ICCJ. Decizia nr. 2300/2004. Penal. Art.257, 215 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2300/2004
Dosar nr. 271/2004
Şedinţa publică din 28 aprilie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 374 din 24 mai 2002, Tribunalul Iaşi a condamnat pe inculpaţii:
- P.C. şi
- M.I. la câte 2 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi câte un an pentru infracţiunea, prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Conform art. 33 şi art. 34 C. pen., inculpaţii vor executa pedeapsa de 2 ani închisoare, iar în baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepselor aplicate şi a fixat termen de încercare de câte 4 ani.
A dedus arestarea preventivă de la 18 mai 2000, la 11 decembrie 2001.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., inculpaţii au fost obligaţi să plătească despăgubiri civile părţilor civile constituite în cauză.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut următoarea situaţiei de fapt:
În decembrie 1999, inculpaţii P.C. şi M.I. au cunoscut pe cetăţeanul croat A.I., cu care au convenit să contacteze persoane ce urmau a lucra în Croaţia.
În perioada februarie, mai 2000, A.I. a întocmit documente tip „chemări la lucru", false, documente pe care cei doi inculpaţi le-au prezentat mai multor persoane din municipiul Paşcani, promiţându-le un loc de muncă în Croaţia, în schimbul primirii sumei de 2000 mărci germane şi obţinerea vizei în schimbul sumei de 43 mărci germane.
Inculpatul M.I. conducea persoanele la ambasada Croaţiei, unde luau legătura cu inculpatul P.C. care, prevalându-se de relaţia sa cu ambasadorul acelui stat, solicita 43 mărci contravaloarea vizei.
După cca. trei săptămâni, paşapoartele le-au fost restituite, fără viză şi apoi au fost conduşi de M.I. în zona frontierei, preluaţi apoi de A.I.
Parte din ei nu au primit permisiunea de a intra în Croaţia, întrucât s-a constatat că actele prezentate erau false.
Probele administrate în cauză au stabilit că cei doi inculpaţi s-au prevalat de relaţii avute la ambasada Croaţiei, pretinzând şi primind sumă, 787 mărci germane, pe care i-au folosit în interes propriu.
De asemenea, unui număr de 20 de persoane le-au prezentat fapte mincinoase drept adevărate, în sensul că le vor asigura locuri de muncă în Croaţia, în schimbul sumei totale de 5530 mărci germane şi 5,4 milioane lei, pe care, de asemenea şi le-au însuşit.
Împotriva sentinţei a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi şi inculpaţii M.I. şi P.C.
Prin Decizia nr. 433 din 25 noiembrie 2003, Curtea de Apel Iaşi a admis ambele apeluri şi a descontopit pedepsele aplicate, constatând că pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 343/2002, privind graţierea unor pedepse.
S-a dispus să execute pedeapsa de 2 ani închisoare cu aplicarea art. 81 şi art. 83 C. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 257 alin. (2) C. pen., raportat la art. 256 alin. (2) C. pen., s-a confiscat echivalentul în lei a sumei de 393 mărci germane, de la fiecare din inculpaţi.
În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., i-a obligat în solidar la 400 mărci germane, către părţile civile N.C.M., P.I. şi M.I.
Împotriva deciziei, au declarat recurs inculpaţii, solicitând achitarea.
Recursul nu este fondat.
Pe parcursul procesului penal inculpaţii au recunoscut faptele în materialitatea lor, dar au susţinut că activitatea lor a fost legală, neinducând în eroare nici o persoană.
Inculpatul P.C. a susţinut că, în calitate de administrator al firmei SC P. SRL a făcut demersuri pentru obţinerea vizelor, în mod legal şi că pentru sumele primite a eliberat chitanţe. Din chitanţele existente la dosar nu rezultă de cine sunt emise, pentru ce sumă şi nu poartă ştampilă şi sunt eliberate, cea mai mare parte, pentru persoanele care nu sunt părţi vătămate în cauză.
Inculpatul P.C. a pretins şi primit sumele de la cei cărora le-a promis locuri de muncă, promisiune pe care nu şi-a onorat-o, împreună cu coinculpatul M.I., aspecte relevate de martorii audiaţi în cauză.
De asemenea, aceleaşi persoane susţin că cei doi le-au promis că obţinerea vizelor pentru care au primit banii va fi obţinută cu prioritate datorită faptului că sunt în relaţii apropiate cu persoane din cadrul ambasadei Croaţiei, în ale căror atribuţii de serviciu intră şi eliberarea vizelor.
În consecinţă, vinovăţia inculpaţilor a fost corect stabilită şi, pe baza ei, şi încadrarea juridică dată faptelor comise.
Cum nu sunt motive care, examinate din oficiu, să conducă la casarea hotărârilor, recursul va fi respins ca nefondat, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., iar inculpaţii obligaţi la cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.I. şi P.C., împotriva deciziei penale nr. 433 din 25 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Iaşi.
Obligă recurenţii inculpaţi să plătească statului suma de câte 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care câte 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2174/2004. Penal. Legea nr.678/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2401/2004. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs... → |
|---|
