ICCJ. Decizia nr. 1465/2004. Penal. Art.20, 174, 175 c.pen. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1465/2004
Dosar nr. 575/2004
Şedinţa publică din 16 martie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 54 din 24 octombrie 2003, Tribunalul Covasna a condamnat pe inculpatul A.D. la:
- 8 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen.
Pe durata executării pedepsei, conform art. 71 C. pen., inculpatului i-a fost interzis exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsa de executat s-a dedus durata arestării preventive de la 1 mai 2003, la zi.
A fost prelungită măsura arestării preventive cu încă 30 de zile, începând cu data de 24 octombrie 2003, până la 22 noiembrie 2003.
S-a dispus confiscarea de la inculpat a unei bucăţi de scândură din lemn folosită la săvârşirea infracţiunii, depusă la camera de corpuri delicte a Tribunalului Covasna.
Prin aceeaşi hotărâre, inculpatul a fost obligat să plătească:
- părţii civile C.A.S. a Judeţului Braşov suma de 9.889.193 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare, cu dobânzile legale aferente de la data rămânerii definitivă a hotărârii de condamnare şi până la plata efectivă a creanţei;
- părţii civile M.F. suma de 74.000.000 lei cu titlu de despăgubiri, din care suma de 24.000.000 lei reprezintă câştig nerealizat, iar suma de 50.000.000 lei, daune morale.
Diferit, inculpatul a mai fost obligat să plătească statului suma de 2.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei reprezentând onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu urmează a fi suportat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în fapt, următoarele:
În ziua de 30 aprilie 2003, fiind în stare de ebrietate, după ce anterior a avut un conflict cu partea vătămată M.F. cu care apoi s-a împăcat, inculpatul A.D., după ce a ajuns la stâna situată la o distanţă de cca. 3 km de satul Angheluş, a lovit-o pe aceasta de mai multe ori cu o scândură pe toată suprafaţa corpului, unele lovituri fiind aplicate în zona capului.
Deşi mai multe persoane aflate de faţă de desfăşurarea conflictului, i-au cerut inculpatului să înceteze actele de agresiune, acesta a continuat să aplice lovituri victimei până în momentul în care a intervenit una dintre acestea.
Urmare a loviturilor primite, partea vătămată a suferit leziuni cranio-cerebrale, toracice şi ale membrelor, pentru care au fost necesare un număr de 25 zile îngrijiri medicale, pentru vindecare.
Raportul de constatare medico-legal întocmit în cauză a concluzionat că partea vătămată M.F. a prezentat un politraumatism cranio-cerebral, traumatism toracic şi al membrelor care au putut fi produse prin loviri repetate cu corp dur şi că pentru vindecarea acestora necesită cca. 25 zile îngrijiri medicale. Acelaşi act medical, a mai făcut precizarea că leziunile cauzate victimei i-au pus în primejdie viaţa.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul A.D. pe care a criticat-o cu privire la:
- încadrarea juridică a faptei pe care o consideră ca fiind cea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen., întrucât nu a fost intenţia sa de a ucide pe victimă, ci de a-i aplica o corecţie pentru modul în care s-a comportat în cadrul unui conflict avut anterior;
- omisiunea de a se constata că fapta a fost comisă în condiţiile unei puternice stări de tulburare cauzată de comportarea victimei, motiv pentru care în favoarea sa se impune reţinerea stării de provocare, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.;
- înlăturarea prevederilor art. 175 lit. i) C. pen., deoarece locul unde s-a comis fapta, nu era un loc public;
- nereţinerea în favoarea sa de circumstanţele atenuante, cu consecinţa reducerii pedepsei sub limita minimă a textului de lege încriminator, fapt ce ar face ca pedeapsa aplicată să fie executată prin suspendarea sub supraveghere.
Prin Decizia penală nr. 11 din 14 ianuarie 2004, Curtea de Apel Braşov a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A.D.
La motivarea acestei decizii, instanţa de apel a arătat că:
„Prima instanţă a reţinut corect starea de fapt, prin examinarea probelor administrate, făcând o încadrare juridică corespunzătoare şi individualizând judiciar pedepsele stabilite cu respectarea criteriilor generale de individualizare prevăzute în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), astfel că sunt de natură să atingă scopul prevăzut de art. 52 C. pen."
