ICCJ. Decizia nr. 3718/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3718/2004
Dosar nr. 1723/2004
Şedinţa publică din 2 iulie 2004
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 819 din 15 decembrie 2003, pronunţată de Tribunalul Timiş, a fost condamnat inculpatul A.S.V. la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) C. pen., şi la 3 ani închisoare, pentru tentativă la infracţiunea de viol, prevăzută de art. 20, raportat la art. 197 alin. (1), combinat cu art. 204 şi art. 21 C. pen.
Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, la care s-a adăugat un spor de un an închisoare, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa totală de 7 ani închisoare.
Totodată, au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a computat perioada arestării preventive cu începere de la 27 mai 2003 la zi.
În temeiul art. 116 C. pen., a fost interzis inculpatului dreptul de a se afla în municipiul Timişoara pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.
Sub aspectul laturii civile, inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile R.M. suma de 1.000.000 lei cu titlu de despăgubiri civile.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:
La data de 26 mai 2003, în jurul orelor 21,30, partea vătămată R.M. a sosit în Timişoara cu scopul de a-şi vizita copilul minor care a rămas în urma desfacerii căsătoriei la fostul soţ. La un moment dat, partea vătămată a fost atacată de inculpatul A.S.V. care a reuşit să o dezbrace de pantaloni. Întrucât victima s-a opus, inculpatul a imobilizat-o de mâini şi a încercat să întreţină un raport sexual silit, însă rezistenţa acesteia l-a descurajat, dar a continuat să o imobilizeze nepermiţându-i să plece în speranţa că în final va reuşi să-şi materializeze activitatea de viol.
Cu toate că partea vătămată a încercat să fugă inculpatul a ameninţat-o cu moartea şi pentru a fi mai convingător a îndreptat asupra capului victimei o sticlă cu bere.
După mai multe ore de supliciu partea vătămată a reuşit să se ridice, şi-a luat sacoşele cu care a venit, gest care l-a înfuriat pe inculpat, acesta s-a repezit spre sacoşe, a tras de ele, astfel că ruperea mânerelor i-a permis sustragerea acestora.
Văzând că a fost deposedată de bunuri, iar inculpatul persistă în încercarea de a întreţine relaţii sexuale împotriva voinţei sale, victima a fugit spre o staţie de tramvai aflată în apropiere, cu scopul de a ajunge la sediul poliţiei, însă pe drum a întâlnit un echipaj de gardieni publici cărora le-a relatat incidentul şi cu care a revenit la locul faptei.
Întrucât inculpatul dispăruse, gardienii au anunţat telefonic organele de poliţie care s-au deplasat la locul faptei şi împreună au cercetat împrejurimile.
În final, organele de poliţie l-au depistat pe autor şi concubina sa la o distanţă de 200 m de locul incidentului, cei doi căutând prin sacoşele părţii vătămate, concubina inculpatului fiind chiar îmbrăcată cu hainele victimei. La locul faptei a fost găsit în iarbă un lănţişor aparţinând victimei şi care i-a căzut în momentele în care a fost bruscată.
Situaţia de fapt expusă a fost stabilită pe baza plângerii şi declaraţiilor părţii vătămate, proceselor verbale întocmite de organele de urmărire penală, depoziţiilor martorilor: L.D., T.P., T.V., V.C., I.S., E.M. şi T.A., probe coroborate cu declaraţiile inculpatului.
Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia penală nr. 92/ A din 15 martie 2004, a respins apelul formulat de inculpat, apel ce a vizat reindividualizarea pedepsei aplicate.
Împotriva acestei decizii inculpatul a declarat recurs prin care a solicitat casarea hotărârilor pronunţate şi trimiterea cauzei la instanţa de fond pentru completarea probelor. În subsidiar inculpatul a reiterat motivul de apel invocat, în sensul de a se reduce pedeapsa.
Recursul nu este fondat.
Instanţa de fond a stabilit în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, readministrând probele dispuse în faza de urmărire penală şi a încuviinţat toate cererile formulate de inculpat.
Depoziţiile martorilor V.C., I.D., S.A., E.M. şi T.P. sunt relevante în ceea ce priveşte atitudinea agresivă faţă de partea vătămată care, datorită ameninţărilor verbale şi fizice exercitate de inculpat, a fost nevoită să-şi abandoneze bagajele.
Faptul că partea vătămată nu a fost audiată în faza de cercetare judecătorească (deşi instanţa a dispus în mod repetat citarea acesteia la cele două adrese indicate în rechizitoriu) nu constituie un motiv de casare cu trimitere atâta vreme cât toate celelalte mijloace de probă indică drept autor al infracţiunilor pe inculpat (de altfel sacoşele victimei au fost găsite asupra inculpatului iar concubina acestuia se îmbrăcase cu o parte din bunurile sustrase).
Din plângerea formulată de partea vătămată, din procesul verbal de confruntare, din procesul verbal de constatare şi din depoziţiile martorilor E.M. şi S.A. rezultă că inculpatul a comis şi tentativa la infracţiunea de viol.
În consecinţă, vinovăţia inculpatului rezultă cert din toate probele administrate motiv pentru care nu se impune reluarea cercetării judecătoreşti.
Referitor la individualizarea pedepsei, Curtea constată că au fost respectate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinându-se seama atât de pericolul social concret al faptelor comise, cât şi de persoana infractorului.
Comiterea a două infracţiuni în concurs real, în condiţiile de loc şi de timp arătate şi consecinţele grave cauzate victimei relevă un pericol social ridicat just apreciat de instanţa de fond şi de control judiciar.
Referitor la profilul moral al inculpatului, au fost avute în vedere datele ce caracterizează persoana acestuia, inclusiv faptul că a negat infracţiunile reţinute în sarcina sa, în pofida probelor ce îi evidenţiau vinovăţia.
În raport de considerentele expuse, recursul declarat de inculpat nu este fondat şi în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.
Se va computa perioada arestării preventive, iar în temeiul art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.S.V. împotriva deciziei penale nr. 92/ A din 15 martie 2004 a Curţii de Apel Timişoara.
Deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpatului de la 27 mai 2003 la 2 iulie 2004.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 iulie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3717/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3719/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
