ICCJ. Decizia nr. 3717/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3717/2004

Dosar nr. 2865/2004

Şedinţa publică din 2 iulie 2004

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 521 din 21 octombrie 2003, Tribunalul Galaţi i-a condamnat pe inculpaţii:

- S.G.L. la o pedeapsă de 2 ani şi 7 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. şi 74 – art. 76 C. pen.

- S.M.A. la o pedeapsă de 3 ani şi 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen. şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) şi art. 74 – art. 76 C. pen.

- N.V. la o pedeapsă de 3 ani şi 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen. şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) şi art. 74 – art. 76 C. pen.

- C.M. la o pedeapsă de 3 ani şi 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) şi art. 74 – art. 76 C. pen.

- H.M. la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c), alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi art. 109 C. pen. şi 74 – art. 76 C. pen.

Cu privire la toţi inculpaţii s-au aplicat dispoziţiile art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

S-a menţinut starea de arest a inculpaţilor şi s-a dedus durata reţinerii şi arestării preventive cu începere de la 8 aprilie 2003 la zi.

S-a constatat recuperat parţial prejudiciul cauzat părţii civile Z.M.V., inculpaţii fiind obligaţi în solidar, iar inculpatul minor H.M. şi cu părţile responsabile civilmente, la plata diferenţei în sumă de 5 milioane lei despăgubiri civile.

Inculpaţii au mai fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut în esenţă că în noaptea de 5 aprilie 2003 inculpaţii, împreună cu alte două persoane, faţă de care s-a disjuns cauza, în loc public au lovit partea vătămată Z.M.V. şi i-au sustras obiectele de îmbrăcăminte şi încălţăminte, suma de 30.000 lei şi un card bancar în valoare de 8 milioane lei.

Toţi participanţii la infracţiune şi-au petrecut seara la discoteca organizată în satul Găneşti, jud. Galaţi, unde au consumat băuturi alcoolice. Tot aici la petrecere a participat şi partea vătămată Z.M.V., care era cunoscut numai de unul dintre inculpaţi, faţă de care s-a disjuns cauza.

La închiderea discotecii, în jurul orelor 1,00, atât inculpaţii cât şi partea vătămată ajunseseră în stare de ebrietate. Pe drumul către casele lor, inculpaţii s-au hotărât să-l bată pe Z.M.V. şi să-i sustragă obiectele de îmbrăcăminte şi banii. Ei au stabilit modul de acţionare în aşa fel încât partea vătămată să nu-l vadă pe singurul dintre ei pe care-l cunoştea. Iniţial inculpatul C.M. i-a pus piedică victimei, care s-a dezechilibrat şi a căzut, apoi S.M.A., N.V., S.G. şi H.M. au început s-o lovească cu pumnii şi picioarele până când aceasta a ajuns în stare de inconştienţă şi nu s-a mai mişcat. Pe rând, inculpaţii au dezbrăcat victima de geaca de piele, tricoul cu glugă şi adidaşii din picioare, au scotocit-o prin buzunare şi i-au sustras un breloc cu chei, un card bancar şi suma de 30.000 lei, apoi şi-au împărţit bunurile sustrase şi au plecat, abandonând victima.

O parte din bunuri au fost identificate de organele de poliţie în locurile unde au fost ascunse de inculpaţi, fiind ridicate şi restituite părţii vătămate.

Geaca de piele şi cardul bancar au fost arse de unul dintre participanţi, în încercarea de a ascunde urmele infracţiunii.

Inculpaţii au recunoscut săvârşirea faptei.

Apreciind că sinceritatea inculpaţilor şi lipsa antecedentelor penale constituie circumstanţe atenuante, instanţa a făcut aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen., cu privire la toţi inculpaţii, stabilind pedepse situate sub minimul prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşită.

Curtea de Apel Galaţi, prin Decizia penală nr. 225/2004 a respins apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi împotriva acestei sentinţe şi a luat act de retragerea apelurilor formulate de toţi inculpaţii.

