ICCJ. Decizia nr. 1489/2004. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1489/2004
Dosar nr. 3437/2003
Şedinţa publică din 17 martie 2004
Asupra recursurilor penale de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 11 din 7 martie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, au fost condamnaţi inculpaţii:
1. - S.G. la:
- 2 ani închisoare, pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), pedeapsă graţiată în baza art. 1 din Legea nr. 137/1997.
2. - M.N. la:
- 5 ani şi 2 luni închisoare, pentru infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 şi art. 34 C. pen.;
- 5 ani şi 2 luni închisoare, pentru infracţiunea de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 şi art. 34 C. pen.;
- câte 2 ani închisoare (2 pedepse), pentru infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen. şi complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 26, raportat la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), pedepse graţiate în baza art. 1 din Legea nr. 137/1997.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit cele două pedepse de câte 5 ani şi 2 luni închisoare şi s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 2 luni închisoare;
3. - C.N. la 2 ani închisoare, pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., constatându-se pedeapsa graţiată în baza art. 1 din Legea nr. 137/1997.
4.- R.M. la 2 ani închisoare, pentru instigare la infracţiunea de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 25, raportat la art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), pedeapsă graţiată în baza art. 1 din Legea nr. 137/1997.
Totodată, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 26, raportat la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP);
5. - S.M. la 2 ani închisoare, pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), pedeapsă graţiată în baza art. 1 din Legea nr. 137/1997.
6. - C.P.B. la:
- 5 ani şi 2 luni închisoare, pentru infracţiunea de uz de fals, prevăzută de art. 291, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 şi art. 34 C. pen.;
- 3 ani închisoare, pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 şi art. 34 C. pen.;
- câte 2 ani închisoare (3 pedepse), pentru complicitate la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 26, raportat la art. 290 C. pen., instigare la infracţiunea de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 25, raportat la art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP) şi complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 26, raportat la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), constatându-se că pedepsele sunt graţiate în baza art. 1 din Legea nr. 137/1997 (pct. 1 din Rechizitoriu).
Totodată inculpatul a fost achitat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 26, raportat la art. 248, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) (pct. 3 din Rechizitoriu) şi în baza art. 11 pct. 2 lit. a) şi raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. (pct. 4 din Rechizitoriu).
În baza art. 83 C. pen., s-a revocat beneficiul suspendării condiţionate a pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1274/1999 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti şi s-a dispus ca inculpatul C.P.B. să o execute pe lângă pedepsele de 5 ani şi 2 luni şi respectiv 3 ani închisoare, aplicate în cauză, în total 5 ani şi 8 luni închisoare şi respectiv 3 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele de 5 ani şi 8 luni şi de 3 ani şi 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani şi 8 luni închisoare.
Tribunalul a menţinut starea de arest a inculpatului C.P.B. şi a dedus din pedeapsă durata arestării preventive a acestuia de la 1 noiembrie 2001 la zi, constatând că inculpata S.G. este arestată în altă cauză.
De asemenea, Tribunalul a respins cererea de despăgubiri în sumă de 116.196.753 lei, formulată de Primăria municipiului Bucureşti (pct. 1 Rechizitoriu, parte civilă fiind G.O.M., pentru terenul din Bucureşti, str. Şinca), a dispus repunerea părţilor civile în situaţia anterioară prin anularea înscrisurilor false, a respins ca nefondate cererile formulate de părţile civile G.O.M. (pentru plata sumei de 7.000.000 lei cheltuieli judiciare) şi Institutul de Medicină Fizică, Balneoclimatologie şi Recuperare Medicală Bucureşti (pentru plata de despăgubiri în sumă de 125.000 dolari S.U.A. şi 50.000 dolari S.U.A. daune morale) şi a obligat pe inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut în fapt următoarele:
În anul 2001 Ministerul Justiţiei a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie pentru a efectua acte de urmărire penală pentru a stabili dacă s-au comis fapte penale cu ocazia soluţionării mai multor dosare civile ale Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti de către judecătorul S.G., prin care, urmare unor manopere frauduloase, s-au restituit imobile unor falşi proprietari.
În urma actelor de cercetare penală efectuate s-a stabilit că inculpatul C.P.B., începând cu anii 1995 - 1996 a cules informaţii la sediul Arhivelor Naţionale Centrale şi la serviciile de cadastru de la Primăria sectorului 1 cu privire la situaţia juridică a unor imobile (case şi terenuri), amplasate îndeosebi în cartierul Primăverii din Capitală, trecute în proprietatea statului prin acte de naţionalizare, în raport de care, cu sprijinul sorei sale inculpata M.N., care era studentă la Facultatea de Drept şi se prezenta drept avocată, a formulat la instanţă, acţiuni în restituire, în numele unor proprietari fictivi, iar în cursul proceselor s-a folosit de acte de proprietate false, înlesnind astfel pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti, neconforme cu realitatea.
În perioada respectivă, inculpata S.G. era judecător la Judecătoria sectorului 1 Bucureşti şi în relaţii de prietenie cu inculpata M.N., percepute ca atare şi de grefierii de şedinţă şi de la arhivă faţă de care era prezentată drept avocată.
