 alin. (1) C. pen. şi art. 291 C. pen.
21. Civ. C.X. a fost condamnată la:
- 8 luni închisoare, pentru participaţie improprie la fals intelectual în formă continuată, prevăzută de art. 31 alin. (1), raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- 8 luni închisoare, pentru complicitate la fals intelectual în formă continuată, prevăzută de art. 26, raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- 6 luni închisoare, pentru fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, prevăzută de art. 288 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 33 şi art. 34 C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite şi i s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea, de 8 luni închisoare.
Potrivit art. 81 şi art. 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani şi 8 luni. I s-a atras atenţia asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
Au fost anulate ca false buletinul de identitate întocmit pentru M.X. şi actele ce au fost efectuate pentru obţinerea lui, precum şi fişele de şcolarizare auto, privind pe B.C., M.L., M.Y., R.C. şi vizele de domiciliu.
S-a dispus restituirea actelor de identitate aflate la dosarul cauzei privind pe M.C., M.H., S.C., M.O. şi M.G.
În baza art. 180 C. proc. pen., s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare pentru inculpatul S.I. şi s-a ridicat sechestrul asigurator pe autoturism şi a inscripţiei ipotecare asupra terenului de 2545 mp. situat în jud. Caransebeş, instituite prin Ordonanţa procurorului militar datată 23 noiembrie 1999.
Prima instanţă a reţinut că inculpatul cpt. S.I. a îndeplinit funcţia de şef Birou Circulaţie la Poliţia Reşiţa, în care calitate a participat direct sau a repartizat subofiţeri la examenele organizate de Inspectoratul Poliţiei Judeţene Caraş-Severin, de obţinerea permiselor de conducere auto.
Inculpatul lt. B.N. şi inculpatul plt. adj. şef B.M. au fost lucrători la Serviciul circulaţie al IJP Caraş-Severin şi au participat la comisiile de examinare auto.
În acelaşi timp, plt. adj. şef T.C.F. era lucrător la Biroul Evidenţa Populaţiei de la Poliţia Municipiului Caransebeş, având ca atribuţii de serviciu, întocmirea formelor pentru obţinerea vizelor de reşedinţă şi domiciliu.
În perioada septembrie 1998 – septembrie 1999, inculpaţii cpt. S.I. şi lt. B.N., direct sau prin subofiţerii lor, inculpaţii lt. B.D., plt. adj. şef B.M., precum şi cpt. I.I.V. (scos de sub urmărire penală) au favorizat pe 17 cetăţeni de etnie romă, analfabeţi sau semianalfabeţi, să promoveze examenul de conducere auto, prin indicarea, sau chiar completarea răspunsurilor corecte la proba teoretică şi declararea admişi la proba practică, fără să se fi prezentat.
Legătura dintre ofiţerii de poliţie şi persoanele interesate în obţinerea permiselor de conducere, s-a realizat în 11 cazuri de inculpatul B.L.
Pentru a se putea prezenta la examen, solicitanţii trebuiau să obţină vize de domiciliu sau reşedinţă în judeţul Caraş-Severin.
În acest scop, inculpata C.X. şi C.R.V. (scos de sub urmărire penală) au semnat în fals pe proprietarii caselor, iar plt. adj. şef T.C.F. a întocmit vizele pe baza unor dosare incomplete sau chiar în lipsa acestora, iar după începerea cercetărilor, a distrus dosarele respective.
Prin intermediul inculpatului C.I., instructor auto autorizat, s-au obţinut fişe de şcolarizare, deşi candidaţii nu urmaseră cursurile şcolii de şoferi.
Şi în alte şase cazuri, inculpaţii lt. B.N. şi S.I. au facilitat promovarea examenului, pentru permis auto de către persoane de etnie romă, analfabete sau semianalfabete.
În continuare, în sentinţă s-au arătat faptele reţinute, în succesiunea lor, în esenţă, reţinându-se următoarele:
1. La data de 17 noiembrie 1998, inculpatul Lt. B.N. a facilitat inculpatei M.L.A., analfabetă, promovarea examenului, indicându-i răspunsurile corecte la proba teoretică şi fără să se prezinte, a declarat-o admisă şi la proba practică.
