ICCJ. Decizia nr. 1746/2004. Penal. Art.208 alin.1. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1746/2004
Dosar nr. 3583/2003
Şedinţa publică din 30 martie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Judecătoria Braşov, prin sentinţa penală nr. 892 din 16 aprilie 2002, a achitat pe inculpatul B.N., în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., trimis în judecată pentru infracţiunea de furt, prevăzută de art. 208 alin. (1) C. pen., stabilind că nu el este autorul faptei.
S-a reţinut, în fapt, că în perioada noiembrie 2000 – 10 martie 2001, la o dată ce nu a putut fi precizată, s-au sustras de la SC R. SA Braşov, piese în valoare de 462.370.999 lei.
Tribunalul Braşov, prin Decizia penală nr. 730 din 7 octombrie 2002 a admis apelul declarat de procuror şi a schimbat temeiul achitării, din art. 10 alin. (1) lit. c), în art. 10 alin. (1) lit. d), apreciind că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, nefiind dovedită vinovăţia inculpatului.
Prin Decizia nr. 77 din 31 ianuarie 2003, Curtea de Apel Braşov, a admis recursul inculpatului, a casat Decizia instanţei de apel şi a menţinut hotărârea de achitare a primei instanţe.
În baza art. 409 şi art. 410 alin. (1) partea întâi pct. 8 C. proc. pen., procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare, considerând că hotărârile judecătoreşti au fost pronunţate cu încălcarea legii, deoarece instanţele judecătoreşti au comis o eroare gravă de fapt achitându-l pe inculpat, deşi din probe rezultă vinovăţia sa.
În acest sens, sunt evocate declaraţii de martori, care infirmă apărările inculpatului, ce a negat săvârşirea faptei.
Astfel, inculpatul a declarat iniţial că martorul F.M. i-a dat cheia apartamentului proprietatea lui B.E., pentru a lua sacii cu rulmenţi depozitaţi acolo, iar când a fost confruntat cu acest martor, care a negat susţinerea sa, a revenit, declarând că fratele său, B.I. i-a dat cheia pentru a lua şi duce rulmenţii la un centru de colectare.
Martorul B.I. susţine că a găsit cheia apartamentului în buzunarul unei perechi de pantaloni, pe care a primit-o la parastasul de pomenire, în luna ianuarie 2001, a fratelui său, B.G.
Inculpatul şi fratele său, martorul B.I. au încercat să acrediteze ideea că respectivele piese au fost depozitate în apartament fără ştirea lor de către fratele decedat, fiind găsite de B.I. abia la începutul lunii martie 2001, când acesta a vrut să verifice dacă cheia găsită este de la apartamentul respectiv. Ori, inculpatul B.N. a declarat că, la începutul lunii noiembrie 2000, martorul B.E. i-a dat cheia pentru a locui în apartamentul său, însă el, după o săptămână l-a părăsit, dând cheia fratelui său B.G.
Martorul B.E. recunoaşte că a dat singura cheie inculpatului şi nu a mai trecut pe la acea locuinţă, până la data audierii sale la proces.
În faţa instanţei de judecată, inculpatul a menţionat că fratele lui, B.I. i-a spus că piesele au aparţinut defunctului B.G., susţinere infirmată de SC R. SA Braşov, care consemnează într-o adresă că, aproximativ o jumătate din piesele ridicate de la inculpat au fost falsificate după 1 februarie 2001, deci după decesul lui B.G.
Totodată, din concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică rezultă că fragmentul de urmă papilară prelevată de pe un bidon de ½ litru ce conţinea apă tonică, găsit în locuinţa lui B.E., a fost creată de degetul mare de la mâna stângă a inculpatului.
Se mai argumentează recursul în anulare că încă două probe, şi anume modificările semnificative ale reactivităţii psiho-emoţionale specifice constitutive şi definitorii pentru comportamentul simulat şi faptul că inculpatul, prin sentinţa penală nr. 439 din 29 februarie 2001 a Judecătoriei Braşov a fost condamnat la 2 ani închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pentru infracţiunea de furt, prevăzută de art. 208 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), constând în sustragerea repetată de rulmenţi de la SC R. SA Braşov, în perioada 1 – 20 noiembrie 2000.
Examinând hotărârile atacate în raport de cazul de recurs în anulare referitor la „comiterea de către instanţe a unei erori grave de fapt", Înalta Curte constată, în baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei că, recursul în anulare este nefondat, urmând a fi respins.