În cauză nu se poate reţine în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă a provocării, deoarece din probele administrate rezultă că persoana care a început conflictul a fost însuşi inculpatul, iar împrejurarea că victima l-ar fi înjurat nu poate fi apreciată drept o împrejurarea de natură a-i provoca o tulburare de natura celei arătate în art. 73 lit. b) C. pen. şi care să justifice reducerea pedepsei. Pentru aceleaşi considerente s-a arătat că nu poate fi reţinută nici susţinerea inculpatului potrivit căreia starea de provocare i-ar fi fost cauzată şi de faptul că victima i-ar fi rupt tricoul cu care era îmbrăcat, deoarece rezultă că ruperea acestuia a avut loc în timpul îmbrâncelilor ce au avut loc între cei doi şi nu anterior declanşării conflictului.
- încadrarea juridică dată faptei în tentativă la infracţiunea de omor calificat este corectă şi nu se impune a fi schimbată, deoarece aplicarea de numeroase lovituri victimei cu o scândură, obiect apt de a produce moartea, din care unele în zona capului, cu consecinţa producerii unor leziuni care i-au pus în primejdie viaţa, evidenţiază că acesta a acţionat cu intenţie, şi chiar dacă nu a urmărit în mod direct moartea victimei şi-a putut da seama că acţiunile sale i-ar putea provoca moartea, intenţia cu care a acţionat fiind cel puţin indirectă, situaţie în care susţinerea sa în sensul că a vrut să aplice victimei o corecţie nu poate fi primită.
- încadrarea juridică a faptei şi în art. 175 lit. i) C. pen., este corectă deoarece, potrivit art. 152 din acelaşi cod, fapta este considerată a fi săvârşită „în public" şi în ipoteza în care, deşi locul nu este accesibil publicului, făptuitorul este conştient că fapta sa este auzită şi văzută şi dacă rezultatul s-a produs faţă de două sau mai multe persoane, cum este cazul în speţă unde la locul săvârşirii faptei erau prezenţi martorii C.O., T.C. şi R.I.
Decizia Curţii de apel a fost atacată cu recurs de către inculpatul A.D. pe care a criticat-o referitor la:
- încadrarea juridică a faptei pe care o consideră ca fiind cea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen., întrucât intenţia sa a fost de a aplica victimei o corecţie pentru conduita violentă avută anterior conflictului;
- omisiunea reţinerii în favoarea sa a circumstanţei atenuantă a provocării, deoarece fapta a fost comisă sub imperiul unei puternice tulburări cauzată de comportarea necuviincioasă a victimei.
În subsidiar, a solicitat casarea deciziei atacată şi trimiterea cauzei pentru rejudecare la prima instanţă pentru administrarea de noi probe pentru stabilirea unei situaţii de fapt corectă, fie reducerea pedepsei.
Recursul declarat de inculpatul A.D. este nefondat.
După cum este de observat, inculpatul a criticat hotărârea instanţei de apel pentru aceleaşi motive invocate şi la judecata în calea de atac a apelului, cu excepţia motivului privind trimiterea cauzei pentru rejudecare în vederea administrării de noi probe, la prima instanţă.
Întrucât motivelor de casare, privind încadrarea juridică a faptei omisiunea reţinerii circumstanţeiatenuantă a provocării şi pedeapsa aplicată au fost analizate detaliat de către instanţa de apel, considerentele expuse pe larg în prezenta decizie şi pe care instanţa de recurs şi le însuşeşte pe deplin ca fiind de acord cu probele de la dosar, se constată că reducerea lor nu se mai impune, urmând a fi respinse ca nefondate.
În ce priveşte critica prin care se solicita casarea hotărârilor şi trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanţa de fond se constată că este, de asemenea, nefondată, deoarece, atât în cursul urmăririi penale, cât şi al judecăţii la instanţa de fond au fost administrate suficiente probe care confirmă starea de fapt şi vinovăţia inculpatului.
De altfel, inculpatul nici nu a arătat ce anume probe ar fi de administrat şi care ar fi utilitatea şi concludenţa lor pentru a se putea aprecia asupra pertinenţei acestei cereri.
În concluzie, pentru considerentele arătate, având în vedere şi faptul că analizând Decizia atacată în raport şi cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existenţa unor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat de inculpatul A.D. este nefondat şi a fi respins ca atare în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.D. împotriva deciziei penale nr. 11 din 14 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Braşov.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestării preventive de la 1 mai 2003 până la 16 martie 2004.
Obligă pe recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.200.000 lei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 martie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 1464/2004. Penal. Art.174 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1466/2004. Penal. Art.174, 176 c.pen. Recurs → |
---|