2. La 30 iunie 1999, inculpatele M.O. şi M.C., prin intermediul inculpaţilor B.L. şi C.X., şi-au stabilit în mod fictiv domiciliul în Caransebeş, inculpatul plt. adj. şef T.C.F. le-a aplicat vize de domiciliu, iar prin intermediul inculpaţilor B.L. şi C.I. au obţinut fişe de şcolarizare, deşi nu urmaseră şcoala de şoferi.
Apoi, inculpatul cpt. S.I. a indicat răspunsurile complete pe anexele la chestionarul de examinare teoretică şi, la solicitarea sa, inculpatul plt. adj. şef B.M. şi cpt. I.I.V., le-a declarat admise pe cele două inculpate şi la proba practică.
3. La 15 iulie 1999, inculpatul M.I. a promovat examenul de conducător auto, deşi este analfabet.
A obţinut domiciliul în Caransebeş prin intermediul inculpatei C.X. şi fişa de şcolarizare de la inculpatul C.I.
A fost ajutat la examen de inculpaţii lt. B.N. şi plt. adj. şef B.M.. A intermediat inculpatul B.L. cu inculpatul cpt. S.I.
4. La 20 iulie 1999, inculpata M.G. a promovat examenul auto, deşi este analfabetă. Intermedierea cu lt. B.N. şi cpt. S.I. a fost realizată de inculpatul B.L. şi a fost ajutată de instructorul auto care a emis fişa de şcolarizare, iar la sală şi la proba practică, de inculpatul plt. adj. şef B.M.
5. La 17 august 1999, inculpatele M.M. şi M.H. au fost admise la examenul auto, deşi sunt analfabete.
Inculpatul B.L. a intermediat la inculpatul cpt. S.I. şi tot el a obţinut viza de domiciliu în Caransebeş, prin intermediul inculpatei C.X. şi fişa de şcolarizare auto prin inculpatul C.I.
Dosarele privind domiciliul au fost ulterior sustrase de inculpatul plt. adj. şef T.C.F.
La examenul teoretic, inculpatele au fost ajutate de inculpatul lt. B.D. şi inculpatul plt. adj. şef B.M., la rugămintea inculpatului cpt. S.I., care le-au declarat admise.
6. La 1 septembrie 1999, inculpaţii M.X., M.L., M.Y., R.C. şi B.C. au fost declaraţi admişi la proba teoretică de către inculpatul lt. B.D., deşi sunt analfabeţi sau semianalfabeţi.
Cei 5 inculpaţi nu s-au mai prezentat la proba practică, iar inculpatul lt. B.D. i-a declarat respinşi.
Intermedierea s-a făcut de inculpatul B.L. şi şi-au mai dat concursul inculpata C.X., inculpatul plt. adj. şef T.C. şi inculpatul C.I.
7. La 17 septembrie 1998, au fost promovate la examen de către inculpatul lt. B.N., numitele C.B., M.M. şi M.V., deşi sunt analfabete.
8. La 30 iunie 1999, au promovat examenul teoretic numiţii B.S. şi T.E., deşi primul era analfabet, iar secundul semianalfabet, ajutaţi de către inculpatul cpt. S.I.
La proba practică au fost declaraţi admişi de inculpaţii lt. B.N. şi lt. B.D., deşi nu s-au prezentat.
Pentru a hotărî achitarea inculpaţilor cpt. S.I., lt. B.N. pentru infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a inculpatului B.L., pentru complicitate la infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 26, raportat la art. 254 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi a inculpaţilor M.L.A., M.O., M.C., M.I., M.M., M.H., M.L., R.C., B.C., M.X., M.G. şi M.Y., pentru infracţiunea de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., prima instanţă motivează că nu s-a făcut dovada acestor infracţiuni şi nu există un lanţ logic al acţiunilor de dare şi luare de mită şi nici între subiecţi, concluzionându-se că aceste fapte nu există.
Au declarat apel împotriva sentinţei, Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti şi inculpaţii S.I., B.N., B.D. şi T.C.F.
