ICCJ. Decizia nr. 2839/2004. Penal. Art.215 alin.5 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2839/2004
Dosar nr. 1379/2003
Şedinţa publică din 26 mai 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 72 din 12 februarie 2002 a Tribunalului Constanţa, inculpatul C.G. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 alin. (2) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus arestul preventiv de la 9 februarie 1999 până la data punerii în libertate a inculpatului prin admiterea plângerii împotriva arestării preventive şi anume 9 martie 1999.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpaţilor.
- N.O. şi
- K.C.L., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în forma calificată contra intereselor persoanelor prevăzute de art. 246, raportat la art. 2481 C. pen.
În baza art. 118 lit. d) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul C.G. a sumei de 4.905.751.979 lei.
S-a luat act că partea civilă R.R.C.P. SA (fostă P. SA) a renunţat la preţurile civile.
S-a dispus menţinerea sechestrului asigurator asupra bunurilor aparţinând inculpatului C.G.
În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 5 milioane lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
Inculpatul C.G. a fost administrator şi asociat la SC C.O. SA, SC G. SRL şi SC V.C. SRL, toate cu sediul în municipiul Constanţa şi având ca obiect de activitate vânzarea cu amănuntul de carburanţi pentru autovehicule.
La 30 ianuarie 1998, între SC C.O. Craiova şi SC P. SA Năvodari s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare de produse petroliere pe baza căruia societatea reprezentată de inculpatul C.G. a primit importante cantităţi de benzină şi motorină.
Pentru plata acestora, inculpatul C.G. a emis în luna iulie 1998, 3 file C.E.C. în valoare de 750 milioane lei, deşi societatea comercială se afla în interdicţie bancară.
În luna august 1998, inculpatul a emis alte file C.E.C. în valoare totală de un miliard lei în numele SC G. SRL şi girate de SC C.O. SA, agent economic devenit şi el în interdicţie bancară.
În continuare, inculpatul a emis file C.E.C. V.C. SRL Craiova, achitând o parte din contravaloarea produselor petroliere achiziţionate, până în luna noiembrie 1998 când banca i-a făcut cunoscut societăţii comerciale P. SA că fila C.E.C. introdusă la plată nu poate fi achitată din lipsa disponibilului în cont.
În această situaţie s-a aflat un număr de 8 file C.E.C. emise de inculpat pe numele SC V.C. SRL Craiova.
Instanţa de fond a reţinut că şi anterior instituirii interdicţiei bancare, cele trei societăţi comerciale au suferit mai multe incidente de plată, inculpatul C.G. făcându-şi o practică din emiterea filelor C.E.C. fără acoperire în relaţiile sale de afaceri.
Expertiza contabilă efectuată în cauză a stabilit că din valoarea produselor petroliere livrate de SC P., s-a achitat numai suma de 594.248.027 lei, partea civilă fiind prejudiciată cu suma de 4.905.751.974 lei.
Instanţa de fond a reţinut că inculpaţii N.O. şi K.C.L. şi-au îndeplinit în mod corespunzător atribuţiile de serviciu şi au respectat obligaţiile contractuale, ei nu au cunoscut posibilităţile limitate de plată ale firmelor inculpatului C.G. şi nici practica acestuia de a emite file C.E.C. fără acoperire, în mod repetat, astfel că faţă de aceştia s-a dispus achitarea, în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2, raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată contra intereselor persoanelor prevăzute de art. 246, raportat la art. 2481 C. pen.
Curtea de Apel Constanţa, prin Decizia penală nr. 324/ P din 23 decembrie 2002, a admis apelul declarat de inculpatul C.G., a desfiinţat în parte sentinţa instanţei de fond şi a redus pedeapsa aplicată la 4 ani închisoare.
S-a dedus perioada de arest preventiv, la zi.
Celelalte dispoziţii ale sentinţei penale au fost menţinute.
Apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa a fost respins ca nefondat.
Instanţa de control judiciar a apreciat că situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului C.G. au fost corect reţinute, dar că, în procesul de individualizare a pedepsei nu s-a dat eficienţa cuvenită circumstanţelor atenuante stabilite în favoarea acestuia (comportamentul sincer avut pe parcursul procesului penal, recuperarea prejudiciului cauzat), astfel că în cauză s-a redus pedeapsa la 4 ani închisoare.