1. În acest sens, din analiza dispoziţiilor care reglementează cazul de recurs în anulare invocat, rezultă că legiuitorul a avut în vedere, în primul rând, situaţia în care, contrar probelor neechivoce, neîndoielnice existente în cauză, instanţele au pronunţat una dintre soluţiile, prevăzute în art. 345 alin. (1) C. proc. pen., (referitoare la rezolvarea acţiunii penale), în temeiul unor fapte constatate în mod vădit greşit. Altfel spus, reţinându-se în urma comiterii unei erori grave de fapt o situaţie contrară realităţii sau incertă, instanţele au pronunţat (şi au confirmat) una dintre soluţiile evidenţiate anterior, care este infirmată ori nu se regăseşte în mod deplin, convingător, neechivoc în probele, rezultând din mijloacele de probă dispuse şi administrate.
2. Revenind la cauză, parchetul solicită condamnarea lui B.N., apreciind că există probe de vinovăţie în ceea ce priveşte infracţiunea de furt, deşi din examinarea declaraţiilor unor martori şi a fratelui inculpatului nu rezultă decât faptul că, în apartamentul proprietatea lui B.E., s-au depozitat nişte saci cu rulmenţi din care inculpatul, încercând să valorifice o parte, a fost surprins de către organele de poliţie.
Acestei împrejurări i se adaugă ca „probe incriminatorii" şi: o condamnare anterioară a inculpatului pentru furtul unor rulmenţi de la aceeaşi unitate, unde era angajat ca lăcătuş mecanic; urma papilară ridicată de pe o sticlă din plastic, aflată în apartamentul, unde s-au găsit celelalte piese, aparţinând inculpatului; declaraţiile contradictorii ale inculpatului, coroborate cu rezultatul obţinut de la examinarea acestuia la poligraf, şi anume comportamentul simulat.
De reţinut este şi faptul că, toate probele în acuzare rezultă din mijloace de probă dispuse şi administrate în faza de urmărire penală, care au fost fie infirmate, fie retrase în faza cercetării judecătoreşti.
În acest sens, situaţia de fapt reală a fost corect reţinută de către prima instanţă, care a analizat în mod complet şi a apreciat în mod judicios întregul probatoriu, ajungând la concluzia că nu inculpatul este autorul infracţiunii de furt a rulmenţilor de la SC R. SA Braşov.
Astfel, faptul că pe un bidon din plastic aflat în apartamentul s-a găsit urma papilară a degetului mare de la mâna stângă a inculpatului, nu dovedeşte decât că, acesta a fost în acel apartament, împrejurare confirmată de el, în sensul că, a şi locuit acolo o săptămână, după care a stat fratele său B.G. (decedat în ianuarie 2001).
Iniţial, inculpatul a dat unele declaraţii contradictorii în legătură cu modul în care a ajuns în posesia cheii de la locuinţa, în care se aflau sacii cu rulmenţi, de teama de a nu-l incrimina pe fratele său mai mare B.I., însă pe parcurs revine şi în faza cercetării judecătoreşti precizează: „Fratele meu B.I. m-a sunat şi a spus că B.E. a spus să eliberez apartamentul, astfel că mi-a solicitat mie să mă deplasez cu maşina şi să transport bunurile din apartament. În speţă, mi-a specificat că sunt nişte saci cu piese. De asemenea, mi-a indicat să merg să vând aceste piese la fier vechi, urmând ca banii să îi dau lui, pentru a-şi achita cheltuielile de întreţinere.
Fratele meu, B.I. mi-a specificat că aceste piese au aparţinut fratelui decedat B.G. şi că trebuie să le vând.
Concluzia primei instanţe, la care s-a ajuns după analiza bogatului probatoriu administrat, prezintă în mod corect situaţia de fapt, şi anume: existenţa unui prejudiciu creat în patrimoniul părţii vătămate SC R. SA, „fără a se putea preciza la ce dată, precum şi prezenţa inculpatului având asupra sa o parte din bunurile ce formează acel prejudiciu. Nici una din acestea nu probează elementele constitutive ale infracţiunii de furt, respectiv, împrejurările în care s-a desfăşurat acţiunea infracţională, precum şi identitatea subiectului activ".
În consecinţă, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, constatând neîndeplinite cerinţele cazului de recurs în anulare invocat, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, împotriva sentinţei penale nr. 892 din 16 aprilie 2002 a Judecătorie.
Braşov, deciziei penale nr. 730/ A din 7 octombrie 2002 a Tribunalului Braşov şi deciziei penale nr. 77/ R din 31 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Braşov, privind pe inculpatul B.N.
Onorariul în sumă de 400.000 lei, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1745/2004. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1748/2004. Penal. Contop.ped. Recurs în anulare → |
|---|