Prin Decizia nr. 102 din 17 septembrie 2001, Curtea Militară de Apel a admis apelul declarat de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, a desfiinţat parţial sentinţa atacată în sensul că a înlăturat aplicarea prevederilor art. 81 şi art. 82 C. pen. şi a dispus ca inculpaţii cpt. S.I., lt. B.N., B.L., lt. B.D., plt. adj. şef B.M. şi plt. adj. şef T.C.F., să execute pedepsele aplicate, prin privare de libertate, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a computat arestarea preventivă din pedepsele aplicate inculpaţilor S.I., B.N. şi B.L.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Apelurile declarate de inculpaţii S.I., B.N., B.D. şi T.C.F., care au criticat sentinţa pentru greşita reţinere în sarcina lor a infracţiunilor, pentru care au fost condamnaţi, au fost respinse, ca nefondate şi au fost obligaţi să plătească statului câte 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.
Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recurs Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel şi inculpaţii S.I., B.N., B.D. şi T.C.F.
Parchetul Militar a formulat următoarele motive de recurs: instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra unor probe administrate, de natură a influenţa soluţia procesului; s-a comis o eroare gravă de fapt şi s-a făcut o greşită aplicare a legii.
În esenţă, s-a susţinut că retractarea unor declaraţii constante şi detaliate făcute la urmărirea penală, nu a fost analizată în mod critic, ci a fost primită fără rezerve, s-a înlăturat forţa probantă a declaraţiilor luate în faza de urmărire penală, astfel că s-a comis o eroare gravă de fapt, ceea ce a dus la soluţii greşite de achitare, solicitându-se casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi condamnarea inculpaţilor pentru toate infracţiunile, pentru care au fost trimişi în judecată, la pedepse corespunzătoare nivelului ridicat al pericolului social.
Oral, procurorul de şedinţă a solicitat admiterea recursului şi pentru neaplicarea la pedeapsa de un an şi 4 luni închisoare, stabilită pentru infracţiunea, prevăzută de art. 242 C. pen., aplicată inculpatului T.C.F., a dispoziţiilor Legii nr. 543/2002.
Recursul este fondat în sensul şi pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit dispoziţiilor art. 62 C. proc. pen., în vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală şi instanţa de judecată sunt obligate să lămurească cauza, pe bază de probe, iar conform art. 63 alin. (2) din acelaşi cod, aprecierea fiecărei probe, se face în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.
În cauză, pe baza probelor administrate, instanţele au reţinut corect faptele, privind angrenajul infracţional, de la racolarea amatorilor de a obţine fără drept permis de conducere auto, legătura cu organele de poliţie cu atribuţii în acest domeniu şi la schimbarea domiciliului în judeţul Caraş-Severin, la obţinerea dovezilor false de şcolarizare auto şi la modul în care s-au desfăşurat examenele şi notările făcute, astfel cum au fost expuse la punctele 1-8.
Totuşi, pe baza aceluiaşi material probator administrat şi apreciat în sensul arătat mai înainte, s-a considerat că, din moment ce inculpaţii care au recunoscut la urmărirea penală faptele de dare de mită şi complicitate la luare de mită şi martorul I.C. şi-au retractat declaraţiile, nu s-a făcut dovada infracţiunilor de luare de mită, complicitate la această infracţiune şi dare de mită, că deci faptele nu există.
Se mai arată că nu mai există lanţ logic al acţiunilor de luare şi dare de mită şi nici între subiecţii respectivi.
Ori, din organizarea infracţională şi desfăşurarea faptelor, rezultă dimpotrivă, legătură logică între faptele respective şi între inculpaţii participanţi, în cadrul unui angrenaj infracţional complex, care nu s-ar fi putut realiza fără concursul inculpaţilor din poliţie şi fără interesarea materială a acestora.
Revenirea inculpaţilor şi a martorului I.C. asupra recunoaşterilor de la urmărirea penală, de altfel nejustificate temeinic, apar ca vădit nesincere şi nu pot fi luate în considerare.
Este de menţionat faptul că declaraţiile inculpaţilor la urmărirea penală, au fost date în prezenţa apărătorilor din oficiu.
