ICCJ. Decizia nr. 3194/2004. Penal. Contop.ped. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3194/2004
Dosar nr. 908/2004
Şedinţa publică din 10 iunie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 326 din 24 noiembrie 2003, Tribunalul Bihor a admis cererea de contopire a pedepselor formulată de condamnatul P.I., în prezent în Penitenciarul Oradea.
A descontopit pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., ca pedeapsă complimentară aplicată condamnatului prin sentinţa penală nr. 33 din 31 ianuarie 2001 a Tribunalului Hunedoara, definitivă prin neapelare în pedepsele individuale respectiv, 3 ani şi 6 luni închisoare, aplicată în baza art. 176 C. vam., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi 4 ani şi 6 luni închisoare aplicată în baza art. 312 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În baza art. 36 alin. (2) C. pen., a contopit pedepsele aplicate respectiv 3 ani şi 6 luni închisoare, în baza art. 176 din Legea nr. 141/1997 C. vam., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), şi 4 ani şi 6 luni închisoare, în baza art. 312 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată condamnatului prin sentinţa penală nr. 1 din 4 ianuarie 1996 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, rămasă definitivă la data de 26 februarie 1996, prin neapelare, urmând ca în final condamnatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani şi 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) şi pedeapsa complimentară de interzicerea drepturilor, prevăzută de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe timp de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.
În baza art. 36 alin. (3) C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată durata executată de la 23 septembrie 1993 la 29 septembrie 1996 şi de la 28 ianuarie 2002 la zi.
A anulat mandatele de executare ale pedepselor aplicate emise pentru condamnat şi a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei aplicate ca urmare a contopirii pedepselor.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că prin sentinţa penală nr. 1 din 4 ianuarie 1996, condamnatului P.I. i s-a aplicat o pedeapsă de 3 ani închisoare, în baza art. 312 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), în detenţie cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Această hotărâre judecătorească a rămas definitivă la data de 26 februarie 1996, prin neapelare.
Prin sentinţa penală nr. 33 din 31 ianuarie 2001 a Tribunalului Hunedoara a dispus aplicarea unei pedepse rezultante de 4 ani şi 6 luni închisoare, pentru comiterea de condamnat a infracţiunii, prevăzută de art. 176 C. vam., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), în concurs cu infracţiunea prevăzută de art. 312 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În final a fost aplicată pedeapsa cea mai grea de 4 ani şi 6 luni închisoare în detenţie ca pedeapsă principală, precum şi o pedeapsă complimentară a interzicerii drepturilor, prevăzută de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe timp de 2 ani.
Văzând că infracţiunile pentru care i s-au aplicat pedepse condamnatului sunt concurente, tribunalul a admis cererea de contopire formulată de acesta.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor solicitând admiterea acestuia, desfiinţarea sentinţei şi, după rejudecare, să se dispună respingerea cererii de contopirea pedepselor, întrucât, în speţă, nu sunt incidente prevederile art. 449 C. proc. pen., respectiv, faptele pentru care s-au aplicat pedepsele de 4 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. (sentinţa penală nr. 33/2001 a Tribunalului Hunedoara) şi 3 ani închisoare (sentinţa penală nr. 1/1996 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti) nu sunt concurente.
Curtea de Apel Oradea a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, a casat sentinţa primei instanţe şi rejudecând, a respins cererea de contopire a pedepselor aplicate prin sentinţa penală nr. 33/2001, a Tribunalului Hunedoara şi sentinţa penală nr. 1/1996, a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti.
A fost obligat condamnatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
S-a reţinut că prima instanţă, prin sentinţa apelată, în mod eronat a constatat că pedepsele menţionate au fost aplicate pentru infracţiuni concurente.
Totodată, s-a făcut greşit aplicarea prevederilor art. 36 alin. (3) C. pen. şi s-a dispus anularea mandatelor de executare emise.
În cauză s-a constatat că nu sunt incidente dispoziţiile art. 449 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., cu referire la art. 35 C. pen., deoarece pedepsele aplicate petentului condamnat nu au fost stabilite pentru infracţiuni concurente. Dimpotrivă pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1/1996 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, a constituit primul termen al recidivei prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), pentru infracţiunile comise în perioada 1998 – 2000 şi pentru care a fost condamnat de Tribunalul Hunedoara.
De altfel, acest aspect rezultă şi din considerentele sentinţei penale nr. 33/2001 a Tribunalului Hunedoara.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs condamnatul, care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi a solicitat casarea deciziei atacate şi contopirea pedepselor aplicate.
Recursul nu este întemeiat.
Potrivit art. 449 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pedeapsa pronunţată poate fi modificată dacă la punerea ei în executare sau în cursul executării se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive existenţa concursului de infracţiuni.
Modificarea hotărârii definitive poate avea loc numai în situaţia în care persoana condamnată definitiv se constată că suferise o altă condamnare definitivă pentru o infracţiune concurentă.
În cauză însă nu sunt incidente aceste dispoziţii, deoarece pedepsele aplicate recurentului nu au fost stabilite pentru infracţiuni concurente.
Prin sentinţa penală nr. 33 din 31 ianuarie 2001, pronunţată de Tribunalul Hunedoara, petentul a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 176 C. vam., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi 4 ani şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 312 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), fapte săvârşite între 1998 şi 14 iunie 2000, iar prin sentinţa penală nr. 1 din 4 ianuarie 1996 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, definitivă la 26 februarie 1996, petentul a fost condamnat anterior la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 312 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), faptă comisă în vara anului 1993. Tribunalul a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), privind recidiva postexecutorie faţă de pedeapsa de 2 ani închisoare la care a fost condamnat inculpatul prin sentinţa penală nr. 182/1990 a Judecătoriei Caracal.
Este evident aşadar că nu se justifică aplicarea în speţă a dispoziţiilor art. 449 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., combinat cu art. 36 C. pen., astfel că Decizia instanţei de apel prin care s-a respins cererea de contopire formulată de condamnatul P.I. este corectă, iar recursul declarat împotriva acestei hotărâri apare ca nefondat.
Pentru aceste considerente Înalta Curte va respinge recursul, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi-l va obliga pe condamnatul recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de condamnatul P.I., împotriva deciziei nr. 9 din 22 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Oradea, ca nefondat.
Obligă pe recurent să plătească statului 700.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 iunie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3193/2004. Penal. Amânare executare... | ICCJ. Decizia nr. 3197/2004. Penal. Cont.exec. Recurs → |
|---|
