ICCJ. Decizia nr. 1553/2004. Penal. Recurs în anulare L 26/1996. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1553/2004
Dosar nr. 555/2004
Şedinţa publică din 19 martie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 169 din 4 iunie 2002, a Judecătoriei Topliţa a fost condamnat inculpatul N.F., la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 31 pct. 3 din OG nr. 96/1998, aprobată prin Legea nr. 141/1999, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În baza art. 98 din Legea nr. 26/1996 C. silvic, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare.
Potrivit art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare.
S-a reţinut că, în mod repetat, în lunile octombrie 2000 şi mai 2001, inculpatul a tăiat fără drept şi şi-a însuşit mai mulţi arbori din pădurea, aparţinând Consiliului local al comunei Tulgheş, producând o pagubă de 58.029.300 lei.
Prin Decizia penală nr. 278 din 17 septembrie 2002 Tribunalul Harghita, în conformitate cu dispoziţiile art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca fiind nefondat apelul declarat de N.F., hotărârea rămânând definitivă prin nerecurare.
Împotriva acestor hotărâri, în conformitate cu dispoziţiile art. 409 şi art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 C. proc. pen., s-a declarat recurs în anulare susţinându-se în primul rând, că faptelor săvârşite li s-a dat o greşită încadrare juridică, prin reţinerea dispoziţiilor art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi în al doilea rând instanţa a omis să facă aplicarea dispoziţiilor de graţiere, prevăzute de art. 1 din Legea nr. 543 din 4 octombrie 2002, în ceea ce priveşte pedepsele aplicate inculpatului.
În consecinţă s-a solicitat admiterea recursului în anulare, înlăturarea dispoziţiilor art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi aplicarea dispoziţiilor legii de graţiere.
Curtea consideră că, recursul în anulare este întemeiat.
Potrivit art. 38 alin. (2) C. pen., la stabilirea stării de recidivă nu se ţine seama de condamnările, pentru care a intervenit reabilitarea sau în privinţa cărora s-a împlinit termenul de reabilitare.
Analizând situaţia intimatului, se constată că prin sentinţa penală nr. 356 din 3 decembrie 1992 a Judecătoriei Topliţa, definitivă prin nerecurare, acesta a fost condamnat la pedeapsa de un an şi 2 luni închisoare, cu executare prin muncă corecţională, pentru infracţiunea prevăzută de art. 208 şi art. 209 lit. e) C. pen.
Ulterior, prin sentinţa penală nr. 510 din 9 decembrie 1993 a aceleiaşi judecătorii, definitivă prin nerecurare, s-a dispus revocarea obligării la muncă corecţională şi executarea pedepsei prin privare de libertate, constatându-se executată prin muncă perioada cuprinsă între 11 mai 1993 şi 10 august 1993.
Această ultimă hotărâre a fost modificată prin sentinţa penală nr. 430 din 27 mai 1994 a Judecătoriei Miercurea Ciuc, definitivă prin nerecurare, care a admis contestaţia la executare şi a scăzut din pedeapsa de un an şi 2 luni închisoare, arestul preventiv de la 13 iunie 1992, la 12 octombrie 1992.
Rezultă că din pedeapsa de un an şi 2 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 356 din 3 decembrie 1992, inculpatul a executat 10 luni închisoare, rămânându-i un rest neexecutat de 4 luni închisoare. Pentru acest rest a fost încarcerat la 2 martie 1994, fiind liberat condiţionat la 30 mai 1994.
Întrucât, nu a mai comis, în acest interval de timp nici o altă infracţiune, pedeapsa este considerată executată la data de 30 septembrie 1994.
Din prevederile art. 135 alin. (1) lit. a) C. pen., rezultă că, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii de un an până la 5 ani, după trecerea unui termen de 4 ani de la executarea pedepsei la care se adaugă jumătate din durata pedepsei, pronunţate termenul de reabilitare se consideră realizat.
În speţă, executarea pedepsei anterioare a avut loc la 30 septembrie 1994, iar termenul de reabilitare al acestei condamnări este de 4 ani şi 7 luni, ceea ce înseamnă că termenul de reabilitare este împlinit la data de 29 aprilie 1999, deci anterior săvârşirii faptelor deduse judecăţii, respectiv octombrie 2000 şi mai 2001.
În consecinţă, reţinerea stării de recidivă postcondamnatorie s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 38 alin. (2) C. pen., referitoare la condamnările care nu atrag starea de recidivă.
De asemenea, se constată că instanţele având în vedere starea de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), pe care au reţinut-o fără să observe dispoziţiile art. 38 alin. (2) C. pen., referitoare la condamnările care nu atrag starea de recidivă, nu au făcut aplicarea dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 543 din 4 octombrie 2002 şi nu au constatat graţiate pedepsele de 4 ani şi respectiv 5 ani închisoare.
Având în vedere această situaţie fiind întrunite condiţiile, prevăzute de art. 410 partea I pct. 5 şi pct. 7 C. proc. pen., Curtea în conformitate cu art. 4141 alin. (1) C. proc. pen., urmează a admite recursul în anulare, a casa hotărârile menţionate mai sus, a înlătura dispoziţiile referitoare la art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a descontopi pedepsele de 3 ani şi 4 ani închisoare şi a aplica acestora dispoziţiile de graţiere, prevăzute de art. 1 şi art. 7 din Legea nr. 543/2002.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţia şi Justiţie, împotriva sentinţei penale nr. 169 din 4 iunie 2002 a Judecătoriei Topliţa şi deciziei penale nr. 278 din 17 septembrie 2002 a Tribunalului Harghita, privind pe inculpatul N.F.
Casează hotărârile sus-menţionate numai cu privire la greşita reţinere a stării de recidivă, prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), dispoziţie pe care o înlătură şi omisiunea aplicării dispoziţiilor de graţiere, prevăzute de Legea nr. 543/2002.
Înlătură prevederile art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. şi descontopeşte pedeapsa rezultantă în pedepsele componente de:
- 3 ani închisoare şi, respectiv,
- 4 ani închisoare pentru infracţiunile silvice, prevăzute de art. 31 pct. 3 din OG nr. 96/1998 şi de art. 98 alin. (3) din Legea nr. 26/1996, ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Potrivit prevederilor art. 1 şi art. 7 din Legea nr. 543/2002, constată graţiate integral şi condiţionat pedepsele aplicate inculpatului de 3 ani şi, respectiv, 4 ani închisoare.
Constată că inculpatul a fost arestat în perioada 11 noiembrie 2002, 4 februarie 2004.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1552/2004. Penal. Art.215 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1556/2004. Penal. Revizuire. Recurs → |
|---|
