ICCJ. Decizia nr. 282/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 282/2004
Dosar nr. 1768/2003
Şedinţa publică din 16 ianuarie 2004
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 305 din 6 noiembrie 2002, pronunţată de Tribunalul Vrancea, inculpaţii G.M. şi B.M. au fost internaţi într-un centru de reeducare pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (3) lit. a), cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP) şi art. 211 alin. (3) lit. a), cu aplicarea art. 99 din acelaşi cod.
A fost atrasă atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art. 108 C. pen. şi s-a dedus din durata internării arestarea preventivă cu începere de la 10 februarie 2002 şi până la punerea în executare a măsurii.
Totodată, inculpaţii au fost obligaţi în solidar cu părţile responsabile civilmente la 2.985.000 lei despăgubiri civile către partea civilă B.M. şi la 40.000 lei, cu acelaşi titlu, către partea civilă B.M.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:
La data de 6 septembrie 2002, inculpatul G.M. a sesizat că minorii B.M. şi B.M., aflaţi la pescuit pe malul râului Milcov, aveau asupra lor un telefon mobil şi alte bunuri, a luat legătura cu coinculpatul B.M., cei doi hotărând să sustragă bunurile celor doi minori.
În acest scop, inculpaţii s-au deplasat la locul unde se aflau părţile vătămate şi le-au cerut să scoată bunurile pe care le aveau în rucsac. Iniţial, părţile vătămate au refuzat, dar ameninţate fiind de inculpaţi cu acte de violenţă au acceptat ca aceştia să se uite la bunuri.
Inculpatul G.M. şi-a însuşit o pereche de adidaşi aparţinând părţii vătămate B.M. şi o linie de pescuit de la partea vătămată B.M., iar inculpatul B.M. a luat o geacă în care se afla suma de 40.000 lei de la B.M.
Pentru că nu au găsit telefonul mobil, inculpaţii s-au apropiat de B.M., l-au pălmuit, context în care partea vătămată a scos telefonul din buzunar iar inculpaţii i l-au luat. Înainte de a părăsi locul faptei, inculpaţii şi-au însuşit şi rucsacul părţii vătămate B.M.
Rucsacul cu lucrurile de îmbrăcăminte au fost ascunse de inculpatul G.M. în curtea grădiniţei din satul Lamoteşti, iar telefonul mobil a fost vândut de inculpatul B.M. cu suma de 250.000 lei unei persoane necunoscute.
Ulterior, rucsacul, adidaşii, geaca şi linia de pescuit au fost restituite părţilor vătămate.
Situaţia de fapt expusă a fost reţinută din declaraţiile părţilor vătămate, depoziţiile martorului D.I., coroborate cu declaraţiile inculpaţilor în care au recunoscut faptele pentru care au fost trimişi în judecată.
Curtea de Apel Galaţi, prin Decizia penală nr. 99/ A din 19 februarie 2003, a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, a desfiinţat în parte sentinţa atacată şi i-a condamnat pe inculpaţi la câte 3 ani şi 6 luni închisoare în baza art. 211 alin. (21) lit. a) cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP)
În temeiul art. 864, cu referire la art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere aplicată inculpatului G.M. de 3 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 84 din 8 martie 2002 a Tribunalului Vrancea, ce urmează a fi executată separat de pedeapsa aplicată prin Decizia pronunţată în cauză.
Totodată, au fost deduse din pedepsele aplicate inculpaţilor perioada arestării preventive de la 10 septembrie 2002 la zi pentru inculpatul B.M. şi de la 30 octombrie 2001 la 1 aprilie 2002 şi de la 10 septembrie 2002 la zi pentru inculpatul G.M., menţinându-se celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Împotriva acestei decizii inculpaţii au declarat recurs prin care au solicitat menţinerea primei hotărâri.
Recursurile nu sunt fondate.
Instanţa de apel, sub aspectul individualizării pedepselor, a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), şi în raport de gradul de pericol social al faptelor comise şi de datele ce caracterizează persoana inculpaţilor a apreciat justificat că scopul pedepsei nu poate fi realizat decât prin aplicarea unor pedepse privative de libertate şi nu prin măsura educativă prevăzută de art. 104 C. pen.
Într-adevăr, având în vedere împrejurările şi modul în care au acţionat cei doi inculpaţi minori pentru a deposeda părţile vătămate de mai multe bunuri de valoare, concluziile anchetelor sociale efectuate în cauză şi care relevă că inculpaţii au fost scăpaţi de sub supravegherea părintească, precum şi faptul că au comis o infracţiune gravă, cea de tâlhărie împotriva a doi copii, cauzându-le o traumă psihică cu consecinţe pentru viitor, modalitatea de executare a sancţiunii, a fost bine aleasă de instanţa de control judiciar.
Aplicarea unor pedepse privative de libertate se impunea în cazul celor doi inculpaţi cu atât mai mult cu cât G.M. nu este la prima încălcare a legii penale, el fiind anterior condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării sub supraveghere tot pentru săvârşirea unei infracţiuni de tâlhărie şi acesta deşi a beneficiat de clemenţa instanţei a persistat în desfăşurarea unor activităţi antisociale, ceea ce demonstrează periculozitatea sa, iar inculpatul B.M. a comis anterior o infracţiune de vătămare corporală gravă, a fost sancţionat conform Legii nr. 61/1991, provocând scandal într-un loc public, ocazie cu care a lovit un cetăţean din comună care a fost internat de urgenţă în urma loviturilor primite, el fiind trimis în judecată prin rechizitoriul din 20 septembrie 2002 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 192 C. pen.
În raport de elementele de circumstanţiere ale faptelor şi făptuitorilor măsura educativă a internării într-un centru de reeducare (aşa cum au solicitat inculpaţii prin recursul declarat) nu este de natură să realizeze prevenirea comiterii unor noi fapte antisociale, motiv pentru care recursul declarat va fi respins ca nefondat în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se va computa perioada arestării preventive, iar în temeiul art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, inculpaţii vor fi obligaţi la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii G.M. şi B.M. împotriva deciziei penale nr. 99 din 19 februarie 2003 a Curţii de Apel Galaţi.
Compută din pedeapsa aplicată inculpatului G.M., timpul arestării preventive de la 10 septembrie 2002 la 16 ianuarie 2004.
Obligă pe recurenţi să plătească statului sumele de câte 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, din care sumele de câte 400.000 lei, reprezentând onorarii pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2815/2004. Penal. Art.211 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2820/2004. Penal. într.exec.ped. Recurs → |
|---|