La comiterea faptelor au participat şi alţi inculpaţi şi anume C.N. (fratele inculpaţilor C.P.B. şi M.N.), R.M. (beneficiar al unei hotărâri judecătoreşti emisă abuziv) şi S.M. care a făcut declaraţii mincinoase. Astfel:
1 - Inculpatul R.M. a cumpărat la 13 iulie 1992 potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. 17948, un imobil-casă de locuit şi teren de la vânzătorii G.E., B.A. şi G.M., situat în Bucureşti, str. Şinca.
Întrucât vis-a-vis de imobilul său şi anume la nr. 40 se afla un teren în suprafaţă de 311 mp, cultivat de numitul T.A., în numele proprietarului G.O.M. ce domicilia în Timişoara, a propus acestuia să i-l vândă, dar a fost refuzat, nefiind proprietar.
În această situaţie, inculpatul C.P.B. i-a propus să-i obţină o hotărâre judecătorească prin care să se constate că a devenit proprietar prin cumpărare cu chitanţă de mână sau uzucapiune (împlinirea termenului de 30 ani de posesie efectivă şi nestingherită) date fiind relaţiile pe care le are la Judecătoria sectorului 1 .
Inculpatul R.M. a fost de acord şi i-a dat suma de 4 000 dolari S.U.A., urmând să-i predea şi o listă cu 2 martori care să confirme mincinos posesia timp de 30 de ani şi cumpărarea prin chitanţă privată.
Inculpata M.N. s-a ocupat de redactarea şi depunerea la instanţă a cererii de chemare în judecată în numele inculpatului R.M. ca reclamant împotriva pârâţilor G.E., B.A. şi G.M., la data de 24 ianuarie 1997, formându-se dosarul civil nr. 1680/1997 al Judecătoriei sectorului 1, prin care susţinea că a cumpărat de la G.E. şi G.M. şi terenul de la nr. 40, printr-o chitanţă sub semnătură privată la preţul de 2 milioane de lei, pe care a ataşat-o la acţiune.
Acţiunea a fost semnată pentru reclamantul inculpat de inculpata M.N., iar chitanţa a fost redactată de inculpatul C.N., care a semnat în locul pretinsului vânzător G.E., iar pentru al doilea pretins vânzător (G.M., decedat în anul 1995) a semnat inculpata M.N., în chitanţă neprecizându-se data întocmirii.
Potrivit înţelegerii, inculpatul R.M. a identificat două persoane şi anume pe B.I. şi M.V., pe care i-a convins să depună mărturie mincinoasă la instanţă, lista fiind scrisă şi depusă la data de 25 martie 1997 de inculpata M.N. Martorii au fost apoi instruiţi şi de inculpatul C.P.B. pentru a relata că au cunoştinţă de stăpânirea terenului de către inculpatul R.M. de peste 30 de ani şi că a fost cumpărat cu chitanţă privată.
Inculpata M.N., care îl însoţea la proces pe inculpatul R.M. a formulat în scris şi alte cereri în numele acestuia (la 13 martie 1997 de repunere pe rol pentru că la termenul din 18 februarie 1997 se suspendase procesul din lipsa părţilor, de preschimbare a termenului din 6 mai 1997 pentru data de 08 aprilie 1997 şi din 15 aprilie 1997 la 22 aprilie 1997).
La termenul din 8 aprilie 1997 s-a cerut înlocuirea martorului B.I. care era în etate de 27 ani şi deci nu putea confirma uzucapiunea de 30 de ani cu martorul S.M., care la termenul de judecată din 22 aprilie 1997 a declarat mincinos că inculpatul R.M. a stăpânit imobilul din str. Şinca din anul 1950 şi că în 1996 a cumpărat şi terenul în suprafaţă de 311 mp prin chitanţă sub semnătură privată, cum fusese, instruit de inculpatul C.P.B. înainte de intrarea în sala de judecată.
Pentru ca procedura de citare cu pârâţii pentru termenul de judecată din 22 aprilie 1997 să fie îndeplinită, inculpata M.N., fiind în relaţii cu grefierele instanţei, la data de 15 aprilie 1997 a întocmit în fals 3 dovezi de citare, trecând fictiv numele agentului procedural C.L., deşi instanţa nu avea un astfel de agent, care ar fi „afişat" citaţiile pentru pârâţii G.M. şi B.A. şi că „a predat acestuia" adică pârâtului, G.E., pe care l-a semnat în fals, deşi nu locuia la adresa respectivă (str. M. Kogălniceanu) indicând şi un număr fictiv al actului de identitate.
Prin sentinţa civilă nr. 5069 din 22 aprilie 1997 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, pronunţată în dosarul civil nr. 1680/1997 de inculpata S.G. ca preşedinte şi judecător V.E., ca membru, s-a admis acţiunea reclamantului inculpat R.M. împotriva celor 3 pârâţi şi s-a constatat că terenul în suprafaţă de 311 mp din Bucureşti, str. Şinca este proprietatea reclamantului prin uzucapiunea de 30 de ani.
Dovezile de comunicare a sentinţei civile nr. 5069 din 22 aprilie 1997 întocmite de grefiera T.L. şi predate la Biroul de expediţie în vederea comunicării prin poştă, au ajuns (în condiţii neelucidate) înainte de a fi expediate, în posesia inculpatei M.N., care în numele aceluiaşi pretins agent procedural (C.L.), a înscris date false de comunicare a hotărârii, prin „afişare" către pârâţi şi prin „predare" reclamantului, indicând pentru acesta din urmă şi un număr fictiv al actului de identitate (inculpatul R.M. susţinând că nu a semnat nici un act).
