ICCJ. Decizia nr. 2249/2004. Penal. Art.197 alin.3 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2249/2004
Dosar nr. 299/2004
Şedinţa publică din 27 aprilie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, prin sentinţa nr. 430 din 24 aprilie 2003, a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen., în cea de actul sexual cu un minor prevăzută de art. 198 din acelaşi cod.
În baza art. 197 alin. (3) C. pen., instanţa l-a condamnat pe inculpatul B.V. la 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 71, raportat la art. 64 din acelaşi cod.
Tribunalul a menţinut starea de arest a inculpatului, a dedus din pedeapsă timpul arestării preventive de la 9 ianuarie 2003 la zi şi l-a obligat la plata sumelor de: 50.000.000 lei, daune morale şi 2.000.000 lei, cheltuieli judiciare către partea civilă B.A.A. şi 1.500.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Hotărând astfel, instanţa a reţinut, în fapt, că, în seara zilei de 13 decembrie 2002, în jurul orei 19,15, inculpatul B.A.V. a aşteptat-o pe partea vătămată B.A., în vârstă de 14 ani şi 8 luni, în faţa şcolii şi, prin ameninţare, a determinat-o să-l însoţească în apartamentul său, unde i-a cerut să se dezbrace pentru a întreţine relaţii sexuale. Partea vătămată a refuzat, iar inculpatul, prin exercitarea unor acte de violenţă asupra ei, a întreţinut un act sexual normal, împotriva voinţei ei.
De teamă, B.A. nu i-a spus nimic mamei sale despre cele întâmplate, însă a scris în jurnalul său acest eveniment, mama sa luând cunoştinţă despre faptă după lecturarea jurnalului, sesizând organele de poliţie.
Inculpatul, în primele declaraţii, a negat faptele comise, relatând preocupările pe care le-a avut în ziua şi seara de 13 decembrie 2002, când ar fi stat la un prieten P.R., până în jurul orei 21,00, iar acasă a ajuns la ora 23,00.
După audierea părţii vătămate şi a martorului P.R., care au infirmat susţinerile sale, inculpatul a recunoscut că a întreţinut raport sexual cu partea vătămată, dar nu prin violenţă, ci cu acordul acesteia, poziţie procesuală menţinută şi în faza cercetării judecătoreşti.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, inculpatul şi partea vătămată, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie cu privire la:
- greşita individualizare a pedepsei, în sensul aplicării minimului special prevăzut de lege, în raport cu gradul de pericol social concret ridicat al faptei comise şi omisiunea aplicării dispoziţiilor art. 83 C. pen., privind pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului pentru comiterea complicităţii la infracţiunea de furt, prevăzută de art. 26, raportat la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) şi i), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 99, art. 100 şi art. 109 C. pen., în motivele susţinute de parchet;
- nevinovăţia şi, respectiv, achitarea sa, în apelul declarat de către inculpat şi
- greşita reducere a daunelor morale la care a fost obligat inculpatul, în motivele părţii vătămate.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia nr. 718 din 2 decembrie 2003, a admis apelurile declarate, a desfiinţat sentinţa atacată şi rejudecând, a modificat pedeapsa principală, în sensul reducerii ei de la 10 ani la 5 ani închisoare, prin aplicarea dispoziţiilor art. 74, art. 76 şi art. 80 C. pen., în baza art. 83 din acelaşi cod, a revocat suspendarea condiţionată a pedepsei de un an şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 186 din 18 ianuarie 2000 a Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti şi a dispus executarea ei pe lângă pedeapsa de 5 ani închisoare, în final, 6 ani şi 6 luni închisoare, a menţinut starea de arest şi a dedus din pedeapsă detenţia la zi şi a majorat cuantumul daunelor morale la 100.000.000 lei, de la 50.000.000 lei.
Hotărând astfel, instanţa de control judiciar, în urma analizei probatoriului, prelungit cu declaraţiilor martorilor C.I., M.D. şi I.A., a reţinut că inculpatul şi partea vătămată se cunoşteau de mai mult timp, fiind vecini, iar acesta îşi petrecea mult timp cu ea, aşteptând-o de la şcoală, ducând-o acasă, arătându-şi o afecţiune reciprocă precum şi faptul că toţi cunoscuţii ştiau că partea vătămată avea 15 ani la data comiterii faptei.
S-a mai reţinut, totodată, că, partea vătămată era destul de des bătută de către părinţi, deoarece lipsea de la şcoală, aspect care se coroborează şi cu concluziile raportului de expertiză, din care rezultă că leziunile traumatice suferite s-au produs şi cu 1-2 zile înainte de 13 decembrie 2002 necesitând tot 1-2 zile de îngrijiri medicale.
În termen legal, împotriva deciziei au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, potrivit căruia în mod nejustificat s-au reţinut în favoarea inculpatului circumstanţele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 C. pen., cu reducerea corespunzătoare a pedepsei, inculpatul, care consideră hotărârea netemeinică şi nelegală, întrucât nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de viol, solicitând achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), coroborat cu art. 10 alin. (1) lit. a) şi c) sau d) C. proc. pen., precum şi partea vătămată, nemulţumită de daunele morale acordate, apreciate la 400.000.000 lei.
