ICCJ. Decizia nr. 1768/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1768/2004
Dosar nr. 710/2004
Şedinţa publică din 31 martie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1162 din 28 noiembrie 2003 Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a dispus condamnarea inculpatului R.F. la 3 ani închisoare, pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1570 din 18 iunie 2002 a Judecătoriei sectorului 4, definitivă prin neapelare, urmând ca aceasta să fie executată alături de pedeapsa aplicată în speţă, în final inculpatul având de executat 6 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus prevenţia de la 12 aprilie 2002 la 19 iunie 2002 şi de la 29 octombrie 2002 la zi.
S-a constatat acoperit prejudiciul cauzat părţii vătămate SC U.H. SA.
S-a luat act că partea vătămată A.M.C. şi cumpărătorul de bună credinţă T.V., nu s-au constituit părţi civile în cauză.
În baza art. 118 lit. d) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 125.000 lei.
A fost obligat inculpatul la 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că la data de 23 august 1992, aproximativ în jurul orei 20,00, inculpatul R.F. s-a întâlnit cu martorul F.F.G., acesta propunându-i să fure o roată de rezervă, întrucât are client să o cumpere. Cei doi au stat de vorbă în faţa blocului, situat în Aleea Călineşti, unde locuia inculpatul R.F., aproximativ până în jurul orei 22,00, când s-au hotărât să sustragă bunuri din autoturisme.
Astfel, F.F.G. a plecat cu intenţia de a sparge o maşină şi de a sustrage o roată de rezervă, inculpatul R.F. rămânând în faţa blocului sus-amintit, urmând ca ulterior să se întâlnească, pentru a valorifica bunul sustras.
Inculpatul F.F.G. s-a deplasat în spatele blocului din str. Luică, sector 4, profitând de faptul că era întuneric iar în zonă nu se afla nici o persoană, cu ajutorul unei lere a deschis portiera stângă-faţă a autoturismului, aparţinând părţii vătămate S.M. şi a sustras din portbagaj roata de rezervă, cu care s-a deplasat la locul de întâlnire cu inculpatul R.F.
Împreună, cei doi inculpaţi au ascuns roata de rezervă într-un şanţ executat de lucrătorii de la termoficare, situat în faţa blocului din str. Luică, sector 4. În timp ce martorul F.F.G. transporta roata de rezervă prin şanţ, cu intenţia de a o ascunde sub un podeţ, inculpatul R.F. se afla pe marginea şanţului respectiv.
Activitatea infracţională a fost observată de martorul A.N., care a strigat la cei doi, de la geamul din bucătăria locuinţei sale. În acelaşi moment s-a mai sesizat şi fiul acestuia, partea vătămată A.M.C., împreună hotărându-se să-i urmărească.
Inculpatul R.F. a fugit în scara blocului din apropiere, iar martorul F.F.G. a ieşit cu roata de rezervă din locul unde intenţiona să o ascundă şi a intrat în scara aceluiaşi bloc, unde s-a întâlnit cu inculpatul, la etajul 2 şi după ce i-a spus că persoana care dorea să cumpere roata a renunţat, a urcat la alt etaj.
Martorul F.F.G. a vândut apoi roata de rezervă unui cunoscut pe nume T.V., cu suma de 250.000 lei, fără ca acesta din urmă să cunoască împrejurarea că bunul provenea din furt.
Martorul F.F.G. şi inculpatul R.F. au împărţit apoi banii obţinuţi din vânzarea roţii.
În timp ce partea vătămată îl căuta pe martorul F.F.G., a apărut un echipaj de poliţie aceasta comunicându-i adresa unde locuia R.F., însă acesta nu a fost găsit la reşedinţa unde locuia ocazional.
