ICCJ. Decizia nr. 1750/2004. Penal. Cont.exec. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1750/2004
Dosar nr. 5682/2003
Şedinţa publică din 30 martie 2004
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 2832/2003 la Tribunalul Giurgiu, condamnatul S.I. a formulat contestaţie la executare prin care a solicitat înlăturarea aplicării art. 81 C. pen., privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de un an închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 683/1999 a Judecătoriei Buftea, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966, republicat, întrucât a fost graţiată, conform Legii nr. 137 din 25 iulie 1997 şi, pe cale de consecinţă, să fie anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 119 din 13 noiembrie 2001 emis de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală şi emiterea unui nou mandat de executare pentru pedeapsa de 5 ani închisoare, din care să se deducă reţinerea şi arestarea preventivă cu începere de la 15 mai 2000, la zi.
Tribunalul Giurgiu prin sentinţa penală nr. 252 din 28 iulie 2003, în baza art. 461 C. proc. pen., a admis contestaţia la executare formulată de condamnatul S.I., în sensul că a înlăturat aplicarea art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării condiţionate a pedepsei de un an închisoare aplicată condamnatului prin sentinţa penală nr. 683/1999 a Judecătoriei Buftea, constatând că această pedeapsă este graţiată, conform art. 1 din Legea nr. 543 din 1 octombrie 2002, şi i-a atras atenţia asupra dispoziţiilor art. 7 din aceeaşi lege, urmând ca acesta să execute pedeapsa de 5 ani închisoare.
Prin aceeaşi sentinţă s-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 119 din 13 noiembrie 2001, emis de Tribunalul Bucureşti, secţia a II a penală şi emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii de 5 ani închisoare din care s-a dedus reţinerea şi arestarea preventivă cu începere de la 15 mai 2000, până la 28 iulie 2003.
În motivarea acestei hotărâri prima instanţă a arătat că:
"Prin sentinţa penală nr. 683 din 1 aprilie 1999 a Judecătoriei Buftea, condamnatul S.I. a fost condamnat la 2 ani închisoare cu suspendarea condiţionată a pedepsei în baza art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966 republicat." şi că în cadrul apelului declarat de el, prin sentinţa penală nr. 939/A/1999 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II a penală, rămasă definitivă prin sentinţa penală nr. 4488 din 23 octombrie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie a fost desfiinţată în parte hotărârea Judecătoriei Buftea, menţionată în sensul că s-a redus pedeapsa de la 2 ani închisoare la un an închisoare.
Prin sentinţa penală nr. 103 din 14 februarie 2001 a aceluiaşi tribunal şi a aceleiaşi secţii penale, inculpatul S.I. a fost condamnat la 5 ani închisoare, în baza art. 197 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., pentru infracţiunea de viol comisă la data de 14 mai 2000 asupra părţii vătămate C.I. şi la 5 ani închisoare, în baza art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., iar în baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus să execute 5 ani închisoare şi totodată, i-a fost revocată suspendarea condiţionată a executării pedepsei de un an închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 683/1999 a Judecătoriei Buftea, urmând să execute, în final, 6 ani închisoare în regim de detenţie şi 3 ani pedeapsă complementară, deducându-i-se din pedeapsa principală prevenţia de la 15 mai 2000 până la zi.
S-a concluzionat că "Este de observat că pedeapsa de un an închisoare aplicată condamnatului S.I., pentru infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a avea permis de conducere este graţiată, conform art. 1 din Decretul nr. 543/2002, întrucât la data săvârşirii faptei nu era recidivist" motiv pentru care contestaţia fiind întemeiată urmează a fi admisă şi a se dispune în consecinţă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, pe care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie cu privire la greşita admitere a contestaţiei la executare având în vedere faptul că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 1 şi art. 2 din Legea nr. 543/2002, inculpatul fiind exclus de la graţiere, motiv pentru care contestaţia trebuia respinsă ca nefondată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 717/ A din 4 decembrie 2003, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, a desfiinţat hotărârea atacată şi rejudecând cauza a respins contestaţia la executare formulată de condamnat.
