ICCJ. Decizia nr. 2092/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.2092/2004

Dosar nr. 5429/2003

Şedinţa publică din 20 aprilie 2004

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 387 din 15 aprilie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. 3575/2002, în baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. a) C. pen., au fost condamnaţi inculpaţii P.T.Ş., D.C. şi B.C.R., la câte 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pentru fiecare inculpat.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a computat prevenţia fiecărui inculpat de la 30 aprilie 2002 la 15 aprilie 2003.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpaţilor.

În baza art. 118 lit. e) C. pen. şi art. 17 din Legea nr. 143/2000, s-au confiscat de la inculpaţii P.T.Ş. şi B.C.R. cantitatea de 1965 comprimate MDMA (3,4 METILENDIOXI – METAMFETAMINĂ) indisponibilizate şi depuse la Direcţia cazier Judiciar şi Evidenţă Operativă a I.G.P. şi a dispus distrugerea acestora.

În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat să plătească suma de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această sentinţă tribunalul, examinând şi coroborând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti a reţinut în fapt, că în data de 29 aprilie 2002 inculpaţii P.T.Ş., B.C.R. şi D.C. au fost prinşi în flagrant în timp ce comercializau cantitatea de 2015 comprimate de MDMA, droguri sintetice de mare risc.

Tribunalul a reţinut această situaţie de fapt, înlăturând apărările inculpaţilor, care au susţinut constant că flagrantul a fost o înscenare, pentru următoarele considerente:

În conformitate cu art. 21 din Legea nr. 143/2000, procurorul poate autoriza folosirea investigatorilor acoperiţi pentru descoperirea faptelor, identificarea autorilor şi obţinerea mijloacelor de probă, în situaţia în care există indicii temeinice că a fost săvârşită sau se pregăteşte comiterea unei fapte prevăzute în respectiva lege.

În conformitate cu art. 22 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, actele încheiate de poliţişti şi colaboratorii acestora, pot constitui mijloace de probă.

În aceste condiţii, tribunalul a reţinut că procesele-verbale încheiate de investigatorii sub acoperire S. şi T. constituie mijloace de probă, activitatea acestora fiind autorizată de procuror la data de 18 aprilie 2002.

Aceste mijloace de probă au fost evaluate de instanţă, în conformitate cu art. 63 alin. (2) C. proc. pen., în cauză nefăcându-se dovada obţinerii acestora cu încălcarea legii, simpla afirmaţie a inculpaţilor că activitatea investigatorilor sub acoperire „este o înscenare", neputând conduce la înlăturarea probei.

Astfel, împrejurarea că inculpaţii doreau să comercializeze droguri sintetice de mare risc, este dovedită prin activitatea de negociere a acestora cu investigatorul T. şi colaboratorul G., fapt ce a determinat autorizarea investigatorului S. să tranzacţioneze cu inculpaţii livrarea drogurilor.

Supravegherea celor trei inculpaţi s-a realizat încă din data de 18 aprilie 2002, întâlnirea pentru achiziţionarea drogurilor fiind stabilită între aceştia şi investigatorul S. la restaurantul M.D. în data de 29 aprilie 2002, ora 21,00.

Aceste aspecte au fost confirmate de inculpata D.C. în cursul urmăririi penale, aceasta arătând că s-a deplasat împreună cu inculpatul P.T.Ş., în zona Piaţa Romană la restaurantul M.D., unde s-au întâlnit cu inculpatul B.C.R. şi cu A.I. (investigatorul S.), cunoscând că în acest local ceilalţi doi inculpaţi urmau să comercializeze pastile MDMA.

Împrejurarea că în faţa instanţei, inculpata D.C. a revenit asupra acestor declaraţii, în care recunoaşte şi regretă faptele nu este justificată, inculpata nefăcând nici o dovadă privind exercitarea asupra sa a unor mijloace de constrângere, enumerate de art. 68 C. proc. pen., pentru ca declaraţia să-şi piardă valoarea probatoare.

În acelaşi sens, este interpretată şi declaraţia dată în cursul urmăririi penale de inculpatul B.C.R., care a arătat că „recunoaşte că a participat la discuţiile referitoare la tranzacţia pastilelor cu inculpatul P.T.Ş., A. şi D.C., dar nu recunoaşte că a procurat aceste droguri".

Tribunalul a apreciat că prezumţia de nevinovăţie instituită de art. 66 C. proc. pen., în favoarea inculpaţilor a fost în mod categoric răsturnată şi aceştia se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, pentru care au fost condamnaţi.