În timp ce se afla în faţa blocului, la o distanţă de aproximativ 40-50 m, partea vătămată l-a văzut pe martorul F.F.G., pe care l-a urmărit şi l-a prins, declinându-şi totodată calitatea de poliţist. Aflat în apropiere, inculpatul R.F., care îl cunoştea pe partea vătămată A.M.C., a intervenit, prinzându-l de umăr şi solicitându-i să-l lase în pace pe F.F.G., moment în care acesta din urmă a profitat de distragerea părţii vătămate, a lovit-o cu cotul în stomac şi a reuşit să scape, după care, cei doi inculpaţi au fugit în direcţii diferite. La scurt timp, martorul F.F.G. a fost prins de organele de poliţie şi condus la secţia 16, inculpatul R.F. reuşind să fugă şi să se sustragă urmăririi penale.
În urma cercetărilor întreprinse, organele de poliţie au identificat pe martorul T.V., de la care au ridicat roata de rezervă sustrasă, pe care o cumpărare de la inculpatul F.F.G. şi restituită părţii vătămate pe bază de dovadă. S-a stabilit că bunul sustras provenea de la autoturismul proprietatea SC U.H. SA.
Împotriva acestei hotărâri a declarat, în termen legal, apel inculpatul R.F., criticând soluţia primei instanţe sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei, susţinând că nu se face vinovat de săvârşirea faptei.
Prin Decizia penală nr. 44/ A din 26 ianuarie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
A fost dedusă prevenţia de la 12 aprilie 2002, la 19 iunie 2002 şi de la 29 octombrie 2002, la zi.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul R.F., solicitând admiterea lui, casarea hotărârilor pronunţate şi reducerea pedepsei aplicate.
Examinând motivul de recurs invocat de inculpat, în raport de prevederile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., se constată că acesta nu este fondat pentru considerentele ce urmează:
Verificând actele şi lucrările dosarului cauzei, se constată că instanţele au reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului stabilite în baza materialului probator administrat, iar pedeapsa aplicată a fost just proporţionalizată, conform prevederilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Astfel, la stabilirea şi aplicarea pedepsei, atât instanţa de fond cât şi cea de apel au ţinut seama de gradul ridicat de pericol social al faptei, de modalitatea şi împrejurările comiterii ei, dar şi de datele ce caracterizează persoana inculpatului, care nu se află la prima confruntare cu rigorile legii penale, fiind recidivist, s-a sustras urmăririi penale, a atras un minor în activitatea infracţională desfăşurată de el şi a avut o atitudine nesinceră pe parcursul procesului penal.
De altfel, pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată în cauza dedusă judecăţii, sub aspectul cuantumului său, se încadrează în limitele legale, prevăzute de textele de lege incriminatoare, fiind de natură să asigure reeducarea inculpatului, în vederea reinserţiei sale în comunitate şi prevenţia generală, conform scopului prevăzut de art. 52 C. pen.
Este adevărat că inculpatul are de executat în final o pedeapsă de 6 ani închisoare, însă aceasta a rezultat ca urmare a revocării suspendării condiţionate a pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1570 din 18 iunie 2002 a Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti şi care a fost adăugată la pedeapsa aplicată în cauză, acesta dovedind perseverenţă infracţională şi în consecinţă, pentru reeducarea lui este necesară o perioadă mai îndelungată de timp.
Aşa fiind, se constată că în cauză nu există temeiuri pentru reducerea pedepsei aplicate inculpatului.
Examinând în raport de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., hotărârile atacate, nu se constată nici alte motive care luate în examinare din oficiu să conducă la casare, aşa încât, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpatul R.F., urmează să fie respins, ca nefondat.
În baza art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., raportat la art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestării preventive de la 12 aprilie 2002, la 19 iunie 2002 şi timpul reţinerii şi arestării preventive de la 29 octombrie 2002, la 31 martie 2004.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează ca recurentul inculpat să fie obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.F., împotriva deciziei penale nr. 44/ A din 26 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 12 aprilie 2002, la 19 iunie 2002 şi timpul reţinerii şi arestării preventive de la 29 octombrie 2002, la 31 martie 2004.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1766/2004. Penal. Art.20, 176 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 177/2004. Penal. Art.215 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