În motivarea acestei decizii, instanţa de apel a arătat că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că inculpatul recidivist în raport de săvârşirea noii infracţiuni beneficiază de actul de clemenţă în ceea ce priveşte pedeapsa aplicată, pentru fapta a cărei condamnare constituie primul termen al recidivei.
S-a mai arătat că "Folosind în art. 4 atât noţiunea de recidivist cât şi pe cea de recidivist prin condamnări anterioare legiuitorul a vrut să limiteze aplicarea legii de graţiere la infractori "nerecidivişti" ".
S-a precizat că recidiva, formă a pluralităţii de infracţiuni a cărei existenţă este condiţionată de existenţa unei condamnări anterioare prin hotărâre definitivă, în raport de care la săvârşirea unei noi fapte, acesta dobândeşte calitatea de recidivist precum şi de săvârşirea unei noi infracţiuni, iar condamnarea definitivă şi infracţiunea săvârşită din nou apar ca elemente constitutive ale stării de recidivă.
În continuarea motivării, instanţa de apel a mai arătat că "Graţierea prevăzută prin Legea nr. 543/2002 este o graţiere condiţionată, atât prin restricţii impuse celui condamnat, care a beneficiat de graţierea pedepsei, cât şi prin excluderea de la beneficiul graţierii a persoanelor care au săvârşit infracţiuni în stare de recidivă (recidivişti) sau celor a căror condamnări pot constitui primul termen al recidivei (recidivişti prin condamnări anterioare) şi că "Fiind folosite atât noţiunile de recidivist cât şi de recidivişti prin condamnări anterioare nu ne găsim în faţa, unei repetiţii supărătoare, ci a două noţiuni cu o sferă diferită," fiind excluse dintre persoanele care beneficiază de legea de graţiere "cei care au primit o pedeapsă pentru infracţiuni care au fost săvârşite în stare de recidivă (formând deci al doilea termen al recidivei) cât şi cei care au primit o condamnare pentru o faptă, şi evoluţia lor ulterioară a transformat această condamnare în primul termen al recidivei" fără a fi vorba însă "despre o extindere retroactivă a efectelor recidivei asupra pedepselor care compun primul termen al recidivei, însă condamnările anterioare (supuse actului de graţiere) sunt analizate din perspectiva momentului aplicării legii de graţiere, când petentul a devenit recidivist" deoarece "Actul de clemenţă nu atribuie condamnatului o calitate pe care nu o are aceea de recidivist, ci porneşte de la această calitate, stabilită printr-o hotărâre judecătorească, exceptând pe condamnat de la aplicarea actului respectiv de graţiere" şi că odată dobândită calitatea de recidivist "toate condamnările ce formează termen al recidivei apar ca provenind de la o persoană recidivistă" aşa încât exceptarea de la actul de clemenţă se face pe acest considerent şi nu pe considerentul că faptele au fost comise în stare de recidivă.
S-a concluzionat că din moment ce condamnatul la data adoptării actului de clemenţă avea statutul de recidivist prin condamnări anterioare, nu putea beneficia de prevederile acestuia, exceptarea sa de la acest beneficiu rezultând expres din Lege, motiv pentru care contestaţia formulată trebuia respinsă ca nefondată.
Împotriva deciziei pronunţată de Curtea de apel a declarat recurs condamnatul S.I., susţinând că nu are calitatea de recidivist şi prin urmare în mod greşit a fost înlăturat de la beneficiul actului de graţiere, solicitând menţinerea hotărârii primei instanţe.
Recursul declarat de condamnatul S.I. este nefondat.
Având calitatea de recidivist prin condamnări anterioare, pentru considerentele pe larg expuse în prezenta decizie ca răspuns la critica formulată de parchet la instanţa de apel, a căror reluare nu se impune, calitatea exceptată de la beneficiul actului de graţiere, corect instanţa de apel a admis apelul declarat de parchet şi a respins contestaţia formulată de condamnat. Prin urmare, recursul declarat de condamnat nu poate fi primit motiv pentru care, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a fi respins ca nefondat şi a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul contestator S.I. împotriva deciziei penale nr. 717/ A din 4 decembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă pe recurent la plata sumei de 800.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1748/2004. Penal. Contop.ped. Recurs în anulare | ICCJ. Decizia nr. 1761/2004. Penal → |
|---|