Inculpata M.N. a întocmit şi semnat apoi în numele reclamantului R.M. cererea de învestire cu formulă executorie a hotărârii şi a semnat şi de primirea titlului executoriu.
Inculpatul R.M., sfătuit de inculpatul C.P.B. pentru a se pierde urmele afacerii ilicite, a vândut fictiv terenul respectiv, lui B.R. prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 428 din 15 martie 2000, iar aceasta l-a vândut lui B.M. (fratele inculpatului R.M.) prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1970 din 12 octombrie 2001.
S-a motivat că martorul M.V. s-a referit în declaraţia sa doar la un teren şi nu două, astfel că, nu se poate reţine că a făcut declaraţii mincinoase (nefiind „instruit" în suficientă măsură).
S-a reţinut că fapta inculpatei S.G., care, în calitate de judecător, cu bună ştiinţă şi urmare înţelegerii prealabile cu inculpata M.N., precum şi pe baza unor acte false a pronunţat o hotărâre civilă prin care s-a recunoscut dreptul de proprietate în favoarea inculpatului R.M., asupra unui teren aparţinând părţii vătămate G.O.M., constituie infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
De asemenea, faptele inculpatei M.N. de a falsifica dovezile de îndeplinire a procedurii cu pârâţii sus arătaţi la data de 15 aprilie 1997, precum şi a celor patru dovezi de comunicare din 9 septembrie 1997, a hotărârii pronunţate în cauză, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 288, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); de a folosi respectivele înscrisuri oficiale prin depunerea în dosarul civil nr. 1680/1997, constituie infracţiunea prevăzută de art. 291, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); de a contraface o semnătură pe înscrisul sub semnătură privată depus la dosar constituie infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen. şi de a ajuta pe inculpata S.G., prin manoperele ilicite sus arătate, de a pronunţa o hotărâre judecătorească prin care a fost prejudiciată partea vătămată G.O.M. constituie complicitate la infracţiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Faptele inculpatului C.P.B. de a determina pe inculpatul S.M. de a face declaraţii mincinoase întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 25, raportat la art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP); de a ajuta la întocmirea chitanţei sub semnătură privată în numele inculpatului R.M., prin sprijin moral şi material, constituie infracţiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 290 C. pen.; şi de a înlesni pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti ce nu exprimă realitatea de către inculpata S.G., prin procurarea unor înscrisuri false, constituie infracţiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Fapta inculpatului C.N. de a contraface scrierea şi semnătura pretinsului vânzător din chitanţa sub semnătură privată sus arătată constituie infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen., iar fapta inculpatului S.M. de a face declaraţii mincinoase, constituie infracţiunea prevăzută de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP)
În sfârşit s-a reţinut că fapta inculpatului R.M. de a-l determina pe inculpatul S.M. de a face declaraţii mincinoase constituie infracţiunea prevăzută de art. 25, raportat la art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP)
Instanţa a mai reţinut că inculpatul R.M., prin instigarea la mărturie mincinoasă nu a înlesnit pronunţarea de către inculpata S.G. a hotărârii judecătoreşti abuzive, motiv pentru care, l-a achitat pentru infracţiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Totodată, în ce-l priveşte pe inculpatul C.P.B., instanţa l-a achitat în baza art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 248 C. pen. (descrisă la pct. 3 din Rechizitoriu) pentru motivul că nu s-a descris în concret în ce constă fapta penală, făcându-se referiri la modul „general", precum şi în baza art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. (descrisă la pct. 4 din Rechizitoriu) pe motiv că nu se indică persoana pe care a indus-o în eroare şi că instanţa nu poate fi subiect pasiv al infracţiunii de înşelăciune.
2 - a) Inculpatul C.P.B., identificând un alt imobil ce a fost trecut în proprietatea statului şi anume cel situat în Bucureşti, str. Popa Rusu, sector 2 (construcţie şi teren în suprafaţă de 445 mp), în scopul de a obţine o hotărâre judecătorească favorabilă, la data de 25 octombrie 1999 a semnat cererea de chemare în judecată în numele reclamantei V.I., pretinsă mătuşă, împotriva pârâtului Consiliul General al municipiului Bucureşti, prin care solicita să i se restituie, fiind naţionalizat prin Decretul nr. 92/1950.
S-a format astfel dosarul civil nr. 17057/1999 al Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti la care inculpatul a depus în fotocopie înscrisuri false (contractul de vânzare-cumpărare nr. 7002 din 5 iulie 1946 pretins încheiat între reclamanta cumpărătoare şi R.S. vânzător. Totodată a angajat pe avocata A.S. şi apoi pe P.L. şi a contrafăcut semnătura reclamantei pe delegaţiile de împuternicire a avocatelor.
Prin sentinţa civilă nr. 17514 din 6 decembrie 1999, Judecătoria sectorului 2 Bucureşti şi-a declinat competenţa la Tribunalul Bucureşti, în raport de valoarea litigiului, formându-se dosarul civil nr. 5939/1999 al Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Cu sprijinul consilierilor juridici de la Primăria municipiului Bucureşti, inculpatul a obţinut şi depus la termenul din 10 februarie 2000 un act privind situaţia juridică a imobilului ce nu corespundea realităţii, act care ulterior pronunţării a fost sustras din dosar, cu sprijinul grefierilor.
