ICCJ. Decizia nr. 3223/2004. Penal. Art.183 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3223/2004
Dosar nr. 5776/2003
Şedinţa publică din 11 iunie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 247 din 20 august 2003, Tribunalul Suceava a condamnat pe inculpatul G.V. la 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 alin. (2) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În temeiul art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., cu aplicarea art. 998 – art. 999 C. civ., inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile P.M. 93.700.000 lei (43.700.000 lei daune materiale şi 50.000.000 lei daune morale).
S-a luat act că P.M., moştenitorul defunctului P.P. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Inculpatul a mai fost obligat la plata spitalizării victimei către Spitalul judeţean Suceava şi Spitalul Clinic nr. 3 Iaşi.
Pentru pronunţarea hotărârii, prima instanţă a reţinut următoarea stare de fapt:
În după amiaza zilei de duminică 3 octombrie 1999, în jurul orei 14,00, P.P., în vârstă de 69 ani, din comuna Grăniceşti, satul Dumbrava, s-a dus cu vaca la păşunat pe Islazul comunal.
În jurul orei 18,00 în acel loc s-a deplasat şi G.V., care şi el avea acolo vitele la păscut.
La un moment dat, în urma discuţiilor purtate cu P.P., inculpatul G.V. l-a lovit pe acesta cu un corp contondent, după care l-a părăsit, plecând acasă.
În jurul orei 19,00, soţia victimei, văzând că soţul său nu s-a înapoiat acasă, a plecat în căutarea sa, împreună cu fratele ei G.A. Cu ajutorul lanternelor, aceştia l-au găsit pe P.P., căzut la pământ, în stare de inconştienţă, prezentând sânge şi leziuni la nivelul feţei şi capului. P.M., cu ajutorul lui T.P. şi B.G., l-au transportat, cu căruţa, la dispensarul comunal, pe drum victima, cu greu, spunându-i că a fost bătut de G.V.
De la dispensarul comunal, cu ajutorul unei ambulanţe, P.P. a fost transportat la Spitalul judeţean Suceava unde a fost internat cu diagnosticul „T.C.C. cu comoţie cerebrală medie, contuzii multiple cranio-faciale, hemoragie subarahnoidiană, agresiune".
În ziua de 5 octombrie 1999, P.P. a fost transportat la Spitalul Sf. Treime din Iaşi, unde a fost internat cu diagnosticul de „contuzie cerebrală medie, contuzie facială, bronşită acută, hipertensiune arterială şi hemoragie digestivă superioară". În urma tratamentului aplicat, evoluţia a fost lent favorabilă, dar ulterior el a făcut o bronşită acută, complicată cu insuficienţă cardiacă şi distensie abdominală acută.
La 12 octombrie 1999 a fost transferat la Spitalul judeţean Suceava, în vederea continuării tratamentului, fiind internat la secţia neurologie cu diagnosticul „contuzie cerebrală medie, contuzie facială, bronşită acută, HTA, hemoragie digestivă superioară". Examenul chirurgical din 12 octombrie 1999 relevă comă de gradul I – II, care nu permite intervenţia chirurgicală.
Între 13-14 octombrie 1999, starea generală s-a menţinut gravă, cu parametri vitali mult influenţaţi, iar la 17 octombrie 1999 P.P. este transferat la secţia A.T.I. unde a decedat, ca urmare a unui stop cardio-respirator.
Din raportul de constatare medico-legală nr. 464/ C din 14 ianuarie 2000 a Laboratorului de medicină legală Suceava rezultă că moartea lui P.P. a fost patologică şi s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute, consecutivă decompensării unei insuficienţe cardiace cronice cu cardiomegalie, fibroză miocardică la un organism în vârstă şi tarat. Contuzia cerebrală precizată clinic nu s-a confirmat la examinările macro şi microscopice, iar absenţa unor leziuni cranio-cerebrale nu dovedesc un rol tanato-generator al traumatismului incriminat.
Pe timpul cercetării judecătoreşti Tribunalul Suceava a solicitat Institutului de medicină legală Iaşi avizarea din punct de vedere medico legal a raportului de necropsie privind pe P.P., întocmit de L.J.M.L. Suceava, solicitându-se precizări cu privire la felul morţii şi dacă există legătură de cauzalitate între leziunile prezentate şi deces.
Prin adresa nr. 6908 din 14 ianuarie 2002 I.M.L. Iaşi, Comisia de avizare a concluzionat că raportul medico-legal al L.J.M.L. Suceava are inadvertenţe ştiinţifice şi că moartea lui P.P. a fost violentă secundară şi se datorează unei contuzii cerebrale pe fondul unor leziuni preexistente, ceea ce evocă o legătură de cauzalitate secundată între traumatismul cranio-cerebral şi deces, traumatismul şi suferinţa cerebrală agravând evoluţia unor leziuni patologice de vârstă.
Cerându-se şi avizul Comisiei Superioare medico-legale de pe lângă I.N.M.L. Bucureşti, acesta prin adresa nr. 4399 din 16 august 2002 a comunicat că aprobă concluziile de expertiză medico-legală nr. 6908 din 14 ianuarie 2002 a I.M.L. Iaşi, cu precizarea că între leziunile traumatice cranio-meningo-cerebrale şi deces există o legătură de cauzalitate directă, condiţionată de afecţiunile organice cronice inerente vârstei victimei P.P.
