ICCJ. Decizia nr. 149/2004. Penal. Legea nr.678/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 149/2004
Dosar nr. 3047/2003
Şedinţa publică din 13 ianuarie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 36 din 10 februarie 2003 a Tribunalului Sibiu, pronunţată în dosarul nr. 8564/2003, în baza art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 şi art. 42 C. pen., a fost condamnat inculpatul B.I.V. la o pedeapsă de 6 ani închisoare şi pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., timp de 2 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane.
În baza art. 25, raportat la art. 288 alin. (1) C. proc. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a dispus să execute inculpatul pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, precum şi pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor civile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia timpul scurs după 10 octombrie 2002 în arest.
În temeiul art. 357 C. proc. pen., s-a dispus anularea înscrisului fals.
În baza art. 19 din Legea nr. 678/2001 s-a confiscat de la inculpat în folosul statului suma de 7.500 Euro sau contravaloarea lor în lei şi l-a obligat să plătească această sumă în acest sens, precum şi autoturismul Daewoo TICO.
S-au menţinut măsurile asigurătorii instituite în cauză asupra bunurilor inculpatului.
În temeiul art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului 8.000.000 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut, în fapt, următoarele:
În luna ianuarie 2002, prin intermediul numitului Z.I., inculpatul B.I.V. a cunoscut-o pe martora A.A., căreia i-a propus să plece în Italia, unde să lucreze ca femeie de serviciu la un restaurant.
În scopul de a o convinge, inculpatul i-a spus că are un prieten, patron al unui restaurant, care o va angaja cu contract şi care îi va asigura cazarea şi masa.
Martora A.A. s-a lăsat convinsă de aceste argumente, aşa încât, în ziua de 5 ianuarie 2002, aceasta a plecat împreună cu inculpatul în Italia, acesta fiind însoţit şi de B.A. şi C.M.
Discutând cu cele două fete, A.A. a aflat că şi ele vor lucra ca femei de serviciu, fiind racolate tot de inculpat.
Transportul spre Italia s-a efectuat cu autoturismul TICO, proprietatea inculpatului, care a fost condus de martorul I.U., angajat al inculpatului.
În Italia fetele au fost duse la un apartament din Napoli, închiriat de L.H.D. şi un cetăţean albanez, pe nume N., prieteni ai inculpatului, prilej cu care au fost anunţate de inculpat că nu vor lucra ca femei de serviciu, ci vor practica prostituţia.
Martora A.A. nu a fost de acord cu acest lucru, situaţie în care inculpatul le-a ameninţat pe cele trei fete, întrucât el a primit suma de 1.500 Euro pentru fiecare dintre ele, astfel că nu le poate lăsa să plece, fiind închise şi păzite în apartament de către L.H.D. şi albanezul N., care le-a obligat să practice prostituţia.
Toate sumele primite de acestea în urma raporturilor sexuale întreţinute cu diferite persoane erau confiscate de cei doi.
După scurt timp, deşi inculpatul îi reţinuse paşaportul, martora A.A. a reuşit să fugă din apartament şi s-a deplasat la Ambasada României, din Italia, unde a primit o foaie consulară şi astfel, a reuşit să ajungă în ţară.
La sfârşitul lunii ianuarie, în acelaşi mod, promiţând obţinerea unui loc de muncă într-un bar, inculpatul a racolat pe martorele M.G. şi B.I. pe care le-a transportat în Spania, la un apartament închiriat de către L.D. şi albanezul N.
Cele două martore au aflat că nu vor fi angajate, ci vor lucra ca prostituate, inculpatul ameninţându-le, spunând că el a primit suma de 1.500 Euro pentru fiecare şi nu le va lăsa să plece.
Astfel, cele două martore au fost obligate să practice prostituţia, fiind lipsite de libertate şi păzite în permanenţă.
După aproximativ o lună, martora M.G. a reuşit să fugă şi, întrucât a denunţat aceste fapte la poliţia italiană a fost audiată ca martoră şi a fost inclusă într-un program de repatriere şi asistenţă acordată victimelor traficului de persoane.
În ziua de 10 octombrie 2002, s-a efectuat o percheziţie domiciliară în apartamentul în care locuia inculpatul, ocazie cu care s-a găsit la acesta o carte de identitate emisă de autorităţile franceze cu seria DH 18530599, pe numele S.N. şi pe care era aplicată poza inculpatului.
Din raportul tehnico-ştiinţific criminalistic întocmit în cauză s-a constatat că această carte de identitate este contrafăcută şi apoi falsificată prin substituirea fotografiei.
Cu privire la acest document fals a rezultat că, în timp ce se afla în Germania, în cursul anului 1999, inculpatul a achitat suma de 200 mărci germane unei persoane de cetăţenie turcă pentru a-i contraface un astfel de document pe care urma să-l folosească pentru legitimare în Germania.
În apărare, inculpatul a recunoscut că a transportat fetele în Italia şi Spania, dar a declarat că nu a cunoscut că acestea erau obligate să se prostitueze, susţineri care nu au fost primite, fiind infirmate de probele existente la dosar.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpatul şi S.C. O. S.A. Sibiu.
