ICCJ. Decizia nr. 2431/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2431/2004
Dosar nr. 1054/2004
Şedinţa publică din 5 mai 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1118 din 5 decembrie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost condamnat inculpatul N.R.A. în baza art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 211 alin. (1) lit. c) C. pen., la 5 ani închisoare.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus arestarea preventivă de la 11 februarie 2003 la zi.
S-a luat act că partea vătămată V.A. nu s-a constituit parte civilă.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut în fapt că în ziua de 11 februarie 2003, în jurul orei 10,30, partea vătămată V.A. întorcându-se spre locuinţa sa de la cumpărături, a fost întrebată de inculpat, care intrase în scara blocului, dacă cunoaşte unde locuieşte o persoană pe nume A. după care, pe neaşteptate, inculpatul a îmbrâncit-o pe partea vătămată care a căzut, aşa încât inculpatul i-a sustras portofelul pe care partea vătămată îl ţinea în mână şi a fugit. La ieşirea din bloc, inculpatul a fost prins de martorul B.M. care a auzit strigătele părţii vătămate.
Portofelul care conţinea suma de 32.000 lei, o legătură de chei, un talon de pensie şi două reţete medicale, a fost restituit părţii vătămate.
S-a apreciat că fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie săvârşită în loc public, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen. şi că încadrarea juridică menţionată în rechizitoriu este eronată.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite în baza procesului verbal de constatare a infracţiunii flagrante, a declaraţiilor părţii vătămate V.A. şi a declaraţiilor martorului B.M., probe coroborate cu declaraţiile inculpatului.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 92 din 10 februarie 2004, a respins apelul declarat de inculpatul N.R.A. împotriva hotărârii primei instanţe, considerând nefondate solicitările de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea de furt calificat şi de reducere a pedepsei aplicate.
Astfel s-a reţinut că inculpatul a săvârşit furtul prin folosirea violenţei şi s-a apreciat că pedeapsa aplicată este conformă cu pericolul social al faptei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpatul care invocând dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 17 şi 14 C. proc. pen., a solicitat în principal, schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de furt calificat şi în subsidiar reducerea pedepsei aplicate.
Potrivit art. 3859 alin. (3) şi (4) C. proc. pen., instanţa a pus în discuţie din oficiu cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., respectiv reţinerea agravantei prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu încălcarea art. 152 lit. a) C. pen., ceea ce a influenţat hotărârea în defavoarea inculpatului.
Recursul declarat este întemeiat sub aspectul motivului de casare luat în considerare din oficiu.
În conformitate cu dispoziţiile art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c) C. pen., furtul săvârşit prin întrebuinţare de violenţe ori cel urmat de întrebuinţarea unor astfel de mijloace pentru asigurarea scăpării, se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 20 ani.
Potrivit art. 152 lit. a) din acelaşi cod, fapta se consideră săvârşită în loc public atunci când a fost comisă într-un loc care prin natura sau destinaţia lui este totdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentă nici o persoană.
Din examinarea actelor dosarului se constată că instanţele au reţinut în mod corect că inculpatul s-a apropiat de partea vătămată când aceasta, întorcându-se de la cumpărături, deschidea uşa de la intrarea blocului, asigurată cu sistem de închidere şi interfon, a pătruns în interior şi printr-un gest violent a împins-o pe partea vătămată cu palmele, ceea ce a determinat dezechilibrarea şi căderea acestei persoane, după care i-a smuls portofelul din mână apoi a fugit pentru a-şi asigura scăparea.
Ca urmare a strigătelor părţii vătămate, inculpatul a fost prins de martorul B.M., fiind alertate organele poliţiei.
Probele administrate au confirmat că loc al faptei a fost parterul imobilului din Bucureşti, Bd. Alexandru Obregia, a cărui intrare este prevăzută cu sistem de închidere cu cheie şi interfon, deci un loc neaccesibil publicului.
Ca atare, agravanta prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., respectiv săvârşirea tâlhăriei în loc public, nu este incidentă în speţă, astfel că încadrarea juridică dată faptei este greşită, ceea ce a influenţat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului, impunându-se reţinerea tâlhăriei în formă simplă prevăzută la alin. (1) al aceluiaşi text.
Susţinerea inculpatului recurent, în sensul că a comis furtul fără folosirea violenţei, nu poate fi primită, probele administrate evocate anterior atestând neîndoielnic că inculpatul a împins victima, care a căzut, apoi a smuls portofelul din mâna părţii vătămate, ceea ce constituie acte de violenţă ce caracterizează infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) C. pen.
În consecinţă, Curtea, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., urmează a admite recursul declarat de inculpat şi a casa Decizia atacată, cât şi sentinţa primei instanţe cu privire la încadrarea juridică a infracţiunii de tâlhărie.
Conform art. 334 C. proc. pen., se va dispune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie calificată prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., în infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) C. pen. În baza acestui text inculpatul urmează să fie condamnat la o pedeapsă ce se va individualiza înspre minimul prevăzut de lege, respectiv, de 4 ani închisoare, avându-se în vedere pericolul social al faptei, împrejurările concrete ale săvârşirii ei, valoarea modică a prejudiciului, suferinţele fizice la care a fost expusă victima, cât şi persoana inculpatului care a recunoscut numai furtul negând folosirea violenţei.
Această pedeapsă, este de natură a asigura potrivit art. 52 C. pen., constrângerea şi reintegrarea în comunitate a inculpatului, precum şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Se va deduce din pedeapsă timpul reţinerii şi arestării preventive a inculpatului de la 11 februarie 2003 la 5 mai 2004 şi se vor menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu, să fie plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul N.R.A. împotriva deciziei penale nr. 92 din 10 februarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 1118 din 5 decembrie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, cu privire la încadrarea juridică a infracţiunii de tâlhărie.
Conform art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică din infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., în aceeaşi infracţiune prevăzută de art. 211 alin. (1) C. pen. şi în baza acestui text, condamnă pe inculpat la 4 ani închisoare.
Deduce din pedeapsă, timpul reţinerii şi arestării preventive a inculpatului de la 11 februarie 2003 la 5 mai 2004.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Onorariul, în sumă de 400.000 lei pentru apărarea din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2413/2004. Penal. într.exec.ped. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2441/2004. Penal. Art.215 alin.3 c.pen. Recurs... → |
|---|
