ICCJ. Decizia nr. 3184/2004. Penal. Art.174 c.pen,. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3184/2004
Dosar nr. 1024/2004
Şedinţa publică din 10 iunie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 238 din 11 decembrie 2003, Tribunalul Buzău, secţia penală, a condamnat pe inculpata S.M. la 7 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) şi art. 76 lit. a) C. pen.
A luat act că O.S., tatăl victimei S.V., nu s-a constituit parte civilă.
A obligat inculpata să plătească despăgubiri civile minorilor S.G.F., S.C., S.E. şi S.E., reprezentaţi de curator A.M. şi daţi în plasament familiei numitei O.L., până la majoratul acestora.
A confiscat de la inculpată cuţitul corp delict, depus la camera de corpuri delicte.
S-a reţinut că inculpata S.M. a convieţuit în concubinaj cu victima S.V. şi au locuit împreună într-o garsonieră din municipiul Buzău.
Aceasta are un fiu în vârstă de 15 ani dintr-un concubinaj anterior şi trei fiice din concubinajul cu S.V.
Inculpata şi concubinul acesteia aveau dese conflicte, în principal din considerente de ordin material, cât şi pentru faptul că S.V. consuma în mod excesiv băuturi alcoolice şi nu participa corespunzător la rezolvarea problemelor familiei. În cadrul acestor conflicte, cei doi îşi adresau reciproc injurii, iar concubinul o lovea pe inculpată. Această stare de fapt era cunoscută de locatari şi organele de poliţie, care au intervenit de mai multe ori pentru restabilirea ordinii.
În dimineaţa zilei de 26 iunie 2003, inculpata a plecat la serviciu înaintea sosirii concubinului la domiciliu.
În jurul orei 10,00, G., fiica inculpatului, a mers la serviciu la aceasta, spunându-i că tatăl ei a venit acasă în stare de ebrietate şi a lovit-o. Întrucât nu prezenta semne de violenţă, inculpata nu s-a alertat. După ce a ţinut-o la ea aproximativ o oră, inculpata şi-a trimis fiica acasă.
În seara aceleaşi zile, în jurul orei 20,30, inculpata a revenit la locuinţă, unde l-a găsit pe concubinul său în bucătărie stând la masă cu una dintre fiice. Celelalte două fiice era în dormitor.
Întrucât una dintre fiice plângea, acuzând o durere de cap datorată şederii la soare cu capul descoperit, inculpata i-a reproşat concubinului că nu s-a preocupat de supravegherea copiilor.
Drept urmare, între aceştia a izbucnit o altercaţie, partea vătămată deplasându-se în dormitor, prinzând-o pe inculpată cu mâinile de gât şi ameninţând-o că o omoară.
În această conjunctură, inculpata s-a retras în bucătărie, de unde a luat un cuţit de dimensiuni mari, după care a revenit în uşa dormitorului şi a aruncat cu acesta spre victimă, înţepând-o în piept, în partea stângă.
Victima a tras cuţitul din piept, l-a aruncat pe pardoseala camerei, reproşându-i inculpatei că l-a tăiat şi solicitându-i să cheme o ambulanţă.
De teama unei riposte, inculpata a ignorat cererea victimei şi a ieşit din locuinţă.
Văzând că nu este ajutată, victima a ieşit din locuinţă, a coborât scările şi a ieşit din bloc, în faţa căruia a căzut la pământ.
A fost solicitată o ambulanţă. Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean Buzău, unde s-a constatat decesul acesteia.
Din raportul de autopsie medico-legală rezultă că decesul s-a datorat tamponamentului cardiac prin hemopericard masiv, consecutiv unei plăgi înţepat-tăiate la nivelul hemitoracelui stâng cu interesarea cordului. Ca mecanism, s-a stabilit că leziunile au fost produse prin lovire cu corp înţepător-tăietor.
Prima instanţă a apreciat că fapta inculpatei întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., cu reţinerea scuzei provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală, prin Decizia nr. 32 din 28 ianuarie 2004, a respins apelul declarat de inculpată împotriva hotărârii primei instanţe, ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de control judiciare a apreciat că instanţa de fond a stabilit corect starea de fapt, corespunzător probatoriului administrat în cauză, încadrarea juridică este cea legală şi pedeapsa aplicată a fost just individualizată.
Împotriva acestei din urmă hotărâri inculpata a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi achitarea în temeiul art. 10 alin. (1) C. proc. pen., iar în subsidiar, schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., sau reducerea pedepsei.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 73 lit. b) C. pen., constituie circumstanţă atenuantă împrejurarea săvârşirii infracţiunii „sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din parte persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau printr-o altă acţiune ilicită gravă".
