ICCJ. Decizia nr. 3724/2004. Penal. Legea nr.678/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3724/2004
Dosar nr. 2070/2004
Şedinţa publică din 2 iulie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 14, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, la data de 28 ianuarie 2004, a dispus condamnarea inculpatului P.N.D. (T.) la:
- 8 ani de închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), prin respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice a faptelor, în cea prevăzută de art. 329 C. pen.
S-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive începând cu 24 septembrie 2003, la zi, prelungindu-se arestul până la 26 februarie 2004.
S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În sfârşit s-a luat act că părţile vătămate nu s-au constituit părţi civile şi nu au solicitat daune morale.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că în vara anului 2001, inculpatul a constrâns-o pe partea vătămată U.A.M. atât înainte cât şi după ce a împlinit vârsta de 15 ani, să practice prostituţia, ştiind că aceasta nu avea asigurată educaţia şi protecţia familiei sale.
În luna iunie 2003, acelaşi inculpat a racolat-o pe partea vătămată E.M.V. în vârstă de 14 ani pe care, de asemenea, a obligat-o să practice prostituţia.
Cele două părţi vătămate au fost obligate de inculpat, să practice prostituţia atât la domiciliul acestuia unde erau găzduite, cât şi în localităţile Rm. Vâlcea, Călimăneşti şi Budeşti.
Împotriva sentinţei instanţei de fond, inculpatul a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi, netemeinicie, întrucât greşit instanţa a reţinut în sarcina sa fapta de constrângere a minorelor la practicarea prostituţiei, motiv pentru care solicita achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., considerând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii pentru care a fost dispusă trimiterea sa în judecată.
Prin Decizia penală nr. 90/ A din 30 aprilie 2004, Curtea de Apel Piteşti a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
Împotriva acestei decizii pronunţată de instanţa de control judiciar, a declarat recurs inculpatul susţinând motivele de recurs care coincid cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 12, 17, 171, 18, 5 şi 4 C. proc. pen.
Recursul este nefondat.
Din analiza lucrărilor şi actelor dosarului rezultă că instanţele au reţinut corect situaţia de fapt, dându-se încadrarea juridică legală faptelor, iar sub aspectul individualizării pedepsei, respectându-se dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Un prim motiv de recurs vizează o gravă eroare de fapt, pronunţându-se o hotărâre contrară legii, în cauză nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, învederându-se
Dispoziţiile art. 3859 pct. 12, 171 şi 18 C. proc. pen.
S-a susţinut că din ansamblul probator nu rezultă acte materiale ce intră în conţinutul laturii obiective a infracţiunii de trafic de persoane şi nici vinovăţia sa, în sensul că „nu a determinat" prin ameninţare şi alte forme de constrângere părţile vătămate să practice prostituţia în folosul său.
Or, chiar dacă pe parcursul procesului, recurentul inculpat a susţinut că părţile vătămate minore, erau „uşuratice", că anterior au întreţinut relaţii sexuale cu diferiţi bărbaţi; că de bună voie s-au stabilit în locuinţa sa, că, se afla în relaţii de concubinaj cu una dintre părţile vătămate şi că, faptele de prostituţie, au avut loc la iniţiativa minorelor, fără a fi constrânse, susţinerile sunt de circumstanţă şi fără relevanţă juridică în contextul administrat.
Aceste apărări ale inculpatului sunt contrazise de probele administrate, respectiv declaraţiile părţilor vătămate, care tot timpul au susţinut că inculpatul le ameninţa şi chiar folosea violenţa pentru a le obliga să se prostitueze.
În acelaşi sens au declarat martorii audiaţi care au susţinut că, părţile vătămate erau bătute şi obligate să se prostitueze, încercând în mai multe rânduri să fugă pentru a reclama aceste fapte.
Martorii C.I., U.A., C.V., C.E., B.E., C.N., S.I.R., A.N., L.V., S.G.V., au declarat în sensul că inculpatul încredinţa părţile vătămate unor bărbaţi, în schimbul unor sume de bani, pentru a întreţine raporturi sexuale.
Mai mult, la rugămintea inculpatului, martorul A.N. a păstrat paşaportul părţii vătămate U.A.M. pentru a o determina să nu plece de la el.
Or, în raport de totalitatea probelor administrate este evident că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost condamnat.
Acestea sunt considerentele pentru care Curtea, constatând vinovăţia inculpatului, va respinge ca nefondată, această apărare.
Tot nefondată este şi critica referitoare la desfăşurarea anchetei judiciare în absenţa inculpatului şi neregularităţile penale, audierea minorelor în lipsa reprezentanţilor legali, astfel încât, Curtea apreciază că în cauză nu operează nulităţile prevăzute de art. 197 alin. (1) şi ultim C. proc. pen.
Este adevărat că la termenul din 19 noiembrie 2003 inculpatul a fost transportat la spital, fiind audiate părţile vătămate şi o parte din martori, sub rezerva audierii.
Dar de la acest termen la care a fost prezent avocatul inculpatului, apărătorul ales, cauza a suferit o serie de amânări respectiv 3 decembrie; 17 decembrie; 14 ianuarie şi 28 ianuarie, timp în care instanţa de fond a procedat la administrare de probatorii fără ca inculpatul şi apărătorul acestuia să solicite reaudierea martorilor audiaţi în lipsa sa.
Nici în faţa instanţei de control judiciar inculpatul şi apărătorul acestuia nu au reiterat această cerere, dimpotrivă solicitând amânarea cauzei pentru lipsa de procedură sau necitarea reprezentanţilor legali ai minorelor, astfel încât au fost îndeplinite dispoziţiile prevăzute de art. 326 – art. 327 C. proc. pen.
Susţinerea că declaraţiile părţilor vătămate sunt sumare „de numai 5 rânduri dactilografiate" este irelevantă atâta timp cât C. proc. pen., nu exista un text de lege care să consfinţească exact întinderea declaraţiilor.
În sfârşit, sub aspectul reindividualizării pedepsei, apărarea nu poate fi primită, ţinând seama de pericolul social al infracţiunii, care aduce grave atingeri relaţiilor sociale, împrejurările concrete ale săvârşirii faptei şi datele ce caracterizează persoana inculpatului, încât o diminuare a cuantumului pedepsei este nejustificată.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul prevederilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul inculpatului.
Se va deduce din pedeapsă timpul arestării preventive şi va fi obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.N.D. împotriva deciziei penale nr. 90/ A din 30 martie 2004 a Curţii de Apel Piteşti.
Deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpatului de la 24 septembrie 2003 la 2 iulie 2004.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 iulie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3719/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3726/2004. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs... → |
|---|