În realitate, imobilul şi terenul era proprietate de stat, fiind transferat fără plată şi pe termen nelimitat de Oficiul Economic Central C. Întreprinderea pentru administrarea clădirilor, la Institutul de Medicină Fizică, Balneoclimatologie şi Recuperare Medicală Bucureşti, prin Decizia acestuia nr. 18413 din 23 noiembrie 1985 la valoarea de 841.740 lei şi deci nu a aparţinut, vreodată pretinsei reclamante care nici nu a avut cunoştinţă de introducerea acţiunii în restituire, în numele său de către inculpat.
Prin sentinţa civilă nr. 242 din 24 februarie 2000, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, pe baza actelor false, a admis acţiunea reclamantei V.I. şi a obligat pârâtul Consiliul General al municipiului Bucureşti să-i lase în deplină posesie şi proprietate imobilul respectiv.
A doua zi după pronunţarea sentinţei s-a înregistrat la instanţă adresa nr. 5939/1999 din 22 februarie 2000 a Primăriei municipiului Bucureşti, prin care se comunica situaţia juridică reală a imobilului şi care nu corespundea cu cea arătată în acţiune.
Sentinţa a rămas definitivă prin neapelare deşi conducerea Direcţiei de resort din primărie indicase a se declara apel.
Ulterior inculpatul a cerut în numele reclamantei învestirea hotărârii cu formulă executorie care i s-a înmânat la 3 aprilie 2000. Apoi inculpatul, în baza procurii nr. 941 din 20 aprilie 2000 dată de reclamanta V.I. a cerut Primăriei municipiului Bucureşti restituirea imobilului şi punerea în posesie.
În baza acestei cereri, Primarul General al municipiului Bucureşti, prin Dispoziţia nr. 699 din 3 mai 2000 a dispus restituirea imobilului compus din clădire (două corpuri) şi teren în suprafaţă de 445 mp în proprietatea reclamantei V.I., pe bază de proces-verbal. Urmare acestei dispoziţii la data de 29 iunie 2000, D.G.A.F.I. din cadrul Primăriei municipiului Bucureşti a pus în posesie pe reclamanta V.I., reprezentată de inculpat în baza procurii, conform procesului-verbal nr. 15745, inculpatul semnând procesul-verbal în numele reclamantei.
În continuare inculpatul, în numele aceleiaşi reclamante, a vândut imobilul (construcţii şi teren) numitei D.Şt., prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2928 din 8 septembrie 2000. Vânzarea a fost simulată, deoarece preţul a fost plătit, cum se susţine, de cumpărătorul de fapt D.M., avocat, cumnatul cumpărătoarei înscrise în act, iar preţul (50000 dolari S.U.A., în echivalent 2.875.000.000 lei şi un imobil situat în str. Banu Manta, evaluat la 60.000 dolari S.U.A. a fost plătit inculpatului.
2 - b) Acelaşi inculpat C.P.B., identificând un alt imobil-teren situat în Bucureşti, Piaţa Charles de Gaulle, în suprafaţă de 2168 mp, a încercat intrarea în posesie prin aceleaşi mijloace frauduloase.
În acest sens, la 15 iunie 2000 a formulat cerere de chemare în judecată, în numele reclamantei C.F., pretinsă mătuşă, a pârâtului Consiliul General al municipiului Bucureşti, pentru a se constata dreptul de proprietate asupra terenului, formându-se dosarul civil nr. 12797/2000 al Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.
A depus în fotocopie un act fictiv şi anume contractul de vânzare-cumpărare nr. 4402 din 19 ianuarie 1948, pretins autentificat de Tribunalul Ilfov, prin care C.I., în prezent decedat, soţul reclamantei, ar fi cumpărat acel teren.
În realitate la nr. 440 din 19 ianuarie 1948 la fostul Tribunal Ilfov era înregistrată o declaraţie autentificată a altei persoane, G.V.
Reclamanta C.F., în etate de 81 de ani, nu-l cunoştea pe inculpat, nu i-a cerut să formuleze vreo acţiune în numele său şi nu era proprietara acelui teren.
În continuare, inculpatul, cu sprijinul unor angajaţi ai Primăriei sectorului 1, a procurat certificatul de căsătorie şi de deces a soţului pretinsei reclamante, C.I., pe care le-a depus la dosar.
Prin încheierea din 24 noiembrie 2000, a Judecătoriei sectorului 1, s-a suspendat cauza pentru lipsa părţilor, inculpatul nereuşind astfel să mai obţină vreo hotărâre judecătorească favorabilă, deşi între timp, s-a interesat şi de eventuali cumpărători ai terenului respectiv.
Instanţa a reţinut că faptele inculpatului de a folosi titlurile de proprietate în numele pretinselor reclamante V.I. şi C.F., cunoscând că sunt false constituie infracţiunea prevăzută de art. 291, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi de a contraface semnăturile numitei V.I. pe împuternicirile avocaţiale nr. 283343 din 6 decembrie 1999 şi nr. 406611 din 13 ianuarie 2000 constituie infracţiunea prevăzută de art. 290 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Referitor la infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., pentru care a fost trimis în judecată, constând în obţinerea prin inducerea în eroare a Primăriei municipiului Bucureşti, în baza unei hotărâri judecătoreşti abuzive, restituirea unor imobile, construcţii şi teren, proprietate de stat, tribunalul a dispus achitarea sa, în baza art. 10 alin. (1) lit. a) şi art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., reţinând că nu s-a indicat persoana care a fost indusă în eroare şi că instanţa de judecată nu poate fi subiect pasiv al infracţiunii de înşelăciune.