În concluzie, prima instanţă a reţinut că fapta inculpatului de a aplica victimei lovituri cu un corp contondent, în zona capului şi a feţei, cauzându-i leziuni care, pe fondul afecţiunilor organice cronice inerente vârstei, au dus la decesul acesteia (legătura de cauzalitate fiind directă).
Împotriva sentinţei penale a declarat apel inculpatul care a solicitat achitarea în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., el pretinzând că nu este autorul faptei. În subsidiar, a solicitat reindividualizarea pedepsei, prin acordarea unei mai mari eficienţe circumstanţelor personale reţinute şi aplicarea art. 81 C. pen.
Partea civilă în apelul declarat, a cerut ca daunele morale să fie majorate la suma de 300.000.000 lei, precum şi daunele materiale.
Prin Decizia penală nr. 349 din 24 noiembrie 2003, Curtea de Apel Suceava a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul G.V. şi partea civilă P.M., apreciind că la dosar există probe, care analizate, îl incriminează pe inculpat. Criticile formulate de acesta fiind neîntemeiate, iar despăgubirile civile acordate de prima instanţă sunt corect stabilite, susţinerile părţilor, făcute în sensul majorării sau diminuării lor fiind nefondate.
Împotriva deciziei penale au declarat recurs inculpatul G.V. şi partea civilă P.M.
Inculpatul G.V., prin apărător şi personal a solicitat achitarea în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) (fapta nu a fost săvârşită de inculpat) şi lit. d) C. proc. pen. (faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii) motivându-se că el nu s-a aflat în localitate şi la locul în care s-au produs faptele, iar moartea nu se datorează loviturilor primite de victimă ci unor afecţiuni preexistente, neexistând legătură de cauzalitate între leziunile suferite şi deces. Concluziile medico-legale nu se coroborează cu declaraţiile martorilor, care în instanţă au fost retractate.
Partea civilă în motivele de recurs formulate şi prin apărător a solicitat majorarea daunelor materiale şi morale, în raport şi de rata inflaţiei.
Examinând recursurile declarate sub aspectul motivelor invocate, cât şi cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, Înalta Curte consideră că acestea nu sunt fondate, hotărârile pronunţate fiind temeinice şi legale.
Instanţa de apel a făcut o analiză atentă a probelor administrate şi corect a confirmat că prima instanţă a reţinut situaţia de fapt, în raport de care a făcut o corespunzătoare încadrare juridică.
Din ansamblul probelor administrate în cauză, rezultă, neîndoielnic, că victima a decedat ca urmare a unei agresiuni, însăşi P.P., în puţinele momente de luciditate, indicând ca autor al violenţelor pe inculpatul G.V. (declaraţiile lui P.M., P.M., T.P. şi B.G.).
Faptul că G.V., în ziua de 3 octombrie 1999, în jurul orei 17,30 – 18,00, a fost prezent pe islazul unde P.P. păştea vaca, având discuţii cu acesta şi apoi lovindu-l cu palmele sau pumnii, ori cu alt corp contondent, este pe larg şi în amănunt confirmat de fiul inculpatului, G.D. (în vârstă de 16 ani, absolvent a 8 clase elementare), care în declaraţia scrisă personal, în cea de la Postul de Poliţie Grăniceşti, ambele date la 19 octombrie 1999, cu prezenţa lui F.A., secretarul primăriei şi preşedinte al Comisiei comunale al Autorităţii Tutelare, precum şi cu declaraţia dată la procuror prezintă clar şi fără echivoc că tatăl său, în ziua de 3 octombrie 1999, în jurul orei 17,00, a venit, sub influenţa băuturilor alcoolice, pe islazul unde păştea oile, după care s-a deplasat la circa 70 m unde se afla P.P. şi, aflându-se ambii, în picioare, în urma unor discuţii despre un incident mai vechi, l-a lovit cu palma peste faţă, victima căzând la sol, după care inculpatul a luat dintr-un gard un par, îndreptându-se spre victimă, auzind-o pe aceasta strigând să nu-l lovească, deoarece nu are nimic cu el. Întorcându-şi privirea de la cele ce se întâmplau, la scurt timp tatăl său a trecut pe lângă el, fără să mai aibă parul în mână, iar P.P. era întins la pământ. După două zile întâlnindu-se cu tatăl său, a aflat de la acesta că nu-şi mai aminteşte ceea ce a făcut în seara de 3 octombrie 1999, iar după ce i-a relatat ce făcuse, el s-a speriat, afirmând „că de acum puşcăria îl mănâncă".
Declaraţiile, constante ale lui G.D. sunt confirmate de declaraţia minorului G.M., dată la organul de poliţie, în prezenţa lui F.A., care a susţinut că G.V. a venit, sub influenţa băuturilor alcoolice, la islaz, deplasându-se la circa 50 m la P.P., de la fratele său G.D. aflând, a doua zi, că tatăl său s-a certat cu victima, pe care a lovit-o de mai multe ori, fapt ce i-a fost confirmat şi de inculpat.