La individualizarea pedepselor tribunalul a avut în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi a reţinut atât pericolul social concret al infracţiunilor săvârşite cât şi persoana fiecăruia dintre inculpaţi, care sunt tineri, nu au antecedente penale, iar inculpaţii B.C.R. şi D.C. erau studenţi la data săvârşirii faptelor, astfel încât a apreciat că se pot reţine în favoarea inculpaţilor circumstanţele atenuante, prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., respectiv comportarea bună avută înainte de săvârşirea infracţiunilor deduse judecăţii.

Tribunalul a dat eficienţă în mod corespunzător dispoziţiilor art. 76 lit. a) C. pen. şi a aplicat inculpaţilor pedepse cu închisoarea sub minimul special prevăzut de lege, apreciind că scopul pedepselor poate fi atins prin cuantumul orientat spre minimul general, cu executare în regim de detenţie.

În considerentele sentinţei, instanţa de fond a făcut referiri la dispoziţiile legale corespunzătoare măsurilor dispuse, precum şi la cheltuielile judiciare către stat.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, precum şi inculpaţii P.T.Ş., D.C. şi B.C.R.

În apelul declarat, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a criticat sentinţa pronunţată sub două motive, respectiv greşita aplicare a dispoziţiilor art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. a) C. pen., în privinţa celor trei inculpaţi în sensul că pedepsele principale aplicate celor trei inculpaţi sunt netemeinice, fiind făcută o greşită individualizare a cuantumului acestora, prin nejustificata reţinere de circumstanţe atenuante judiciare.

Al doilea motiv de apel al parchetului constă în omisiunea aplicării că către instanţă a dispoziţiilor art. 75 lit. a) C. pen., faţă de modul în care a fost reţinută fapta inculpaţilor, atât în actul de sesizare cât şi în hotărârea de condamnare a instanţei, fiind necesară punerea în discuţie art. 75 lit. a) C. pen., referitoare la circumstanţa agravantă legală, obligatorie a săvârşirii faptei de trei sau mai multe persoane împreună.

Faţă de cele menţionate parchetul, potrivit art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea în parte a sentinţei penale apelate şi pronunţarea unei soluţii legale şi temeinice.

În apelul declarat, inculpata D.C. a criticat hotărârea primei instanţe în sensul greşitei respingeri de către instanţa de fond a cererii de restituire a cauzei la parchet, întrucât a rezultat din dezbateri că numitul B., faţă de care s-a dispus disjungerea cauzei, este cel căruia i-a aparţinut punga cu drogurile, care au fost găsite cu ocazia flagrantului, cei trei inculpaţi şi în special D.C., care se afla la o altă masă, neavând cunoştinţă de existenţa acelei pungi şi cu atât mai puţin de conţinutul acesteia.

Al doilea motiv de apel al inculpatei îl constituie greşita sa condamnare în lipsa a oricăror probe concludente, care să demonstreze că a săvârşit fapta pentru care a fost trimisă în judecată, la percheziţia corporală şi domiciliară nu au fost găsite droguri, martorii au declarat că nu au cunoştinţă de vreo activitate infracţională desfăşurată de aceasta, rămânând numai procesele-verbale întocmite de investigatorii sub acoperire.

În consecinţă, dacă nu va fi admis primul motiv invocat referitor la restituirea cauzei la parchet, s-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii atacate şi achitarea inculpatei, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., având în vedere lipsa laturii obiective şi respingerea ca nefondat a apelului parchetului.

Apelurile declarate de inculpaţii B.C.R. şi P.T.Ş. nu au fost motivate.

Apărătorul inculpatului B.C.R. a solicitat restituirea cauzei la parchet pentru completarea urmăririi penale, iar în subsidiar, achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. (lipsa laturii obiective), în ultim subsidiar, a solicitat să se aibă în vedere dispoziţiile art. 74 lit. a), art. 76 lit. a) şi art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), referitoare la persoana inculpatului.

Apărătorul inculpatului P.T.Ş. a susţinut nevinovăţia acestuia, solicitând achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar restituirea cauzei la parchet pentru completarea urmăririi penale.

Apărătorul inculpatei D.C. a solicitat restituirea cauzei la parchet pentru completarea urmăririi penale, iar în subsidiar achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. (lipsa laturii obiective); în ultim subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei.

Prin Decizia penală nr. 642 din 29 octombrie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a desfiinţat în parte sentinţa atacată şi, rejudecând:

A înlăturat dispoziţiile art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. a) C. pen.