Împotriva sentinţei pronunţate în cauză, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, inculpaţii S.G., C.P.B., M.N. şi C.N., precum şi părţile civile G.O.M. şi I.N.R.M.F.B. Bucureşti.
A. În recursul declarat de parchet s-au invocat următoarele:
1 - În ce-l priveşte pe inculpatul C.P.B.
a) - Greşita achitare pentru infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. (pct. 4 din Rechizitoriu) în legătură cu intrarea în posesia imobilului, construcţie şi teren, în suprafaţă de 445 mp, situat în Bucureşti, str. Popa Rusu, sector 2, aparţinând I.N.R.M.F.B. Bucureşti, întrucât inducerea în eroare s-a făcut nu faţă de instanţa de judecată, ci faţă de Primăria municipiului Bucureşti, care, la cererea inculpatului, a emis dispoziţia de restituire nr. 699 din 3 mai 2000 şi l-a pus în posesie prin procesul-verbal nr. 15745 din 29 iunie 2000, creându-i astfel posibilitatea ca apoi să o înstrăineze. Se cere astfel condamnarea inculpatului şi pentru această infracţiune şi restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii prin anularea actelor false;
b) - Greşita achitare a inculpatului pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 26, raportat la art. 248, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (pct. 3 din Rechizitoriu), constând în înlesnirea, împreună şi cu inculpata M.N., la pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti abuzive, de către inculpata S.G., judecător la Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, în dosarele civile nr. 1157/1998 (privind acţiunea formulată în numele numitei C.A.) şi nr. 3119/1998 (privind pe reclamanţii P.D. şi A., decedaţi în 1966 şi respectiv 1970), pentru care aceasta a fost trimisă în judecată prin Rechizitoriul nr. 690/P/2001 din 5 iunie 2002 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi condamnată prin sentinţa penală nr. 48 din 20 decembrie 2002 în dosarul penal nr. 1627/2002 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, alături de inculpatele M.N. şi T.L.;
c) - S-a revocat greşit, în baza art. 83 C. pen., suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1274 din 15 septembrie 1999 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti pentru infracţiunea prevăzută de art. 181 C. pen. şi executarea acesteia pe lângă pedepsele aplicate, în cauză, întrucât, pedeapsa a fost graţiată prin art. 1 din Legea nr. 543/2002.
2 - În ce-l priveşte pe inculpatul R.M., greşita achitare a acestuia pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 26, raportat la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), întrucât prin depunerea unor acte false şi aducerea unor martori şi determinarea acestora să depună mărturie mincinoasă, a înlesnit pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti, neconformă cu realitatea de către inculpata S.G. şi prejudicierea astfel, a proprietarului real al terenului revendicat (partea vătămată G.O.M.); se cere astfel condamnarea inculpatului şi pentru această infracţiune şi restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii prin anularea actelor false.
3 - S-a mai susţinut de parchet că pedepsele aplicate inculpaţilor S.G., C.P.B., M.N., R.M., S.M. şi C.N., nu au fost just individualizate în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), solicitându-se majorarea lor.
Motivele de recurs, ale parchetului se încadrează în temeiurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9, 14, 16, 171 şi 18 C. proc. pen.;
B - În recursul declarat de inculpata S.G. s-au invocat următoarele:
a) - Nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), întrucât, judecătorul nu este funcţionar public, în sensul prevederilor Legii nr. 188/1999, privind Statutul Funcţionarilor publici, care nu face nici o referire la instanţele de judecată, iar în activitatea de judecată, judecătorii nu îndeplinesc îndatoriri de serviciu, ci înfăptuiesc justiţia şi deci nu poate fi subiect activ al acestei infracţiuni.
Pe de altă parte, inculpata nu a depus jurământul înainte de a începe să-şi exercite funcţia de judecător, potrivit art. 48 şi art. 50 din Legea nr. 92/1992, astfel că actele efectuate sunt nule;
- În actul de sesizare, Rechizitoriu nu se descrie în concret, potrivit art. 263 pct. 1 C. proc. pen., în ce constă fapta comisă de inculpată, făcându-se doar afirmaţii generice, iar pentru greşelile de judecată, datorită insuficienţei pregătirii profesionale a fost sancţionată de Consiliul Superior al Magistraturii prin excluderea din magistratură.
Pe de altă parte nu s-a dovedit vreo înţelegere cu ceilalţi inculpaţi, în pronunţarea cu rea-credinţă a unei hotărâri judecătoreşti, astfel că lipseşte elementul material al infracţiunii.
- Nici sub aspect subiectiv, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, întrucât, pentru incapacitate profesională a fost sancţionată prin îndepărtarea din magistratură, iar prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti nu a urmărit obţinerea unor favoruri, restabilirea situaţiei anterioare încălcate prin emiterea sentinţei civile, fiind consecinţa condamnării celorlalţi inculpaţipentru infracţiunile comise de aceştia.