La instanţă, G.D. şi G.M. nu şi-au mai menţinut declaraţiile date la urmărirea penală, susţinând că în ziua de 3 octombrie 1999 nu au fost pe islazul comunal, nu l-au văzut pe P.P., iar tatăl, împreună cu mama lor, au fost plecaţi în com. Slobozia la un unchi.
G.D., în instanţă a susţinut că nu îşi mai menţine declaraţia dată la postul de poliţie, deoarece a fost bătut „cu pumnul în cap" de către un poliţist, fiind forţat să scrie ce i s-a dictat, dar nu îşi mai aminteşte ce a declarat la poliţie, el trezindu-se la spital, depunând prin apărător şi certificatul medico-legal, urmare a „internării sale imediat ce a ieşit din sediul poliţiei".
Această declaraţia a lui G.D., corect a fost înlăturată, ca nesinceră, de către instanţă.
La dosar nu se află numai declaraţia luată la postul de poliţie, aflându-se şi o declaraţie amănunţită scrisă personal de sus-numitul, precum şi declaraţia, cu acelaşi conţinut, dată procurorului la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.
Mai mult, declaraţia luată la postul de poliţie, sus-numitul a încheiat-o cu scrierea personală că a fost dată în prezenţa lui F.A. (secretarul Primăriei şi Preşedinte al Comisiei comunale de Autoritate tutelară) şi cu menţiunea că nu a fost „forţat în vreun fel".
În adevăr, G.D. a fost internat în regim de urgenţă prin serviciul de gardă la Spitalul Municipal Rădăuţi, secţia psihiatrie, de la 22 octombrie 1999, ora 19,50 (nu în ziua când a dat declaraţia la poliţie, ci după 3 zile) până la 7 noiembrie 1999, din Foaia de observaţie clinică rezultând diagnosticul la internare şi externare „reacţie depresivă anxioasă, cu atac de panică şi automatisme nocturne", fiind la prima internare în regim psihiatric. Atât biletul de internare, cât şi completarea Foii de observaţie clinică s-a făcut de către acelaşi medic psihiatric dr. R.D.
Ulterior, respectiv prin certificatul medico-legal nr. 368/ E din 28 martie 2000 s-a atestat ireal că internarea în spital în perioada 22 octombrie – 7 noiembrie 1999, cât şi starea prezentă a lui G.D. are diagnosticul de „reacţie depresiv anxioasă cu atacuri de paranoia şi automatisme motorii nocturne" în loc de „atacuri de panică" cum rezultă din Foaia de observaţie. Aceasta a permis ca apărătorul în „motivele de recurs" să susţină că instanţa de apel să nu ia în considerare că martorul G.D. a prezentat acte medicale care atestă că suferă de afecţiuni psihice" care-i alterează discernământul şi în aceste condiţii nu are reprezentarea corectă a faptelor sale şi nu percepe semnificaţia reală a acţiunilor celorlalţi. Diagnosticul atestat de acte medicale este unul permanent şi din păcate nu permite vindecarea", Consideraţii care nu au nici un suport probator.
În această situaţie, este corectă motivarea instanţelor de judecată că nu s-a făcut dovada pretinselor afecţiuni psihice şi în perioada când G.D. a dat primele declaraţii.
De altfel şi retractarea în instanţă a declaraţiei lui G.M. este rezultatul influenţei părinţilor săi, instanţele corect reţinând din declaraţia acestuia de la organele de poliţie, dată în prezenţa lui F.A., preşedintele comisiei comunale de Autoritate Tutelară.
Tot „procausa" au fost făcute în instanţă şi declaraţiile soţiei inculpatului G.L. şi fratele acesteia Z.G.
Pentru considerentele arătate se constată că în mod corect instanţele au reţinut că autorul violentării lui P.P. este inculpatul G.V., existând legătură de cauzalitate directă între violenţele suferite şi decesul victimei (cum au avizat Institutul de Medicină-Legală Iaşi şi Institutul Naţional de Medicină Legală Mina Minovici Bucureşti), astfel că nu sunt motive pentru achitarea inculpatului.
De asemenea, la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului G.V. s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cât şi scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen., el beneficiind şi de aplicarea circumstanţelor atenuante, nefiind cazul reducerii pedepsei stabilite.
În ce priveşte recursul declarat de partea civilă P.M., se constată că despăgubirile civile şi daunele morale au fost corect stabilite de instanţele de judecată, neexistând motivare care să justifice majorarea sau diminuarea acestora, pentru aprecierea luării în considerare a coeficientului de inflaţie sus-numita având, eventual, calea unei acţiuni civile.
Pentru aceste motive, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpatul G.V. şi părţii civile P.M.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 C. proc. pen., recurenţii vor fi obligaţia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul G.V. şi partea civilă P.M. împotriva deciziei penale nr. 349 din 24 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Suceava.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.
Obligă recurenta parte civilă să plătească statului suma de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare din care 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 iunie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3217/2004. Penal. Art.20, 174 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3226/2004. Penal. Art.257 c.pen. Recurs → |
|---|