Instanţa de apel a considerat că într-adevăr fapta comisă de inculpaţi prezintă o gravitate deosebită, dar comportarea lor după săvârşirea infracţiunii, regretul şi căinţa manifestate, pot duce la concluzia că inculpaţii pot fi reeducaţi prin executarea pedepselor în cuantumul ce li s-a aplicat de instanţa de fond, neimpunându-se majorarea lor.

Împotriva celor două hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., şi solicitând casarea parţială, înlăturarea dispoziţiilor art. 74 – art. 76 C. pen., cu privire la toţi inculpaţii şi majorarea pedepselor ce le-au fost aplicate.

Recursul este fondat.

Având în vedere gravitatea deosebită a faptei săvârşită de cei cinci inculpaţi, împreună şi cu alţi 2 făptuitori, precum şi elementele care caracterizează persoana acestora, Curtea apreciază că nu se justifică reţinerea circumstanţelor atenuante, cu consecinţa coborârii pedepselor cu mult sub minimul special prevăzut de lege.

În cauză, inculpaţii au comis o infracţiune deosebit de periculoasă, tâlhărie, în formă calificată, în timp de noapte şi în grup. Partea vătămată a fost agresată grav, lovită cu pumnii şi picioarele până când nu a mai mişcat, dezbrăcată şi descălţată, apoi abandonată pe stradă, pe un timp nefavorabil. Procedând astfel, inculpaţii au dovedit dezinteres faţă de persoana atacată, în privinţa căreia consecinţele puteau fi şi mai grave, dacă nu ar fi fost găsită de martorii care i-au acordat ajutor.

Instanţele au ignorat faptul că nici unul dintre inculpaţi nu aveau ocupaţie şi că inculpatul N.V. a mai fost condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni de furt calificat, în perioada minoratului.

Aplicarea unor pedepse atât de reduse (3 ani şi 4 luni, 2 ani şi 7 luni, 2 ani închisoare), pentru săvârşirea unei fapte foarte grave, nu este de natură să realizeze scopul educativ şi preventiv al acestora.

În consecinţă, Curtea urmează, ca în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., să admită recursul parchetului, să caseze parţial, atât Decizia atacată, cu privire la respingerea apelului declarat de parchet, cât şi sentinţa primei instanţe, cu privire la greşita reţinere a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 – art. 76 C. pen., care vor fi înlăturate. Rejudecând cauza, Curtea va majora pedepsele, stabilindu-le la limita minimă prevăzută de lege, atât pentru inculpaţii majori, respectiv 7 ani închisoare, cât şi pentru inculpatul minor, respectiv 3 ani şi 6 luni închisoare.

Celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate vor fi menţinute.

Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce detenţia preventivă a tuturor inculpaţilor de la 8 aprilie 2003 la 2 iulie 2004.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi împotriva deciziei penale nr. 225/ A din 22 aprilie 2004 a Curţii de Apel Galaţi, privind pe inculpaţii S.M.A., N.V., C.M., S.G.L., H.M.

Casează Decizia penală sus-menţionată şi sentinţa penală nr. 521 din 21 octombrie 2003 a Tribunalului Galaţi numai cu privire la greşita reţinere a circumstanţelor atenuante, prevăzute de art. 74 lit. c) – art. 76 lit. b) C. pen., dispoziţii pe care le înlătură.

Majorează pedepsele aplicate inculpaţilor S.M.A., N.V. şi C.M. de la 3 ani şi 4 luni închisoare la 7 ani închisoare; inculpatului S.G. de la 2 ani şi 7 luni închisoare la 7 ani închisoare, iar inculpatului H.M. de la 2 ani închisoare la 3 ani şi 6 luni închisoare.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.

Deduce din pedepse, timpul arestării preventive a inculpaţilor de la 8 aprilie 2003 la 2 iulie 2004.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 iulie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3717/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs