ICCJ. Decizia nr. 2881/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2881/2004
Dosar nr. 1873/2004
Şedinţa publică din 27 mai 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Mureş, prin sentinţa penală nr. 44 din 4 februarie 2002, în baza art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a dispus condamnarea inculpatului R.R.J. la pedeapsa de 6 ani închisoare.
În baza art. 39 alin. (1), cu aplicarea art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedeapsa astfel aplicată cu restul de pedeapsă de 936 zile închisoare, rest rămas de executat din pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 546/2001 a Judecătoriei Tg. Mureş, definitivă prin Decizia penală nr. 141/R/2002 a Curţii de Apel Tg. Mureş, stabilindu-se ca în final acest inculpat să execute pedeapsa cea mai grea, cea de 6 ani închisoare.
S-a constatat că prejudiciul cauzat prin comiterea faptei a fost recuperat integral prin restituire, s-a făcut aplicarea faţă de acest inculpat a dispoziţiilor art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), s-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză şi s-a dispus obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
La data de 01 noiembrie 2002, inculpatul, împreună cu soţia sa şi cu martorul V.Ş. s-au deplasat la magazinul I.S. situat pe strada Revoluţiei din Tg. Mureş, unde s-a uitat la o pereche de pantaloni de trening.
La un moment dat inculpatul a părăsit magazinul dar, în clipa în care a trecut pe lângă casa de marcat s-a declanşat sistemul de alarmă. Partea vătămată P.O. a încercat să-l prindă pe inculpat dar nu a reuşit întrucât, uşile magazinului s-au închis automat iar, inculpatul apucase să treacă de acele uşi.
Partea vătămată a pornit în urmărirea inculpatului pe care a reuşit să-l imobilizeze după circa 200-300 m. Inculpatul a încercat să scape lovind-o pe partea vătămată cu cotul în coaste, producându-i fracturarea unei coaste, şi muşcându-l de antebraţ. Partea vătămată a reuşit să-l ducă pe inculpat în incinta magazinului unde a intervenit şi personal din magazin şi personal de pază. Asupra inculpatului au fost găsite, sub geaca acestuia, o pereche de pantaloni de trening şi o bluză de trening marca R., în valoare totală de 2.999.000 lei.
Inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptei susţinând că într-adevăr a ieşit din magazinul sus-menţionat cu o pereche de pantaloni de trening, dar nu cu intenţia de a-i sustrage ci pur şi simplu a uitat să-i lase pe raft grăbindu-se să-l anunţe pe martorul G.Ş. (aflat în afara magazinului) că va trebui să dea o declaraţie p. A mai arătat că într-adevăr a muşcat-o de mână pe partea vătămată întrucât aceasta, la rândul său, i-a rupt degetul.
Verificând apărările inculpatului prima instanţă le-a înlăturat ca nesincere, martorii audiaţi infirmând varianta prezentată de acesta.
Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul, care a susţinut că în mod greşit a fost condamnat pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, fapta sa putând fi calificată cel mult ca fiind furt.
Curtea de Apel Tg. Mureş a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, reţinând că inculpatul a acţionat cu intenţie atunci când a sustras bunurile din magazin şi a recurs la violenţe asupra părţii vătămate pentru a-şi asigura posesia bunurilor astfel sustrase.
Ca urmare, cererea inculpatului de a se schimba încadrarea juridică a faptei în infracţiunea de furt calificat nu a fost primită de instanţa de apel, apreciindu-se că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie atâta timp cât inculpatul, prin violenţă a înţeles să-şi asigure păstrarea bunurilor sustrase.
Inculpatul a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, pe care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul greşitei sale condamnări pentru infracţiunea de tâlhărie şi a solicitat achitarea sa în temeiul art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., susţinând că lipseşte unul dintre elementele constitutive ale acestei infracţiuni şi anume latura subiectivă.
Într-o cerere subsidiară recurentul a solicitat reducerea pedepsei aplicate, pe care o consideră prea aspră în raport de circumstanţele sale personale.
Criticile nu sunt întemeiate.
Analizând actele şi lucrările de la dosar se constată că instanţele de fond şi de apel au reţinut o corectă situaţie de fapt confirmată de probele administrate în cauză, din care rezultă că inculpatul se face vinovat de comiterea faptei pentru care a fost trimis în judecată, care a fost încadrat în textul de lege corespunzător şi pentru care i-a aplicat o pedeapsă just individualizată cu respectarea criteriilor arătate în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Susţinerea inculpatului potrivit căreia nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, deoarece nu a avut intenţia de a sustrage bunurile şi de a exercita violenţe asupra părţii vătămate pentru a-şi asigura păstrarea bunurilor respective este nefondată.
În cauză s-au administrat probe care dovedesc contrariul.
Astfel, martorii audiaţi au relatat faptul că inculpatul a fost prins la o distanţă de peste 100 m de magazin şi că în momentul în care partea vătămată i-a solicitat să restituie bunurile, a reacţionat violent.
Violenţele fizice au fost iniţiate de inculpat care a lovit şi muşcat pe partea vătămată, iar aceasta din urmă a ripostat, agresându-l şi ea pe inculpat.
Pe de altă parte organele de pază de la magazin au găsit asupra inculpatului, atunci când acesta a revenit însoţit de partea vătămată, o bluză de trening pe care inculpatul o ascunsese sub geaca cu care era îmbrăcat.
Prin urmare, existând dovezi suficiente de vinovăţie a inculpatului motivul de casare invocat de acesta prin care solicită a se dispune achitarea nu poate fi primit.
În ce priveşte motivul de casare invocat în subsidiar de inculpat şi întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., prin care solicită reducerea pedepsei aplicate se constată că este nefondat.
Atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au făcut o corectă apreciere a criteriilor de individualizare a pedepsei aplicate inculpatului acordând, deopotrivă, semnificaţia cuvenită atât pericolului social al faptei reţinute în sarcina acestuia, cât şi datelor ce caracterizează persoana sa, orientându-se spre o pedeapsă situată spre minimul special, ceea ce conduce la convingerea că prevederile art. 52 C. pen., pot fi realizate prin executarea pedepsei aplicate.
Pentru considerentele ce preced, având în vedere şi faptul că verificând Decizia atacată în raport şi cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se identifică existenţa şi a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat în cauză de inculpat este nefondat şi a fi respins ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de inculpatul R.R.J. împotriva deciziei penale nr. 45/ A din 19 martie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş în dosarul penal nr. 165/P/2004, ca nefondat.
Constată că recurentul inculpat este arestat în altă cauză.
Obligă pe recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2874/2004. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2884/2004. Penal. Art.211 c.pen. Recurs → |
|---|