A majorat pedepsele aplicate inculpaţilor P.T.Ş., D.C. şi B.C.R. de la câte 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., la câte 12 ani închisoare, pentru fiecare inculpat şi 8 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.

A făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

A respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii P.T.Ş., D.C. şi B.C.R., împotriva aceleiaşi sentinţe.

A menţinut starea de arest a inculpaţilor şi i-a obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpaţii B.C.R., D.C. şi P.T.Ş., primii doi solicitând, în principal, achitarea pentru săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost condamnaţi, iar în subsidiar, reducerea pedepselor, iar cel de-al treilea, în principal, achitarea, iar în subsidiar, a invocat că Decizia pronunţată în apel nu a motivat soluţia de respingere a apelurilor inculpaţilor, solicitând casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în ultim subsidiar reducerea pedepsei.

Verificând actele dosarului cauzei, Curtea constată că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Instanţa de fond a stabilit corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor, în raport de probatoriul administrat în cauză, procedând la încadrarea juridică corespunzătoare a faptelor săvârşite de aceştia.

Instanţa de control judiciar, prin admiterea apelului parchetului, în mod legal a înlăturat dispoziţiile art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. a) C. pen., reţinute în favoarea celor trei inculpaţi, şi făcând aplicarea dispoziţiilor art. 75 lit. a) C. pen., a reindividualizat pedepsele acestora, majorându-le de la câte 4 ani închisoare la câte 12 ani închisoare, pentru fiecare.

Susţinerile inculpaţilor, pe de o parte, că nu se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunii, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, iar, pe de altă parte, că pedepsele aplicate sunt prea mari în raport de faptele săvârşite, sunt infirmate de toate probele administrate în cauză.

Astfel, s-a dovedit că la data de 29 aprilie 2002, cei trei inculpaţi au încercat să-i vândă investigatorului sub acoperire S. cantitatea de 2015 pastile MDMA, urmând ca aceştia să primească suma de 8.000 dolari S.U.A., astfel cum rezultă din procesele-verbale încheiate de organele de urmărire penală cu ocazia surprinderii în flagrant a inculpaţilor, procesele-verbale întocmite de investigatorii acoperiţi T. şi S.

Aceste aspecte au fost confirmate de inculpata D.C. care, în declaraţia dată în faza de urmărire penală, a arătat că s-a deplasat, împreună cu inculpatul P.T.Ş., în zona Piaţa Romană, la restaurantul M.D., unde s-au întâlnit cu inculpatul B.C.R. şi cu A.I., cunoscând faptul că urmau să comercializeze pastile MDMA.

Inculpatul B.C.R., în declaraţia de la urmărirea penală a relatat că a participat la discuţiile privind comercializarea pastilelor, împreună cu P.T.Ş., A.I. şi D.C.

Aşa încât, vinovăţia inculpaţilor a fost stabilită în mod corect, stabilindu-se contribuţia fiecăruia la săvârşirea infracţiunii reţinute, fapte ce au fost comise prin participarea celor trei inculpaţi, atitudinea de nerecunoaştere a faptelor adoptată de inculpaţi neavând relevanţă.

Cu privire la pedepsele aplicate inculpaţilor, se constată că acestea au fost individualizate avându-se în vedere criteriile generale de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul deosebit de ridicat al pericolului social al infracţiunilor săvârşite, condiţiile concrete de săvârşire a acestora, aspecte ce au condus la aplicarea unor pedepse, care să asigure atingerea scopurilor pedepsei, prevăzute de art. 52 C. pen.

Cât priveşte susţinerile recurentului inculpat P.T.Ş., în sensul că Decizia pronunţată în apel nu cuprinde motivarea soluţiei de respingere a apelurilor inculpaţilor, se constată că acestea sunt nefondate.

Astfel, soluţia de condamnare a inculpaţilor şi pedepsele aplicate acestora sunt amplu motivate în considerentele deciziei instanţei de control judiciar, răspunzându-se, în acest fel, motivelor invocate de apelanţii inculpaţi, de achitare sau reducere a pedepsei.

Faţă de aceste considerente, urmează ca, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respinse recursurile declarate de inculpaţi, ca nefondate.

În baza dispoziţiilor art. 192 C. proc. pen., vor fi obligaţi recurenţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii B.C.R., P.T.Ş. şi D.C., împotriva deciziei penale nr. 642 din 29 octombrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor durata arestării preventive de la 30 aprilie 2002 la zi, pentru fiecare inculpat.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 1.200.000 lei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 aprilie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2092/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs