ICCJ. Decizia nr. 1549/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1549/2004
Dosar nr. 5564/2003
Şedinţa publică din 19 martie 2004
Asupra recursului de faţă,
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 956 din 7 octombrie 2003, pronunţată în dosarul nr. 4581/2003, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) – art. 76 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul D.I. la 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 71 şi art. 64 din acelaşi cod.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus prevenţia de la 24 iunie 2003 la zi, prelungindu-se arestarea preventivă până la 6 noiembrie 2003.
În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, combinat cu art. 118 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea cantităţii de 0,50 grame heroină.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că, la data de 24 iunie 2003, în jurul orelor 11,00, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu în zona Orăşelului Copiilor, organele de poliţie din cadrul Brigăzii Flagrant a D.G.P.M.B. au observat autoturismul Dacia 1310, de culoare verde, „Taxi". Având informaţii că şoferul acestui autoturism deţine droguri în vederea comercializării, organele de poliţie au urmărit autoturismul, oprindu-l pe str. Petre Ţuţea.
Procesul verbal întocmit de poliţie consemnează împrejurarea că în momentul în care autoturismul poliţiei rula paralel cu autoturismul inculpatului, acesta a fost văzut în momentul în care a scos scrumiera autoturismului şi a scos din bord o punguţă din celofan transparent, pe care a aruncat-o sub scaunul şoferului.
Organele de poliţie au blocat autoturismul condus de inculpat şi au procedat la percheziţionarea acestuia, în prezenţa martorului asistent A.M.S.
Asupra inculpatului s-au găsit două telefoane mobile, iar în autoturism, sub scaunul şoferului, s-a găsit o punguţă din celofan care conţinea 7 pliculeţe din material plastic de culoare albă, sigilate la capăt prin ardere, ce conţineau o substanţă pulverulentă de culoare bej. Expertizate criminalistic, s-a constatat că substanţa din pliculeţe conţinea 7 doze de heroină, cu o masă totală de 0,57 gr., drog de mare risc.
Inculpatul a declarat că nu ştie cui îi aparţin drogurile, nu este nici consumator nici traficant de droguri şi că nu ştie cum au ajuns acolo drogurile. A mai susţinut că autoturismul îl cumpărase în urmă cu 2 luni de la un prieten C., în baza unui înscris sub semnătură privată, cu plata în rate şi făcea servicii de taximetrie. Acest aspect a fost confirmat şi de martorii V.F., L.F. şi C.P.
Instanţa motivează că martorul asistent, client al inculpatului a fost solicitat de organele de poliţie să privească sub scaunul şoferului, fiind exclusă ipoteza inculpatului privind punerea drogurilor de organele de poliţie ori de martor.
Prin Decizia penală nr. 695 din 20 noiembrie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, reţinând că probele administrate (procesul verbal de constatare al organelor de poliţie şi declaraţia martorului A.M.S., profesor la o şcoală generală şi martor asistent aflat în maşina inculpatului) dovedesc vinovăţia inculpatului.
Împotriva acestei decizii, inculpatul a declarat recurs.
În motivele scrise de recurs a susţinut că greşit instanţa de apel a reţinut că drogurile ar fi fost găsite în partea din faţă a scaunului şoferului deşi în procesul verbal al organelor de poliţie se menţionează că drogurile au fost găsite în partea din spate scaunului şoferului, iar martorul nu a declarat astfel.
A invocat în apărarea sa prezumţia de nevinovăţie, considerând că nu sunt probe certe de vinovăţie a sa.
Recursul este nefondat, pentru motivele ce urmează:
Potrivit art. 66 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 281/2003, învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi nu este obligat să-şi dovedească vinovăţia.
Totodată, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, în cazul în care există probe de vinovăţie, învinuitul sau inculpatul are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie.
Recurentul inculpat nu se află în situaţia prevăzută de alin. (1) al art. 66 C. proc. pen., deoarece instanţele nu i-au cerut inculpatului să-şi dovedească nevinovăţia sa, ci se află în cazul prevăzut de alin. (2) al aceluiaşi articol, în care are dreptul de a proba lipsa de temeinicie a probelor de vinovăţie.
Or, recurentul inculpat nu a dovedit netemeinicia probelor în acuzare, deoarece: în mod necontestat cele 7 doze de heroină, drog de mare risc, au fost găsite în autoturismul proprietatea sa (neavând relevanţă dacă s-au găsit în faţa sau în spatele scaunului şoferului, procesul verbal de constatare menţionând doar „sub scaunul şoferului"), organele de poliţie care l-au urmărit pe inculpat au consemnat acţiunea inculpatului de ascundere a drogurilor, precum şi afirmaţia neadevărată a acestuia privind închirierea maşinii (contrazisă chiar de inculpat care a recunoscut în prima declaraţie că maşina este proprietatea sa, fiind cumpărată de la un prieten), iar martorul asistent a confirmat găsirea drogurilor în maşina inculpatului. Fapta inculpatului de a deţine droguri de mare risc (care nu erau destinate consumului propriu), constituie infracţiunea de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, pentru săvârşirea căreia a fost legal condamnat.
Înalta Curte, constatând că probele administrate fac dovada vinovăţiei inculpatului, iar acesta nu a dovedit lipsa de temeinicie a acestor probe, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
Se va deduce din pedeapsă, conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), timpul reţinerii şi al arestării preventive începând de la 24 iunie 2003 la zi.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1.200.000 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.I. împotriva deciziei penale nr. 695 din 20 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsă timpul arestării preventive a inculpatului de la 24 iunie 2003 la 19 martie 2004.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1547/2004. Penal. Art.197, 211 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1550/2004. Penal. Art.211 c.pen. Recurs → |
|---|
