ICCJ. Decizia nr. 2161/2004. Penal. încheiere. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.2161/2004

Dosar nr. 1885/2004

Şedinţa publică din 22 aprilie 2004

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 31 martie 2004, pronunţată în dosarul nr. 960/2004 Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 160b alin. (3) C. proc. pen., a dispus menţinerea stării de arest a inculpatului I.V.R.M., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzută de art. 26, raportat la art. 20 şi art. 211 alin. (1) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen.

În motivarea acestei încheieri s-a arătat că în urma analizei temeiurilor, care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului instanţa apreciază că aceste temeiuri se menţin şi în prezent şi impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.

În plus se constată că din probele administrate până în prezent în cauză rezultă indicii temeinice că inculpatul a săvârşit fapta, pentru care a fost trimis în judecată.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, pe care a criticat-o, cu privire la greşita menţinere a măsurii arestării preventive, întrucât în cauză, în opinia sa, nu mai subzistă motivele pentru care s-a dispus luarea acestei măsuri, astfel că solicită revocarea acesteia.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 160b alin. (3) C. proc. pen., când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune menţinerea acestei măsuri.

În cauză verificând actele şi lucrările de la dosar, respectiv mandatul de arestare preventivă se constată că temeiul juridic pentru care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive, îl constituie prevederile art. 148 lit. h) C. proc. pen., respectiv pedeapsa închisorii pentru fapta de care a fost învinuit inculpatul este mai mare de 4 ani şi lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Analizând recursul declarat de inculpat raportat la cele mai sus arătate, se constată că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu a dispărut, mai mult chiar, în cauză a intervenit o hotărâre de condamnare în primă instanţă prin care s-a reţinut vinovăţia acestuia, pentru faptele pentru care a fost trimis în judecată, cauza aflându-se în prezent la instanţa de apel.

Faţă de această situaţie, urmează a se constata că în cauză, nu au dispărut împrejurările care au justificat luarea măsurii arestării preventive şi că, pe cale de consecinţă, nu există temeiuri care să ducă la revocarea acestei măsuri, cu atât mai mult cu cât, de la data arestării şi până în prezent nu au apărut elemente noi, care să justifice această cerere.

În consecinţă, pentru considerentele arătate, urmează a se constata că recursul declarat de inculpat este nefondat, astfel că va fi respins ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.V.R.M., împotriva încheierii din 31 martie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosar nr. 960/2004.

Obligă pe recurent să plătească statului suma de 600.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 aprilie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2161/2004. Penal. încheiere. Recurs