ICCJ. Decizia nr. 150/2004. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.150/2004
Dosar nr. 3655/2003
Şedinţa publică din 13 ianuarie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 493 din 20 mai 2003, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a fost condamnat printre alţii, inculpatul D.G. la 10 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., după executarea pedepsei, pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) şi s-a dedus din pedeapsă prevenţia de la 11 martie 2002, la zi.
Conform art. 118 lit. d) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 600.000 lei, obţinută prin săvârşirea infracţiunii.
Pe baza probelor administrate, instanţa a reţinut că la data de 11 martie 2002, organele de poliţie au organizat o supraveghere, ocazie cu care a fost surprins inculpatul D.G. oferind inculpatei L.A.A. şi numitului P.M.A., contra unor sume de bani, 7 punguliţe cu o substanţă pulverulentă, pe care L.A.A. le-a ascuns în gură.
Cu ocazia percheziţiei corporale efectuate inculpatei L.A.A., aceasta a scos din gură cele 7 punguliţe cu substanţa pulverulentă.
Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 11 martie 2002, a rezultat că cele 7 punguliţe conţineau heroină.
Cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate inculpatului D.G., în prezenţa martorilor asistenţi, au fost găsite în spatele casei mai multe folii din celofan, decupate concentric, bucăţi de celofan alb transparent şi mai multe seringi de unică folosinţă.
La individualizarea pedepsei, instanţa a avut în vedere pericolul social concret al faptei, poziţia procesuală nesinceră a inculpatului pe parcursul procesului penal dar şi împrejurarea că este tânăr, în vârstă de 26 ani, apreciind că se impune aplicarea unei pedepse orientate la limita minimă a textului de lege sancţionator.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul D.G., criticând-o cu privire la încadrarea juridică reţinută şi a solicitat schimbarea juridică a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, în infracţiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, iar în subsidiar a solicitat reducerea pedepsei prin reţinerea în favoarea sa de circumstanţe atenuante.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 427 din 29 iulie 2003, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.
A motivat instanţa de apel că probele administrate au confirmat că inculpatul a săvârşit infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, astfel că reţinerea infracţiunii de trafic de droguri este corectă.
În legătură cu pedeapsa aplicată, aceasta s-a situat la limita minimă a textului de lege incriminator şi nu sunt împrejurări care să justifice reţinerea de circumstanţe atenuante, în favoarea inculpatului.
Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul D.G., reiterând motivele de apel cu privire la schimbarea încadrării juridice şi cu privire la reducerea pedepsei.
Recursul declarat de inculpat nu este fondat.
Vinovăţia inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 a fost corect reţinută de instanţe, având în vedere procesul verbal de constatarea infracţiunii, încheiat la 11 martie 2002 de lucrătorii de poliţie din cadrul I.G.P., raportul de constatare tehnico-ştiinţifică şi declaraţiile inculpatei L.A.A. şi ale martorului P.M.A., care au relatat că au cumpărat droguri de la inculpat, de mai multe ori.
Nerecunoaşterea faptei de către inculpat nu are relevanţă, atâta vreme cât infracţiunea reţinută în sarcina sa este dovedită cu mijloacele de probă, la care s-a făcut referire.
Nici al doilea motiv de recurs al inculpatului, prin care a solicitat reducerea pedepsei, nu este întemeiat.
Pedeapsa de 10 ani închisoare, aplicată inculpatului se situează la limita minimă a pedepsei prevăzute pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 şi nu există împrejurări care să justifice reţinerea de circumstanţe atenuante.
În conformitate cu art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.
Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului reţinerea şi arestarea preventivă de la 11 martie 2002, la zi.
Recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.G., împotriva deciziei penale nr. 427 din 29 iulie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive de la 11 martie 2002, până la 13 ianuarie 2004.
Obligă inculpatul la 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 15/2004. Penal. Art.211 alin .2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1500/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs → |
|---|