Examinând Decizia atacată în raport de cazurile de recurs invocate, prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 14 teza întâi şi pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte constată, în baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei recursul parchetului fondat, urmând a fi admis, iar recursurile părţii civile şi al inculpatului nefondate, urmând a fi respinse.
1. În acest sens, din coroborarea declaraţiilor părţi vătămate, cu cele ale martorilor: C.I., I.A., M.D. şi P.R. rezultă că inculpatul se cunoştea cu partea vătămată, din luna noiembrie 2002, însă nu erau în nişte relaţii deosebite, de „afecţiune" fiecare dintre ei având o prietenă, respectiv, un prieten.
În seara zilei de 13 decembrie 2002, inculpatul a aşteptat-o pe partea vătămată la ieşirea din şcoală şi prin ameninţare a condus-o în locuinţa sa, unde, după ce a lovit-o, deoarece aceasta nu a acceptat să întreţină cu el relaţii sexuale, fiind virgină, a avut un raport sexual complet, confirmat de Raportul de expertiză medico-legală, întocmit de Institutul Naţional de Medicină Legală, Prof. dr. Mina Minovici.
Partea vătămată a relatat în mod constant pe întreaga desfăşurare a procesului penal modul în care s-au petrecut faptele, redând cu lux de amănunte locul unde acestea s-au consumat, infirmând prin acestea, apărările inculpatului după care, fie că partea vătămată nu a fost condusă la domiciliul său niciodată, fie că nu a întreţinut cu ea un raport sexual, sau că partea vătămată a dorit acest raport intim, a consimţit la consumarea lui.
Aşa fiind, fapta şi împrejurările săvârşirii ei, precum şi vinovăţia inculpatului pentru comiterea infracţiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen., rezultă fără nici un dubiu din probele complet analizate şi just apreciate de către cele două instanţe, care nu au comis nici o eroare gravă de fapt în stabilirea situaţiei reale, astfel cum consideră inculpatul.
2. Referitor la recursul inculpatului, în raport cu modul de săvârşire a faptei, se constată că acesta nu este la prima abatere de o asemenea gravitate, iar instanţa de control judiciar a reţinut cu multă uşurinţă în favoarea lui circumstanţele atenuante judiciare, prevăzute de art. 74 C. pen., aplicând o pedeapsă care nu reflectă nici gradul de pericol social concret al faptei şi nici al inculpatului, care a manifestat o atitudine profund nesinceră, în pofida unor dovezi indubitabile.
În acest sens, pedeapsa stabilită de prima instanţă corespunde tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), sancţiunea de 10 ani închisoare, la care se va reveni, este de natură să-şi realizeze atât funcţiile, cât şi scopul prevăzute în art. 52 din acelaşi cod.
3. Nefondat se dovedeşte şi recursul părţii civile, privind majorarea daunelor morale la a căror plată a fost obligat inculpatul, întrucât suma, reapreciată de către instanţa de apel, reprezintă o „reparare echitabilă a prejudiciului psihic suferit fără ca în acelaşi timp să constituie o sursă de îmbogăţire fără just temei ", astfel cum se precizează în hotărârea recurată.
În consecinţă, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, constatând îndeplinite cerinţele cazului de recurs formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, conform art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul acestuia, va casa Decizia atacată numai cu privire la pedeapsa privativă de libertate aplicată inculpatului, în sensul că va respinge apelul declarat de acesta împotriva sentinţei primei instanţe, va menţine măsura revocării suspendării condiţionate a pedepsei de un an şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 186 din 18 ianuarie 2000 a Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, care va fi executată alături de pedeapsa de 10 ani închisoare, stabilită în cauză, în final, inculpatul va executa 11 ani şi 6 luni închisoare şi 5 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se vor respinge ca nefondate recursurile declarate de partea civilă B.A.A. şi de către inculpatul B.A.V., pe care îi va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar din pedeapsa aplicată inculpatului se va deduce timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 9 ianuarie 2003 la zi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 718 A din 2 decembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, privind pe inculpatul B.A.V.
Casează Decizia atacată numai cu privire la pedeapsa privativă de libertate aplicată, în sensul că respinge apelul declarat de inculpatul B.A.V. împotriva sentinţei penale nr. 430 din 24 aprilie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală.
Menţine măsura revocării suspendării condiţionate a pedepsei de un an şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 186 din 18 ianuarie 2000 a Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti şi dispune executarea ei alături de pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată în prezenta cauză, în final, inculpatul având de executat 11 ani şi 6 luni închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă B.A.A. şi de inculpatul B.A.V. împotriva aceleiaşi decizii.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 9 ianuarie 2003, la 27 aprilie 2004.
Obligă pe recurenta parte civilă şi pe recurentul inculpat la plata sumei de câte 1.200.000 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2224/2004. Penal. Cont.exec. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2254/2004. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs → |
|---|
