ICCJ. Decizia nr. 3719/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3719/2004
Dosar nr. 2834/2004
Şedinţa publică din 2 iulie 2004
Asupra recursului de faţă,
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 197 din 13 februarie 2004, pronunţată în dosarul nr. 5902/2002, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a condamnat, printre alţii, pe inculpatul B.L. zis N. la pedeapsa de 7 ani închisoare, în baza art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) din acelaşi cod. S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a fost dedusă din pedeapsă perioada arestării preventive de la 25 iulie 2002 la 13 februarie 2004, menţinându-se starea de arest.
S-a luat act că partea vătămată B.E.M. nu s-a constituit parte civilă. S-a dispus confiscarea de la inculpaţi a sumei de 700.000 lei.
Instanţa a reţinut că, la data de 25 iulie 2002, lucrătorii de poliţie din cadrul I.G.P., Direcţia Poliţiei Judiciare, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu în zona Spitalului Colentina au observat că, pe refugiul staţiei RATB Dr. Grozovici, se afla o tânără de aproximativ 15 ani, speriată, care plângea. Fiind întrebată asupra motivelor pentru care plânge, tânăra a spus că în urmă cu 10 minute, în jurul orelor 11,40, doi indivizi necunoscuţi i-au smuls de la gât două lănţişoare din aur, în timp ce călătorea cu tramvaiul liniei 34, în dreptul staţiei RATB Lizeanu.
Lucrătorii de poliţie împreună cu partea vătămată B.E.M. s-au deplasat imediat în zona Lizeanu – Bucur Obor, în vederea depistării autorilor faptei şi potrivit semnalmentelor precizate de aceasta, în jurul orelor 12,00, în zona magazinului B.O., în dreptul restaurantului M.D. partea vătămată a recunoscut, din mulţime, pe cei doi indivizi care îi smulseseră lănţişoarele de aur de la gât. Ei au fost imobilizaţi şi conduşi la secţia 25 poliţie unde au fost identificaţi ca fiind B.L. şi P.C.V.
Între timp, inculpatul B.L. reuşise să vândă lănţişoarele numitului A.Şt.D. cu suma de 1.200.000 lei din care suma de 600.000 lei i-a dat-o coinculpatului P.C.V., iar restul a cheltuit-o în interes personal.
Prin Decizia penală nr. 292/ A din 26 aprilie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de inculpatul B.L., desfiinţând, în parte, sentinţa penală nr. 197 din 13 februarie 2004. Rejudecând, a dispus confiscarea de la fiecare inculpat a câte 600.000 lei, în baza art. 118 lit. d) C. pen., înlăturând obligarea în solidar cu inculpatul minor P.C.V. a părţii responsabile civilmente.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei, precum şi starea de arest a inculpatului B.L.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs inculpatul B.L.
Motivele invocate au vizat cazurile de recurs prevăzute de art. 3859 pct. 18 şi pct. 14 C. proc. pen.
Recursul este nefondat pentru următoarele argumente:
Referitor la motivul de recurs privind comiterea de către instanţe a unei grave erori de fapt, prin condamnarea inculpatului B.L. pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, Înalta Curte, examinând probele efectuate în dosar, constată netemeinicia acestei apărări, care este în dezacord nu numai cu susţinerile părţii vătămate şi cu declaraţiile martorilor audiaţi, dar chiar cu declaraţiile date de inculpat în faţa organelor de poliţie ale secţiei 25, prin care acesta recunoaşte săvârşirea faptei de tâlhărie împreună cu inculpatul minor P.C.V., descriind, în amănunt, şi activităţile ulterioare de valorificare a bijuteriilor sustrase.
Revenirea ulterioară nejustificată a inculpatului B.L. asupra acestor declaraţii nu poate fi avută în vedere, întrucât ea nu se coroborează cu celelalte probe administrate.
Or, potrivit art. 69 C. proc. pen., declaraţiile inculpatului sau învinuitului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.
Totodată, chiar dacă inculpatul nu a mai recunoscut săvârşirea faptei, existenţa ei precum şi vinovăţia inculpatului au fost evidenţiate prin recunoaşterea celor doi inculpaţi de către partea vătămată, concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică asupra comportamentului simulat, declaraţiile martorilor audiaţi, precum şi din inexistenţa unor alte probe care să confirme variantele susţinute de recurent.
Prin urmare, Înalta Curte constată că nu s-a comis nici o gravă eroare de fapt, către instanţe, condamnarea inculpatului B.L. dispunându-se numai pe baza probelor administrate. Se observă că, al doilea inculpat P.C.V. (condamnat în cauză), care, de asemenea, a susţinut că nu este vinovat nu a declarat apel şi nici recurs.
Cu privire la cazul de recurs prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., invocat de recurent, în subsidiar, Înalta Curte constată că nu are incidenţă în cauză, deoarece pedeapsa de 7 ani închisoare a fost corect individualizată în raport cu criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Astfel, instanţele au ţinut seama, atât de gravitatea faptei de tâlhărie comisă de inculpat într-un loc public, cu o altă persoană, infractor minor, cât şi de persoana inculpatului infractor primar, aplicând o pedeapsă ce reprezintă minimul de pedeapsă prevăzut de lege pentru fapta săvârşită.
Or, pentru reducerea pedepsei sub acest minim, recurentul nu a dovedit existenţa unor împrejurări care, potrivit art. 74 C. pen., să poată fi considerate circumstanţe atenuante, dimpotrivă a fost nesincer, încercând să inducă în eroare instanţele şi să fie exonerat de răspundere penală pe baza unor declaraţii contrare realităţii.
În consecinţă, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.L.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va scade din durata pedepsei perioada arestării preventive a inculpatului, începând de la 25 iulie 2002 până la 2 iulie 2004.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.L. împotriva deciziei penale nr. 292/ A din 26 aprilie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpatului de la 25 iulie 2002 la 2 iulie 2004.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 iulie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3718/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3724/2004. Penal. Legea nr.678/2001. Recurs → |
|---|