Se cere astfel achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
b) - Încadrarea juridică a faptei se impune a fi schimbată în infracţiunea de neglijenţă în serviciu, prevăzută de 249 C. pen., întrucât a încălcat dispoziţiile legale, cu ocazia soluţionării cauzelor, nu cu intenţie, ci din culpă, dată fiind incapacitatea profesională reţinută şi prin hotărârea nr. 165/2001 a Consiliului Superior al Magistraturii prin care a fost exclusă din magistratură.
c) - Pedeapsa aplicată este prea severă, solicitând reducerea acesteia în raport de conduita ireproşabilă avută anterior şi că nu a urmărit realizarea vreunor profituri, temeiuri de casare prevăzute de art. 3859 pct. 12, 14 şi 171 C. proc. pen.
C - Inculpata M.(C.)N. a susţinut că nu a participat la comiterea faptelor alături de ceilalţi inculpaţi şi deci nu este vinovată, neputând participa la instanţă pentru a-şi susţine nevinovăţia, deoarece de frica punerii în executare a mandatului de arestare preventivă, s-a ascuns, până ce a dat naştere la doi copii.
În subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei, pe care o consideră prea severă, temeiurile de casare, prevăzute de art. 3859 pct. 12, 14 şi 18 C. proc. pen.
D - Inculpatul C.P.B. a solicitat reducerea pedepselor pe care le consideră prea severe, temei de casare, prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen.
E - Inculpatul C.N. a solicitat achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen., întrucât chitanţa sub semnătură privată pe care a redactat-o şi a fost depusă la dosar, nu era aptă să producă consecinţe juridice, iar, în subsidiar, reducerea pedepsei, pe care o consideră prea severă, temeiuri de casare prevăzute de art. 3859 pct. 12 şi 14 C. proc. pen.
F - În recursul părţii civile I.N.R.M.F.B. Bucureşti s-a solicitat restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii de înşelăciune de către inculpatul C.P.B., invocat şi în primul motiv de recurs al parchetului, în sensul restituirii imobilului, situat în Bucureşti, str. Popa Rusu, sector 2, dat fiind caracterul fals al actelor prin care a fost deposedată, precum şi obligarea inculpatului la plata sumei de 50.000 dolari S.U.A., reprezentând daune morale;
G - Partea civilă G.O.M. a lipsit şi nu a formulat motive de casare.
Recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, de inculpatul C.N. şi de părţile civile G.O.M. şi I.N.R.M.F.B. Bucureşti sunt fondate, iar recursurile declarate de inculpaţii S.G., C.P.B. şi M.(C.)N. nu sunt fondate pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Din examinarea hotărârii pronunţate în cauză şi a lucrărilor dosarului, rezultă că instanţa de fond, întemeindu-se pe probele administrate, a stabilit şi reţinut corect starea de fapt şi vinovăţia inculpaţilor şi a dat o corespunzătoare încadrare juridică faptelor penale pentru care au fost condamnaţi, dar totodată nu a apreciat corect unele probe din care rezultă vinovăţia lor şi respectiv sesizarea instanţei, cu privire la care a dispus achitarea şi, de asemenea, latura civilă, nu a fost pe deplin rezolvată, în sensul prevederilor legale referitoare la restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunilor.
Astfel, referitor la vinovăţia inculpaţilor în comiterea faptelor, este de observat că inculpaţii C.P.B., R.M., S.M. şi C.N. au recunoscut comiterea lor, în declaraţiile date atât în cursul urmăririi penale, cât şi la instanţă relatând împrejurările concrete şi rolul avut de fiecare în participarea la săvârşirea infracţiunilor.
De asemenea, inculpatul R.M. a precizat că, inculpatul C.P.B. i-a dat asigurări că are relaţii la judecătorie şi îi poate rezolva favorabil obţinerea terenului în care sens la cererea sa i-a dat şi suma de 4000 dolari S.U.A., acesta spunându-i că o va da judecătorilor.
Martora T.L., grefieră la Judecătoria sectorului 1 a precizat că inculpata M.N. i-a fost prezentată drept avocată, în cursul anului 1997, de către inculpata S.G., cu care se afla în relaţii apropiate şi care i-a cerut să-i predea unele adrese sau acte, pentru a ajunge mai repede la destinatari, cu aceste ocazii cunoscându-l şi pe fratele său, inculpatul C.P.B.
Declaraţii similare au făcut şi martorii S.D.A., grefier la Biroul Executări Penale, C.A. şi M.C.
Probele sus arătate se coroborează cu constatările din rapoartele de expertiză criminalistică efectuate de Laboratorul Interjudeţean Bucureşti din cadrul Ministerului Justiţiei în care se atestă întocmirea în fals a dovezilor de îndeplinire a procedurii şi a altor acte de către inculpata M.N., declaraţiile martorilor V.I. şi C.F., care precizează că nu au avut cunoştinţă de acţiunile în restituire formulate în numele lor şi detalierea convorbirilor telefonice eliberată de ROMTELECOM privind convorbirile telefonice dintre inculpata S.G. şi M.N. şi dintre inculpaţii C.P.B. şi sora sa M.N.
Prin urmare susţinerile inculpatei S.G. că nu a cunoscut-o pe inculpata M.N. şi ale inculpatei M.N. (care s-a sustras de la urmărire penală şi judecata în fond) că nu a participat la comiterea faptelor, sunt contrazise de probele sus arătate.
Susţinerea inculpatei S.G. că în Rechizitoriu nu s-a arătat în concret în ce constă fapta de abuz în serviciu, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), pentru care a fost trimisă în judecată, nu este întemeiată.