În consecinţă, se impune concluzia că, aşa cum s-a stabilit la urmărirea penală, inculpatul S.I. a primit mită suma de 96.000.000 lei, inculpatul B.N. 15.000.000 lei şi 1.500 mărci germane, iar inculpatul B.L., care a ajutat intermediind faptele de luare de mită, a reţinut pentru el suma de 19.500.000 lei.
Au dat mită în scopul promovării examenului de conducător auto, inculpaţii M.L.A. suma de 1.500 mărci germane, M.O., M.C., M.M., M.H., M.L., R.C., B.C., M.X., M.G. şi M.Y., diferite sume de bani în lei.
Deci, achitarea inculpaţilor la care ne-am referit, pentru infracţiunile menţionate este greşită.
Totodată, se constată că pedeapsa de un an şi 4 luni închisoare, aplicată inculpatului T.C.F., pentru infracţiunea de distrugere de înscrisuri, prevăzută de art. 242 alin. (1) şi (2) C. pen., este graţiată în întregime, condiţionat, conform art. 1 din Legea nr. 543/2002, modificată prin O.U. nr. 17 din 2 aprilie 2003.
Cele relevate mai înainte constituie cazurile de recurs, prevăzute de art. 385 alin. (1) pct. 15, 16 şi 18 C. proc. pen.
Recurentul inculpat S.I. a susţinut în esenţă că greşit s-au reţinut în sarcina sa infracţiunile de fals intelectual, instigare la fals intelectual şi instigare la fals material în înscrisuri oficiale, solicitând admiterea recursului şi achitarea, iar în subsidiar, înlăturarea dispoziţiei din Decizia atacată, de executare a pedepsei, prin privare de libertate şi menţinerea dispoziţiilor sentinţei, prin care s-a dispus suspendarea condiţionată a executării.
Recurentul B.N. a susţinut că hotărârile pronunţate în cauză nu se fundamentează pe probe şi nu cuprind motivele pe care se întemeiază, solicitând admiterea recursului şi achitarea pentru că faptele nu există, iar în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.
Recurenţii inculpaţi B.D. şi T.C.F. au criticat Decizia pentru greşita înlăturare a dispoziţiilor art. 81 C. pen., solicitând a se casa Decizia şi menţine sentinţa.
Criticile formulate nu sunt fondate.
Din examinarea hotărârilor pronunţate în cauză, în raport cu probele dosarului, se constată că faptele reţinute sunt pe deplin dovedite cu probele administrate în cauză, astfel cum s-a arătat mai înainte.
Sub aspectul reţinerii faptelor, hotărârile sunt totuşi greşite, însă nu în sensul susţinut de inculpaţi, ci şi acela invocat de procuror în recursul acestuia, astfel cum s-a arătat la examinarea acelui recurs, referitor la faptele de luare de mită, complicitate la această faptă şi faptele de dare de mită.
Nu se impune casarea hotărârilor cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, deoarece nu rezultă necesitatea administrării unor noi probe.
În fine, este nefondată şi obiecţiunea referitoare la înlăturarea dispoziţiilor art. 81 C. pen., privitoare la suspendarea condiţionată a executării pedepselor.
Pe deplin justificat, instanţa de apel, având în vedere perseverenţa infracţională a inculpaţilor, gravitatea faptelor săvârşite şi atitudinea necorespunzătoare a acestora pe parcursul procesului, a considerat că scopul pedepselor, nu poate fi realizat decât prin executarea în regim de detenţie.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., urmează a se admite recursurile declarate de Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel şi inculpatul T.C.F. şi a se casa Decizia atacată, precum şi hotărârea primei instanţe, cu privire la dispoziţia de achitare a inculpaţilor S.I. şi B.N., pentru infracţiunea de luare de mită, a inculpatului B.L., pentru complicitate la luare de mită şi a inculpaţilor M.L.A., M.O., M.C., M.I., M.M., M.H., M.L., R.C., B.C., M.X., M.G. şi M.Y., pentru infracţiunea de dare de mită, precum şi pentru neaplicarea art. 1 din Legea nr. 543/2002 la pedeapsa de un an şi 4 luni închisoare, aplicată inculpatului T.C.F.