Cu privire la motivul de recurs invocat de procuror referitor la greşita achitare a inculpaţilor N.O. şi K.C.L., instanţa de apel a constatat că este neîntemeiată.
S-a reţinut că prin nici un mijloc de probă nu s-a dovedit că inculpaţii, cu ştiinţă, ar fi urmărit să producă o vătămare intereselor legale ale societăţii comerciale în cadrul căreia ocupau funcţii de execuţie.
Inculpaţii nu şi-au încălcat atribuţiile de serviciu şi nici nu au cauzat vreo tulburare însemnată a bunului mers al SC P. SA .
Împotriva acestei decizii penale au declarat recurs în termen legal Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi inculpatul C.G.
Cu privire la recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate şi condamnarea inculpaţilor N.O. şi K.C.L. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 246, raportat la art. 2481 C. pen., iar în ceea ce îl priveşte pe inculpatul C.G., menţinerea cuantumului pedepsei aplicate de instanţa de fond.
La termenul de judecată din data de 19 mai 2004, procurorul a declarat că renunţă la primul motiv de recurs privind greşita achitare a inculpaţilor N.O. şi K.C.L., iar cu privire la inculpatul C.G., s-a solicitat schimbarea încadrării juridice în temeiul art. 334 C. proc. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea C.E.C. - ului nr. 59/1934 şi aplicarea unei pedepse ce urmează a fi constatată graţiată în baza art. 1 şi art. 7 din Legea nr. 137/1997.
Examinând recursul prin prisma motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu Înalta Curte de Casaţi şi Justiţie constată că acesta nu este fondat.
Din analiza probatoriului existent, rezultă că instanţele de judecată au stabilit în mod corect situaţia de fapt şi existenţa vinovăţiei fiecărui inculpat în parte, dând încadrarea juridică legală şi temeinică faptelor săvârşite de inculpatul C.G.
Critica formulată prin motivele scrise de recurs privind greşita achitare a inculpaţilor N.O. şi K.C.L., pentru infracţiunea prevăzută de art. 146, raportat la art. 2481 C. pen., este neîntemeiată.
Din nici o probă a dosarului nu rezultă că inculpaţii, funcţionari în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu ştiinţă nu au îndeplinit un act ori l-au îndeplinit în mod defectuos şi prin aceasta au cauzat o tulburare însemnată bunului mers al societăţii comerciale.
Ei au ţinut legătura cu debitorul, tocmai pentru a se asigura că vor încasa preţul mărfii şi au prevăzut în clauzele contractuale obligarea acestuia la penalităţi în cazul întârzierii plăţilor, sistând livrările de produse petroliere pe data de 5 octombrie 1998, după ce au constatat că filele C.E.C. emise de inculpatul C.G. nu sunt onorate de bancă în lipsa disponibilului în cont.
Analiza activităţilor desfăşurate de inculpaţi exclude reţinerea oricărei intenţii de a-şi încălca atribuţiile de serviciu şi de a prejudicia instituţia.
De altfel, neachitarea unor obligaţii contractuale în sumă de 4.905.751.974 lei nu poate să constituie o tulburare însemnată a bunului mers al unei societăţi comerciale de anvergură P. , iar cât priveşte prejudiciul, unitatea nu s-a constituit parte civilă.
În consecinţă, în cauză nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată contra intereselor persoanelor, soluţia de achitare dispusă în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 alin. (1) C. proc. pen., este legală şi temeinică.
Curtea constată că nici criticile formulate cu privire la greşita încadrare juridică dată faptelor comise de inculpatul C.G. nu sunt fondate.
Instanţele de judecată au reţinut în mod just şi argumentat, pe baza unui probatoriu corect interpretat şi analizat, vinovăţia inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (3), (4) şi (5) C. pen.
Inculpatul C.G. a acţionat organizat şi deliberat pentru a-şi induce şi menţine în eroare partenerii de afaceri cu privire la solvabilitatea şi credibilitatea sa financiară.