După cum s-a mai arătat cu ocazia expunerii stării de fapt, s-a reţinut că inculpata, în calitate de judecător, urmare înţelegerii prealabile cu inculpata M.N. şi pe baza unor probe false, a pronunţat o hotărâre civilă prin care s-a recunoscut dreptul de proprietate prin uzucapiune, inculpatului R.M., deşi avea cunoştinţă că nu corespundea realităţii şi prin aceasta a vătămat interesele părţii civile G.O.M., proprietara acelui teren.
Prin urmare, în actul de sesizare s-a descris în concret în ce constă fapta de abuz în serviciu prin care s-a pricinuit o pagubă unei persoane fizice, săvârşind fapta cu bună-ştiinţă, nu se poate reţine încadrarea juridică în infracţiunea de neglijenţă în serviciu, cum a solicitat şi nici nu are relevanţă în acest sens că a fost îndepărtată din magistratură pentru incapacitate profesională.
Nu este întemeiată nici susţinerea că inculpata S.G. nu avea calitatea de funcţionar public.
Sub acest aspect, sunt aplicabile prevederile art. 147 C. pen., în care se arată că prin funcţionar public se înţelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare, de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145 (autorităţile publice, instituţiile publice, instituţiile sau alte persoane juridice de interes public, serviciile de interes public).
Ca atare, în speţă, nu sunt aplicabile prevederile legii nr. 188/1999, privind statutul funcţionarilor publici, cum s-a solicitat de inculpata S.G.
De asemenea, susţinerea din motivele de recurs că inculpata S.G. şi-a exercitat ilegal funcţia de judecător, întrucât după învestire, nu a depus jurământul conform art. 48 şi art. 50 din Legea nr. 92/1992 şi deci actele înfăptuite sunt lovite de nulitate, nu este întemeiată, însăşi inculpata recunoscând că a semnat procesul-verbal de consemnare a depunerii jurământului, situaţie care de altfel este lipsită de relevanţă juridică în raport de prevederile art. 147 C. pen., sus arătate.
În legătură cu recursul declarat de inculpatul C.N., susţinerea acestuia că înscrisul sub semnătură privată, chitanţa, pe care l-a redactat nu a fost de natură să producă consecinţe juridice, şi astfel se impune achitarea în baza art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., este de observat că acesta a semnat şi pentru pretinsul vânzător G.E., iar înscrisul a fost depus spre a fi folosit în dosarul cauzei, deci spre a fi avut în vedere la dovedirea dreptului de proprietate de către inculpatul R.M., în care sens, au fost instigaţi şi martorii să depună mărturie mincinoasă, cum a procedat inculpatul S.M.
Prin urmare, înscrisul falsificat menţionat a fost încredinţat altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice astfel că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 290 C. pen.
Recursul acestui inculpat urmează însă a fi admis pentru al doilea motiv şi anume: cel referitor la pedeapsă;
Sub acest aspect, inculpatul spre deosebire de ceilalţi, a avut o participare mai redusă, concretizată într-un singur act infracţional şi în raport de datele care caracterizează favorabil persoana sa, stabilirea unei pedepse la limita maximă nu se justifică, motiv pentru care se va reduce cuantumul pedepsei.
În legătură cu recursul declarat de parchet;
1. - În ce-l priveşte pe inculpatul C.P.B.;
Se constată că instanţa de fond a apreciat greşit probele administrate în cauză, referitoare la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., privind pe partea civilă I.N.R.M.F.B. Bucureşti, cu care a fost sesizată prin Rechizitoriu (pct. 4) şi a dispus astfel achitarea inculpatului în baza art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., reţinând că nu se indică persoana pe care a indus-o în eroare, iar instanţa de judecată nu poate fi subiect pasiv al infracţiunii de înşelăciune.
După cum rezultă însă din Rechizitoriu (pct. 4) şi însuşi cuprinsul sentinţei penale pronunţate în cauză, inculpatul a indus în eroare, nu instanţa de judecată, ci Primăria municipiului Bucureşti, căreia, după învestirea cu formulă executorie a sentinţei civile nr. 242 din 24 februarie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, obţinută prin mijloace frauduloase, i-a cerut punerea în posesia pretinsei reclamante V.I. în numele căreia acţiona.
Dând curs cererii inculpatului, Primarul General al municipiului Bucureşti a emis Dispoziţia de restituire nr. 699 din 3 mai 2000 şi l-a pus în posesie prin procesul-verbal nr. 15745 din 29 iunie 2000 întocmit de D.G.A.F.I. din cadrul Primăriei, act semnat de inculpat pentru reclamanta V.I., în baza procurii obţinută de la aceasta.
Apoi inculpatul, în numele aceleiaşi reclamante a înstrăinat imobilul (construcţii şi teren) numitei D.Şt. prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2928 din 8 septembrie 2000.
Prin urmare, fapta comisă de inculpat întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. şi urmează a fi condamnat, ţinându-se seama de criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), prejudiciul cauzat părţii civile I.N.R.M.F.B. Bucureşti fiind peste 2.000.000.000 lei.
Totodată în baza art. 14 alin. (3) lit. a) şi art. 348 C. proc. pen., se va dispune restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii:
Este întemeiată şi critica procurorului referitoare la achitarea inculpatului pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor obşteşti, prevăzută de art. 26, raportat la art. 248, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (pct. 3 din Rechizitoriu) în baza art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.