Referitor la inculpatul S.I., se va înlătura aplicarea art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. şi descontopi pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, în pedepsele componente şi în baza art. 254 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a-l condamna la 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., apoi, contopind pedepsele în baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., urmează ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare şi având în vedere gravitatea infracţiunilor în concurs, se va adăuga un spor de un an şi 6 luni închisoare, astfel că în final urmează să execute 5 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
Din pedeapsa aplicată, se va deduce timpul arestării preventive, de la 2 octombrie 1999 la 14 decembrie 1999 şi de la 4 iulie 2000, până la punerea efectivă în libertate.
Inculpatul B.N. va fi condamnat, în baza art. 254 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., iar în baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., urmează a executa pedeapsa cea mai grea de 4 ani, cu un spor de un an, în total 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
Din pedeapsa aplicată, se va deduce timpul arestării preventive de la 2 octombrie 1999, la 14 decembrie 1999 şi de la 4 iulie 2000, până la punerea definitivă în libertate.
Referitor la inculpatul B.L., se va înlătura aplicarea art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. şi descontopi pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare în pedepsele componente şi apoi în baza art. 26, raportat la art. 254 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), îl va condamna la 3 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. a) C. pen., se vor contopi pedepsele, dispunând ca inculpatul B.L. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 6 luni, cu un spor de 6 luni, în total 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Se va deduce timpul reţinerii şi arestării preventive de la 30 septembrie 1999, la 14 decembrie 1999.
În baza art. 255 alin. (1) C. pen., inculpata M.L.A. va fi condamnată la un an închisoare şi inculpaţii M.O., M.C., M.I., M.M., M.H., M.L., R.C., B.C., M.X., M.G. şi M.Y. vor fi condamnaţi la câte un an şi 6 luni închisoare.
Totodată, avându-se în vedere că aceşti 12 inculpaţi nu au antecedente penale, că au copii minori, că majoritatea sunt analfabeţi sau semianalfabeţi şi au fost atraşi în activitatea infracţională, se apreciază că, în viitor conduita lor va fi bună şi fără executarea pedepsei în regim de detenţie şi, ca urmare, se va suspenda condiţionat executarea pedepselor aplicate acestora, conform art. 81 C. pen. şi se va face şi aplicarea art. 359 C. proc. pen.
Referitor la inculpatul T.C.F. se va constata că pedeapsa de un an şi 4 luni închisoare, aplicată pentru infracţiunea, prevăzută de art. 242 alin. (1) şi (3) C. pen., este graţiată, în întregime, condiţionat, în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 şi se va atrage atenţia inculpatului asupra nerespectării dispoziţiilor art. 7 din aceeaşi lege.
Urmează ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare.
Se va face aplicarea art. 254 alin. (3) C. pen., dispunându-se confiscarea de la inculpatul S.I. a sumei de 96.000.000 lei, de la inculpatul B.N. a sumelor de 15.000.000 lei şi 1.500 mărci germane sau echivalentul în lei a ultimei sume, la data executării şi de la inculpatul B.L. a sumei de 19.500.000 lei şi a-i obliga să plătească statului aceste sume.
Celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate vor fi menţinute.
Recursurile declarate de inculpaţii S.I., B.N. şi B.D. fiind nefondate, urmează a se respinge ca atare, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Inculpaţii S.I. şi B.D. vor fi obligaţi să plătească statului, câte 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care câte 400.000 lei, reprezentând onorariile avocat oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Inculpatul B.N. va fi obligat la plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariile de avocat oficiu, în sumă de câte 400.000 lei, pentru apărarea intimaţilor inculpaţi B.L., B.M., C.I., R.C. şi C.X., se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel şi de inculpatul T.C.F., împotriva deciziei nr. 102 din 17 octombrie 2001 a Curţii Militare de Apel.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 185 din 30 octombrie 2000 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, după cum urmează:
- dispoziţia de achitare a inculpaţilor S.I. şi B.N., pentru infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi cod;
- B.L. pentru complicitate la infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 26, raportat la art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi cod;
- M.L.A., M.O., M.C., M.I., M.M., M.H., M.L., R.C., B.C., M.X., M.G. şi M.Y., pentru infracţiunea de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen.;
- neaplicarea dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 543/2002, privind pe inculpatul T.C.F.
