ICCJ. Decizia nr. 1806/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1806/2004
Dosar nr. 5827/2003
Şedinţa publică din 1 aprilie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 965 din 9 octombrie 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a condamnat pe inculpaţii:
D.P. la 8 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi
C.D. la 8 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
A luat act că partea vătămată V.S.L. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 118 lit. d) C. pen., a confiscat de la inculpaţi telefonul mobil şi suma de 150.000 lei, dobândită de aceştia prin infracţiune.
S-a reţinut că, la data de 11 ianuarie 2003, în jurul orelor 17,30, în timp ce se deplasa în zona intersecţiei str. Lizeanu cu şos. Ştefan cel Mare, victima V.S.L. a fost deposedată, prin violenţă, de către cei doi inculpaţi, de geanta pe care o avea asupra sa şi în care se găseau un telefon mobil, suma de 150.000 lei şi actele personale.
Împotriva hotărârii primei instanţe, inculpaţii au declarat apel.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 692/ A din 17 noiembrie 2003, a respins apelurile, ca nefondate.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de control judiciar a apreciat că prima instanţă a reţinut corect starea de fapt şi vinovăţia inculpaţilor, corespunzător probatoriului administrat în cauză.
S-a mai reţinut, cu privire la inculpatul C.D., că reţinerea în dispozitiv a dispoziţiilor art. 37 lit. a) C. pen., reprezintă o eroare materială, săvârşirea infracţiunii în stare de recidivă neregăsindu-se în minută.
În fine, instanţa de control judiciar a mai reţinut că pedeapsa a fost just individualizată în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cu referire la gradul de pericol social ridicat al faptei comise, împrejurările în care aceasta a fost săvârşită şi persoana inculpaţilor care sunt cunoscuţi cu antecedente penale, ceea ce denotă perseverenţa infracţională a acestora.
Împotriva acestei din urmă hotărâri inculpaţii au declarat recurs, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. şi au solicitat reindividualizarea pedepselor, în sensul reducerii cuantumului acestora.
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate, se constată următoarele:
Instanţa de fond a stabilit corect, potrivit probatoriului administrat în cauză, starea de fapt şi vinovăţia inculpaţilor, iar încadrarea juridică este cea legală.
Referitor la inculpatul D.P., a adaptat corespunzător criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pedeapsa aplicată, care, corespunde pericolului social concret al infracţiunii şi autorului acesteia, precum şi gravităţii infracţiunii săvârşite în stare de recidivă postcondamnatorie. Cum temeiuri pentru reducerea acesteia nu se constată, Decizia instanţei de apel prin care, respingând apelul declarat de acest inculpat, a menţinut hotărârea primei instanţe apare ca fiind temeinică, aşa încât recursul declarat nu este fondat.
Nu corespunde unei juste individualizări însă pedeapsa aplicată inculpatului C.D.
Astfel, potrivit fişei de cazier judiciar, deşi inculpatul nu este recidivist, a fost condamnat la o pedeapsă de 8 ani, într-un cuantum egal cu cel al coinculpatului D.P., căruia i s-a reţinut săvârşirea infracţiunii în stare de recidivă post-condamnatorie.
Or, tratamentul nediferenţiat nu este justificat, în sarcina inculpatului menţionat neputându-se reţine pluralitatea de infracţiuni în forma recidivei postcondamnatorii care denotă incorigibilitatea inculpatului în raport cu pedeapsa la care a fost condamnat, respectiv ineficienţa primei condamnări, în raport de care tratamentul sancţionator mai sever se impune în vederea asigurării realizării scopului şi îndeplinirii funcţiilor pedepsei, conform art. 52 C. pen.
Aşadar, cum starea de recidivă reţinută de instanţe nu subzistă, precum şi pentru realizarea diferenţierii impusă de această situaţie, corespunzător adecvării acesteia la faptă şi făptuitor, urmează a se înlătura aplicarea art. 37 lit. a) şi a reduce pedeapsa de la 8 ani închisoare la 6 ani închisoare, apreciată ca îndestulătoare pentru atingerea scopului preventiv-educativ al acesteia.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpatul C.D., va casa hotărârile pronunţate în cauză numai cu privire la greşita aplicare a art. 37 lit. a), pe care îl va înlătura şi va reduce pedeapsa aplicată acestui inculpat de la 8 ani închisoare la 6 ani închisoare, menţinând celelalte dispoziţii.
Conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.P. care, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
Onorariul de avocat, cuvenit pentru apărarea din oficiu a inculpatului C.D., în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Constată că ambii inculpaţi sunt arestaţi în altă cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul C.D. împotriva deciziei penale nr. 692/ A din 17 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Casează hotărârile atacate numai cu privire la greşita aplicare a prevederilor art. 37 lit. a) C. pen.
Înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 37 lit. a) C. pen. şi reduce pedeapsa de la 8 ani închisoare la 6 ani închisoare.
Menţine restul dispoziţiilor.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.P. împotriva aceleiaşi decizii.
Constată că inculpaţii sunt arestaţi în altă cauză.
Onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului C.D., în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă pe recurentul inculpat D.P. să plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1762/2004. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1811/2004. Penal. Art.197 alin.3 c.pen. Recurs → |
|---|