Motivarea instanţei de fond că nu s-a indicat în concret în ce constă fapta inculpatului, în actul de sesizare, este greşită.
În Rechizitoriu (pct. 3) s-a arătat că inculpatul C.P.B. a înlesnit împreună şi cu inculpata M.N. la pronunţarea a două hotărâri judecătoreşti abuzive, de către inculpata S.G., judecător la Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, în dosarele civile nr. 1157/1998 (privind acţiunea formulată în numele reclamantei C.A.) şi nr. 3119/1998 (privind acţiunea formulată în numele reclamanţilor P.D. şi P.A., decedaţi în 1966 şi respectiv 1970).
Pentru aceste fapte inculpata S.G. a fost trimisă în judecată separat, prin Rechizitoriul nr. 690/P/2001 din 5 iunie 2002 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, împreună cu inculpatele M.N. şi T.L. şi condamnate prin sentinţa penală nr. 48 din 20 decembrie 2002 în dosarul penal nr. 1627/2002 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Prin urmare fapta inculpatului a fost concret descrisă în Rechizitoriu.
Se impunea astfel ca instanţa de fond să dispună ataşarea dosarului penal nr. 1627/2002 menţionat, să administreze probele indicate în Rechizitoriu şi să se pronunţe pe fond asupra învinuirilor aduse inculpatului.
Pe de altă parte există şi contradicţii între motivare şi dispozitiv, întrucât în timp ce în dispozitiv temeiul achitării îl constituie art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., adică fapta nu este prevăzută de legea penală, în considerente se motivează că nu s-a descris în concret fapta pentru care a fost trimis în judecată.
Întrucât instanţa nu a administrat probele necesare, indicate în rechizitoriu şi nici nu a soluţionat fondul cauzei cu privire la această faptă, urmează a se admite recursul declarat de procuror şi a se trimite cauza pentru soluţionare la prima instanţă, în limita sus arătată.
Este întemeiată şi critica referitoare la aplicarea art. 83 C. pen., privind pedeapsa anterioară de 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1274 din 15 septembrie 1999 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti pentru infracţiunea prevăzută de art. 181 C. pen.
Întrucât această pedeapsă era graţiată în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002, nelegal s-a dispus executarea ei pe lângă pedepsele aplicate în cauză (de 5 ani şi 2 luni şi de 3 ani închisoare).
În consecinţă se va înlătura dispoziţia de executare a pedepsei de 6 luni închisoare pe lângă pedeapsa aplicată în cauză şi se va constata că este graţiată.
2 - În ce-l priveşte pe inculpatul R.M.:
Este de observat că inculpatul prin depunerea unor acte false, indicarea unor martori şi determinarea acestora de a depune mărturie mincinoasă a înlesnit pronunţarea de către inculpata S.G., în mod abuziv, a sentinţei civile nr. 5069 din 22 aprilie 1997, care nu este conformă cu realitatea şi prin obţinerea acelui teren, prin pretinsa uzucapiune, a prejudiciat pe proprietarul terenului şi anume pe partea civilă G.O.M.
Prin urmare, fără temei, instanţa a dispus achitarea inculpatului în baza art. 10 alin. (1) lit. a), C. proc. pen. (fapta nu există) pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 26, raportat la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
În consecinţă, urmează a se admite recursul declarat de procuror şi sub acest aspect şi a se dispune condamnarea inculpatului la o pedeapsă corespunzătoare criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), graţiată în baza art. 1 din Legea nr. 137/1997.
3-Referitor la pedepsele aplicate inculpaţilor S.G., C.P.B., R.M., C.N., M.N., S.M., prin recursul procurorului se solicită majorarea acestora.
Recursul este fondat numai în ce-i priveşte pe inculpaţii S.G., C.P.B. şi R.M.
Astfel, în raport de gradul de pericol social al infracţiunilor comise, de consecinţele prejudiciabile şi actele repetate comise, urmează a se majora cuantumul pedepselor, pentru inculpata S.G., de la 2 ani la 3 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), pedeapsă graţiată în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002; pentru inculpatul C.P.B., de la 2 ani la 4 ani închisoare, pentru instigare la infracţiunea de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 25, raportat la art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), pedeapsă graţiată în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 şi pentru inculpatul R.M., de la 2 ani la 3 ani închisoare, pentru instigare la infracţiunea de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 25, raportat la art. 269 C. pen., pedeapsă graţiată în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002.
În ce-i priveşte pe inculpaţii M.N. şi S.M. se constată că pedepsele au fost corect individualizate, neimpunându-se majorarea lor (în ce o priveşte pe inculpata M.N. aplicându-i-se pedepse la limita maximă la care s-a adăugat şi un spor substanţial).
Pentru aceleaşi motive, criticile inculpaţilor S.G., M.N. şi C.P.B., cu privire la individualizarea pedepselor, nu sunt întemeiate şi recursurile urmează a fi respinse.
În ce-l priveşte pe inculpatul C.N. faţă de gradul redus de participare la comiterea faptei şi antrenarea la comiterea faptei de către fratele şi sora sa, inculpaţii C.P.B. şi M.N., urmează a i se admite recursul şi a i se reduce pedeapsa, astfel că nu este întemeiată cererea procurorului de majorare a pedepsei.