1. Înlătură aplicarea art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. şi descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului S.I. în pedepsele componente şi anume:
- 2 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 25, raportat la art. 289, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- un an închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 25, raportat la art. 288 alin. (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- un an închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 289, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi cod, condamnă pe inculpatul S.I. la 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., dispune ca numitul inculpat să execute pedeapsa cea mai grea şi anume 4 ani închisoare, la care se adaugă un spor de un an şi 6 luni închisoare, astfel că în final, urmează să execute pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
Deduce din pedeapsa pe care inculpatul S.I. urmează să o execute, timpul arestării preventive de la 2 octombrie 1999, până la 14 decembrie 1999 şi de la 4 iulie 2000, până la punerea efectivă în libertate.
2. În baza art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi cod, condamnă pe inculpatul B.N. la 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea şi anume 4 ani închisoare, la care se adaugă un spor de un an închisoare, astfel că, în final, va executa pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
Deduce din pedeapsa de executat, timpul arestării preventive de la 2 octombrie 1999, până la 14 decembrie 1999 şi de la 4 iulie 2000, până la punerea efectivă în libertate.
3. Înlătură aplicarea art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. şi descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului B.L. în pedepsele componente şi anume:
- 2 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 289, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- 10 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 31 alin. (1) C. pen., raportat la art. 289, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi cod;
- 6 luni închisoare, pentru infracţiunea, prevăzută de art. 26, raportat la art. 291, teza I, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi
- un an închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen.
În baza art. 26, raportat la art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi cod, condamnă pe inculpatul B.L. la 3 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea şi anume 3 ani şi 6 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 6 luni închisoare, astfel că, în final, să execute pedeapsa de 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Deduce din pedeapsa de executat, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 30 septembrie 1999, până la 14 decembrie 1999.
4. În baza art. 255 alin. (1) C. pen., condamnă pe inculpata M.L.A. la un an închisoare.
În baza art. 81 C. pen., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani.
Face aplicarea dispoziţiilor art. 359 C. proc. pen.
5. În baza art. 255 alin. (1) C. pen., condamnă pe inculpaţii: M.O., M.C., M.I., M.M., M.H., M.L., R.C., B.C., M.X., M.G. şi M.Y., la câte un an şi 6 luni închisoare.
În baza art. 81 C. pen., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepselor aplicate numiţilor inculpaţi, pe durata termenului de încercare de 3 ani şi 6 luni.
Face aplicarea art. 359 C. proc. pen.
6. În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002, constată că pedeapsa de un an şi 4 luni închisoare, aplicată inculpatului T.C.F., pentru infracţiunea prevăzută de art. 242 alin. (1) şi (3) C. pen., este graţiată, în întregime, condiţionat.
Atrage atenţia inculpatului asupra nerespectării dispoziţiilor art. 7 din aceeaşi lege.
Inculpatul va executa pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare.
În baza art. 254 alin. (3) C. pen., dispune confiscarea de la:
- inculpatul S.I., a sumei de 96.000.000 lei;
- inculpatul B.N., a sumei de 15.000.000 lei şi 1500 mărci germane sau echivalentul în lei a acestei din urmă sume, la data executării şi de la - inculpatul B.L., a sumei de 19.500.000 lei.
Obligă pe recurenţii inculpaţi să plătească aceste sume statului.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii S.I., B.N. şi B.D., împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă pe inculpaţii S.I. şi B.D. să plătească statului sumele de câte 1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care sumele de câte 400.000 lei, reprezentând onorarii pentru apărarea din oficiu a acestora, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei, iar pe inculpatul B.N. la plata sumei de 1.200.000 lei cu acelaşi titlu.
Onorariile de avocat, în sumă de câte 400.000 lei, cuvenite pentru apărarea din oficiu a intimaţilor inculpaţi B.L., B.M., C.I., R.C. şi C.X., se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 martie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 1291/2004. Penal. Art.197 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1307/2004. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs → |
---|