Or, nenumăratele scandaluri provocate de victimă, în timpul cărora o lovea pe inculpată, precum şi comportarea violentă din seara zilei de 26 iunie, prinderea acesteia de gât şi ameninţarea cu moartea au fost de natură a provoca starea de puternică tulburare vizată de legiuitor în art. 73 lit. b) C. pen.
Ca atare, în mod legal prima instanţă a reţinut circumstanţa atenuantă judiciară menţionată.
Prin recurs, inculpata a invocat săvârşirea faptei în stare de legitimă apărare şi a solicitat achitarea pentru cazul prevăzut de art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen.
Or, din starea de fapt corect reţinută de prima instanţă rezultă că aceasta exclude lipsa de vinovăţie a inculpatei.
Astfel, aceasta a ieşit din dormitor, a intrat în bucătărie, a luat un cuţit şi l-a aruncat asupra victimei rămasă în continuare în dormitor.
Aşadar, atacul victimei asupra inculpatei încetase, astfel că aceasta nu poate susţine că lovitura aplicată concubinului său reprezintă o reacţie de autoapărare în condiţiile imposibilităţii de a-şi dirija liber voinţa.
În contextul arătat, în mod judicios instanţele au reţinut incidenţa art. 73 lit. b) C. pen. şi neincidenţa cauzei de înlăturare a caracterului penal al faptei, prevăzută de art. 44 C. pen., aşa încât recursul se constată a fi neîntemeiat sub aspectul acestei critici, hotărârea atacată nefiind supusă cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 15 C. proc. pen.
Pe de altă parte, fapta inculpatei a fost încadrată juridic în infracţiunea de omor, întrucât aceasta a folosit în agresiune un obiect apt de a produce rezultatul letal, a lovit victima într-o zonă vitală a corpului, iar intensitatea loviturii soldată cu producerea unei plăgi penetrantă toracic, cu lezare de organe interne, a fost mare.
Lovitura, prin aruncarea cuţitului, a fost executată de la distanţă mică, aşa încât inculpata a avut reprezentarea posibilităţii uciderii victimei, rezultat care s-a produs.
Ca atare, încadrarea juridică este cea legală.
Inculpata a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 174 C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen.
Or, datele externe ale faptei comise impun concluzia certă a reprezentării suprimării vieţii victimei, lipsind elementele din care s-ar putea deduce că inculpata a săvârşit fapta cu intenţia de a produce vătămări corporale, iar moartea a survenit ca un rezultat praeterintenţionat.
Aşa fiind, în cauză nu sunt temeiuri pentru schimbarea încadrării juridice a faptei, aşa încât recursul se constată a fi nefondat şi sub aspectul acestei critici, hotărârea atacată nefiind supusă cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.
În fine, examinând cauza şi sub aspectul ultimei critici, cu referire la greşita individualizare a pedepsei şi solicitarea inculpatei de a se da mai mare eficienţă dispoziţiilor art. 76 lit. a) C. pen., se constată că şi sub acest aspect recursul este nefondat, hotărârile pronunţate în cauză nefiind supuse cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Astfel, prima instanţă a avut în vedere la stabilirea pedepsei, cumulat, toate criteriile de individualizare prevăzute în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi a aplicat inculpatei o pedeapsă care, în limitele legii, constituie o replică socială adecvată gravităţii infracţiunii.
Pedeapsa aplicată este de natură a realiza funcţiile acesteia, prevăzute de art. 52 C. pen.
Or, pericolul social concret al faptei comise de inculpată nu s-ar regăsi decât parţial într-o pedeapsă coborâtă sub cel stabilit de prima instanţă şi menţinut de instanţa de control judiciar.
Pe de altă parte, în lipsa unor temeiuri care să justifice modificarea pedepsei, în sensul micşorării cuantumului acesteia sub cel de 7 ani aplicat în cauză, admiterea recursului, sub acest aspect, ar duce la pronunţarea unei hotărâri casabile, ca urmare a aplicării unei pedepse greşit individualizate.
Examinând cauza şi în raport de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată nici motive de casare susceptibile a fi luate în considerare din oficiu.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul declarat de inculpată, ca nefondat.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurenta-inculpată va fi obligată, potrivit dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de inculpata S.M. împotriva deciziei penale nr. 32 din 28 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, ca nefondat.
Compută din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la data de 27 iunie 2003 la zi.
Obligă pe recurenta inculpată să plătească statului 1.600.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 iunie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3182/2004. Penal. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 3195/2004. Penal. într.exec.ped. Recurs → |
|---|
