ICCJ. Decizia nr. 2815/2004. Penal. Art.211 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2815/2004
Dosar nr. 441/2004
Şedinţa publică din 25 mai 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 294 din 15 octombrie 2003, Tribunalul Suceava, secţia penală, a condamnat pe inculpatul P.C.G. la:
- 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a), art. 74 alin. (2) şi art. 76 lit. b) C. pen.
În temeiul art. 83 C. pen., a dispus revocarea suspendării condiţionată a executării pedepsei de un an şi 2 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 135/1998 a Tribunalului Militar Cluj şi executarea ei pe lângă pedeapsa aplicată în cauză, astfel că inculpatul urmează să execute pedeapsa de 4 ani şi 2 luni închisoare.
În baza art. 36 alin. (1) C. pen., a dispus contopirea pedepsei rezultante de 4 ani şi 2 luni închisoare mai sus arătată, cu pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 23/2001 a Judecătoriei Suceava, definitivă prin Decizia penală nr. 249/2001 a Tribunalului Suceava, urmând ca inculpatul să execute, în final, pedeapsa cea mai grea şi anume 4 ani şi 2 luni închisoare.
Din pedeapsa pe care inculpatul urmează să o execute s-a dedus perioada executată de la 15 septembrie 2000 până la data de 5 iulie 2002, precum şi durata arestării preventive de la 9 septembrie 1997 până la 11 septembrie 1997.
Pe durata executării pedepsei, conform art. 71 C. pen., inculpatului i-a fost interzis exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a constatat că prejudiciul cauzat părţii vătămate a fost recuperat integral şi că aceasta nu s-a mai constituit parte civilă.
Prin aceeaşi hotărâre, inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 2.500.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
La data de 14 august 2000, inculpatul P.C.G., observând că partea vătămată P.R. avea asupra sa un radiocasetofon cumpărat din piaţă, după o prealabilă înţelegere cu numitul P.D., persoană lipsită de discernământ, au urmărit-o şi la un moment dat i-a smuls aparatul din mână, reuşind să şi-l însuşească, prin ruperea mânerului.
Ulterior, P.D. a vândut bunul furat cu suma de 400.000 lei numitului L.M.
În urma cercetărilor efectuate, radiocasetofonul a fost ridicat de la L.M. şi restituit părţii vătămate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul pe care a criticat-o cu privire la greşita încadrare juridică a faptei, apreciind că aceasta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat, întrucât radiocasetofonul a fost sustras, profitând de neatenţia părţii vătămate şi nu prin folosirea de acte de violenţă, aşa cum a reţinut prima instanţă.
De asemenea, s-a solicitat acordarea unor efecte mai mari circumstanţelor atenuante, reducerea pedepsei şi dispunerea suspendării condiţionată a executării acesteia.
Curtea de Apel Suceava, prin Decizia penală nr. 10 din 5 ianuarie 2004, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, pe care l-a obligat să plătească statului, suma de 1.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei reprezentând onorariu cuvenit pentru apărarea din oficiu urmează a se avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.
În motivarea acestei decizii instanţa de apel a arătat că în mod corect prima instanţă a încadrat fapta comisă de inculpat în infracţiunea de tâlhărie, deoarece din probele administrate în cauză, respectiv declaraţiile părţii vătămate P.R., a martorului B.G.D., coroborate cu cele ale inculpatului rezultă fără nici un dubiu că radiocasetofonul care a format obiectul infracţiunii a fost sustras de la partea vătămată prin folosirea de acte de violenţă, în acest sens fiind evidentă împrejurarea că datorită forţei cu care a fost tras de inculpat, mânerul aparatului s-a rupt, rămânând în mâna proprietarului acestuia.
S-a mai arătat că modificarea ulterioară a declaraţiei de către inculpat prin care a susţinut că nu a folosit acte de violenţă este lipsită de temei, întrucât nu se coroborează cu alte probe, rămânând ca o simplă afirmaţie.
Cu privire la pedeapsa aplicată s-a arătat că „se constată că s-a făcut o justă individualizare, coborâtă sub limita minimului special, prin aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen., ţinându-se seama potrivit criteriilor de individualizare din art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), de periculozitatea socială ridicată a faptei, dar şi de valoarea modică a bunului sustras, de persoana inculpatului care a avut o comportare procesuală relativ sinceră pe parcursul procesului şi de starea lui de recidivă".
Împotriva deciziei pronunţată de Curtea de apel a declarat recurs inculpatul P.C.G., prin care a reiterat motivele de casare invocate şi la judecata în apel şi anume:
- greşita încadrare juridică a faptei, solicitând schimbarea acesteia din infracţiunea de tâlhărie în infracţiunea de furt calificat, întrucât radiocasetofonul şi l-a însuşit de la partea vătămată, profitând de neatenţia acesteia şi nu prin folosirea de acte de violenţă;
- pedeapsa aplicată pe care o consideră prea severă, solicitând redozarea acesteia prin acordarea unei mai mari eficienţe criteriilor de individualizare şi în special circumstanţelor atenuante reţinute în favoarea sa.
Recursul declarat de inculpatul P.C.G. este nefondat.
Aşa cum s-a arătat mai sus, inculpatul prin calea de atac de faţă a criticat Decizia instanţei de apel pentru aceleaşi motive invocate şi la judecata în calea de atac a apelului.
Întrucât instanţa de apel a dat o motivare corespunzătoare motivelor de casare invocate de inculpat, bazată pe probele existente la dosar şi care au fost pe larg expuse în prezenta decizie, motivare însuşită pe deplin de instanţa de recurs, având în vedere şi faptul că inculpatul nu a adus în susţinerea acestor critici probe sau elemente noi care să schimbe soluţia în discuţie, se constată că reluarea lor nu se mai impune.
Pentru aceste considerente, având în vedere şi faptul că verificând din oficiu, în condiţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Decizia atacată nu se constată existenţa şi a altor motive, care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat de inculpatul P.C.G. este nefondat şi va fi respins ca atare în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.C.G. împotriva deciziei penale nr. 10 din 5 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Suceava.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioadele executate.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2811/2004. Penal. Art.257 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 282/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
