ICCJ. Decizia nr. 1840/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1840/2004
Dosar nr. 832/2004
Şedinţa publică din 2 aprilie 2004
Asupra recursului de faţă,
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1106 din 2 decembrie 2003, pronunţată în dosarul nr. 5453/2002, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în temeiul art. 334 C. proc. pen., a admis cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor penale, formulată de Ministerul Public, din infracţiunile prevăzute de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen. şi de art. 293 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi art. 33 lit. a) C. pen., în infracţiunile prevăzute de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. c), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi art. 293 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b), ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
În temeiul art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a condamnat pe inculpatul P.V. la pedeapsa de 5 ani închisoare (parte vătămată P.C.).
În baza art. 293 alin. (1), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare.
În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele de 6 luni închisoare, aplicată în baza art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966 republicat, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), prin sentinţa penală nr. 2045 din 10 septembrie 2002 a Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti (dosar nr. 5632/20029, de 5 ani închisoare şi de un an şi 6 luni închisoare, aplicate prin sentinţă, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, la care a adăugat şi un spor de un an închisoare, urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa de 6 ani închisoare.
A fost dedusă din pedeapsă perioada reţinerii şi a arestării preventive de la 27 august 2002 la zi.
S-a luat act că partea vătămată P.C. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
S-a dispus anularea M.E.P.I. nr. 2897 din 22 noiembrie 2002 emis de Judecătoria sectorului 5 Bucureşti în dosarul nr. 5632/2002. În temeiul art. 420 C. proc. pen., s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.
Tribunalul a reţinut că la data de 27 august 2002, în jurul orei 8,00, aflându-se în faţa blocului D9 din Aleea Tg. Neamţ, inculpatul P.V. a încercat să smulgă părţii vătămate P.C. lanţul de aur de la gât. După ce a fost prins de organele de poliţie şi-a dat o identitate falsă, declarând că se numeşte P.C., date care aparţineau unui prieten al său.
Prin Decizia penală nr. 38/ A din 22 ianuarie 2004, Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva sentinţei menţionate. Apelul inculpatului viza, în principal, greşita condamnare pentru infracţiunea de tentativă de tâlhărie, susţinându-se că nu sunt probe suficiente de condamnare, iar în subsidiar, viza reducerea pedepsei.
Împotriva acestei decizii, inculpatul a declarat recurs invocând aceleaşi motive (greşita condamnare şi individualizare a pedepsei).
Înalta Curte, verificând aceste motive în raport cu probele efectuate în cauză, constată că recursul este nefondat sub ambele aspecte (principal şi subsidiar).
Sub aspectul condamnării inculpatului, pentru infracţiunea de tentativă la tâlhărie sub forma calificată, Înalta Curte reţine temeinicia ambelor hotărâri atacate, inculpatul recunoscând că se afla la ora şi în locul menţionat de partea vătămată şi chiar un incident cu aceasta, vinovăţia sa fiind confirmată de partea vătămată, de martora oculară B.D., precum şi de planşa foto care reprezintă lanţul rupt. De asemenea, împrejurarea că inculpatul şi-a ascuns identitatea, dând datele de identificare ale unui prieten al său, faptă pentru care a fost condamnat, şi pe care nu o decontestă, demonstrează încercarea inculpatului de a scăpa de răspundere penală pentru o faptă pe care a comis-o.
Potrivit art. 69 C. proc. pen., declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.
Or, varianta inculpatului potrivit căreia partea vătămată l-ar fi îmbrâncit, după care ar fi îmbrâncit-o şi el, dar nu ar fi încercat să-i smulgă lanţul de aur, nu este confirmată de nici o probă. De altfel, aşa cum s-a evidenţiat mai sus, inculpatul nu a negat prezenţa sa la locul faptei şi, parţial, nici incidentul avut cu partea vătămată, incident care a fost declanşat, însă, de fapta infracţională a inculpatului, iar nu de partea vătămată.
Sub aspectul discernământului, susţinerile privind existenţa unui discernământ redus (datorat medicamentelor luate pentru dezintoxicare de inculpat), nu au fost dovedite, dimpotrivă, conştient fiind de consecinţa faptei sale şi avertizat de partea vătămată că va ajunge la poliţie, inculpatul şi-a dat o falsă identitate aspect care presupune existenţa unui suficient discernământ pentru a răspunde penal.
Examinând recursul sub aspectul prevăzut de art. 3859 pct. 14, Înalta Curte constată că, şi din acest punct de vedere, recursul este nefondat.
Astfel, instanţele au ţinut seama de criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), stabilind pedepsele şi pedeapsa rezultantă în raport, atât cu gravitatea faptelor, concursul de infracţiuni, cât şi cu persoana inculpatului (recidivist, nesincer).
În consecinţă, recursul declarat de inculpat va fi respins, ca nefondat.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va scade din pedeapsă timpul arestării preventive de la 27 august 2002 la zi.
Se vor aplica şi prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la plata cheltuielilor avansate de stat, dispunându-se obligarea recurentului inculpat la plata acestora, în sumă de 1.600.000 lei, din care suma de 400.000 lei reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu a recurentului, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.V. împotriva deciziei penale nr. 38/ A din 22 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 27 august 2002 la 2 aprilie 2004.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1837/2004. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1842/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
