ICCJ. Decizia nr. 2023/2004. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2023/2004
Dosar nr. 883/2004
Şedinţa publică din 15 aprilie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 362 din 26 martie 2003, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a condamnat pe inculpatul F.C.D. la un an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a) şi g) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi la un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. şi art. 74 lit. a) şi c) C. pen.
În baza art. 36 C. pen., a contopit pedepsele aplicate în cauză cu pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 126 din 27 martie 2002 a Judecătoriei Curtea de Argeş, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 şi art. 209 lit. a) şi g) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen. şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
A constatat acoperit, prin restituire, prejudiciul produs părţii vătămate C.E.
S-a reţinut că în noaptea de 5 martie 2001, inculpatul F.C.D., împreună cu P.I., s-a deplasat la locuinţa părţii vătămate C.E., au pătruns fără drept în curte şi au sustras o iapă proprietatea acesteia din urmă, după care s-au deplasat la târgul de animale din Râureni, cu intenţia de a vinde animalul sustras, loc în care au fost depistaţi de ginerele părţii vătămate.
Tribunalul Vâlcea, secţia penală, prin Decizia penală nr. 140 din 28 mai 2003, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea şi inculpatul F.C.D. împotriva hotărârii primei instanţe, a desfiinţat sentinţa atacată, a descontopit pedepsele, a redus pedeapsa pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 şi art. 209 alin. (1) lit. a) şi g) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm., art. 74 şi art. 76 C. pen., la 8 luni închisoare.
În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 a constatat graţiate pedepsele aplicate prin Decizia pronunţată în cauză şi prin sentinţa penală nr. 128/2002 a Judecătoriei Curtea de Argeş, pentru infracţiunea de furt.
A aplicat art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), la infracţiunea prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm., art. 74 şi art. 76 C. pen. şi a redus pedeapsa la 6 luni închisoare, pe care o constată executată şi a dispus punerea în libertate a inculpatului.
A menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
În esenţă, s-a reţinut că prima instanţă a stabilit pedepse mai mari decât cele legale, în sensul că deşi a reţinut circumstanţe atenuante judiciare în favoarea inculpatului, nu a coborât pedeapsa sub minimul prevăzut de norma incriminatoare.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare, întemeiat pe art. 409 şi art. 410 alin. (1) partea I pct. 71 teza I C. proc. pen.
S-a susţinut că instanţa de control judiciar a pronunţat o hotărâre contrară legii, dispunând graţierea unor pedepse exceptate de la beneficiul graţierii acordat prin Legea nr. 543 din 4 octombrie 2002.
În concluzie, procurorul general a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârii atacate şi menţinerea hotărârii primei instanţe.
Recursul în anulare este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 8 din Legea nr. 543/2000 privind graţierea unor pedepse şi înlăturarea unor măsuri şi sancţiuni, intră sub incidenţa acestui act de clemenţă toţi infractorii care au comis infracţiuni până la data intrării în vigoare a acestui act normativ, respectiv publicarea legii în Monitorul Oficial al României.
Infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului au fost săvârşite în perioada de timp asupra căreia graţierea colectivă acordată prin actul normativ menţionat produce efecte.
Potrivit politicii penale a statului român, în scopul prevenirii săvârşirii în viitor de noi infracţiuni, prin art. 4 lit. a) şi b) din Legea nr. 543/2002 au fost precizate infracţiunile reglementate de Codul penal şi cele reglementate de legi speciale pentru săvârşirea cărora, actul de clemenţă nu se aplică.
Astfel, între altele, potrivit art. 4 alin. (2) lit. a) pct. 12 teza III din legea nr. 543/2002, sunt exceptate de la beneficiul graţierii infracţiunile de furt calificat, prevăzute de art. 209 alin. (1) şi (4) C. pen., în redactarea anterioară Legii nr. 456/2001 pentru aprobarea OUG nr. 207/2000.
Or, în raport de data săvârşirii celor două infracţiuni de furt calificat, cu referire la înlăturarea de la beneficiul graţierii conform art. 4 din Legea nr. 543/2002, instanţa de apel a constatat graţiate pedepsele menţionate, cu neobservarea condiţiilor de aplicare stabilite de acest act normativ, aşa încât recursul în anulare se constată a fi fondat sub aspectul acestei critici.
Pe de altă parte, din actele dosarului rezultă că inculpatul s-a sustras de la executarea pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată acestuia prin sentinţa penală nr. 126 din 27 martie 2002 a Judecătoriei Curtea de Argeş, mandatul de executare emis la 23 aprilie 2002, fiind pus în executare numai la 19 noiembrie 2002, şi anume după ce inculpatul a fost dat în urmărire generală.
Or, potrivit art. 6 din Legea nr. 543/2002, graţierea nu se aplică celor care nu au început executarea pedepsei, deoarece s-au sustras de la executarea acesteia, aşa încât recursul în anulare este întemeiat şi sub aspectul acestei critici.
Aşadar, în cauză erau exceptate de la graţiere pedepsele aplicate inculpatului pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat, potrivit textelor menţionate, aşa încât în cauză hotărârea atacată este „contrară legii", caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 teza I C. proc. pen., corespunzător temeiului prevăzut de art. 410 alin. (1) partea I pct. 71 din acelaşi cod, invocat de procurorul general.
Pe de altă parte, în raport de limita minimă a pedepsei prevăzute de normele incriminatoare, la data săvârşirii infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului menţionat, instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 76 C. pen., aşa încât nici acest argument folosit de instanţa de apel pentru reducerea pedepselor aplicate acestuia, nu subzistă.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va admite recursul în anulare, va casa Decizia atacată şi va menţine hotărârea primei instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei nr. 140 din 28 mai 2003 a Tribunalului Vâlcea privind pe inculpatul F.C.D.
Casează Decizia atacată şi menţine sentinţa nr. 362 din 26 martie 2003 a primei instanţe, respectiv Judecătoria Râmnicu Vâlcea.
Onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 400.000 lei va fi plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2020/2004. Penal. Art.20 rap.la art.174 c.pen.... | ICCJ. Decizia nr. 2029/2004. Penal. întrerupere executare... → |
|---|