Inculpatul, prin apărătorul din oficiu, a solicitat, în principal, achitarea de sub învinuirea săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 618/2001, cu aplicarea art. 41 şi art. 42 C. pen. şi instigării la săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 25, raportat la art. 288 alin. (1) C. pen.
În subsidiar, a solicitat ca, în urma reţinerii circumstanţelor atenuante să fie redusă pedeapsa aplicată.
Prin apelul declarat S.C. O. S.A. Sibiu a solicitat desfiinţarea hotărârii atacate şi înlăturarea dispoziţiilor privind confiscarea autoturismului DAEWOO TICO, motivând că acesta este proprietatea societăţii de asigurare, prin subrogarea în drepturile asiguratului vânzător DAEWOO.
Prin Decizia penală nr. 175 din 20 mai 2003, Curtea de Apel Alba Iulia a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul B.I.V. şi, ca inadmisibil, apelul declarat de partea interesată S.A.R. O. S.A., apreciind că aceasta nu a participat la judecarea cauzei în primă instanţă, nefăcând nici dovada vătămării vreunui interes legitim care să-i confere dreptul de a promova apel în condiţiile art. 362 lit. f) C. proc. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsa aplicată durata executată începând cu 10 octombrie 2002 la zi.
În baza art. 192 C. pen., a obligat recurenţii la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva deciziei a declarat recurs S.A.R. O. S.A., sucursala Sibiu, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului declarat de S.C. O. S.A. Sibiu.
Verificând actele dosarului cauzei, Curtea constată următoarele:
Potrivit art. 362 lit. f) C. proc. pen., poate face apel orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-o măsură sau printr-un act al instanţei.
Cu privire la faptul că S.C. O. S.A. nu a participat la judecarea în fond a cauzei, se constată următoarele:
La data sesizării instanţei de fond cu privire la infracţiunea săvârşită de inculpat, S.C. O. S.A. nu avea nici o calitate în cauza respectivă.
Ulterior, devenind proprietarul autoturismului confiscat, respectiv DAEWOO TICO, a promovat apel în cauză, întrucât instanţa de fond, prin sentinţa penală nr. 36 din 10 februarie 2003, a dispus, între altele, confiscarea acestui autoturism.
Referitor la situaţia autoturismului supus confiscării, se reţine următoarea situaţie:
Între S.C. D.A.R. S.A., în calitate de beneficiar, pe de o parte, şi S.C. O. S.A., în calitate de furnizor de servicii de asigurare, pe de altă parte, s-a încheiat la data de 28 octombrie 1998 o convenţie având ca obiect preluarea în asigurare a riscurilor pentru neplata ratelor/redeventelor pentru autovehiculele vândute de către Daewoo, cu plata în rate sau comercializate în sistem leasing a riscurilor de avarii şi furt a autovehiculelor.
În baza acestei convenţii, între O. şi D. s-a încheiat poliţa de asigurare seria H nr. 001113 privind asigurarea de neplată a ratelor/redeventelor, prin care s-a stipulat că se preiau în asigurare riscurile de neplată a ratelor/redeventelor pentru autovehiculele comercializate de către Daewoo.
În Anexa HC.W2.A la poliţă, pct. 3, care reglementează clauzele contractuale, se face precizarea că „Obiectul prezentului contract este preluarea de către O. a riscului de neplată a ratelor/redeventelor de către utilizator/cumpărător conform contractului de leasing încheiat cu asiguratorul. În situaţia producerii evenimentului asigurat, O. are obligaţia de a plăti asiguratului despăgubirea cuvenită, dacă acesta a întreprins demersurile legale necesare pentru recuperarea ratelor/redeventelor neachitate prevăzute prin contractul de rate/leasing".
În speţă, inculpatul a încetat să achite ratele datorate către Daewoo, în sumă de 2.061 dolari S.U.A., echivalentul a 69.409.627 lei, situaţie în care O., în baza contractului H-001113, a achitat acestuia întreg prejudiciul, conform OP nr. 255 din 31 ianuarie 2003.
În raport de situaţia expusă, motivarea instanţei de control judiciar în soluţia de respingere a apelului declarat de S.C. O. S.A., ca inadmisibil, apare ca neîntemeiată, în condiţiile în care este dovedit interesul legitim care i-a fost vătămat, pe de o parte, iar pe de altă parte, faptul că aceasta nu a fost parte la judecarea în primă instanţă a cauzei se explică prin aceea că, la acel moment, nu avea nici o calitate în cauza privind judecarea inculpatului pentru infracţiunea săvârşită.
Faţă de aceste considerente, urmează să fie admis recursul declarat de S.A.R. O., sucursala Sibiu; se va casa Decizia penală atacată şi se va trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat de O., sucursala Sibiu.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta parte vătămată S.A.R. O., sucursala Sibiu împotriva deciziei penale nr. 175 din 20 mai 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia, privind pe intimatul inculpat B.I.V.
Casează Decizia penală atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului declarat de S.A.R. O., sucursala Sibiu împotriva sentinţei penale nr. 36 din 10 februarie 2003 a Tribunalului Sibiu.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat B.I.V., în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1489/2004. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1491/2004. Penal. Art.20,174, 175 c.pen. Recurs → |
|---|