El a profitat de situaţia sa de asociat şi administrator al mai multor societăţi comerciale şi a emis succesiv file C.E.C. pe numele acestora, deşi ştia că toate firmele erau în incidenţă de plată şi că nu avea disponibil în cont pentru acoperirea debitelor.
Recurgerea „în suveică" la numele mai multor societăţi comerciale nu s-a făcut cu bună-credinţă, din dorinţa de a încerca achitarea cu orice chip a creanţelor, dimpotrivă, acest procedeu a fost menit numai să creeze confuzie şi iluzia solvabilităţii şi a eforturilor depuse de debitor pentru plata datoriilor sale. El a urmărit şi a obţinut, în acest mod, amânarea momentului sistării livrărilor de produse petroliere de către S.C. P. SA.
Că aşa stau lucrurile o dovedeşte şi faptul că, deşi inculpatul a valorificat toată cantitatea de produse petroliere achiziţionată, el nu a achitat furnizorului decât suma de 594.248.027 lei, sumă plătită strategic, într-un final al eforturilor sale reuşite, de altfel, de a menţine cât mai mult timp, iluzia unei iminente plăţi şi inducerea în eroare a reprezentanţilor SC P. SA că îşi vor încasa debitele, motiv pentru care s-a şi sistat abia în octombrie 1998 livrarea mărfii.
Diferenţa de bani până la 5 miliarde lei reprezintă profitul material al inculpatului C.G., scop în care acesta a şi acţionat de la bun început, el fiind un obişnuit al excrocheriilor în materia contractelor comerciale activitatea sa făcând obiectul şi a altor cauze penale.
Pentru aceste motive, Curtea constată că în cauză nu se impune schimbarea încadrării juridice dată faptelor comise de inculpatul C.G., recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa urmând a fi respins ca nefondat.
Cu privire la recursul inculpatului C.G.
Inculpatul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate şi achitarea pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (3), (4) şi (5) C. pen., în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
În subsidiar, a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 şi graţierea pedepsei ce se va aplica pentru această faptă, în conformitate cu dispoziţiile art. 1 şi art. 7 din Legea nr. 137/1997.
Într-un al doilea subsidiar, a solicitat schimbarea încadrării juridice prin înlăturarea dispoziţiilor alin. (5) al art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), întrucât faptele comise sunt în concurs real, potrivit art. 33 lit. a) C. pen., valoarea fiecărei file C.E.C. eliberate fiind sub 2 miliarde lei.
Al patrulea motiv de recurs formulat se referă la individualizarea pedepsei, solicitându-se reducerea cuantumului acesteia şi aplicarea art. 861 C. pen.
Temeiul juridic al recursului îl constituie dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 171, 17, 15, 14 C. proc. pen.
Examinând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constată că acesta nu este fondat.
Cu privire la primele două motive de recurs, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate pentru considerentele prezentate mai sus.
Inculpatul C.G. se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune emiterea filelor C.E.C. în condiţiile inexistenţei disponibilului bancar făcându-se cu rea credinţă şi prin inducerea în eroare a furnizorului, cu scopul obţinerii unui fals material injust.
Inculpatul C.G. a acţionat cu o unică rezoluţie infracţională, astfel că, deşi a emis mai multe file C.E.C., prejudiciul cauzat SC P. SA este unitar şi se totalizează, cu consecinţa reţinerii la încadrarea juridică a infracţiunii prevăzute de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) şi a alin. (5) referitor la consecinţe deosebit de grave.
Cât priveşte modul de individualizare a pedepsei, Curtea constată că datorită pericolului social concret al faptelor săvârşite, cuantumului prejudiciului cauzat, modalităţii de operare, nu se impune nici reducerea acesteia şi nici suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Pentru aceste considerente, recursul inculpatului urmează a fi respins ca nefondat.
Recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi de inculpatul C.G. împotriva deciziei penale nr. 324 din 23 decembrie 2002 a Curţii de Apel Constanţa.
Obligă pe inculpat să plătească statului 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2837/2004. Penal. încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2840/2004. Penal. Plângere. Recurs → |
|---|
